Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >
Austeritatea a început să devasteze economiile naţionale

de Jean Ponova

De câţiva ani, Europa se scufundă în cea mai profundă criză economică şi socială de la al doilea război monidal încoace. Perspectivele sunt sumbre, aşa cum rezultă şi din prezentarea comisarului UE, Laszlo Andor, a Raportului european pentru ocuparea forţei de muncă, care arată că, în 2012, şi-au pierdut locurile de muncă mai multe persoane decât în oricare alt an din ultimele două decenii. El a mai subliniat că şi cei care au reuşit să aibă un loc de muncă, aveau salarii tot mai mici, existând riscul alunecării implacabile în sărăcie şi că este „puţin probabil ca situaţia socio-economică în Europa să se îmbunătăţească semnificativ în 2013”. 
 
Situaţia este catastrofală în special în sudul şi estul Europei. Anterior, numai războaiele reuşiseră să devasteze economiile naţionale atât de mult şi într-un timp atât de scurt cum au făcut-o măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană ca unică soluţie pentru ieşirea din criză.
În Grecia şi Spania, unul din patru oameni este oficial şomer şi peste jumătate din tineri nu au loc de muncă. În ultimii trei ani, venitul mediu pe familie a scăzut cu 17% în Grecia şi cu 8% în Spania. Sistemele de sănătate, pensiile şi asigurările sociale se confruntă cu un colaps total.
Însă, în ciuda catastrofei sociale provocate prin politicile de austeritate, în perspectivă guvernele europene au intenţia de a strânge mai tare cureaua. Ele nu se mai limitează la periferia Zonei euro, ci atacă tot mai feroce populaţia din ţările lor. Acest lucru este confirmat şi de planurile de austeritate draconică pentru Italia, Franţa şi Germania.
În discursul adresat naţiunii cu ocazia Anului Nou, cancelarul german Angela Merkel a dat un avertisment clar, declarând că „situaţia economică nu va fi mai uşoară, ci mult mai dificilă”.
 
În Marea Britanie, unde o parte tot mai mare din populaţie trăieşte deja către limitele sărăciei, guvernul Cameron distruge sistematic sistemul naţional de sănătate, educaţie şi asistenţă socială.
În faţa acestei situaţii dificile, niciun partid de pe scena politică nu oferă un program credibil pentru ieşirea din acest cerc vicios de austeritate, recesiune şi degradare socială. Fie că sunt de stânga, de centru sau de dreapta, toate partidele sunt de acord că nu ar exista nicio alternativă la consolidarea fiscală şi satisfacerea pieţelor financiare în detrimentul serviciilor sociale, a educaţiei şi sănătăţii.
 
În cadrul alegerilor care urmează să aibă loc în acest an în Italia şi Germania, singura problemă pare a fi care partid sau coaliţie sunt cele mai potrivite pentru a pune în aplicare cerinţele oligarhiei financiare.
În Italia se poate alege între trei tabere: tabăra lui Silvio Berlusconi, care uneşte elementele cele mai penale ale clasei politice corupte, în frunte cu rasiştii din cadrul Ligii Nordului; tabăra lui Mario Monti, omul de încredere al băncilor internaţionale, care anul trecut a pus în aplicare cele mai severe reduceri ale cheltuielilor sociale din istoria ţării şi gruparea lui Pier Luigi Bersani, până de curând aliatul cel mai de încredere al lui Monti.
Punctul său forte este că acesta ar fi cel mai bine plasat pentru a integra sindicatele şi pe cei aşa-numiţi „de stânga” în procesul de punere în aplicare a politicii guvernului.
În Germania, Partidul Social Democrat (SPD) şi Verzii încearcă să înlocuiască coaliţia conservatoare neoliberală condusă de Merkel, pentru a impune într-un mod mai suportabil austeritatea şi reducerile din cadrul serviciilor sociale. De ce sunt în stare aceştia au demonstrat-o deja în timpul mandatului deţinut de coaliţia roşu-verde condusă de fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder.
 
Un rol deosebit de insidios este jucat în toată Europa de partidele aparent „de stânga”.
Principala lor misiune este menţinerea protestelor şi revendicărilor sub control şi prevenirea dezvoltării unor mişcări protestatare de amploare ale populaţiei. În acest scop, deşi critică verbal austeritatea, ele acţionează pentru a canaliza opoziţia socială în cadrul sindicatelor care susţin programele de austeritate şi colaborează pentru punerea lor în aplicare. Totodată, partidele de pseudo-stânga participă la formarea majorităţii parlamentare pentru constituirea guvernelor necesare punerii în aplicare a măsurilor de austeritate şi precaritate socială.
În Danemarca, o alinaţă roşu-verde, alcătuită dn social-democraţi „de stânga”, anarhişti stalinişti şi maoişti, a votat recent în favoarea bugetului prezentat de guvernul condus de social democraţi. Acesta urmează perfect politicile de austeritate ale guvernului conservator anterior.
 
În Grecia, Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA) este pregătită să înlocuiască guvernul instabil al prim-ministrului Antonis Samaras. SYRIZA a asigurat în mod repetat băncile internaţionale de disponibilitatea sa de a rambursa datoria guvernului grec şi de a menţine ţara în Uniunea Europeană.
În Italia, atât Sinistra Ecologia Liberta, cât şi Rifondazione Comunista se pregătesc să susţină un guvern condus de Bersani sau de Monti, aşa cum au făcut anterior cu guvernul lui Romano Prodi. Die Linke din Germania este la rândul său dispus să ofere guvernului federal alcătuit din SPD-Verzi majoritatea necesară, lucru care deja are loc la nivelul landurilor.
 
Aceste partide sunt de stânga doar cu numele. Ele reprezintă un strat al clasei de mijloc care se deplasează mai mult spre dreapta, având tendinţa să se integreze în partide de dreapta.
În condiţiile în care orice soluţionare a crizei este imposibilă prin intermediul structurilor politice existente, confictele sociale trebuie să-şi asume în mod inevitabil forme mai deschise către forţe politice autentic democrate. Anul acesta se anunţă ca fiind deja unul al protestelor masive de masă în ţări precum Grecia, Spania, Portugalia şi altele. Este de neconceput ca zeci de milioane de europeni să asiste pasivi şi să accepte măsurile de austeritate impuse de guvernanţi, fără a lupta pentru apărarea mijloacelor lor de existenţă.
În perspectivă, există riscul ca formaţiuni de extremă dreaptă să beneficieze de mizeria socială şi disperarea populaţiei din unele ţări. Aceasta este lecţia amară a secolului trecut. Acelaşi pericol poate fi văzut astăzi în acţiunile oreganizaţiilor de extremă-dreaptă şi chiar fasciste, cum ar fi Chrysi Avgi (Golden Dawn) în Grecia, Frontul Naţional în Franţa sau Jobbik în Ungaria.


Articol preluat din Revista Lumea
.


Citiţi şi:
Euro va distruge până la urmă UE
În ce direcţie se îndreaptă economia mondială?


yogaesoteric
29 mai 2013

 

 

 

 

 

 

 

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga