Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Terapii >
Uleiurile volatile naturale, un minunat mijloc de susţinere, îmbunătățire şi ajutorare a sănătăţii (5)


de Liliana Popa

Citiţi aici partea a patra a acestui articol

Cei care nu au încercat niciodată magia câmpului de iasomie ştiu oare ce este cu adevărat un parfum? (adaptare după Jean Paul Guerlain)

Parfumurile sunt ca nişte magicieni, fiind capabile să ne transporte într-o clipită, peste ani şi ani spre momente frumoase trăite. Aşa cum spunea Heinrich Heine în „Călătoria inimii” - The Hartz Journey, parfumurile sunt sentimentele florilor. În antichitate parfumurile plantelor erau foarte preţuite atât pentru aroma lor, cu care femeile se impregnau prin băi rituale, dar şi pentru virtuţile terapeutice. Uleiul volatil sau uleiul esenţial al unei plante este cel care ne permite să ne desfătăm cu mirosul ei plăcut atunci când îl inspirăm. Datorită aromoterapiei, în ultimele decenii uleiurile naturale volatile ale plantelor au devenit foarte populare. Virtuţile terapeutice ale acestor componente ale plantelor – uleiurile esenţiale, care au fost utilizate cu succes în vechime şi chiar descrise în tratate medicale străvechi, încep din nou să fie redescoperite şi folosite.

Uleiul esenţial de santal

Arborele de santal este permanent verde. Poate nu aţi ştiut că este un arbore parazitar care creşte, până la 10-20 de metri înălţime, prin implantarea propriilor rădăcini în alţi copaci. Are un trunchi maro-cenuşiu, multe ramuri subţiri şi moi, frunze catifelate şi flori mici roz-violacee. Pentru a ajunge la maturitate un astfel de arbore este necesar să treacă 50-60 de ani. După ce atinge maturitatea, arborele de santal este dezrădăcinat, nu tăiat, pentru că rădăcinile sale sunt partea cea mai bogată în ulei, şi apoi este supus distilării pentru obţinerea de ulei esenţial sau vândut sub formă de fragmente mici gălbui. Se ştie că cel mai bun ulei de santal se obţine în Mysore, India. Există dovezi asupra utilizării acestui arbore încă de acum 4000 de ani, caravanele cărând acest tip lemn din India către Egipt, Grecia şi Roma. Multe temple au fost construite din lemn de santal.

Din cauză că arborii de santal au fost folosiţi excesiv la construirea de mobilă şi de diverse obiecte tip suvenir, pădurile de santal au diminuat foarte mult iar acum lemnul de santal este folosit doar la obţinerea de ulei esenţial. Exploatarea arborilor de santal este acum sub un control riguros în India. În acelaşi timp, din cauza diminuării pădurilor de santal, preţul acestui ulei a crescut foarte mult, devenind unul din cele mai scumpe uleiuri esenţiale de pe piaţă.

Santalul a fost trecut în grupa speciilor protejate. Un arbore de santal într-o pădure face ca întreaga pădure să miroasă a santal. Nu se cunosc cu exactitate care sunt condiţiile ce permit arborelui să crească, de aceea nu au putut fi refăcute pădurile de santal aşa cum se pot reface spre exemplu pădurile de conifere sau de foioase. Santalul creşte doar după dulcea sa voie!

Uleiul şi pulberea din scoarţa de santal erau cunoscute în medicina tradiţională ca având proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice, antispasmodice, antifebrile, astringente, carminative, diuretice, emoliente, expectorante, sedative şi tonice. Este un tonic general şi ajută la eliminarea excesului de mucus. Uleiul de santal nu este toxic, nu este iritant şi nu este cunoscut ca sensibilizant.

Uleiul de santal este foarte bun pentru afecţiunile sistemului respirator, urinar, genital, pentru probleme sexuale, pentru sistemul nervos şi îngrijirea pielii.

Pentru afecţiunile sistemului respirator uleiul de santal este de un mare ajutor datorită efectului de stimulare şi dezinfectare pe care îl are asupra mucoasei tractului respirator, precum şi a proprietăţilor expectorante. De aceea este util în infecţii pulmonare cronice şi în astm, bronşită, pneumonie. De asemenea, datorită efectului emolient este foarte bun în caz de tuse seacă şi gât uscat. Prin acţiunea calmantă, antiseptică şi antiinflamatoare este bun în dureri de gât. De asemenea s-a observat că este extrem de util în cazul bolilor cronice, datorită efectelor armonizatoare profunde care susţin evoluţia spre vindecare a fiinţei respective.

Acelaşi efect de stimulare şi dezinfectare îl are şi asupra mucosei tractului genitor-urinar. De aceea poate fi utilizat în cazul infecţiilor vezicii urinare şi a infecţiilor genitale. Efectul afrodisiac al acestui ulei este de ajutor în caz de impotenţă şi frigiditate. 

Santalul previne diareea şi voma, reducând spasmele gastrice şi intestinale. Era folosit în caz de gastrită. De asemenea, este cunoscut ca având acţiune relaxantă asupra musculaturii digestive precum acţiune carminativă, fiind util în caz de balonare, flatulenţă şi chiar în sindromul colonului iritabil.

Proprietăţile hidratante, de catifelare dar şi tonice şi astringente, precum şi calităţile sale antiinflamatorii, antiseptice, de îndepărtare a durerii fac ca acest ulei să fie foarte folosit pentru îndepărtarea  senzaţiilor de arsură de la nivelul pielii, contra inflamaţiilor, deshidratării, eczemelor uscate, a excesului de sebum, în vindecarea rănilor, cicatricilor şi acneei. Este un excelent hidratant şi hrăneşte orice tip de piele. Aplicat pe frunte are un efect de răcorire (mai ales pasta din pulberea de scoarţă), şi este folosit pentru scăderea febrei. În preparatele cosmetice este excelent pentru reducerea ridurilor.

Uleiul de santal calmează şi limpezeşte mintea, calmează emoţiile. S-a dovedit a fi un excelent  armonizant psihic reducând tensiunile, confuzia, fiind ideal de folosit în caz de depresii, insomnie, iritabilitate, tensiune nervoasă, în timpul zilelor agitate sau în caz de frică, stres, epuizare nervoasă şi anxietate. Îndepărtează furia şi agresivitatea, şi generează stări de deschidere afectivă şi compasiune. Se ştie că este foarte bun în dinamizarea şi buna funcţionare a glandei pineale, ceea ce înseamnă o susţinere a fiinţei în integrarea sa în mediul înconjurător, în ritmurile temporale şi în accesul la planurile subtile elevate. Valoarea uleiului de santal în meditaţie este considerată inestimabilă.
Datorită proprietăţilor sale speciale, uleiul de santal este numit „aurul lichid”.

Citiți partea a șasea a acestui articol

yogaesoteric
4 februarie 2013

 

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga