Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Replici interzise >
Un reportaj denigrator care încalcă totalmente deontologia jurnalistică a fost difuzat în Finlanda


Ulterior, acesta a fost speculat la maxim de presa din România, deşi în realitate este doar o însăilare de aberaţii şi acuzaţii nefondate

Presa din România a fost cuprinsă săptămâna trecută de febra unui nou scandal pe tema MISA/Gregorian Bivolaru. Fără a exista niciun fel de probe sau vreun răspuns al unei anchete oficiale, au fost lansate acuzaţii foarte grave, total aberante, conform cărora Gregorian Bivolaru ar fi ţinut prizonieră o tânără finlandeză şi ar fi violat-o într-un apartament din Paris, unde mentorul MISA ar fi ţinut captive mai multe femei din mai multe ţări, ca „sclave sexuale”. Totul a pornit de la difuzarea în data de 14 mai la o televiziune din Finlanda a unui reportaj intitulat „Chemarea unui guru tantric”, realizat de o jurnalistă care era deja cunoscută printr-un alt reportaj pe aceeaşi temă, din anul 2009. Subiectul a fost imediat preluat şi speculat în detaliu de aproape întreaga mass-media românească. În realitate, aşa cum se poate vedea din documentarul difuzat de televiziunea finlandeză, întreaga poveste se bazează în principal pe declaraţia mai mult decât discutabilă a unei fete care de fapt nu spune că ar fi fost violată şi nici că ar fi fost forţată în vreun fel să facă ceva. Ea spune doar că „am făcut lucruri pe care nu aş fi vrut să le fac” în contextul în care ar fi fost impresionată de autoritatea domnului Bivolaru, ceea ce este foarte departe de ideile de sechestrare sau viol.
 
În reportajul finlandez se mai face referire şi la alte aşa-zise practici „scandaloase” realizate în cadrul şcolii noastre de yoga din Finlanda: „Discipolii lui Bivolaru din Finlanda au vorbit atunci despre practici umilitoare. Ei erau obligaţi să vomite pentru a-şi purifica organismul”. Pentru orice cursant MISA din România sau din străinătate (întrucât programa cursurilor este identică în toate filialele) această afirmaţie este în mod evident ridicolă şi ea arată cu claritate că scopul acestui reportaj este acela de a calomnia şi de a discredita cu rea-voinţă Şcoala de Yoga MISA. Cunoscând foarte bine cum se derulează cursurile noastre de yoga, precizăm că de fapt este vorba despre tehnica milenară yoga „vamana dhauti”, care este prezentată doar teoretic şi pe care nimeni nu este obligat să o practice, aşa cum de altfel este cazul tuturor exerciţiilor de yoga predate în cadrul cursurilor noastre. În realitate toţi cei care au dorit să practice acest exerciţiu s-au convins că el este foarte simplu, natural şi sănătos.
 
În emisiunea respectivă se mai difuzează de asemenea un pasaj în care un vorbitor a cărui identitate nu este precizată (dar recunoaştem reluarea secvenţelor din interviul dat de Seppo Isotalo în emisiunea din 2009, despre care puteţi citi mai mult aici) afirmă într-un mod halucinant că „Întâi am stat şi l-am aşteptat pe Gregorian Bivolaru timp de câteva ore. Şi când a apărut, oamenii din cameră au sărit să îi sărute picioarele". Prin aceasta se sugerează telespectatorului o atmosferă sectară, alienantă, întregul reportaj fiind realizat pe fundalul unei muzici de-a dreptul lugubre. Având în vedere că, încă de pe vremea când Gregorian Bivolaru era în România şi acorda audienţe practicanţilor yoga, există mii de oameni care l-au aşteptat pentru a discuta cu el şi care pot oricând depune mărturie că nu au asistat niciodată la o astfel de scenă, recunoaştem din nou intenţia murdară a realizatorilor finlandezi de a manipula opinia telespectatorilor.
 
În legătură cu intenţiile cu care a fost realizat de la început acest documentar, este semnificativ să arătăm că atunci când jurnalista finlandeză Riikka Kaihovaara a contactat filiala MISA din Finlanda (NATHA) în vederea unui interviu, reprezentanţii NATHA i-au cerut jurnalistei şi producătorului emisiunii, Renny Jokelin, să facă un acord scris prin care să confirme că îşi dau acordul ca realizarea emisiunii să fie monitorizată din punctul de vedere al respectării principiilor şi eticii jurnalistice. Mai exact, în principiile etice ale programelor de televiziune finlandeze este specificat că „partea care aduce critici trebuie să precizeze exact ce includ acele critici, fără a omite nimic relevant, iar părţii criticate trebuie să i se acorde suficient timp pentru a reacţiona”. Cei doi realizatori ai programului tv finlandez (MOT) nu au acceptat însă cererea NATHA, subiectul emisiunii care urma să apară fiind dezvăluit abia în data de 6.05. 2013, deci cu doar o săptămână înaintea difuzării emisiunii. Considerăm că maniera de a acţiona a producătorilor MOT demonstrează în mod categoric intenţiile lor ascunse şi răuvoitoare. În emisiunea finlandeză s-a spus apoi, într-adevăr, că MOT nu a acceptat termenii NATHA pentru a fi realizat un interviu, dar nu se specifică şi care au fost termenii respectivi. 
 
Identitatea personajelor din România care apar în reportajul finlandez este revelatoare: Roxana Chirilă este o fostă cursantă MISA care se ipostaziază public de câţiva ani în victimă a şcolii noastre de yoga. Dincolo de opiniile ei personale, ea a venit şi a plecat de la curs atunci când a dorit şi nu a fost niciodată - după cum singură recunoaşte chiar şi în reportajul finlandez - forţată să facă ceva împotriva voinţei sale în cadrul MISA. Cu toate acestea, ea manifestă o ferventă activitate împotriva Şcolii noastre, prezentând de exemplu o conferinţă în Franţa, la o întrunire a unei cunoscute organizaţii anti-secte, FECRIS, despre aşa-zisul pericol social pe care îl reprezintă MISA – şi având drept principal argument faptul că şcoala noastră de yoga a lansat programul „NU Apocalipsa!”. Să remarcăm şi faptul că ea însăşi contrazice pe blogul ei afirmaţiile unor jurnalişti din România care spun despre ea că „Gregorian Bivolaru a vrut să o convingă că e stăpânul ei” sau că „Reporterii finlandezi au descoperit şi o româncă care ar fi trecut prin aceleaşi chinuri”. Ea singură recunoaşte că nu a avut relaţii intime cu domnul Bivolaru, ceea ce arată foarte clar cum funcţionează presa din România, care se pretează să manipuleze chiar şi aşa-zisele „victime”, recurgând fără nicio rezervă la orice manevră abjectă pentru a sugestiona cât mai negativ opinia publică în legătură cu domnul Gregorian Bivolaru. Un alt personaj binecunoscut pentru rolul de „trâmbiţă” anti-MISA pe care şi l-a asumat este avocatul Mihai Rapcea, care de mai mulţi ani induce personal, cu multă aroganţă (sau îi ajută pe alţii să o facă) tot felul de mesaje insidioase împotriva MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. În acest reportaj el a avut totuşi bunul simţ să recunoască faptul că „E o poveste exagerată cu această tânără finlandeză. Probabil nu i-a plăcut ce s-a întâmplat între ei şi îl acuză acum de abuzuri sexuale. Cazul de azil politic al lui Gregorian Bivolaru este corect, pentru că autorităţile române au făcut unele abuzuri. Acesta este adevărul, nu pot să neg asta”.
 
După ce acest reportaj a fost difuzat la data de 14 mai în Finlanda, o mare parte a presei din România a preluat imediat, cu aviditate, aceste informaţii şi a amplificat într-un mod grotesc punctul de vedere negativ pe care reportajul finlandez a ales să îl prezinte. Deşi în reportajul finlandez nu a vorbit nimeni de vreun viol, mai multe ziare şi televiziuni din România au titrat cu impertinenţă că „Guru Bivolaru, acuzat de viol în Finlanda”, aşa cum au făcut-o, de exemplu, postul „România TV” şi ziarele „Atac”, „Cronica română” sau „Replica”.
De asemenea, această „super-ştire” cum că mentorul MISA ar fi plecat din Suedia la Paris, a isterizat brusc aproape întreaga mass-media.
În orice caz, merită să observăm că simplul fapt că acestui caz i se dă o atât de mare importanţă arată (pentru un om inteligent) că aici ceva nu este în regulă. Aparent (!) nu este  vorba decât despre unele infracţiuni de drept comun. Totuşi, deşi în lumea largă există cu adevărat nenumărate infracţiuni de genul celor pe care presa sugerează în mod aberant că le fac yoghinii MISA şi Gregorian Bivolaru, acestea nu beneficiază nici pe departe de un asemenea oprobriu mediatic. În plus, este semnificativ să constatăm că în cazul MISA/Bivolaru se  insistă sistematic numai şi numai pe aspecte negative, fără a se menţiona absolut niciodată vreun aspect pozitiv. De asemenea, observăm cu uşurinţă că sunt prezentate doar opiniile celor care au ceva împotriva MISA, nefiind vreodată prezentat şi punctul de vedere al celor care sunt acuzaţi de atât de mult timp şi cu atât de multă îndârjire. Oricine - din ţară sau din străinătate - ar avea ceva de spus împotriva lui Gregorian Bivolaru, ajunge în cel mai scurt timp pe posturile de televiziune şi în paginile majorităţii ziarelor, ca ştire-bombă. Faptul că mii de români sau oameni din alte ţări, care urmează cursurile MISA ar avea de spus foarte multe lucruri pozitive… aceasta este complet evitat, nu mai este difuzat de nimeni, mai ales în mass-media din România. Faptul că peste 50 de europarlamentari au atras atenţia Ministerului Justiţiei din România în anul 2011 în legătură cu abuzurile uriaşe din cazul Gregorian Bivolaru, nu a fost sesizat de niciun jurnal din România, deşi acesta reprezenta un semnal de o importanţă chiar mult mai mare – am putea spune – decât sentimentul unei fete că a făcut ceva care de fapt n-ar fi vrut să facă. În plus, faptul că presa din România refuză cu îndârjire să publice replicile Biroului de Presă MISA la articole care încalcă flagrant codul deontologic al jurnalistului, indică de asemenea faptul că acest caz nu este nicidecum tratat corect. În opinia noastră toate aceste elemente indică foarte clar că avem de-a face cu o acerbă campanie mediatică de distrugere a imaginii, realizată la ordinul unor personaje foarte influente care sunt extrem de deranjate de Gregorian Bivolaru şi mişcarea pe care dumnealui a fondat-o. 
 
Dincolo de toate aceste zvonuri, noi ţinem să precizăm şi să subliniem încă o dată, explicit, că mentorul MISA nu a părăsit deloc teritoriul Suediei în anul 2012. În prezent Gregorian Bivolaru este cu siguranţă în Suedia şi aceasta dintr-un motiv cât se poate de serios: chiar în această perioadă se desfășoară procedurile legate de comisia rogatorie în vederea audierii dumnealui în dosarul nr. 405/85/2005 care se află pe rolul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie. Această procedură implică o relaţionare foarte strânsă cu autorităţile suedeze, care nu ar putea avea loc în lipsa domnului Bivolaru. De altfel, după ce anul trecut şeful Poliţiei române, chestorul Petre Tobă, era mediatizat intens pe posturile de televiziune cu ştirea că „În acest moment avem date că Gregorian Bivolaru s-ar afla într-o altă ţară.”, domnul Bivolaru a telefonat personal în România din Suedia şi a acordat un interviu redacţiei postului de televiziune Antena 1, în care a prezentat argumente foarte pertinente prin care arăta că se află în Suedia, sub protecția autorităţilor suedeze. Deşi subiectul fusese intens speculat după declaraţia chestorului Tobă, cu toate acestea argumentele domnului Bivolaru au fost aproape complet ignorate, din cele 45 de minute ale acelei convorbiri fiind difuzat doar aproximativ… 1 minut.
 
Ca un contra-argument la reportajul realizat de jurnalista finlandeză, este semnificativ să punem în balanţă şi studiul realizat de jurnalista daneză Vibeke Sperling, publicat anul trecut de Politiken, unul dintre cele mai respectate ziare din Danemarca. Puteţi citi acest studiu publicat pe site-ul nostru: Europa strigă adevărul, România se face că n-aude: criza democraţiei din România readuce în atenţia presei internaţionale cazul MISA. Această ziaristă afirma printre altele: „Cazul şcolii de yoga MISA este cel mai important caz de violare a drepturilor omului din România. Cazul MISA dovedeşte că România nu a întrerupt practicile obscure ale Securităţii din vremea lui Ceauşescu. Agenţi ai temutei Securităţi din timpul comunismului încă mai fac prăpăd din interiorul Guvernului României”. Având în vedere că presa din România a tăcut mâlc faţă de acest studiu publicat într-un cotidian central din Danemarca, putem să concluzionăm fără nicio îndoială că aceasta este o dovadă evidentă că jurnalista din Danemarca are perfectă dreptate.



Biroul de Presă MISA
27 mai 2013

 

Articole publicate recent

> 17 DecembrieAmerica a generat o reţea de transfer a armelor de provenienţă rusească, din stocurile vechi ale armatelor est europene, către teroriştii sirieni

> 16 DecembrieCum am ajuns sa fim cetăţeni cu mai multe viteze. Secretul sclaviei printre muncitorii români: nu este doar un fapt divers

> 15 DecembrieEșecul moral al civilizației euro-atlantice

> 15 DecembrieGheorghe Piperea: «Așa-zisa piaţă liberă și dereglementată actuală parcă este inspirată din romanul lui Orwell, 1984»

> 15 DecembrieAnunţul care îi îngrijorează pe americani: ruşii au la dispoziţie cea mai periculoasă armă cibernetică creată vreodată

> 14 DecembrieO legendă a Hollywoodului rupe tăcerea: «Am fost violată și abuzată sexual în copilărie și concediată pentru că nu am vrut să mă culc cu şeful meu»

> 14 DecembrieViktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!

> 13 DecembrieAcești oameni credeau că sunt singurii locuitori de pe Pământ. Povestea tribului Korowai, care își construiește casele în vârful copacilor

> 13 DecembrieDespre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

> 13 DecembrieTurcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului

> 12 DecembrieItalienii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii vaccinării obligatorii

> 12 DecembrieStudiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

> 12 DecembrieMoscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani

> 11 DecembrieUn articol mai actual decât oricând. Groparii aurului românesc!

> 10 DecembrieLegea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE

> 9 Decembrie«Hârtie pentru apă»: Două surori fac şi vând origami ca să ajute la construirea de fântâni în lume

> 9 DecembrieAnchetă internă la DNA. Mesajul lui Kovesi către procurorii DNA după apariţia la RTV a înregistrărilor compromiţătoare

> 9 DecembrieLovitură de grație dată de Trump insurgenței siriene. CIA nu îi mai sprijină pe rebelii care luptă împotriva lui Bashar al-Assad

> 8 DecembrieDezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

> 8 DecembrieVideo stupefiant: unul dintre teroriștii de la Londra se plimba acum doi ani cu steagul ISIS pe stradă. A făcut și declarații pentru un post tv

> 7 DecembrieCercetătorii au descoperit un mecanism fascinant al creierului: poate avea o viteză de răspuns de 10 ori mai mare decât clipitul

> 7 DecembrieAdio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet

> 7 DecembrieArtistul Paul Grigoriu jr. susține Coaliția pentru Familie

> 7 DecembrieBeți de fericire, jucăm în continuare

> 6 DecembrieA fost creată cea mai mare hartă virtuală a Universului, ce conţine 2 bilioane de particule digitale

> 6 DecembriePutin ripostează! Rusia a expulzat 755 de diplomați americani după noile sancțiuni impuse Moscovei

> 6 DecembrieAvertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

> 5 DecembrieNorvegia a refuzat UE de trei ori şi a ajuns ţară de milionari

> 5 DecembrieOficial rus: Sistemul antibalistic din România ameninţă Rusia, NATO generează o cursă a înarmării

> 4 DecembrieGrupul de hackeri Anonymous: NASA pe cale sa faca un anunț major

> 4 DecembrieSuedia, țara unde femeile au dispărut de pe străzi de frica imigranţilor

> 4 DecembrieCâteva comentarii pe marginea Deciziei 68 a Curţii Constituţionale din România

> 4 DecembrieANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga