Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Euro va distruge până la urmă UE

 

Moneda unică europeană a fost salvată, însă problemele din ultimii ani au afectat grav economia zonei euro și au creat dezechilibre politice periculoase, prin urmare 2013 va fi un an extrem de turbulent, a avertizat miliardarul şi francmasonul George Soros, prezent la Forumul Economic Mondial desfășurat în Davos.

Deși s-a retras din activitatea de investitor, concentrându-se pe dezvoltarea fundației sale, Soros are un cuvânt greu de spus în economia mondială, fiind recunoscut pentru atacul asupra lirei sterline, în anii 1980.
Potrivit spuselor sale, intervenția Băncii Centrale Europene pentru salvarea monedei unice, doar după ce și-a dat acceptul și cancelarul german, Angela Merkel, și-a atins scopul, însă a „deteriorat” continentul care o folosește. „Germania a făcut minimul necesar pentru a salva euro”, a comentat Soros.
Rezultatul acestor intervenții este o zonă euro împărțită în creditori - țări precum Germania, Olanda și cele scandinave - și debitori - Grecia, Italia, Spania, Portugalia și Irlanda. „Creditorii controlează totul și, din păcate, se ceartă pentru o politică de austeritate care este contraproductivă”, a precizat miliardarul, citat de Daily Beast.

În timp ce BCE și Fondul Monetar Internațional (FMI) au efectuat reduceri de cheltuieli și creșteri de taxe, drept condiție pentru oferirea de sprijin financiar, „datoriile excesive nu pot fi reduse prin reducerea produsului național brut”, a subliniat Soros. Astfel, miliardarul este de părere că austeritatea împinge zona euro spre recesiune, care va agrava tensiunile politice.
În prezent, pericolul este ca Uniunea Europeană, o asociație voluntară a unor state egale, să se divizeze într-un sistem în care există un „centru” și o „periferie”, avertizează Soros. Centrul ar controla politicile la nivelul UE, iar țările din periferie s-ar regăsi permanent într-o poziție inferioară, de subordonare.

De asemenea, încep să apară probleme între statele din Europa și alte țări dezvoltate, existând, deja, un „război incipient al monedelor”, a precizat Soros. El a asemănat situația din prezent cu cea de dupa cel de-al doilea Război Mondial, când SUA și alte state dezvoltate controlau fluxul de capital și au impus țărilor în curs de dezvoltare o disciplină fiscală aspră.
„Problema politică a Europei este că țările creditoare, în special Germania, sunt la conducere. Efectiv, nimic nu poate fi propus la nivel european fără să-și dea Germania acordul”, a spus investitorul.
Soluția financiară la problemele europene „nu este acceptabilă din punct de vedere politic și, pe termen lung, este intolerabilă. Astfel, euro riscă să distrugă Uniunea Europeană”, a avertizat Soros.

Spre deosebire de alte bănci centrale, BCE nu practică o relaxare a politicilor monetare. În Japonia, banca centrală încearcă să-și devalorizeze yenul, pentru a majora exporturile. „Este o provocare directă pentru Germania”, a spus Soros, având în vedere că cele două țări sunt concurente directe la exporturile produselor de calitate ridicată.
„Divergențele dintre yen și euro se vor agrava și acest lucru va avea un efect negativ asupra performanței Germaniei”, a adăugat miliardarul, care a subliniat că astfel s-ar putea ajunge la tensiuni între Germania şi Japonia.

Articol preluat din Revista Lumea.
 
 
Citiţi şi:
 
 
 
yogaesoteric
13 mai 2013
 

 

 

 


Articole publicate recent

> 20 IunieO analiză obiectivă a fenomenului QAnon

> 20 IunieStatistica șocantă a sărăciei. 42 de bogați dețin o avere egală cu cea a jumătății sărace a populației mondiale

> 19 IunieAmericanul care a achitat factura înarmării nucleare a lsraelului

> 19 IunieVictorie uimitoare pentru susținătorii medicinei alternative

> 19 IunieSe prefigurează deja o nouă generație: copiii modificați genetic

> 18 IunieTop 10 secrete declasificate pe care CIA nu vrea sa le stiti

> 17 IunieJurnalişti cu camera ascunsă: Documentar sud-coreean confirmă industria criminală a jafurilor de organe din China comunistă

> 16 IunieL-au ucis pentru că nu era de acord cu vaccinul antigripal? Medicul Peter Cianfrani a fost găsit mort în pădure

> 16 IunieBig Brother acționează din cer: Flote de drone vor zbura din 2019 deasupra orașelor britanice

> 16 IunieAcoperiții din presă (I)

> 16 IunieCampania de arestări, o strategie americană pentru a distruge centrele de putere autohtone în favoarea intereselor străine

> 15 IunieCriza replicării dezvăluie publicarea tendențioasă și chiar canonizarea unor false fapte în studiile științifice

> 15 IunieBig Brother este total în China: Sute de milioane de camere de supraveghere prevăzute cu recunoaștere facială!

> 14 IunieDecelarea mecanismelor infernale de actiune ale ideologiei progresismului

> 14 IunieDecizie fără precedent: Căsătoriile homosexuale au fost anulate în Insulele Bermude, respectându-se voința poporului după ce parlamentul le legalizase

> 12 IunieIdeologia drepturilor copiilor – instrument de distrugere a familiei (III)

> 12 IunieCea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, mai ieftină decât metroul din Drumul Taberei

> 11 IunieV.I. Lenin, un ascuns geniu viclean şi monstruos (II)

> 10 IunieIstoria la timpul viitor – America între puterea soft și puterea hard

> 10 IunieRusia a venit cu soluţii rezonabile şi eficiente pentru rezolvarea crizei nord coreene. Încă se poate...

> 10 IunieResursele naturale esenţiale vieţii au devenit obiect de afaceri pentru capitalişti, sfidându-se dreptul nostru ca ființe umane de a le folosi

> 8 IunieCum au devalizat bogățiile naturale ale României? Cu ajutorul celor de la ANRM: 39 de persoane gestionează avuţia ţării

> 7 IunieIdeologia drepturilor copiilor – instrument de distrugere a familiei (II)

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga