Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Tehnici yoga simple >
Primăvara - momentul cel tainic şi magic al începutului

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Miracolul existenţei umane a aprins de-a lungul timpului imaginaţia multor filozofi, care au încercat zadarnic să-l explice, însă ei nu au reuşit decât să-l îngrădească în concepte şi teorii seci, lipsite de viaţă.
În realitate miracolul vieţii nu poate fi explicat în mod direct prin cuvinte. Înţelepţii au observat că viaţa are propriile sale cicluri, propriul său ritm, ce este foarte asemănător cu ciclul natural al succesiunii anotimpurilor. În ciclul anual, fiecare anotimp, „curge” şi se revarsă în următorul, prin miracolul vieţii. În mod simbolic, dar şi concret, viaţa izvorăşte în anotimpul primăverii, când îşi începe călătoria ce trece prin naştere, maturitate, procreaţie, bătrâneţe şi moarte, pentru a deschide calea unei noi vieţi.
De îndată ce primul ghiocel îşi ţuguie frunzuliţele străpungând pământul negru şi fertil, el evocă pentru noi o adevărată sărbătoare a vieţii. Este ca şi cum am putea auzi crescând frunzele verzi şi viguroase ale plantelor ce dau bineţe cerului înceţoşat al iernii, pentru a suspina apoi de desfătare în lumina Soarelui. Mireasma lor dulce este plină de promisiunea unor începuturi rodnice, iar noi aşteptăm cu speranţă aventura ciclului nostru de un an, nerăbdători să ne începem călătoria spirituală.
La începutul fiecărui ciclu al vieţii, peştii înoată către bazinele de apă în care s-au născut, broaştele se întorc în locurile lor familiare să-şi depună ouăle, iar păsările, dintre care unele au străbătut distanţe lungi, se întorc împreună cu perechile şi suratele lor din ţinutul în care au iernat, şi purced să-şi repare vechile cuiburi, ce au fost afectate de intemperiile iernii. Totul este acum pregătit pentru procreaţie, care reînnoieşte lumea, regenerând tot ce ţine de viaţă. La rândul nostru, trebuie să ne trezim şi să ieşim din iluzia că am fi separaţi de ceilalţi, pentru a înţelege că suntem cu toţii profund conectaţi în Spirit, realizând acest demers transformator la nivelul conştiinţei spirituale, realitatea metafizică ce reprezintă unitatea întregii Creaţii.


Martie

Naşterea, renaşterea şi principiul feminin universal (MAHA SHAKTI)

Primăvara este în mod tradiţional privită ca fiind anotimpul femeii, perioada gestaţiei şi a procreaţiei. Imaginile caracteristice ale acestui anotimp sunt feminine, reprezentând Spiritul creator care se află atât în bărbat, cât şi în femeie. Fie că imaginea feminină este sau nu asociată maternităţii, prezenţa sa atrage atenţia asupra puterii şi importanţei creativităţii feminine în viaţa noastră. Pământul Mamă, care dă viaţă animalelor şi plantelor, este imaginea sa arhetipală.
Puritatea şi sacralitatea anumitor ipostaze ale feminităţii, pe care le regăsim dealtfel în multe culturi şi tradiţii, indică menirea creatoare pe care o are femeia în Manifestare. Găsim acest gen de imagini în mai multe culturi şi tradiţii. În hinduism, PARVATI (Regina Muntelui), iubita lui SHIVA, zeul transformării şi al regenerării, dă viaţă lui GANESHA, zeul înţelepciunii, care înlătură toate obstacolele din cale aspiranţilor săi (VINYAKARA), plămădindu-l din lut şi aruncând asupra sa apă dintr-un fluviu sacru. Gnosticii o adorau pe SOPHIA (Înţelepciunea), aspectul feminin al Divinităţii lor, care putea da naştere unei Creaţii autonome. Pentru creştini, Fecioara Maria întruchipează puritatea şi iubirea necondiţionată a unei mame, în vreme ce Maria Magdalena reprezintă iubirea senzuală şi erotismul mistic. În budismul (tibetan) MAHAYANA, TARA cea Verde şi tânără este considerată BODHISATTVA feminin, a cărui culoare sugerează vigoarea şi forţa dinamică. Musulmanii venerează rolul mamei, pentru fecunditatea sa şi pentru grija pe care ea o poartă nou-născuţilor. În întreaga lume, fiinţele umane au fost dintotdeauna martorii misterioasei puteri a Pământului Mamă, ei atribuind proprietăţi mistice sarcinii şi naşterii. În toate culturile şi tradiţiile spirituale întâlnim mituri ale Creaţiei.

Persefona şi Demetra

Mitul grecesc al Persefonei (Proserpina, la romani) şi al mamei sale, Demetra (Ceres), zeiţa pământului şi a agriculturii, explică ciclul natural al creşterii şi al descreşterii sau declinului căruia i se supune orice formă de viaţă. Zeiţă frumoasă şi virginală, Persefona a trezit iubirea lui Hades (Pluto), zeul lumii subterane, care a răpit-o şi a ţinut-o la el, în adâncurile pământului, până când ea a acceptat să-i devină soţie. Demetra, în schimb, a fost cuprinsă de supărare şi a decis să nu mai permită să crească şi să se dezvolte nimic în Natură, până când fiica sa nu se va întoarce înapoi.
Confruntaţi cu o foamete devastatoare, zeii au urmărit să-l convingă pe Hades să o elibereze pe Persefona. Acesta a acceptat, dar înainte de plecarea tinerei zeiţe el i-a dat să mănânce trei bobiţe de rodie, acest fruct fiind un simbol al căsătoriei. Hades a declarat că prin acest gest, Persefona arăta că şi ea dorea să fie iubita lui şi a obţinut ca ea să rămână cu el trei luni în fiecare an, câte o lună pentru fiecare bobiţă de rodie mâncată. Astfel, în fiecare iarnă, Persefona coboară în lumea subterană, iar pământul, împreună cu mama ei, intră în doliu, pentru ca primăvara, atunci când Persefona se întoarce, Demetra să permită din nou întregii naturi să revină la viaţă pentru încă nouă luni.

Eliberarea de tristeţe şi de mânie

Mâncând bobiţele de rodie, Persefona are reacţia obişnuită a cuiva care este prins în capcană în infernul personal al nefericirii – cu timpul, ea se ataşează de nefericire, din obişnuinţă, sau din teama de a alege necunoscutul. Noi suntem adesea atraşi de lucrurile de care ne temem sau care ne provoacă suferinţă. În „Profetul”, Kahlil Gibran descrie plecarea lui Almustafa din oraşul Orfalez:
„Dar pe când cobora dealul, o tristeţe îl împresură şi el cugetă în inima lui: Cum aş putea să plec în tihnă şi fără necaz? Nu, nu voi putea ieşi din cetate fără să fiu vătămat.
Îndelungi zilele de frământări pătimite între zidurile sale, îndelungi nopţile de singurătate; şi cine şi-ar putea părăsi durerea şi însingurarea fără părere de rău?
Am presărat străzile cu atâtea frânturi de spirit şi atâţia copii, născuţi din pasiunea ce  am simţit-o, cutreieră goi aceste dealuri – nu aş putea să-i părăsesc fără să am inima frântă şi zdrobită.
Nu mă dezbrac de o haină doar, ci propria piele mi-o sfâşii cu mâinile.
Nu las în urma mea un gând, ci o inimă pe care foamea şi setea îndurate de mine au frăgezit-o.”

Gibran vorbeşte de asemenea despre eliberarea de suferinţă, pe care o descrie ca pe o „cochilie care ne întemniţează înţelegerea”.
„La fel cum crusta sâmburelui trebuie să se spargă pentru a-i reda luminii miezul său, la fel şi voi trebuie să cunoaşteţi suferinţa.
Şi dacă inima voastră se poate minuna de miracolele fiecărei zile din viaţa voastră, suferinţa nu vă va fi mai puţin dragă decât bucuria.
Căci trebuie să întâmpinaţi anotimpurile inimii voastre tot aşa cum aţi primit întotdeauna de bunăvoie anotimpurile care se petrec peste ogorul vostru.
Şi cu seninătate, contemplaţi iernile tristeţilor voastre.”

Am avut de-a lungul vieţii multe „zone” pline de fericire şi bucurie, însă au existat şi „zone” dureroase, care ne-au marcat şi pe care le putem compara cu ţinutul întunecat al lui Hades, din care dorim să ieşim – chiar dacă o mică parte din noi este suficient de fascinată ca să mai rămână acolo. Până când nu ne eliberăm de ceea ce ne ţine prizonieri, vom lupta din greu ca să înaintăm. Renunţarea la tristeţea şi la mânia noastră poate constitui un exerciţiu plăcut de realizat în prima lună a primăverii, pentru că este bine să pornim de la temeiuri noi, înainte de a plonja în anul care se iveşte. Cu noua lumină pe care acest adevăr ne-o aduce, vom fi liberi să dăm curs unor experienţe noi şi să ne alegem direcţia fără să fim împiedicaţi de vechi temeri sau de resentimente.

Fata cu chimono de mătase

O povestire Zen ne vorbeşte despre doi călugări care au străbătut o distanţă lungă, de la o mănăstire la alta, şi care, la o răscruce, au întâlnit o tânără femeie frumoasă, care se afla în încurcătură. O ploaie torenţială făcuse drumul noroios. Femeia trebuia să traverseze drumul de cealaltă parte, dar dacă o făcea, stratul gros de noroi i-ar fi stricat frumosul chimono de mătase pe care ea îl purta. Prin urmare, unul dintre călugări a luat-o în braţe şi a trecut-o astfel de cealaltă parte a drumului, lăsând-o apoi uşor jos. Femeia, foarte fericită că noroiul nu lăsase nicio pată pe chimonoul ei, i-a mulţumit din tot sufletul.
Cei doi călugări şi-au urmat mai departe drumul în tăcere, au ajuns la mănăstire, s-au spălat, s-au schimbat, iar după cină, cel de-al doilea călugăr a izbucnit: „M-ai uimit şi m-ai scandalizat! Ştii cumva că statutul nostru nu ne permite să vorbim unei femei, nicidecum să o mai luăm şi în braţe! La ce ţi-a fost capul?”
Primul călugăr i-a răspuns surâzând: „Dragul meu frate! Eu am lăsat-o jos pe femeie imediat ce am trecut-o de cealaltă parte a drumului. Tu însă, nu...”

Scrieţi pe o foaie de hârtie toate lucrurile care vă întristează şi care vă tulbură. Imaginaţi-vă că le înfăşuraţi într-un frumos kimono de mătase. Apoi, duceţi-le de cealaltă parte a drumului şi lăsaţi-le acolo.


Tehnica yoghină simplă nr. 1

Aplanarea şi soluţionarea înţeleaptă a conflictelor

Vom descrie în continuare o metodă de aplanare şi de soluţionare înţeleaptă a unui conflict sau a unei dispute pe care o avem cu o persoană, pe care o vom realiza precum călugărul din povestire, şi care poartă numele „Semnul numărului opt”. Din punct de vedere grafic, numărul opt este reprezentat prin două cercuri tangente, ce sugerează armonia şi consensul. Atunci când vom reveni din acest exerciţiu de vizualizare, vom conştientiza un sentiment înnoitor de pace, de iertare şi de eliberare.

1. Ne vom aşeza în fotoliul nostru cu spătar înalt, în postura de meditaţie yoga (indicată în Introducere) şi apoi ne vom lăsa purtaţi de imaginaţie dincolo de un frumos nor turcoaz sau violet, către un spaţiu în care ne simţim în siguranţă. Acesta poate fi un loc anume unde am trăit o stare de siguranţă, sau putem să ne construim o astfel de încăpere în imaginaţie.
2. Vom privi în jurul nostru până când vom găsi un loc în care să ne aşezăm şi să ne simţim perfect confortabil. Vom invita să se aşeze în faţa noastră o persoană cu care avem o problemă de rezolvat. Trasăm semnul numărului opt în jurul nostru în aşa fel încât să fim aşezaţi fiecare într-unul dintre cele două cercuri tangente.
3. Îi vom spune acestei persoane tot ce avem pe suflet, tot ceea ce trebuie spus, oricât de dificil sau dureros ar putea fi, iar când am încheiat, ne vom spune nouă înşine: „Da, am acţionat în spiritul Adevărului Divin.”
4. Apoi vom asculta la rândul nostru cealaltă persoană în timp ce ne spune tot ce ea are să ne spună, oricât de greu ne-ar fi să auzim sau să acceptăm, iar când am terminat de ascultat, ne vom spune nouă înşine: „Da, am acţionat în spiritul Adevărului Divin.”
5. Acum că ne-am ascultat reciproc gândurile pe care aveam să ni le împărtăşim, privim atent, ca să observăm ce cadou ţinem în mâini, pentru a-l oferi celeilalte persoane. Este un obiect important atât pentru noi, cât şi pentru cealaltă persoană, pe care este necesar să îl oferim în dar pentru ca vindcarea rănilor emoţionale să se producă. Ce este acest dar? Ce reprezintă el pentru noi?
6. În timp ce oferim cadoul nostru celeilalte persoane, vom observa darul pe care ea l-a pregătit şi care ne este destinat nouă. Este de asemenea un obiect important pentru amândoi şi pe care este necesar să-l primim ca să se producă vindecarea. Ce este acest obiect? Ce reprezintă?
7. Acum conştientizăm că există niste fire argintii foarte fine care leagă fiinţa noastră de fiinţa celeilalte persoane. Vom lua un foarfece de aur – aurul este unul dintre cele mai pure metale – şi, după ce am tăiat fiecare fir, ne vom spune nouă înşine: „Da, am acţionat în spiritul Adevărului Divin.”
8. Vizualizăm apoi cum de la pământ, pe întregul contur al fiecăruia dintre cele două cercuri în care suntem aşezaţi, se ridică o lumină albastră clară, azurie (echilibrând şi purificând culoarea roşie a mâniei şi a conflictului), până când ea ajunge la aproximativ 50 de cm deasupra capetelor noastre. Apoi ne vizualizăm atât pe noi, cât şi pe cealaltă persoană în interiorul câte unui cilindru de lumină albastră.
9. Separăm cei doi cilindri, punem deasupra fiecăruia un capac magic şi închidem ochii, pentru ca niciunul dintre noi să nu mai interfereze energetic cu celălalt. Suntem amândoi liberi.
10.  Când suntem gata, reluăm încet priza de conştiinţă asupra trupului şi ne lăsăm purtaţi de culoarea noastră preferată înapoi în cameră. Deschidem ochii.


Fragment preluat din cartea Tehnici yoghine simple şi unele metode tradiţionale ce generează efecte benefice intense, profunde şi surprinzătoare de profesor yoga Gregorian Bivolaru, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.


Citiţi şi:
Yoga râsului pentru începători şi avansaţi
Exerciţiu fundamental pentru revelarea Sinelui Suprem Atman

 

yogaesoteric
7 martie 2013


 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga