Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Revelaţii >
Căldura amoroasă: cum să găsim sau să regăsim dimensiunea dătătoare de bucurie și fericire plenară a erosului sacru

Textul de mai jos a fost tradus de una dintre voi încă din anul 2011, pentru a fi oferit cu ocazia zilei de 8 martie.
Urmează să ghiciți cine este autoarea acestor dezvăluiri fascinante despre Erosul Feminin și despre tainele senzualității feminine pline de dezinhibare.
 

DESCOPERIRILE UNEI FEMEI CURIOASE DESPRE ZEIȚELE NERUȘINATE.
(CĂLDURA AMOROASĂ: CUM SĂ GĂSIM SAU SĂ REGĂSIM DIMENSIUNEA DĂTĂTOARE DE BUCURIE ȘI FERICIRE PLENARĂ A EROSULUI SACRU)



Zona genitală ce a fost plenar trezită în cazul femeilor ce îşi asumă o senzualitate intensă, robustă şi bazată pe iubire, este locul de manifestare al energiei sexuale creatoare ce apare în urma jocurilor amoroase bazate pe continenţă perfectă, iubire reciprocă, transfigurare şi consacrarea prealabilă a roadelor către Dumnezeu Tatăl. Pentru noi, femeile, aceasta este expresia naturii noastre senzuale şi, ca orice manifestare armonioasă plenară, integrală, ea îşi are propriile cicluri naturale ce ne pun la unison cu marile ciclurile cosmice şi, mai mult decât atât, ne hrăneşte fiinţa, ne regenerează trupul şi face să se trezească sufletul. În felul acesta suntem fericite,  devenim puternice în bine şi existenţa noastră se scrie la unison cu Legile divine ale Firii. Femeile libere, spontane şi dezinhibate trec, astfel, dincolo de prejudecăţile paralizante, devin capabile să pună întrebări creatoare pentru ele însele, se integrează cu totul altfel în relaţiile amoroase bazate pe iubire reciprocă şi, mai mult decât atât, ele ajung să manifeste o energie creatoare benefică uriaşă, pe care o direcţionează după cum au nevoie în etajele superioare ale fiinţei, dinamizându-şi astfel puterea de a iubi, inteligenţa, memoria, încrederea în sine, bucuria de a trăi, creativitatea, intuiţia, empatia şi fericirea. Astfel de femei sunt radioase, sunt charismatice, sunt mult mai calme, manifestă spontan stări de încredere în sine şi în ele se trezeşte starea de SHAKTI. Astfel de femei profund transformate reacţionează la stimuli binefăcători ce implică într-un mod armonios simţurile cum ar fi: mişcarea, dansul armonios, muzica divin inspirată, hrana, băutura (nu în sensul dorinţei de a consuma alcool), pacea lăuntrică profundă, liniştea, frumuseţea, bucuria de a trăi, starea de genialitate şi de înflorire a potenţialităţilor benefice feminine latente.
Toate acestea caracterizează femeile în care se trezeşte şi se amplifică o tainică stare de căldură erotică. Această căldură este o forţă lăuntrică ce poate fi stăpânită din plin ca atare. Se înţelege de la sine că nu vorbim despre ceea ce unele femei ar înţelege prin acel gen de căldură care le face pe femeile pasionale să exclame: „Hai mai repede, iubitule! Fă dragoste cu mine!“. Această căldură lăuntrică ce se manifestă din plin în zona abdominală şi care este corelată cu dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă MANIPURA CHAKRA este, de fapt, un foc armonic, ascuns ce se manifestă cu o forţă mai mare sau mai mică, în funcţie de gradul de trezire pe care femeia respectivă reuşeşte deja să-l manifeste.
Datorită energiei subtile a focului ce este acumulată și eliberată în felul acesta, astfel de femei echilibrate și puternice care își controlează natura lăuntrică prin intermediul activității armonioase a centrilor superiori de forță (mai ales a centrului subtil de forță AJNA CHAKRA), astfel de femei acționeză așa cum consideră de cuviință, dând dovadă de inteligență, intuiție și bun-simț. Căldura erotică cu totul deosebită a unor astfel de femei, căldură ce își are focarul de manifestare în zona centrului subtil de forță MANIPURA CHAKRA, nu este o stare de irezistibilă excitație sexuală, ci este o stare de conștiință senzorială elevată, intensă, ce include energia lor erotică ce se manifestă, ca atare, în cadrul relațiilor amoroase bazate pe iubire reciprocă și pe transfigurare. Manifestarea acestei călduri tainice nu le limitează pe femeile care au reușit să și-o trezească.
Ceea ce caracterizează această manifestare este prezentat aici de noi într-un mod succint, căci am putea scrie pagini întregi despre modul în care bărbații care nu iubesc au tendința să seducă și apoi abuzează de natura senzorială, erotică a femeilor. S-ar putea, de asemenea, spune foarte mult despre modul în care unele femei ignorante abuzează ele însele, de energia lor sexuală, atunci când nu iubesc și ajung să o folosească împotriva lor înseşi sau chiar împotriva ritmurilor lor naturale. În cele ce urmează, vom urmări să studiem anumite aspecte ale erosului feminin, care în unele situații ne apare ca fiind fundamental „sălbatece“. Atunci când este utilizată cu înțelepciune, ca atare, în cadrul relațiilor amoroase bazate pe iubire reciprocă, transfigurare și continență sexuală®, în felul acesta apare în ființa femeii o imensă căldură binefăcătoare ce ajută la înflorirea ființei acesteia și, mai mult decât atât, facilitează trezirea sufletului. În timpurile moderne, această manifestare a energiei sexuale a provocat stări de teamă din partea femeilor care nu sunt capabile să-și înțeleagă manifestările erotice, care apar ciclic, mai ales atunci când femeile se află în stare de fertilitate maximă. Astfel de momente sunt caracterizate de declanșarea unor procese de transmutație biologică spontane, care le fac, vrând, nevrând, pe femei să simtă o stare de căldură lăuntrică surprinzător de puternică.
 
Referitor la aceste aspecte, despre care vom vorbi în cele ce urmează, considerăm că este necesar să amintim existența unui aspect al erosului feminin care în antichitate era numit „nerușinare sacră“. Această stare de nerușinare sacră apărea spontan și se manifesta în ființa femeilor în anumite condiții bine definite. Termenul „nerușinare“ nu trebuie să fie înțeles în sensul în care multe dintre noi îl înțelegem astăzi. Această stare de nerușinare sacră definește, de fapt, o armonioasă integrare plină de înțelepciune a erosului ce se baza pe iubire reciprocă. În acele epoci ale antichității existau unele ritualuri sau culturi care puneau femeile în legătură cu anumite zeițe ce erau înzestrate cu un erotism feminin „nerușinat“, care doar în aparență era necuviincios. Riturile de acest gen, care facilitau legătura femeilor cu așa-zisele zeițe nerușinate, nu conțineau, de fapt, în ele însele, nimic nefast, dar provocau procese de rezonanță ocultă® deosebit de puternice cu anumite straturi ale subconștientului din ființa femeii, ce rămân misterioase chiar și astăzi și care sunt departe de a fi repertorizate în întregime.
Atunci când femeile se deschid către astfel de stări de dezinhibare deplină, ele devin capabile să exploareze cu succes potențialitățile feminine ce sunt dinamizate ca atare, iar aceasta facilitează transmutația biologică a potențialului lor creator în energii subtile imense. De altfel, în cazul filmelor erotice inspirate, în care apar femei foarte senzuale și dezinhibate, aceste aspecte pe care le prezentăm aici transpar în mod practic și ne ajută să intuim ce se petrece atunci când astfel de femei manifestă stări evidente de dezinhibare și nerușinare.
Chiar ideea caracterului sacru al erosului și mai precis al nerușinării, în calitate de aspecte ale unui eros sacru, eliberator, este vitală pentru natura sălbatică a femeii. Nici nu este de mirare că în culturile matriarhale ale antichității existau zeițe ale nerușinării, ce erau numite astfel datorită senzualității lor copleșitoare, dar totuși, înălțătoare și inocente. Datorită limbajului curent, nouă, femeilor, ne este dificil să înțelegem termenul de „zeițe nerușinate“ într-un mod pur, transfigurator, înălțător, sublim și complet lipsit de vulgaritate. Pentru aceasta este suficient să aruncăm o privire asupra definițiilor pe care ni le oferă dicționarele și în care cuvântul „nerușinat“ este interpretat, cel mai adesea, în sensul de „lipsit de rușine, obraznic, impertinent, imoral“. Foarte puține ființe integrează termenul „nerușinat“ în sensul de complet dezinhibat, impudic, care denotă o deplină libertate lăuntrică, ce caracterizează o femeie care în cadrul unei relații amoroase bazate pe iubire reciprocă, renunță complet la orice prejudecăți paralizante, la orice limitări care sunt de natură să îi blocheze libera manifestare a energiilor ei erotice în cadrul unui joc amoros bazat pe iubire reciprocă. Date fiind aspectele echivoce ale cuvântului „nerușinare“, înțelegem apoi de ce acest aspect al cultului unor astfel de zeițe, respectiv al zeițelor nerușinate, a fost apoi respins: tocmai datorită faptului că foarte puține ființe umane au fost capabile să înțeleagă într-un mod nuanțat și apropiat de adevăr termenul „nerușinare“. Tocmai de aceea, noi vă sugerăm să înlocuiți, în minte, termenul „nerușinare“ cu un termen ceva mai apropiat de mentalitatea noastră și care este cel de „dezinhibare“. Termenul „dezinhibare“ provine de la cuvântul dezinhibat, dezinhibată și care poate fi definit astfel: ieșit din starea de inhibiție, dezinvolt. În felul acesta, termenul „nerușinare“, care generează, cel mai adesea, în cei necunoscători o binecunoscută reacție de respingere și chiar de dispreț, ne apare într-o altă lumină atunci când este înlocuit cu termenul „dezinhibare“. Trebuie, de asemenea, să nu pierdem din vedere că în Antichitate, termenul „dezinhibare“ nu exista și, tocmai de aceea, în cadrul tradiției se vorbea despre zeițele nerușinate.
În pofida acestei degradări inevitabile, anumite fragmente din istorie au supraviețuit, totuși, în cultura mondială. Ele ne arată că nerușinarea erotică între două ființe umane de sex opus care se iubesc nu are nimic vulgar și că ea seamănă mai mult cu o creatură naturală, fermecătoare, fantastică, ce v-ar plăcea să vină să vă viziteze, mai ales atunci când căldura dorințelor erotice se află la apogeu și atunci multe dintre voi, femeile, v-ați dori ca această creatură să devină una dintre cele mai bune prietene ale voastre.
 
În urmă cu câțiva ani, atunci când am început să spun „povești despre zeițele nerușinate“, multe dintre ascultătoarele mele zâmbeau complice, iar apoi cele mai multe dintre ele râdeau în hohote la auzul isprăvilor acestor zeițe sau ale acestor femei reale, ori la descoperirea isprăvilor acelor personaje feminine mitologice ce s-au servit de energia lor erotică într-un mod creator, pentru a atinge stări de fericire, pentru a se simți împlinite, pentru a-și calma tristețile și pentru a restabili, astfel, o stare de echilibru lăuntric pe care, altfel, nu erau capabile să o restabilească. Era evident că, în felul acesta, astfel de femei se simțeau mult mai bine în sfera psihicului. Am fost adeseori uimită de modul în care femeile foarte senzuale zâmbeau cu subînțeles, într-un mod complice, atunci când abordam astfel de subiecte. Am observat la unele dintre ele că mai întâi era necesar să se debaraseze de educația lor formală paralizantă, care le spunea că un asemenea zâmbet sau manifestarea unui râs puternic, sănătos este nedemn și inadmisibil pentru o femeie așa-zis bine crescută și plină de bun-simț.
Am avut, de asemenea, ocazia să constat cum, comportându-se într-o situație nepotrivită întocmai ca o femeie bine crescută, unele femei puteau să se sufoce, în loc să-și ofere libertatea de a respira libere, în voie. Ca să râzi, după cum știm, trebuie să alternezi rapid respirații și inspirații. Atunci când constatam toate acestea, știam deja datorită cercetărilor în domeniul chinesteziei (chinestezie=totalitatea senzațiilor ce reflectă reacțiile și mișcările propriului trup), precum și datorită diferitelor psihoterapii somatice, cum ar fi Hakomi, că faptul binecunoscut de a inspira spontan și profund ne face să simțim anumite emoții și că, atunci când urmărim în mod spontan să nu mai simțim nimic, ne reținem respirația.
Râzând în mod spontan și sănătos, o femeie poate, totodată, să înceapă să respire liber și făcând aceasta, ea începe să resimtă, vrând-nevrând, emoțiile binefăcătoare care în viziunea ei sunt nepermise și, tocmai de aceea, trebuie să fie reprimate. De fapt, aici este vorba mai puțin de senzații și este mai mult vorba de alinarea emoțiilor, iar, în anumite cazuri, de utilizarea unor remedii perfect naturale pentru unele emoții nefaste, pentru eliberarea unor traume, a unor stresuri, a unor tensiuni ce au implicat plânsete sau reacții refulate. Toate acestea presupun evocarea sau reamintirea, adeseori lipsită de imagini, a unor evenimente dureroase ce au fost uitate sau chiar ruperea unor așa-zise lanțuri care paralizează sau țin prizonieră natura senzuală feminină.
În felul acesta, a devenit evident pentru mine că importanța acestor străvechi zeițe ale nerușinării se măsoară în capacitatea lor de a îndepărta ceea ce este excesiv de limitator, căci, dincolo de aparențe, influența acestor zeițe ale nerușinării readucea buna dispoziție, inducea stări benefice de plăcere și plasa trupul într-o stare care nu are nimic de-a face cu intelectul speculativ și predominant. În felul acesta, prin intermediul acestor zeițe ale nerușinării erau lăsate să se manifeste liber în trupul femeii anumite căi amonizatoare ce induceau bunăstare, fericire, împlinire și bucurie. Am avut ocazia să descopăr că trupul dezinhibat al femeii este cel care râde în hohote la auzul povestirii despre coiotul „Puță“ sau atunci când sunt relatate poveștile obscene despre călugărul tibetan Drukpa Kunley (1455 - 1529), prin umorul erotic pe care îl vehiculează, zeițele nerușinate trimit, ca prin minune, în cadrul sistemul nervos și mai ales în interiorul sistemului endocrin, o gamă de energii benefice subtile ce acționează prompt și provoacă reacții care sunt receptate, la scurt timp după aceea, ca un remediu miraculous.
Următoarele trei povești pe care le-am inclus aici încarnează, am putea spune, o anumită doză de nerușinare – pe care unii poate o pot considera chiar obscenitate – în sensul în care aceasta trebuie înțeleasă aici: un sui generis remediu binefăcător ce provoacă o anumită încântare erotică, preponderant senzuală ce declanșeză, în final, o gamă de emoții creatoare benefice. Două dintre cele trei povestiri sunt vechi, cea de-a treia este de dată mai recentă. Aceste povestiri ne vorbesc despre zeițele nerușinate, pe care eu le numesc astfel deoarece ele au rămas, și continuă să rămână, în straturile subterane ale ființei noastre. În sensul benefic, creator, ele aparțin, am putea spune, pământului fertil, acelui nămol al psihicului care este o substanță creatoare de unde își trag seva nuferii cei fermecători, despre care se vorbește, adeseori, în cadrul tradiției orientale. Pentru a înțelege așa cum se cuvine această taină, este necesar să ne dăm seama că nuferii își trag seva și manifestă fascinanta lor frumusețe pe baza mâlului de care au nevoie pentru a exista. Știm cu toții că nufărul nu poate să crească oriunde, și în absența mâlului fertil, din care el își trage seva, nu am putea să admirăm splendoarea diafană a florii sale fermecătoare. Dincolo de aparențe, zeițele nerușinate reprezintă un aspect enigmatic al femeii în care s-a trezit din plin starea de SHAKTI, al femeii care este o mesageră a lui MAHASHAKTI, iar acest gen de femeie este, în același timp, erotică la extrem, capabilă să controleze și să direcționeze, după cum este nevoie, energiile erotice imense ce rezultă în felul acesta și, totodată, este pură, plină de aspirație și sacră. Cu această necesară introducere, sperăm că veți fi capabile să gustați din plin aceste povestiri pe care vi le-am pregătit.

BAUBO: ZEIȚA CEA NERUȘINATĂ A MATRICEI (SAU, ALTFEL SPUS, A YONI-ULUI)

Referitor la Baubo există chiar o metaforă care sună astfel: „ea vorbeşte prin intermediul matricei ei (al YONI-ului)“. Aici este necesar să subliniez că întâlnim în lumea întreagă o mulţime de „povestioare ale matricei (YONI-ului)“ şi printre ele se află şi aceea a zeiţei Baubo, zeiţă ce este prezentă printre zeii Greciei antice şi care este supranumită „zeiţa neruşinării“. Baubo are şi alte denumiri mai vechi, precum Iambe, şi este evident că grecii au împrumutat această zeiţă din tradiţiile mai vechi. Baubo face parte dintre zeiţele sălbatice arhetipale ale erosului sacru şi ale fertilităţii ce venerează viaţa, în special viaţa erotică, şi care au existat încă de la începutul timpurilor.
O singură referire scrisă despre zeiţa Baubo ne-a parvenit, ceea ce ne face să credem că, de fapt, cultul ei a fost destrămat în urma valurilor unor cuceriri succesive. Ne-am dat seama că undeva pe sub colinele şi pe sub pădurile lacustre ale Europei şi ale Orientului există chiar temple care i-au fost dedicate şi care erau pline cu obiecte de cult ce o proslăveau şi o reprezentau.
Nu este, prin urmare, o întâmplare dacă am auzit atât de puţin vorbindu-se despre zeiţa Baubo, dar este necesar să vă amintesc un singur fragment ce aparţine de acest arhetip şi care ne poate transmite, dincolo de aparenţe, imaginea tainică a totalităţii ei. Acest fragment îl avem sub forma unei poveşti în care o vedem pe Baubo apărând şi salvând chiar una dintre cele mai încântătoare şi mai pitoreşti zeiţe ale Olimpului. Iată versiunea mea de povestioară ce este fondată pe vestigiile străvechi referitoare la zeiţa Baubo, pe care o putem contempla ca pe o apariţie strălucitoare ce se află la baza miturilor greceşti din vremea post-matriarhală şi aceea a imnurilor homerice.
Zeiţa Demeter, mama pământului, avea o fiică extraordinar de frumoasă numită Persefona. Într-o bună zi, pe când Persefona se juca pe câmp, ea a zărit o floare nespus de frumoasă şi a întins, ispitită, mâna către ea, aplecându-şi apoi frumosul chip către aceasta. Iată însă că deodată, pământul a început să se cutremure şi o prăpastie s-a deschis în faţa ei. Atunci Hades, zeul Infernului, a apărut instantaneu din adâncurile pământului. Mare şi puternic, aflat într-un car negru tras de patru cai, Hades era înveşmântat în haina lui prelungă, ce prezenta anumite culori tradiţionale fantomatice.
Hades a prins-o pe frumoasa Persefona de mână şi a dus-o cu carul lui în adâncurile pământului. Vălurile care îi acopereau superbul ei trup fluturau în vânt. Văzând că este răpită, frumoasa Persefona a început să ţipe, dar pe măsură ce era dusă din ce în ce mai adânc în profunzimile pământului, ţipetele ei au devenit din ce în ce mai puţin audibile, în timp ce deschizătura Pământului s-a închis ca şi cum nu ar fi existat niciodată acolo. Strigătele tinerei fete au ajuns până la culmile munţilor. Zeiţa Demeter a auzit ecoul strigătelor de ajutor ale Persefonei în munţi şi în susurul apelor, ce-i îngânau durerea. Apoi, dintr-o dată a fost linişte, iar parfumul florilor s-a înălţat la ceruri. Atunci zeiţa Demeter a smuls legăturile ce ţineau părul ei fermecător şi, lăsându-l să se răsfire şi să fluture întocmai ca nişte văluri întunecate, s-a aruncat asemenea unei păsări imense deasupra Pământului în căutarea disperată a fiicei ei. În tot acest timp, Demeter îi striga fără încetare numele Persefonei.
Chiar în aceeaşi noapte, o femeie bătrână ce se afla la intrarea unei peşteri le-a spus surorilor ei că a auzit nişte strigăte în timpul zilei. Ea a menţionat că a auzit o voce foarte tânără care urla înspăimântată şi apoi a auzit un alt strigăt care lansa chemări plângătoare şi un al treilea glas ce reprezenta plânsetele unei mame.
Tânăra Persefona era, însă, de negăsit. Pentru zeiţa Demeter a început lunga căutare, frenetică şi neîncetată, a fiicei ei dragi. Zeiţa Demeter a întrebat peste tot dacă fata ei fusese văzută, a răscolit fiecare colţişor, a scotocit fiecare crăpătură, a cercetat fiecare ridicătură a pământului. Negăsind-o pe fiica ei, a turbat de furie, a plâns, a strigat, a implorat milă, a cerut ca ea însăşi (Demeter) să fie omorâtă: totul a fost în zadar. Iată că pentru ea nu era nicio şansă să-şi găsească fiica preaiubită.
Dat fiind faptul că zeiţa Demeter era totodată stăpâna fecundităţii, ea s-a decis brusc să se răzbune, şi astfel a blestemat toate câmpiile, toate zonele fertile ale Pământului, urlându-şi starea de nefericire: „Muriţi! Muriţi! Muriţi!“ Şi iată că aceste blesteme şi-au produs efectul şi au făcut ca niciun copil să nu mai poată fi născut şi mai mult decât atât, ca niciun spic de grâu să nu mai crească şi să fie făcută pâine din el, a făcut ca nicio floare să nu mai fie la dispoziţia oamenilor pentru sărbători şi nicio ramură nu a mai existat pentru cei morţi. Datorită blestemelor zeiţei Demeter, întreaga viaţa pe Pământ pierea. Pământul era arid, sânii femeilor erau sleiţi şi nu mai aveau nimic de oferit, devenind sterpi.
Zeiţa Demeter însăşi nu s-a mai ridicat din locul în care a rămas. Veşmintele ei erau pline de noroi, părul îi era răvăşit. Cu toate acestea, chiar dacă în inima ei exista o imensă durere, ea nu a renunţat. După numeroase căutări sterile, ea a sfârşit prin a se prăbuşi lângă o fântână, într-un sat unde nu o cunoştea nimeni. Pe când îşi sprijinea trupul încremenit şi dureros de o piatră rece, iată că de ea s-a apropiat o femeie cu totul stranie. Respectiva femeie, complet nudă, s-a apropiat de Demeter în pas de dans, ondulându-şi într-un mod cât se poate de senzual şoldurile, într-o manieră ce evoca actul sexual, şi în acelaşi timp îşi agita într-un mod obscen sânii, coapsele şi mâinile. Atunci când zeiţa Demeter a văzut-o, mai că nu s-a putut stăpâni şi i-a apărut un zâmbet pe chip. De fapt, respectiva femeie care a făcut-o pe zeiţa Demeter să zâmbească era o creatură magică în felul ei şi comică, deoarece ea nu avea cap, iar ochii îi avea chiar la nivelul sfârcurilor. Iar vulva ei cu labiile foarte mari şi cu un clitoris imens îi ţinea loc de nas şi gură. Şi iată că prin intermediul acelei guri de neimaginat, acea creatură magică a început să o distreze şi să o încânte pe zeiţa Demeter, spunându-i una după alta mai multe glume erotice complet neruşinate.
La început, Demeter a zâmbit, apoi a ajuns să râdă, şi în final nu s-a mai putut abţine şi râsul ei puternic şi profund a ţâşnit din plin din zona abdominală. În felul acesta, cele două femei, respectiv zeiţa neruşinată a YONI-ului, Baubo şi puternica zeiţă a fertilităţii pământului, mama Demeter, au ajuns să râdă în hohote la unison.
Această sărbătoare a râsului pe care zeiţa Demeter a trăit-o prin intermediul zeiţei Baubo a scos-o din starea acută de deprimare în care se afla şi i-a redat energia pentru a continua să-şi caute fiica. Cu ajutorul zeiţei Baubo, al bătrânei Hecate şi al zeului Helios, Soarele, căutările zeiţei Demeter au fost până la urmă încununate de succes. Cert este că tânăra şi frumoasa Persefona i-a fost adusă mamei ei, iar pământul şi pântecul tuturor femeilor au prins din nou rod, redevenind fertile.
Vă mărturisesc că şi eu am avut şi încă mai simt o mare slăbiciune pentru zeiţa Baubo. Chiar îmi place de ea mai mult decât de celelalte zeiţe ale mitologiei greceşti şi poate chiar mai mult decât de orice altă figură feminină. Nu am nicio îndoială că ea este descendenta zeiţelor YONI-ului din Neolitic, în mod misterios lipsite de cap şi care uneori sunt, de asemenea, lipsite de picioare sau chiar de braţe. Personal, consider că nu le putem reduce la zeiţele clasice ale fertilităţii, căci ele sunt mult mai mult decât acestea. Ele sunt talismanele din anumite cuvinte ale femeilor. Sunt acele talismane pe care nu le ţinem, pentru nimic în lume, la vederea bărbaţilor, cu excepţia anumitor situaţii cu totul şi cu totul excepţionale.
Astfel de talismane foarte puternice întruchipează sensibilitatea erotică feminină şi totodată sunt expresii unice în lume, căci ele reprezintă sânii fascinanţi, clitorisul, labiile YONI-ului prin intermediul cărora femeile senzuale simt senzaţii cu totul extraordinare, pe care numai ele le cunosc şi sunt capabile să le transmită bărbaţilor, atunci când aceştia sunt sensibili şi empatici. Nu este o întâmplare că pentru ele, această fiinţă care râde din tot pântecul – zeiţa Baubo – este şi rămâne unul dintre cele mai bune remedii împotriva traumelor, stresurilor şi frustrărilor pe care le pot avea.
M-am gândit întotdeauna că dialogurile între femei la o ceaşcă de ceai sau la un suc de mere sunt vestigiul unui foarte vechi ritual feminin, ritual în cadrul căruia femeile se reunesc, vorbesc despre traumele, suferinţele şi problemele lor fără să-şi ascundă adevărul gol-goluţ. În astfel de momente, femeile se relaxează, ajung chiar să se amuze ca nişte nebune şi simt că trăiesc momente paradisiace sau sunt capabile să retrăiască aşa cum trăia Eva în Paradis. Apoi, atunci când se reîntorc acasă, totul pentru ele merge mult mai bine, căci se simt înţelese, iar faptul că îşi împărtăşesc una alteia supărările sau frământările le ajută să depăşească o parte din tensiunile ce le preocupă.
Ştiu că este, totuşi, dificil să îndepărtezi bărbaţii pentru a rămâne singură cu prietenele tale. Ştiu doar că în Antichitate, femeile îi încurajau pe bărbaţi să meargă la „cules de fructe“. Această inofensivă viclenie ancestrală le-a permis să-şi satisfacă nevoia de a trăi măcar din când în când într-o atmosferă intimă unic feminină atunci când sunt doar ele în compania intimă a altor femei pe care le iubesc şi cu care resimt spontan că se integrează într-un cadru feminin natural.
Energia masculină este, fără îndoială, ceva formidabil, dar pentru unele femei aceasta este ca şi cum ar abuza de ciocolată. De aceea, unele femei au chef de un castron de orez şi de un pahar cu apă plată pentru a-şi curăţa stomacul. Nu trebuie să pierdem din vedere că este nevoie de timp pentru celălalt.
Mai mult decât atât, zeiţa neruşinării, Baubo, ne transmite ideea interesantă că o anumită doză de obscenitate sănătoasă ne poate ajuta să renunţăm la inhibiţiile paralizante şi la ruşinea care ne închistează şi ne opreşte să fim pe deplin fericite. Este adevărat că anumite forme de râs născute din aceste vechi povestiri, ce sunt repetate de-a lungul timpului şi pe care femeile şi le povestesc una alteia în taină stimulează, totodată, din plin dorinţa de a face dragoste şi chiar libidoul. Aceste povestiri deşucheate trezesc în noi bucuria de a trăi şi ne redau gustul existenţei. Tocmai de aceea, este necesar să avem fiecare în comoara noastră mici povestiri erotice neruşinate, aşa cum au fost acelea ale zeiţei Baubo. În decursul timpului, am descoperit că astfel de povestiri erotice care trezesc hohote stenice de râs sunt, totodată, remedii puternice sută la sută naturale. Astfel de povestiri erotice ne pot ajuta nu numai să ne învingem inhibiţiile prosteşti şi ruşinea paralizantă, dar totodată ne impulsionează să suprimăm reţinerile de tot felul, ne ajută să depăşim jena şi le fac pe femei mai excitante şi, de ce nu, mai fericite. Încercaţi de 5-6 ori aceasta atunci când sunteţi cu alte femei şi veţi vedea că astfel de povestioare neruşinate fac minuni. În ceea ce priveşte cele două aspecte ale povestirii despre zeiţa Baubo pe care le voi evoca acum, unora dintre voi nu le vor spune mare lucru, căci este un subiect care se discută numai şi numai între femei, într-un grup restrâns, foarte intim, atunci când femeile îndrăznesc să se dezbrace şi să se admire nude una pe cealaltă...
Povestirea despre zeiţa Baubo ne evocă o caracteristică extraordinară a acesteia: Baubo transmite cu ajutorul sfârcurilor şi mai mult decât atât, simte şi vede prin intermediul sânilor. Sânii în mod armonios dezvoltaţi la o femeie funcţionează întocmai ca nişte sui generis globi oculari. Pentru bărbaţi, acesta este un mister pur. Atunci când le spun despre aceasta femeilor, ele dau spontan din cap, entuziaste, şi zic: „Înţeleg perfect ceea ce vreţi să spuneţi!“ Pentru anumite femei, ale căror sfârcuri sunt trezite şi din care ţâşnesc energii tainice care le fac să simtă aspecte paranormale, a vedea şi a simţi prin intermediul sfârcurilor şi al sânilor este ceva real, indiscutabil, şi mai mult decât atât, acesta este un atribut senzorial paranormal. Femeile foarte senzuale care au avut parte de iubiţi de excepţie ştiu că sânii sunt nişte organe psiho-mentale ce reacţionează la temperatură, la dezmierdări, la sărutări excitante şi chiar la anumite sunete armonioase. Sânii, pentru femeile senzuale, sunt organe de simţ, întocmai aşa cum sunt ochii.
În ceea ce priveşte posibilitatea de „a vorbi prin intermediul YONI-ului“ într-o accepţiune pur simbolică, este vorba de a ne exprima cu „materia primordială“ a fiecărei femei (prima materia) la nivelul cel mai profund şi cel mai sincer, care pentru ele este şi rămâne un organ al adevărului tainic. Pentru unele femei, YONI-ul este şi rămâne o încântătoare gură vitală. Cu privire la aceasta nu mai este nimic de adăugat, în afara faptului că YONI-ul, pentru multe femei, este fondul filonului cel mai profund al fiinţei femeii, ce prezintă profunzimi pe care numai femeile sunt capabile să le simtă. Acestea sunt profunzimile despre care zeiţa Baubo ne vorbeşte. În povestirea referitoare la zeiţa Demeter, care îşi caută disperată fiica, nimeni nu ştie ce cuvinte magice îi adresează cu acea ocazie zeiţa Baubo. Dar din toate aceste aspecte pe care le-am descris aici, unele dintre noi care suntem suficient de senzuale, putem avea o mică idee.


COIOTUL PUŢĂ
 
Pentru mine glumele erotice, nerușinate pe care Baubo i le-a povestit zeiței Demeter aveau ca temă acești transmițători și  și acești receptori cu forme armonioase: părțile genitale. Și daca așa a fost, Baubo i-a spus zeiței Demeter o poveste în genul aceleia care urmează și pe care am auzit-o cu câțiva ani în urmă din gura unui îngrijitor al parcului de mașini din orașul Nogales. El se numea Old Red și pretindea ca avea sânge indian. Atunci când l-am întâlnit, el nu-și pusese proteza dentară și nu-și mai tăiase barba de mai bine de două zile. Drăguța lui soție, bătrâna Willowdean, avea un chip încântător, dar care era rănit. Ea mi-a povestit că-și spărsese nasul într-o încăierare dintr-un bar. Cuplul acesta avea trei mașini Cadillac, dar cu toate acestea nici una nu funcționa. Bătrâna Willowdean avea un câine rasa Chihuahua pe care îl ținea într-o mica îngrăditură, undeva în bucătărie. Soțul ei era genul de bărbat care nu-și părăsea pălăria nici măcar atunci când mergea la toaletă.
În acea vreme eram în căutare de povestioare și tocmai îmi parcasem rulota pe terenul lor. La începutul dialogului nostru,  îmi amintesc că l-am întrebat pe Old Red: „Spune-mi te rog, cunoști povești despre această zonă rușinoasă a trupului?“. Apoi am desemnat, printr-un anume, gest zona genitală a trupului.
Aceasta întrebare l-a înveselit foarte tare pe Old Red. El i-a aruncat soției sale o privire jucăușă. Apoi, stăpânindu-și zâmbetul, a spus pe un ton provocator: „O să-i spun povestea despre Coiotul Puță“. Auzind acestea, bătrâna Willowdean a zis:
 – Red, nu-i spune tocmai această poveste, te rog, Red!
– Ba am să-i povestesc despre Coiotul Puță, a insistat el.
Bătrâna Willowdean s-a întors atunci de-a curmezișul scaunului cu mâna la ochi, ca și cum nu ar fi vrut să vadă.
Iată ce mi-a povestit Old Red, precizând că el cunoștea această poveste „de la un indian navajo, care la rândul lui o cunoștea de la un mexican, care acela o cunoștea de la un indian.“
 
***

A fost odată un coiot care era cunoscut sub numele de „coiotul Puță“. Coiotul este cea mai agreabilă și totodată cea mai proastă dintre creaturile ce există. Coiotului Puță îi era tot timpul foame și făcea mai mereu anumite farse oamenilor pentru a obține ceea ce dorea petrecându-si apoi restul timpului dormind.
Într-una din zile, pe când Coiotul Puță dormea, LINGAM-ul lui a început să se plictisească foarte tare. Tocmai de aceea, LINGAM-ul Coiotului Puță a hotărât să renunțe la trupul coiotului și s-a aventurat în lumea lui, s-a desprins prin urmare de cel care era Coiotul Puță și a început să alerge pe drumuri. De fapt, LINGAM-ul lui sărea pe drum pentru că el nu avea decât un singur picior, așa cum era evident.
A continuat în felul acesta să tot sară de colo-colo. Aceasta îl amuza nespus de mult. A părăsit atunci drumul și tot sărind de colo-colo, s-a trezit că a ajuns undeva în pădure, vai Doamne, în plin sezon al perioadei în care creșteau urzicile. Fiind prost, el a sărit în mijlocul urzicilor.
„Au! Au!“, a început el să urle.
„Au! Au! Au!“, țipa el din ce în ce mai tare după ajutor.
Tot acel vacarm teribil a sfârșit prin a-l trezi pe Coiotul Puță, și când acesta a căutat cu mâna LINGAM-ul, pentru că dorea să meargă să facă pipi, spre uimirea lui, nu a mai găsit nimic la locul cu pricina. Pentru că dorința de a face pipi devenise extraordinar de chinuitoare, Coiotul Puță a început să alerge pe stradă cu mâna între picioare. În cele din urmă, iată că el și-a regăsit LINGAM-ul în starea jalnică pe care o cunoaștem deja. Cu toate că simțea o cumplită durere, dat fiind faptul că la aceasta se adăuga și suferința pe care i-o provoca dorința de a urina, Coiotul Puță și-a scos LINGAM-ul ce se aventurase printre urzici și după ce l-a mângâiat și l-a calmat, l-a așezat apoi la loc, grăbindu-se apoi să urineze.
 
***
În timp ce-mi povestea aceasta, bătrânul Old Red râdea în hohote, iar trupul i se scutura foarte tare. Lacrimile îi curgeau, sughițurile mai că îl înăbușeau.
„Iată povestea bătrânului Coiot Puță“, mi-a spus el în cele din urma.
Atunci bătrâna Willowdean l-a certat: „Dar ai uitat sfârșitul!“
„Care sfârșit? Tu nu ai observat că i-am spus sfârșitul?“, a bombănit Old Red.
„Uitucule, ai uitat să-i povestești adevăratul sfârșit. Bine, atunci povestește-i-l tu, dacă îți amintești atât de bine…“
Chiar atunci cineva a sunat la poartă și Old Red s-a ridicat de pe scaunul lui ce scârțâia din toate încheieturile. Willowdean mi-a aruncat o privire complice: „Sfârșitul acestei povestiri conține totodată și morala, a spus ea“. Am observat că în acele momente zeița Baubo a pus stăpânire pe Willowdean, care a început să râdă scoțând mai întâi mici sunete ca niște sughițuri, iar pântecul a ajuns să i se scuture spasmodic de râs în timp ce ochii ei erau plini de lacrimi. I-au trebuit două, trei minute pentru a pronunța următoarele trei fraze, repetând fiecare cuvânt de două sau trei ori între două sughițuri.
„Morala acestei povestiri că atunci când Coiotul Puță și-a scos LINGAM-ul dintre urzici, chiar și atunci când l-a mângâiat și a urmărit să-l calmeze, LINGAM-ul său continua să-l mănânce foarte tare. Tocmai de aceea, bărbații penetrează femeile cu LINGAM-ul având de fiecare dată în privire această mimică, ce înseamnă „mădularul acesta mă mănâncă foarte tare“.
Vedeți, prin urmare acest LINGAM universal are mâncărimi neîncetate încă de atunci, când s-a aventurat să plece de unul singur pentru prima dată. Nu știu cine dintre noi a fost detonatorul în cazul acestei povești, dar pur și simplu mă prăpădeam de râs și de aceea împreună cu bătrâna Willowdean am rămas în bucătărie gata-gata să leșin de râs și chiar am dat cu pumnul în masă până când mi-am pierdut controlul asupra mușchilor.
După umila mea părere, aceasta este genul de poveste nerușinată pe care Baubo i-a împărtășit-o zeiței Demeter. Sunt sigură că repertoriul lui Baubo includea tot ceea ce le făcea pe femei să râdă în acest mod, fără rețineri, fără teama că li se vor vedea amigdalele, că pântecul le atârnă sau că sânii le tresaltă. În decursul timpului am observat că există ceva cu totul aparte la acest gen de râs care are o origine sexuală. În viziunea mea, râsul „sexual“ pare să atingă profunzimile abisale ale psihicului și eliberează un număr considerabil de energii, acționând sinergic asupra oaselor noastre și transmite o senzație încântătoare întregului trup. Aceasta este o formă cu totul aparte de plăcere erotică sălbatică ce aparține repertoriului psihic al multor femei.  Erosul sacru și viața senzuală sunt foarte aproape una de cealaltă în sfera psihicului. Amândouă facilitează în felul acesta cunoașterea noastră prin intermediul trezirii uimirii, nu prin intermediul unei experiențe intelectuale, ci prin experiența lăuntrică a trupului. Aceasta este experiența momentană a ceva indescriptibil care apare atât în cazul sărutului, cât și în cazul unei viziuni a râsului profund care ne încarcă ființa cu o energie binefăcătoare. Astfel de stări intense ne fac să ieșim din noi înșine, ne înalță, ne ridică în slăvi, ne îmblânzesc caracterul și ne fac să ne bucurăm din plin de viață. Am observat că există aproape întotdeauna, atât în sacralitate, cât și în nerușinare, dar și în sexualitatea sănătoasă, un râs sălbatic, care pândește. Aceasta este o scurtă trecere de la un râs foarte plăcut la un râs ancestral care a văzut multe. Uneori acesta este un râs animalic, sălbatec, care implică un tril ce urcă și coboară într-o anumită gamă. Râsul sănătos, spontan și nerușinat este un aspect secret al erosului feminin, este un aspect fizic, primitiv, pasional, vitalizant și care este excitant chiar și pentru ceilalți. Toate acestea se manifestă din plin mai ales atunci când erosul este lipsit de scop.
Efecte benefice cu totul aparte apar atunci când erosul este vesel și eliberator. Un astfel de eros are, totodată, o valoare vindecătoare, mai ales atunci când este sacru. Un astfel de eros trezește bucuria de a trăi, retrezește trupul și emoțiile și, mai mult decât atât, face să apară valuri de plăcere. Nu este unidimensional, căci în astfel de situații râsul se împărtășește, este contaminant. Acesta este erosul pur și sălbatic al femeii complet dezinhibate.
Iată un alt punct de vedere al zeițelor nerușinate și al povestirilor deșuchiate pe care și le spun, ele între ele, femeile. Aceasta este o povestioară pe care am descoperit-o atunci când eram copil.

O VIZITĂ PLINĂ DE SURPRIZE ÎN RWANDA
 
Mă aflam în localitatea Big Bass Lake, în Michigan. Aveam pe atunci cam 12 ani. Toate femeile adorabile din familia mea, atât mama mea, cât şi mătuşile mele, după ce au pregătit micul dejun şi prânzul pentru cele peste 40 de persoane, au decis să se odihnească în şezlonguri, la soare, povestind una-alta şi glumind. Bărbaţii se aflau la „cules de fructe“, sau altfel spus ei îşi petreceau timpul culegând fructe şi spunându-şi, ca bărbaţii, glume de-ale lor.
Mă bucuram, fiind nu departe de locul în care se aflau femeile. Deodată, am auzit strigăte puternice, ascuţite. Oarecum neliniştită, am alergat cât am putut de repede la mătuşile mele. Ajunsă acolo, am constatat cu uimire că acestea nu erau strigăte de durere. Ceea ce se petrecea erau hohote de râs, şi între două sughiţuri, una dintre mătuşile mele repeta, din când în când: „… şi-au acoperit faţa… şi-au acoperit faţa!“. Şi nu înţelegeam de ce această frază enigmatică le cufunda pe toate într-un nou acces nebunesc de râs. Femeile râdeau în felul acesta până când unele dintre ele mai că rămâneau fără aer pentru o anumită perioadă de timp. Am observat cu acea ocazie că mătuşa mea avea pe genunchi o revistă. Puţin mai târziu, când femeile au aţipit, în cele din urmă, sub razele blânde ale Soarelui, am şterpelit revista pe care ea încă o mai ţinea cu o mână adormită şi m-am aşezat sub şezlong pentru a citi ce scria acolo cu ochii mei. Pe pagina respectivă, la care revista era deschisă, era redată o anecdotă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe care aş putea să o repovestesc în felul acesta:
 
***
Generalul american Eisenhower tocmai se pregătea să meargă să-şi treacă în revistă trupele în Rwanda (în ceea ce mă priveşte, menţionez că ar fi putut fi generalul McArthur sau, de ce nu, ar fi putut fi generalul Borneo; numele respectiv nu îmi spunea mare lucru atunci). Guvernatorul acelei ţări ţinea ca toate femeile africane să iasă pe marginea drumului de ţară atunci când generalul va trece cu jeepul şi cu acea ocazie ele urmau să izbucnească în urale entuziaste de întâmpinare, agitându-şi în modul binecunoscut braţele. Singura problemă era că femeie indigene nu poartă drept veşmânt decât un colier din perle colorate şi, câteodată, ele poartă doar o cureluşă infimă din piele în jurul taliei.
O asemenea situaţie părea a fi imposibilă, Guvernatorul l-a chemat în prealabil pe şeful tribului respectiv şi l-anunţat cu privire la ceea ce urma să se facă. Cu acea ocazie, şeful tribului i-a spus: „Fiţi liniştit, căci până la urmă totul va fi bine!“ Pentru aceasta, s-a convenit în prealabil ca Guvernatorul să furnizeze câteva sute de bluze şi fuste şi, mai mult decât atât, a indicat şefului de trib ca acesta să le transmită femeilor să le îmbrace cu ocazia acestui eveniment, pentru a nu apărea nude. La scurt timp după aceea, atât guvernatorul, cât şi misionarii au procurat toate veşmintele de care era nevoie. În ziua marii parade, cam cu câteva minte înainte ca jeepul generalului Eisenhower să-şi facă apariţia, atât Guvernatorul, cât şi misionarii au descoperit oripilaţi că femeile africane purtau, toate, fustele ce le fuseseră puse la dispoziţie, dar nici una dintre ele nu purta şi bluza, pe care ele o lăsaseră acasă, pentru că nu era pe placul lor. Iată că sutele de femei se aflau acolo, aranjate de o parte şi de alta a drumului, în fuste, dar toate aveau sânii dezgoliţi, iar pe sub fuste, nici una dintre ele nu purta lenjerie intimă, căci nici nu se pusese vreodată problema să li se ofere aşa ceva. Aflând aceasta, guvernatorul mai că era cât pe-aici să facă atac de cord. El l-a certat chiar foarte tare pe şeful tribului, care l-a asigurat că a vorbit cu delegata femeilor şi că a primit de la aceasta asigurarea că femeile erau de acord să-şi acopere sânii la sosirea generalului.
„‒ Chiar eşti sigur că vor face aceasta?“, a întrebat urlând neîncrezător guvernatorul.
„‒ Da, sunt foarte sigur, veţi vedea!“
Era, însă, prea târziu ca să se mai discute suplimentar despre aceasta. Nu ne putem imagina, prin urmare, reacţia generalului Eisenhower, atunci când, la apariţia jeepului, femeile ce aveau sânii dezgoliţi şi-au ridicat la unison fustele şi şi-au acoperit, cu un gest graţios, chipul.
 
***
Citind aceasta şi fiind acolo, sub şezlong, vă mărturisesc că pur şi simplu mă înăbuşeam de râs. Aceasta era pentru mine povestea cea mai dementă pe care o auzisem vreodată. În acelaşi timp, aceasta era o poveste minunată şi incredibil de excitantă. Totodată, am intuit că ea era un produs de contrabandă şi l-am păstrat pentru mine ani de-a rândul. De fiecare dată când trăiam un moment dificil sau atunci când mă aflam în ajunul examenelor la Universitate, mă gândeam la femeile din Rwanda, care în acea situaţie şi-au acoperit pudice faţa cu fusta, în mod sigur pufnind în râs în spatele acesteia. Această situaţie ce conţinea un umor nebun mă făcea să râd în hohote şi totodată mă reconforta extraordinar de mult şi chiar mă recentra.
Acesta este, fără nici o îndoială, celălalt aspect benefic al glumelor neruşinate ce sunt făcute între femei şi care fac să apară binecunoscutele hohote de râs dezinhibate ce sunt împărtăşite în astfel de situaţii. Astfel de momente devin un remediu pentru perioadele penibile şi le întăresc pe femei pentru situaţile dramatice care apar în viaţa lor mai târziu. Multor femei le place să facă glume, ele între ele, fie despre sexul frumos, fie despre propriul lor YONI, fie despre jocurile amoroase neruşinate. Ne putem, oare, imagina că erosul şi tot ceea ce pare, la prima vedere, neruşinat sau necuviincios poate fi privit ca fiind pur şi sacru? Răspunsul la această întrebare este „da“, mai ales atunci când toate acestea sunt un remediu de care avem nevoie şi care ne permite reinstaurarea integrităţii inimii, şi chiar refacerea ei. Carl Gustav Jung a remarcat, la vremea sa, că atunci când cineva venea la cabinetul lui plângându-se de o anumită problemă sexuală, cel mai adesea era vorba despre o problemă care ţinea fie de spirit, fie de psihic. Atunci când o fiinţă umană vorbea despre o problemă spirituală, adesea era, de fapt, vorba despre o problemă de natură sexuală. Tocmai de aceea, el a ajuns la concluzia că putem face din sexualitate un remediu pentru spirit şi aceasta este cu putinţă deoarece erosul bazat pe iubire este în consecinţă sacru. Atunci când râsul sexual este un REMEDIO sau, altfel spus, un remediu, în felul acesta ne putem da seama că el este, totodată, un râs sacru. Tocmai de aceea, se poate spune că tot ceea ce stârneşte râsul stenic şi vindecător este, de asemenea, un remediu sacru. Atunci când râsul ne ajută fără să facă rău, atunci când el luminează, realiniază, reordonează, reinstaurează forţa binefăcătoare şi puterea de care avem nevoie, în toate situaţiile de acest gen se poate spune că un astfel de râs este generator de sănătate. Atunci când râsul îi face pe oameni fericiţi şi îi ajută să trăiescă mult mai bine, atunci când îi face să fie bucuroşi că se află acolo unde sunt, atunci când îi face să fie mai conştienţi de intensitatea iubirii, atunci când îi face să le dispară tristeţile şi le înlătură furia, un astfel de râs este, totodată, sacru. Tocmai de aceea, se poate spune că tot ceea ce ne face în mod creator mai puternici în bine, minunaţi, mai generoşi, mai sensibili faţă de ceea ce este bun, divin şi armonios, este totodată ceva sacru. Tocmai de aceea, se poate spune că există din plin loc în arhetipul femeii sălbatice pentru natura zeiţelor neruşinate. În cadrul naturii pure şi sălbatice, sacrul şi necuviinciosul, sacrul şi erosul nu sunt separate, ci ele coexistă chiar şi în cadrul unui grup de femei bătrâne care aşteaptă puţin mai departe, în drum, ca să le vizităm. Ele sunt acolo, prezente în psihicul nostru şi, aşteptându-ne, îşi testează poveştile una pentru alta şi râd pline de încântare, întocmai ca nişte nebune.
 
yogaesoteric
8 martie 2013
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga