Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Mahatma Gandhi: un adevărat avocat al justiţiei divine


de Electra Radu

La naşterea lui Gandhi, India era strivită de talpa guvernului britanic. Inechitatea socială şi legislaţia opresivă trasau coordonatele suferinţei mute ale unui popor oropsit. Pe parcursul celor şaptezeci şi opt de ani care au urmat, ţara a suferit o adevărată schimbare la faţă: poporul, despuiat de drepturi mai bine de un secol, s-a trezit la viaţă. Şi-a recăpătat graiul, puterea de a striga lumii nedreptăţile suferite. Şi curajul de a lupta împotriva lor. Neînarmaţi, dar animaţi de setea de dreptate, indienii au reuşit să câştige averea cea mai de preţ a naţiunii: independenţa. Arhitectul acestor miracole a fost marele lider politic şi spiritual, Mahatma Gandhi.

Pe numele său adevărat Mohandas Karamchand Gandhi, s-a născut în 1869 în Porbandar, un oraş de pe coasta vestică a Indiei. În copilărie a fost un băieţel mai degrabă timid şi retras, care nu se făcea remarcat prin rezultate deosebite la învăţătură. Nimeni nu ghicea în copilul plăpând şi lipsit de îndrăzneală, marele lider ce avea să iasă la iveală. Tăria sa de caracter neobişnuită, energia carismatică şi aspiraţia nestăvilită spre dreptate prin care avea să fascineze o întreagă naţiune şi s-o mobilizeze la luptă.

„Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”

La nouăsprezece ani a plecat să studieze Dreptul în Anglia. În încercarea de a se acomoda societăţii engleze, a făcut iniţial eforturi pentru a-şi crea o imagine de „gentleman”: şi-a cumpărat câteva costume, a muncit să-şi îmbunătăţească accentul englezesc, a luat lecţii de franceză şi chiar de dans. Dar după trei luni de eforturi a ajuns la concluzia că e doar o pierdere de timp. A anulat probele la croitor şi lecţiile de dans, iar pe parcursul celor trei ani cât avea să mai rămână în Anglia, Gandhi a fost… el însuşi: un student serios, corect şi, mai presus de toate, simplu.
În Anglia a făcut primele demersuri pentru supunerea pasiunilor trupeşti la picioarele spiritului: deşi colegii săi, studenţi indieni, mâncau carne, Gandhi a devenit vegetarian. Încă un pas important spre acel trai simplu, aproape spartan pe care avea să-l ducă până la sfârşitul vieţii.

„Ei nu ne pot lua demnitatea, dacă nu le-o dăm noi”

La vârsta de douăzeci şi trei de ani a primit o ofertă în Africa de Sud – să lucreze ca avocat. Contractul a fost semnat iniţial pentru un an de zile. În realitate, destinul îi hărăzise lui Gandhi o surpriză: avea să rămână pe continentul african mai mult de două decenii. Şi tot acolo avea să se producă în interiorul său marea transformare, din tânărul timid şi retras într-un bărbat curajos, hotărât să lupte până la capăt pentru triumful adevărului şi al dreptăţii.
Incidentul care i-a schimbat viaţa a avut loc în gara din Maritzburg, într-o noapte de iarnă rece, de neuitat. Gandhi călătorea cu trenul spre Pretoria la clasa întâi, cu acte în regulă. La obiecţia unui pasager alb legată de prezenţa unui „om de culoare” în compartiment, i s-a cerut să se mute la clasa a treia. Cinstit, convins de egalitatea drepturilor sale cu ale celorlalţi pasageri, Gandhi a refuzat. Şi la fel de cinstit a fost aruncat şi abandonat pe peronul gării din Maritzburg, cu bagajele confiscate.
Îngheţat de frig, amărât de gustul nedreptăţii şi indignării, Gandhi a trăit noaptea unei miraculoase metamorfoze. A înţeles că incidentul nu era unul izolat în Africa de Sud, unde englezii aveau influenţă politică. Era o atitudine generalizată, prelungirea nedreaptă a comportamentului de care indienii aveau parte şi în ţara mamă. Această înţelegere l-a răscolit şi a scos la iveală, de sub pojghiţa unei slăbiciuni aparente, o forţă interioară imensă, nebănuită.
Gandhi a început astfel lupta sa curajoasă şi tenace pentru redobândirea drepturilor poporului indian. A luptat pentru trezirea simţului civic şi mobilizarea maselor. A protestat. A postit. A zăcut în închisoare, fără a beneficia măcar de un proces corect. Dar nu a renunţat. Aşa s-a clădit în timp caracterul de neînvins al acestui mare lider spiritual. Cel care a focalizat conştiinţa întregii naţiuni indiene asupra aceluiaşi ţel: Adevărul.

„Nu există niciun zeu mai presus de Adevăr”

Marele miracol pe care Gandhi l-a revelat lumii a fost puterea de a obţine victorii politice pe cale paşnică. Nu prin forţa armelor, ci prin puterea spiritului. Printr-o rezistenţă non-violentă bazată pe curaj şi încredere deplină în Adevăr – SATYAGRAHA.
Deşi Gandhi era de formaţie avocat, politica lui s-a bazat mai puţin pe jurisprudenţă şi mai mult pe respectarea principiilor religioase fundamentale. A apreciat BHAGAVAD GITA hindusă, dar şi „Noul Testament”. Şi, în egală măsură, toate marile religii ale lumii – o atitudine de deschidere spirituală specifică unui „Mare Suflet”, MAH-ATMA.
În timp ce alte persoane, implicate activ în mişcarea de independenţă, susţineau că India trebuie să poarte un conflict armat, Gandhi era convins că violenţa nu poate asigura o victorie definitivă. Adevărata victorie, finală, ar fi putut fi obţinută numai pe o cale paşnică.
De aceea, în loc să se bazeze pe violenţă şi armament, strategia sa de luptă s-a bazat pe dezvăluirea adevărului şi a nedreptăţilor la care indienii erau supuşi: „De vreme ce exploatarea unui om e posibilă doar printr-un fel de acord între exploatator şi exploatat, spunea Gandhi, numai printr-o ridicare deasupra acestei situaţii poate fi perceput corect Adevărul. Şi numai atunci se poate face o schimbare.”

„E bine să ai putere, dar e şi mai bine să n-ai nevoie de putere”

A rămas pentru totdeauna întipărit în istorie celebrul „Marş al sării”. Un exemplu viu pentru ce a însemnat SATYAGRAHA, o luptă paşnică, neînarmată, împotriva celor înarmaţi, aflaţi la putere.
În martie 1930, un grup de indieni în frunte cu Mahatma Gandhi au pornit spre Oceanul Indian, într-un marş de protest împotriva legii sării. Una din nenumăratele chingi cu care britanicii sufocau poporul indian. Drumul, care a durat mai bine de trei săptămâni, a adunat pe parcursul său alte zeci şi sute de participanţi, suflete trezite la viaţă prin puterea acestui conducător cu învestitură divină.
Pe cinci aprilie 1930, mai bine de două mii de oameni au ajuns pe malul Oceanului şi au petrecut întreaga noapte în rugăciune. Dimineaţa, Gandhi a făcut câţiva paşi pe plajă, apoi s-a aplecat şi a cules o bucată de sare de mare – un gest mic pentru omenire, însă mare pentru indieni: legea fusese încălcată. Actul său curajos a avut impact la nivelul întregii ţări: în scurt timp sarea fabricată de indieni avea să fie prezentă pe toate tarabele.
Gandhi a anunţat un nou marş, spre minele de sare de la Dhrasana, dar a fost arestat şi aruncat în închisoare alături de ceilalţi cincizeci de mii de oameni care încălcaseră legea. Chiar lipsit de conducător, chiar sub ameninţarea închisorii, poporul nu mai putea fi însă oprit. Îndrăzneala pe care Gandhi le-a insuflat-o prin propriul exemplu, hotărârea de neclintit şi setea de libertate depăşise deja nivelul critic la care indienii ar mai fi putut să fie opriţi.

„Adevărata non-violenţă este posibilă când omul este lipsit de orice teamă”

Întreaga naţiune fremăta. Pretutindeni se organizau demonstraţii de protest. Două mii cinci sute de manifestanţi au pornit spre minele din Dharsana sub conducerea poetului Sarojini Naidu. Pe drum au fost întâmpinaţi de patruzeci şi şase de oameni de ordine britanici care primiseră dificila sarcina de a restabili ordinea.
Scena care a avut loc rămâne în istorie ca un exemplu viu a ceea ce înseamnă curajul şi credinţa. Ziaristul Webb Miller, prezent la faţa locului, asistând neputincios la desfăşurarea evenimentelor, scria: „Într-o tăcere deplină oamenii lui Gandhi au înaintat şi s-au oprit la câteva sute de metri în faţa barierelor. Apoi o primă coloană, de câţiva zeci de oameni s-a desprins, a trecut prin şanţurile cu apă şi s-a apropiat de sârma ghimpată. La un semnal, poliţiştii au tăbărât pe ei şi au început să împartă o ploaie de lovituri în toate direcţiile. Din locul în care mă aflam auzeam zgomotul înfricoşător al bastoanelor izbind ţestele fără apărare… Nimeni nu a ridicat nici măcar un deget. S-au prăbuşit cu toţii ca popicele răsturnate la pământ, în timp ce restul mulţimii, aflate la depărtare, trăgea aer în piept, suferind la fiecare nouă lovitură. Apoi a doua coloană a înaintat…”

„Sfârşitul începe să crească din mijloace, aşa cum pomul încolţeşte din sămânţă”

Rând pe rând, cei două mii cinci sute de manifestanţi au fost doborâţi la pământ. Vestea acestui incident avea să se răspândească imediat în întreaga lume. Gestul britanicilor, de o cruzime imensă, a străbătut planeta ca o săgeată de foc şi s-a întors ca un bumerang cu forţă mult amplificată: guvernul britanic s-a văzut nevoit să-l cheme pe Gandhi la negocieri.
Decenii întregi de rezistenţă pasivă, de luptă tăcută şi tenace, ani de închisoare şi suferinţă începeau să rodească. În 1947 indienii şi-au redobândit independenţa. În 1948, când Gandhi avea să părăsească planul fizic, misiunea sa spirituală era încheiată cu succes: printr-un miracol, a trezit la viaţă o naţiune adormită, anulând efectul de somnifer al deceniilor de asuprire nedreaptă. Printr-un miracol a făcut posibilă lupta neînarmată împotriva celor înarmaţi şi puternici. A transformat sfera politică într-o adevărată arenă a practicii religioase, dând un nou sens noţiunii de KARMAMARGA, acţiunea spirituală.
Niciunul dintre aceste miracole nu ar fi fost posibil fără credinţa sa de nezdruncinat în Adevăr şi în DUMNEZEU. Fără acest susur tainic al încrederii care, o dată izvorât din adâncul fiinţei sale, nu mai putea fi oprit de nimeni şi de nimic. Chiar dacă trupul lui Gandhi a fost fragil, forţa sa spirituală era imensă. În faţa tuturor greutăţilor întâmpinate, el a avut puterea să se branşeze la sursa interioară a puterii divine, nesfârşite. Atât de inedit şi de puternic a fost impactul său asupra istoriei încât pe bună dreptate Einstein avea să spună că „Generaţiile care vor urma se vor întreba cu siguranţă dacă un astfel de om a existat cu adevărat în carne şi oase pe această planetă”.

Citiţi şi:
Aforismele lui Mahatma Gandhi despre AHIMSA (non-violenţa)
Oglinda lui Gandhi
Încă de pe vremea lui Gandhi, în spatele campaniei împotriva tuturor acelora care sunt de partea Adevărului Spiritual (SATYA) se află aceiaşi oameni

yogaesoteric
15 aprilie 2013
 
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga