Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
2013. NOI PERSPECTIVE (I)

de profesor yoga Dan Bozaru

Ziua de 21 decembrie 2012 a fost aşteptată de mulţi oameni cu înfrigurare, cu speranţă, cu încredere şi cu optimism, însă de alţii ea a fost întâmpinată cu scepticism, cu aroganţă şi chiar cu batjocură. Aceste atitudini îşi au sursa nu neapărat într-un sistem propriu de credinţe, ci mai curând în capacitatea noastră de înţelegere a dinamicii universului, în bagajul nostru de cunoştinţe ezoterice şi în intuiţia pe care o avem. Unele fiinţe umane pur şi simplu nu sunt capabile să înţeleagă specificul acestor vremuri; ele vor să vadă lucrurile fie în alb, fie în negru, ori să considere că evenimentele trebuie să se petreacă neapărat după un „program fix”. În mentalitatea lor, dacă acest „program al evenimentelor” nu se îndeplineşte, atunci  înseamnă că totul este o „înşelătorie” şi o „escrocherie”.
 
Ne aflăm la o răscruce de drumuri în evoluţia rasei umane şi numai negura ignoranţei şi prostia fără margini îi poate face pe unii să afirme că de fapt în lume nu se petrece nimic, că totul îşi urmează cursul firesc, că aşa-zisele „profeţii” despre sfârşitul timpurilor ori despre ascensiunea spirituală sunt aberaţii sau că manipularea şi controlul exercitat de Guvernul Ocult Mondial al elitei „Iluminaţilor” reprezintă poveşti de adormit copiii. Expresia agreată şi „la modă” pentru a descrie această stare de spirit este aceea a „teoriilor conspiraţioniste”. 
 
Te întrebi de unde atâta întunecime şi prostie în minţile acestor oameni, care în plus consideră că este de datoria lor civică să-i înştiinţeze şi să-i prevină şi pe alţii de „imensa farsă şi minciună” care li se serveşte în legătură cu anii 2012, 2013 şi evenimentele ce vor urma în viitorul apropiat al omenirii. Mulţi dintre cei care susţin că sunt „înşelaţi” sunt oameni inteligenţi, cu certe capacităţi intelectuale, care ar putea foarte uşor să separe grâul de neghină, ori să vadă dincolo de aparenţe. Şi totuşi, ei par să ignore orice semne, orice explicaţii, lansându-se în adevărate „studii” şi „statistici” pentru a demonstra, chipurile, „inadvertența” timpurilor pe care le trăim cu ceea ce a fost „prezis”. În viziunea lor neghioabă şi limitată, această „dovadă” le dă dreptul să considere că „lumea este înşelată de escroci” şi de „falşi profeţi”. Din nefericire, se găsesc întotdeauna câţiva care, fiind slabi cu duhul şi cu mintea, se grăbesc să-i aprobe şi să le cânte în strună cu remarci de genul: „Da, şi noi am spus întotdeuna că ceva e putred aici şi că lucrurile nu se vor petrece aşa cum este scris sau cum ne spun unii şi alţii!”.
 
În spatele tuturor acestor manifestări penibile se află în realitate nu atât „indignarea” că una se spune şi, chipurile, alta se petrece, ci mai ales frica de faptul că toate acestea nu vor mai avea loc aşa după cum s-a dorit. O masă imensă de oameni aşteaptă cu sufletul la gură uluitorul Prim Contact cu civilizaţii din spaţiul extraterestru; aşteaptă nerăbdătoare implementarea noilor tehnologii bazate pe energie liberă, care ar putea rezolva definitv toate problemele stringente cu care se confruntă omenirea; aşteaptă încordată trecerea la un nou sistem financiar mondial, bazat pe un alt model al schimbului şi al tranzacţiilor. Şi totuşi, aparent nimic din toate acestea nu s-a petrecut până acum. Totul pare neschimbat, totul pare că se derulează în mod normal, deşi întreaga lume resimte tensiunea imensă care s-a acumulat în plan subtil. 
 
Este acesta un factor de stres pentru mulţi oameni? Da, dar în opinia noastră aceşti oameni nu înţeleg esenţa problemei; ei nu înţeleg, de pildă, că toate aceste transformări apar în deplină conformitate şi în mod corelat cu evoluţia gradului de conştiinţă a omenirii. Astfel, totul este o problemă de frecvenţă de vibraţie: gânduri, emoţii şi sentimente elevate determină în mod automat situaţii, evenimente şi acţiuni elevate în mediul înconjurător. Este o lege universală, simplă, evidentă, care are la bază rezonanţa. Totuşi, se pare că ea nu este pe placul multora, care ar vrea o transformare fără să fie nevoiţi să facă neapărat ceva pentru aceasta, în genul celui bolnav de cancer la plămâni, care ia un medicament şi are pretenţia să fie vindecat de boală, în timp ce el însuşi continuă să fumeze cu nepăsare. Apoi se miră şi este chiar indignat de faptul că se află la un pas de moarte şi că nu a fost vindecat aşa după cum i s-a prezis de către medic. Medicul ne poate arăta direcţia, dar noi singuri decidem cât de mult dorim să rămânem pe acest drum prin acţiunile pe care le săvârşim cu gândul, cu vorba şi cu fapta.
 
Înţelegem cu uşurinţă că oamenii doresc – într-un mod mai mult sau mai puţin mărturisit – să primească şi să se bucure de toate beneficiile unei ere extraordinar de avansate din punct de vedere tehnologic şi spiritual, fără să înţeleagă mai nimic din toate acestea şi fără să depună vreun efort pentru a ajunge aici, ca şi cum toate li s-ar cuveni de drept. Într-o asemenea situaţie, a le pune la dispoziţie dispozitive de teleportare, nave interstelare, replicatoare sau alte mecanisme foarte avansate din punct de vedere tehnologic ar fi ceva asemănător cu oferirea pe nepusă masă a tehnologiei actuale: automobile, avioane, instalaţii casnice şi industriale etc., membrilor unui trib din jungla amazoniană. Chiar dacă exemplul nu este potrivit întru totul, el ne ajută să înţelegem ideea din spatele acestor consideraţii: nu putem accede la o stare superioară de lucruri, atâta timp cât gradul nostru de conştiinţă rămâne la un nivel inferior. Acesta este de fapt sensul repetatelor îndemnuri ale înţelepţilor şi sfinţilor, pentru amplificarea – mai ales în timpurile actuale – a energiei iubirii în fiinţa noastră, a înţelepciunii şi altruismului, deoarece toate acestea eliberează fiinţa de tirania egoului şi aduc lumină în interiorul ei.
 
Prin urmare, tot ceea ce urmează să se petreacă cu omenirea depinde de condiţia noastră lăuntrică, de starea noastră de conştiinţă. Nivelul frecvenţei de vibraţie a conştiinţei globale a umanităţii va determina momentul de timp când se vor petrece mult aşteptatele transformări la nivel mondial. Dispozitivele de înaltă tehnologie, cum ar fi cele de teleportare, replicatoarele sau mijloacele de călătorie rapidă necesită din partea celui care le foloseşte un înalt nivel de vibraţie a conştiinţei, care nu a fost încă atins de omenire. 
 
Totuşi, în mod evident se petrec lucruri extraordinare pretutindeni în lume, la un nivel şi într-un ritm mai intens ca niciodată până acum. Faptul că din ce în ce mai multe descoperiri de avangardă au început să apară, că tot mai mulţi oameni solicită o transformare de proporţii în sistemul de viaţă şi de gândire al societăţii arată o dinamică intensă a lumii, o efervescență deosebită a ei. Toate acestea sunt corelate de asemenea cu pătrunderea Pământului într-o zonă „specială” a cosmosului, în care nivelul radiaţiei energetice este mult mai ridicat. Efectul acestei acţiuni de natură subtilă a început deja să fie evident în multe fiinţe umane. De pildă, oameni care până acum respingeau cu tărie faptul că ar putea exista şi altceva în afara percepţiei prin intermediul simţurilor şi a gândirii raţionale, au început aproape „peste noapte” să admită că aceste realităţi există şi că ele aşteaptă să fie descoperite de noi, că putem vorbi despre viaţa de după moarte şi că viaţa poate exista şi fără trup. Până atunci ei au negat cu vehemență şi cu aroganţă orice posibilitate în această direcţie, ştiut fiind faptul că negarea este o metodă bună de apărare. Totuşi, câmpul energetic intens ce a cuprins în prezent întreaga planetă a avut asupra lor un efect extraordinar, interacţionând cu propriul lor câmp energetic subtil şi dând astfel naştere la transformări dintre cele mai spectaculoase.
 
În general vorbind, este foarte dificil pentru cineva care e ferm încastrat în credinţele materialiste – mai ales atunci când este om de ştiinţă - să accepte posibilitatea că acestea sunt de fapt false şi lipsite de fundament. Deschiderea unor astfel de oameni către posibilitatea că ar putea exista şi o realitate spirituală, despre care ei nu au avut până atunci nici cea mai mică idee, este fără îndoială şocantă şi îi uluieşte. Cu toate acestea, se dovedeşte că în ultimul timp mulţi dintre ei abordează cu curaj şi interes noua paradigmă a vieţii, fiind dispuşi să o înţeleagă şi să o asimileze aşa cum trebuie. Rezultatul direct al interesului tot mai mare pe care oamenii îl manifestă în ceea ce priveşte spiritualitatea este un gen de „explozie a conştiinţei” sau mai bine zis un gen de „revoluţie a conştiinţei”, prin care toţi devenim din ce în ce mai conştienţi şi responsabili de atitudinile şi comportamentul nostru. 
 
Conştiinţa faptului că noi suntem, în fapt, gardienii planetei pe care trăim şi că orice transformare depinde de modul în care noi gestionam lucrurile la suprafaţa ei s-a dezvoltat gradat în ultimii 50-60 de ani, însă abia în ultimul an şi mai ales în ultimele luni ea s-a accelerat foarte mult. Este uşor să rămânem în faţa computerului, judecându-i pe alţii pentru ceea ce ei scriu pe internet sau apreciind după propriile noastre posibilităţi ceea ce se petrece în lume. Este însă mult mai dificil să participăm efectiv la transformarea lumii, care - contrar părerii încetăţenite – nu înseamnă neapărat să facem revoluţii sau să schimbăm guverne, ci înseamnă în primul rând să luăm decizia fermă de a ne transforma interior. Ce idealuri sănătoase ne propunem pentru viitor? Ce gânduri şi emoţii lăsăm să treacă prin minte? Ce acţiuni decidem că sunt cele mai potrivite pentru a le face? Puţinul care credem că înseamnă toate acestea, semnifică în realitate foarte mult, prin rezonanţă cu celelalte gânduri şi acţiuni de aceeaşi natură care există în întreaga lume. Astfel se construieşte încetul cu încetul viitorul, astfel apare transformarea lumii. 
 
Oamenii încep să pună întrebări, încep să-şi ceară drepturile, încep să nu se mai lase prostiţi de eternele minciuni ale politicienilor şi de manipulările financiare ale bancherilor. Pentru prima dată în istorie, autorităţile par să fie trase la răspundere de către populaţie în ceea ce priveşte nivelul ei de trai. „Austeritatea” nu mai poate fi considerată o soluţie, salvarea celor bogaţi în detrimentul celor săraci nu mai este o metodă. Cu alte cuvinte, oamenii au început să înţeleagă că, în realitate, până acum ei au fost înşelaţi, manipulaţi şi amăgiţi fără încetare de către cei aflaţi la conducere. Dacă nu ar fi existat această „trezire”, dacă nu ar fi existat această „scuturare” a populaţiei din somnul greu în care căzuse, robia ei ar fi ajuns să fie deplină foarte curând, împlinind astfel ţelul satanic al „Iluminaţilor”, pe care aceştia l-au urmat cu îndârjire timp de mii şi mii de ani.
 
Este adevărat că mulţi oameni sunt dezamăgiţi de faptul că pe 21 decembrie 2012 nu s-a petrecut nimic „spectaculos” cu ei sau cu întreaga planetă, că lucrurile au „stagnat” şi că totul pare să fi fost o „mare minciună”. În realitate, chiar dacă lucrurile nu au fost expuse prin intermediul mass-media internaţională, totuşi nu înseamnă că ele nu s-au petrecut sau că nu se petrec „în spatele uşilor închise”. Chiar şi aluatul, după ce este frământat, este lăsat un anumit timp să dospească, timp în care, aparent, nu vedem şi nu ştim ce se petrece în interiorul lui, dar totuşi observăm că el se umflă. Situaţia mondială actuală este foarte asemănătoare cu acest exemplu. Tot ceea ce este necesar să facem, e să avem deplină încredere şi să manifestăm o deplină stare de optimism, de iubire şi de dinamism, pentru că vremurile care vin vor fi foarte solicitante, dar într-un sens minunat, cu lucruri extraordinare şi realităţi uluitoare pentru mulţi dintre noi. Unii au „obosit” să aştepte şi au decis că totul este fals; alţii s-au adâncit atât de mult în aspectele materialităţii şi ale treburilor lumeşti, încât s-au identificat aproape total cu acestea şi acum le este foarte greu să iasă din marasmul în care au intrat. Pentru toţi aceştia există încă şansa revenirii, există şansa pentru că ei să realizeze faptul că realitatea fizică nu reprezintă decât o imensă iluzie şi că rămânerea în această iluzie este echivalentă cu întunecimea conştiinţei şi cu suferinţa atroce. Totuşi, alegerea este în întregime a lor.
 
Ceea ce observăm în prezent este de fapt o trecere accelerată a umanităţii şi a întregii planete pe un nivel nou de vibraţie a materiei, prin parcurgerea unui grandios şi complex proces al devenirii. Ceea ce este însă mai puţin înţeles e faptul că acest proces nu se petrece în mod automat; cu alte cuvinte, ascensiunea spirituală, evoluţia şi trecerea la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei şi la o dimensiune mai subtilă a existenţei nu este „oarbă” şi „surdă” la faptele şi acţiunile noastre. Care ar mai fi atunci diferenţa între un boschetar ce caută abrutizat să fure din buzunarele oamenilor şi o fiinţă care îşi oferă plină de iubire ajutorul în folosul comunităţii? Şi totuşi – am putea gândi -, cum se face că şi unii, şi alţii există simultan într-o perioadă de timp în care procesele spirituale sunt extrem de mult amplificate, iar transformarea fiinţei este fundamentală? Conform cu „standardul” gândirii uzuale, în mod normal vremuri de acest gen ar trebui să impună – prin înseşi caracteristicile lor – prezenţa dominantă a unei categorii de fiinţe umane, care să aibă un nivel elevat de gândire şi de înţelegere. 
 
Adevărul este că Universul nu refuză niciodată posibilitatea de a oferi o şansă celor care au nevoie de ea, chiar şi în cele mai neaşteptate condiţii. Există încă foarte multe fiinţe decrepite, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic şi mental, dar cu toate acestea ele au încă şansa extraordinară de a realiza imensa iluzie în care se află, de a-şi da seama de greşelile pe care le săvârşesc şi de a alege calea corectă pe care să o urmeze. Ele au această şansă, dar nu înseamnă că sunt obligate să o adopte. Dacă, de pildă, ascensiunea spirituală ar fi o „acţiune comună” pentru toţi locuitorii Pământului, fără discriminare, aceasta ar semăna mai mult cu un fel de „obligaţie” pentru unii dintre ei; nu numai că aceştia nu ar înţelege prea multe din realitatea procesului spiritual în sine – datorită faptului că nu au un nivel suficient de elevat al conştiinţei -, dar mulţi chiar ar dori să rămână în continuare la condiţia de până atunci, deoarece simt că aceasta este mai potrivită pentru ei în acel context. O astfel de situaţia bizară s-ar putea asemăna cu aceea în care un elev din clasa a treia la şcoala primară este brusc adus în clasa a opta de liceu şi pus să răspundă la felurite întrebări din materia specifică acelei clase. El ar fi atunci complet nepregătit, confuz şi derutat; singurul lucru pe care l-ar dori ar fi acela de a se reîntoarce cât mai grabnic la colegii lui din clasa a treia, pe care îi cunoaşte bine şi cu care se juca până atunci.
 
Ne-am putea însă întreba: „Dacă aceasta este situaţia, atunci de ce unii oameni cu certe calităţi, chiar spirituale, părăsesc planul fizic exact acum înainte de marea transformare – în loc să profite la maxim de ea -, iar mulţi dintre cei păcătoşi, care au un comportament adeseori ignobil, continuă să trăiască şi pot fi chiar martorii acestor transformări uluitoare la nivelul întregii planete?” În asemenea cazuri, pe lângă particularităţile karma-ei individuale trebuie de asemenea luată în considerare hotărârea sufletului înainte de încarnarea prezentă, prin care acesta a decis dacă va continua să experimenteze realităţile inferioare, ori va decide că ceea ce a cunoscut până atunci este suficient şi, ca urmare, va opta pentru evoluţia într-o dimensiune superioară. Greşeala comună pe care mulţi oameni o fac atunci când analizează aceste aspecte este aceea că ei tind să le considere într-un mod „matematic”, adică tind să le treacă prin prisma logicii umane, care este inferioară şi limitată. Logica universului este însă mult mai nuanţată şi ea este în primul rând multidimensională, adică ea ţine cont de caracterul intrinsec al planurilor şi dimensiunilor în care sufletul a acţionat până atunci, determinând astfel o karma individuală. În unele cazuri karma unor fiinţe umane poate să pară „paradoxală” prin raport la ceea ce noi vrem să vedem sau să credem, adică ea ne poate contraria, ne poate face să credem că Divinul „a obosit” şi că a început să facă anumite „greşeli” în ceea ce priveşte unele fiinţe umane, luând decizii eronate. În realitate, nu trebuie să uităm nicio clipă faptul că noi interpretăm aceste lucruri numai după sistemul nostru propriu de gândire, care nu doar că nu este infailibil, dar adeseori el este chiar eronat şi mai ales el este foarte limitat ca înţelegere şi cunoaştere. 
 
Este adevărat că multe dintre caracteristicile densităţii fizice (aşa-zisă 3D) au dispărut, fiind înlocuite cu o vibraţie mai înaltă a materiei, dar dacă lucrurile par să rămână „aşa cum au fost şi până acum”, dacă ele par „să nu se fi modificat”, aceasta se datorează faptului că oamenii au păstrat încă foarte multe ataşamente şi legături care nu au dispărut imediat. Pentru ca ele să dispară este nevoie de un anumit timp de asimilare, de o perioadă necesară înţelegerii, de o consumare a karma-ei care a fost specifică dimensiunii fizice. În sprijinul acestei înţelegeri superioare vin mulţi foşti lucrători în agenţiile secrete de stat sau în cele particulare ale „Iluminaţilor”, care au decis să dezvăluie unele dintre secretele pe care „autorităţile” doresc să le ţină ascunse faţă de omenire şi să nu le facă publice. Natura acestor secrete şi informaţii demonstrează cu prisosinţă faptul că aceste „autorităţi” nu sunt absolut deloc de încredere şi că, prin urmare, ele nu ar trebui să aibă vreo autoritate asupra nimănui. Cu toate acestea, pe tot cuprinsul globului există clica întreţesută a elitei malefice aflată la conducere şi infiltrată în toate structurile guvernamentale şi de control media, care este decisă să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a bloca orice progres sau transformare a sistemului actual în societate. Iniţial, elita malefică a dat impresia dorinţei de negociere şi a „abdicării” de la puterea pe care dorea să o menţină. În cursul anului 2012 s-au stabilit chiar anumite protocoale în acest sens şi au fost luate anumite hotărâri în mai multe runde de discuţii, care au avut loc între elita conducătoare a „Iluminaţilor” şi anumiţi oficiali ai Armatei americane. S-a dovedit însă că mârşăvia „Iluminaţilor” nu are limite; ei au folosit acele „înţelegeri” doar pentru a câştiga un anumit timp necesar regrupării şi alcătuirii unor noi planuri de rezistenţă şi acţiune. 
 
Varianta „abdicării” elitei malefice din toate structurile mondiale în care ea este infiltrată, prin bună înţelegere, ar fi fost varianta ideală. Întrucât aceste fiinţe nu ştiu să facă altceva decât să uneltească şi să lupte pentru dobândirea puterii şi a controlului, ele au ales să continuie lupta disperată pentru menţinerea supremaţiei cu orice chip. Asemenea sceleraţi nu s-ar da în lături nici de la declanşarea unui război atomic, nici de la utilizarea celor mai teribile arme secrete, pe care ei le au în dotare. Aceste variante, deşi ei le doresc cu orice preţ, le sunt blocate de monitorizarea atentă şi superioară a civilizaţiilor extraterestre benefice, care supraveghează cu înţelepciune procesele complexe ale transformării omenirii şi planetei noastre în era prezentă. Cei care înţeleg modalităţile de acţiune ale forţelor celeste şi ale acestor civilizaţii ET benefice, înţeleg de asemenea şi faptul că a sosit vremea ca întunericul să părăsească scena jocului, pentru a lăsa locul luminii. Întunericul, prin acoliţii săi, a avut la dispoziţie ultimele 13 milenii pentru a realiza planurile sale tenebroase, în special prin limitarea dramatică a supleţii conştiinţei individuale. Ceea ce se petrece însă în prezent semnalează deja sfârşitul acestei perioade negre a umanităţii. Frecvenţa de vibraţie a materiei şi conştiinţei a crescut, iar aceasta înseamnă că puterea de control asupra omenirii a luat sfârşit. Este de ajuns doar să privim atenţi şi vom vedea pretutindeni în jurul nostru mici semne ale libertăţii noastre, care sunt evidente. Mentalul oamenilor începe să accepte şi să înţeleagă ideea de libertate, care până acum i-a rămas străină, pentru că ea a fost foarte ocultată şi disimulată sub alte aspecte înşelătoare. Tot ceea ce urmează să se petreacă are la bază această orientare esenţială şi pozitivă a fiinţei umane către un alt model de viaţă şi de acţiune.
 
Transformările uluitoare care vor urma foarte curând pot fi de asemenea înţelese şi analizate şi din perspective astrologice. În această privinţă, cel mai important aspect ni se pare tranzitul retrograd al lui Saturn, care va dura până pe data de 8 iulie 2013. Transformarea alchimică pe care o va genera Saturn în aceste luni va fi teribilă şi ea va marca începutul tumultuos al unor transformări încă şi mai spectaculoase care vor urma. În această perioadă de timp, aproape sigur sistemul financiar mondial va colapsa, economiile lumii se vor restructura în bloc şi un nou sistem financiar, de această dată sănătos şi real, va lua locul celui defunct. Această înlocuire va fi acompaniată de anumite măsuri extraordinare la nivel mondial, absolut necesare pentru resetarea sistemului, dintre care absolvirea datoriilor va fi cea mai importantă. Caracterul destinic-punitiv al lui Saturn se va impune de asemenea prin dezvăluirile ce vor fi făcute la nivel mondial despre maşinaţiile criminale ale liderilor politici, despre coruperea lor şi despre intenţiile lor oneroase în ceea ce priveşte omenirea. 
 
Pe plan individual va trebui să facem faţă unor multiple încercări ale vieţii sau, cu alte cuvinte, vom fi testaţi deoarece va trebui să alegem în multe privinţe, va trebui să decidem în multe circumstanţe ale vieţii. Natura şi intensitatea experienţelor noastre vor reflecta propriile noastre vibraţii interioare, deoarece universul reflectă întotdeauna ceea ce noi suntem şi proiectează starea noastră specifică în experienţa noastră de viaţă. Dacă înţelegem bine cum funcţionează acest mecanism, putem să ne rafinăm din ce în ce mai mult frecvenţa de vibraţie a conştiinţei şi să progresăm în toate domeniile. În concluzie, am putea spune că cea mai importantă „lecţie” pe care o avem de învăţat din tranzitul lui Saturn prin Scorpion este aceea de a transmuta cu succes întunericul în lumină atât în propria noastră fiinţă, în universul nostru interior, cât şi – prin reflexie – în viaţa noastră exterioară, în lumea înconjurătoare.
 
La mulţi există prejudecata că acest tranzit al lui Saturn va aduce numai nenorociri; de aici şi până la instaurarea fricii nu mai e decât un pas, ceea ce ar determina o atitudine păguboasă, care ar provoca mult rău. Noi spunem însă că, dimpotrivă, în loc de a fi privit cu frică, tranzitul lui Saturn trebuie întâmpinat cu respect şi demnitate printr-o adaptare inteligentă şi totodată stenică la circumstanţele extraordinare care vor apare. Din nefericire, doar un mic procent al populaţiei are voinţa, răbdarea şi puterea de îndurare pentru a trece cu succes prin provocările vieţii. Majoritatea oamenilor petrece multe existențe la rând repetând din nou şi din nou aceleaşi greşeli, în speranţa tâmpă că Dumnezeu va accepta un efort mic pentru o transformare de proporţii, care este considerată a fi esenţială pentru progresul şi capacitatea de înţelegere a misterelor vieţii de către acel suflet. Tocmai de aceea cu toţii ar trebui să recunoaştem în tranzitul lui Saturn şi în testele lui sincronistice necesitatea efortului pentru a realiza ascensiunea noastră spirituală. Conştientizarea profundă a naturii şi acţiunii acestui tranzit astrologic este de o mare importanţă pentru existenţa noastră actuală, deoarece el stabileşte fundaţia pentru şirul transformărilor ce vor urma în următorii ani. 
 
Oamenii nu mai cred în sistemele vechi. Drumul pe care îl urmează în prezent este cel de a afla cine sunt ei cu adevărat. Omenirea vrea mai mult decât ce i s-a oferit până acum, în termeni de spiritualitate, de iubire, de cunoaştere, şi nu de bani, de războaie şi de ură. Suntem la momentul „culegerii recoltei”, în care cei mai mulţi oameni urmează cursul evoluţiei conştiinţei. Ei simt că o transformare profundă este pe cale să se producă pe această planetă. Toate semnele o arată, de la cele fizice la cele de natură emoţională, afectivă, mentală şi spirituală. Trecerea de la „era Peştilor” la „era Vărsătorului” înseamnă de asemenea o transformare profundă, o trecere de la multiplicitatea şi diversitatea conferite de semnul mobil al Peştilor, la unitatea conferită de semnul fix al Vărsătorului. 
 
Solstiţiul de iarnă (21 decembrie 2012) a marcat, am putea spune, „sfârşitul” realităţii 3D (dimensiunea fizică), în sensul că ea este gradat înlocuită pe această planetă de o realitate superioară (4D şi, mai apoi, 5D). Aceasta înseamnă că structura magnetică specifică, ce a creat planul fizic (3D) pe Pământ se disipă foarte repede. Rigiditatea, constrângerile şi limitările specifice, care aveau o mare putere asupra formelor fizice până acum, nu mai există, dar ele sunt totuşi purtate încă la nivel subconştient de către cea mai mare parte dintre oameni.
În urma evenimentelor epocale care vor urma curând, populaţia planetei va începe să destructureze această imensă reţea care înnegura conştiinţa. Totuşi, formele fizice nu vor dispare imediat. Aşa după cum am spus, este vorba despre un proces, despre o restructurare la nivel de frecvenţe de vibraţie, în urma căreia toate fiinţele care vor mai fi atunci în viaţă pe Pământ şi toate formele fizice vor fi transformate pentru totdeauna la nivel vibratoriu. Procesele de natură subtilă care s-au declanşat în ultimele luni au deschis calea omenirii către dimensiunile superioare ale Creaţiei. Este însă la alegerea noastră dacă vom urma sau nu acest drum.


yogaesoteric
2 aprilie 2013 

 

Articole publicate recent

> 17 NoiembrieConfort şi libertate

> 17 NoiembrieCum s-au folosit date personale extrase de la populaţie prin FB şi Google pentru manipulare în alegerile prezidenţiale din SUA

> 17 NoiembrieSe restartează America?

> 17 NoiembrieDemitizarea lui Berbeceanu

> 16 NoiembrieEuro de la un sistem convergent la unul divergent

> 16 NoiembrieTu ce vei face când angajatorul îţi va cere să dai imediat jos crucea de la gât?

> 15 NoiembrieDezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI

> 15 NoiembrieThe Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

> 14 NoiembrieSerie de Cursuri Publice Keshe – Înțelegerea Științei Plasmei

> 14 NoiembrieMiracol – Un japonez a supraviețuit atât bombardamentului de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki. A trăit peste 90 de ani!

> 14 NoiembrieDeutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

> 14 NoiembrieDe ce îl iubesc conservatorii pe Putin

> 13 Noiembrie Fii mulţumit cu ceea ce ai!

> 13 NoiembrieEste necesară o detoxifiere culturală

> 13 NoiembrieAşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

> 13 NoiembrieNeoatlantismul dintre mări

> 13 NoiembrieTrump: Presa falsă deformează democrația în țara noastră

> 12 NoiembrieAvertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear

> 12 NoiembriePentru a sensibiliza cât mai puternic opinia publică, femeile s-au dezbrăcat și au protestat

> 12 NoiembrieUn angajat McDonald’s a fost concediat după ce a postat pe internet poze cu resturile «dezgustătoare» dintr-o mașină de înghețată

> 11 NoiembrieFlorin Morariu, eroul de la Londra: «Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat»

> 11 NoiembrieCocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

> 11 NoiembrieCehia i-a cerut României să lupte împreună împotriva brandurilor ce oferă calitate inferioară în Europa de Est

> 10 NoiembrieGhid nou de adresare, fără «Doamnelor şi domnilor»

> 10 NoiembrieCine conduce România?

> 10 NoiembrieChinezii au creat trotuare special demarcate pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cât de gravă este dependența de astfel de dispozitive în China?

> 9 NoiembrieO fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale

> 9 NoiembrieOmenirea, pe cale de dispariţie

> 9 NoiembrieO ţeapă americană

> 8 NoiembrieSupervulcanul Yellowstone poate erupe oricând!

> 7 Noiembrie526 mil. euro, paguba adusă statului de contractul Bechtel adoptat de guvernul Năstase prin OUG

> 7 NoiembrieIstoricul Alex Stoenescu face dezvăluiri despre generația facebook: În următorii 15-25 de ani va fi un dezastru al competenței

> 7 NoiembrieJurnalist român, interviu pentru Liberation: «Eu am avut rolul scânteii care a declanşat protestele din Bucureşti»

> 6 NoiembrieLinșat moral și profesional pentru că s-a opus schimbării denumirii străzii Radu Gyr din Cluj-Napoca

> 6 NoiembrieLituania, una dintre cele mai prospere țări din UE, a respins legalizarea căsătoriilor homosexuale

> 5 NoiembrieDonald Trump, discurs senzațional în Polonia: Popoarele Europei încă mai strigă: «Îl vrem pe Dumnezeu!»

> 5 NoiembrieSchema de funcționare a trinomului

> 5 NoiembrieCum era să nu mai existe Judas Priest după ce doi adolescenţi chiar s-au sinucis pe muzica lor

> 5 NoiembrieDupă atentatul din Manchester, rămâne întrebarea: Ce bombă a folosit kamikaze și cine anume l-a învățat să o facă?

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga