Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Arhanghelii - prietenii ideali (II)


de Alina Dănăilă

Citiţi aici prima parte a acestui articol.

Arhanghelul Gabriel

Este mesagerul Cuvântului lui Dumnezeu. Numele său înseamnă: „Dumnezeu este puterea mea”. Este cunoscut ca fiind cel mai mare ambasador al divinităţii pentru omenire, înger al revelaţiei, purtătorul veştilor bune, mesager al legilor divine şi al compasiunii.
El ajută oamenii să exprime adevărul deschis și sincer, să-și respecte propria individualitate, să-și asculte vocea interioară și să-și urmeze intuiția. Prin susţinerea lui, descoperim cele mai bune modalităţi de a ne exprima potenţialul interior.

Cea mai importantă misiune a Arhangelului Gabriel este aceea de a ne susţine să fim puternici şi să avem convingerea că aducem o preţioasă contribuţie la dezvoltarea spirituală a umanităţii fiind pur şi simplu ceea ce suntem.
Este și protectorul copiilor mici și se îngrijeşte plin de iubire și de copilul din fiecare dintre noi atunci când acesta este rănit sau uitat. Mâna sa protectoare este în permanenţă deasupra noastră pentru a proteja naturaleţea şi puritatea din noi.

Arhanghelul Gabriel este patronul celor care lucrează în domeniul comunicării (profesori, scriitori, artiști, actori) ajutând la transmiterea unor mesaje clare și importante, el oferă asistență inclusiv părinților în ceea ce privește concepția, nașterea, creșterea copiilor.
 

Arhanghelul Uriel

Numele său semnifică „Lumina lui Dumnezeu”, este dătătorul de idei și inspirații sublime. Ne luminează mintea și ne transmite informații, idei, revelații și viziuni. Merită să fie invocat atunci când scriem o carte sau un articol, când studiem sau dăm un examen, în cadrul unei întâlniri de afaceri. El ne șoptește la ureche soluția corectă, pe care mintea noastră o traduce apoi în cuvinte, sub forma unor gânduri care apar „întâmplător”.

Cu ajutorul arhanghelului Uriel putem scăpa de gândurile negative. Ne ajută să ne conectăm cu înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu și ne asistă în toate demersurile noastre intelectuale. El ne dezvăluie sensul lucrurilor și ne ajută să avem încredere în planul divin al lui Dumnezeu, astfel încât, atunci când nu pare să ne meargă bine, când ne este mai greu, să descoperim că totul e spre binele și fericirea noastră.
 
Arhanghelul Jofiel
 
Mai este cunoscut sub numele de „Frumusețea lui Dumnezeu”. Misiunea sa este de a aduce frumusețe în toate domeniile vieții, în gândurile noastre (ne ajută să vedem întotdeauna partea frumoasă a vieții, a relațiilor și a circumstanțelor în care ne aflăm), în sentimentele noastre (ne umple inima cu recunoștință și bucurie), în domeniul căminului și al locului de muncă (ne ajută să ne simțim confortabil și să lucrăm cu plăcere în ele), în domeniul înfrumusețării personale și al celorlalte aspecte asociate cu bunăstarea și sănătatea.

Arhanghelul Jofiel are o paletă amplă de instrumente prin care ne poate ajuta să aducem mai multă frumusețe în viața noastră. Îl putem invoca ori de câte ori dorim să înfrumusețăm un aspect al vieții, oricare ar fi acesta.
 
 

Arhanghelul Zadachiel

Este un înger al dezvoltării şi evoluţiei, al transformării, protecţiei şi iertării. Este îngerul transmutării, al justiţiei, al bunăvoinţei şi compasiunii. Numele său semnifică „Dreptatea lui Dumnezeu”.

Ne ajută să ne vindecăm corpul emoțional, să ne eliberăm de mânie și să renunțăm la ipostaza de victimă. Cu ajutorul său putem transforma toată energia negativă a fiinţei, de orice natură, în energie pozitivă, redând corpului nostru fizic şi emoţional, spiritului şi sufletului nostru puritatea originală. Problemele psihologice şi emoţionale vor fi astfel dizolvate, vom avea un mai mare grad de libertate şi evoluţia noastră va fi mai rapidă. Ne ajută să ne focalizăm numai asupra momentelor frumoase din viață. Ne călăuzește în sensul asumării responsabilității pentru propria noastră fericire.

Să ne lăsăm purtați în fiecare moment al vieții pe aripile îngerilor. Și să luăm aminte că, așa cum spunea Sfântul Pavel, îngerii, din multa lor iubire, pot lua uneori chiar formă omenească pentru a ne ajuta. „Există oameni care primesc în casa lor îngeri fără să știe.”

Articol preluat de pe www.venus.org.ro
 
 
 
 
 
 
yogaesoteric
25 aprilie 2013
 
 
 
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga