Procesul-mascaradă înscenat lui Gregorian Bivolaru s-a încheiat. Circul autorităţilor continuă


 
de Decebal Avramescu

Prezentat cu „surle şi trâmbiţe” într-un mod extrem de virulent de către mass-media pe toată durata derulării sale, pe data de 14 iunie 2013 procesul lui Gregorian Bivolaru de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a încheiat cu o condamnare de şase ani, verdict de o mare nedreptate, previzibil însă după lungul şir de abuzuri şi ilegalităţi care l-au marcat de la un capăt la celălalt. Opinia publică nu a reacţionat, fiind evident anesteziată de toptanul de ştiri negative şi tendenţioase revărsate intensiv și abundent de ani de zile pe toate canalele media. Marea majoritate a jurnaliştilor, care au recitat în cor aceleaşi texte dictate la ordin politic, au încălcat flagrant principiul prezumţiei la nevinovăţie şi l-au prezentat încă de la început pe liderul MISA ca fiind un infractor.

Motivaţia sentinţei de condamnare a fost aceea că Gregorian Bivolaru ar fi avut în anul 2004 o relaţie intimă cu o fată de 17 ani, Mădălina Dumitru. La o privire mai atentă, această sentinţă este însă halucinantă având în vedere că pe toată durata procesului „victima” a susţinut că faptele respective nu au avut loc şi că totul este o înscenare revoltătoare a Parchetului. Până şi la ultimul termen, cel din 14 iunie 2013, Mădălina Dumitru a cerut din nou prin avocata sa să se consemneze declaraţia sa notarială prin care afirma cu claritate că nu a fost niciodată sedusă, folosită sau agresată de Gregorian Bivolaru şi că nu a avut niciodată cu acesta acte sexuale. Cu toate acestea, judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru i-au respins cererea şi au formulat în grabă decizia de condamnare.

Lăsând la o parte absurdul acestui verdict, constatăm că niciuna dintre celelalte acuzaţii care i-au fost aduse lui Gregorian Bivolaru şi care au fost obsesiv prezentate în mass-media din anul 2004 încoace nu a putut fi probată: trafic de minori, perversiuni sexuale, trecerea ilegală a frontierei. Ne întrebăm atunci prin ce s-a justificat tot acest circ mediatic prin care liderul MISA a fost stigmatizat în ultimii nouă ani. Nimeni din România nu a „beneficiat” vreodată de o asemenea campanie negativă, liderul MISA a fost considerat infractorul nr. 1 din ţară, a fost dat în urmărire internaţională, s-a anunţat public prin mass-media că se oferă recompensă pentru „capul” lui (ca în vestul sălbatic), s-a încercat răpirea sa de către o trupă de comando din sediul poliţiei din Malmo – Suedia (ţară în care a primit azil politic), cazul său a fost judecat în Suedia într-un buncăr subteran unde a fost transportat cu o maşină blindată pentru a fi astfel protejat de către autorităţile suedeze faţă de alte eventuale atacuri ale unor trupe de comando… Şi toate acestea pentru ce? Pentru că ar fi avut o relaţie intimă cu o fată care spune că nimic nu este adevărat şi care este considerată împotriva voinţei sale de către autorităţile române ca fiind o victimă? 

Deşi procesul s-a încheiat de mai bine de o săptămână, în presa scrisă şi în televiziuni au apărut zilnic de atunci informaţii despre faptul că poliţia română îl caută cu înfrigurare pe mentorul MISA. Au apărut ştiri că este căutat în peste 190 de ţări şi că în România a fost căutat până şi la ferma din satul său natal de la Tărtăşeşti (deşi se ştie clar că Gregorian Bivolaru nu se află în România, el aflându-se la ora actuală în Suedia, unde beneficiază de protecția autorităților ca azilant politic). Un realizator de la postul de televiziune B1TV nu a ezitat să instige aproape isterizat opinia publică, să facă apel în emisiunea sa la preşedintele ţării, la primul-ministru, la toţi parlamentarii, la forurile justiţiei, la mass-media şi la oricine ar putea să intervină să se facă tot posibilul să-i „termine” pe „ăştia de la MISA”, pe aceşti „nesimţiţi”, „hipnotizaţi”, „bandiţi”, să fie toţi „băgaţi la puşcărie”, „ăştia nici nu mai trebuie judecaţi”.

De unde oare atâta ură, ce fapte justifică o asemenea agresivitate din partea autorităţilor şi a mass-media? Dacă ar fi după sentinţa procesului, totul se datorează aşa-zisei infracţiuni sexuale pentru care ÎCCJ l-a condamnat pe mentorul MISA. Pentru a realiza însă doar o fugară comparaţie referitoare la reacţia presei şi a organelor judiciare în cazuri de acuzaţii oarecum similare cu cele care i-au fost aduse în mod abuziv lui Gregorian Bivolaru, merită să remarcăm de exemplu că profesorul de sport Dan Octavian Vişan, care a violat o fată din clasa a XI-a (fata a depus plângere, iar el a recunoscut fapta) a primit în anul 2011 doar o condamnare de trei ani cu suspendare. Într-un alt caz, profesorul  de istorie Kurt Treptow a fost condamnat pentru că a întreţinut acte sexuale cu mai mulţi copii având vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Pentru aceste fapte el a primit în anul 2003 o pedeapsă de 7 ani închisoare, adică aproape la fel ca liderul MISA, deşi încadrările juridice sunt incomparabil mai grave în acest caz decât în cazul în lui Gregorian Bivolaru, unde propriu-zis, aşa cum am arătat, nici nu poate fi vorba de o victimă deoarece faptele nu există.

S-ar părea că în România nici nu există vreo infracţiune mai mare, cazul lui Gregorian Bivolaru fiind o problemă naţională în comparaţie cu care faptele unor infractori de calibru, care au distrus economia ţării, au o mult mai mică importanţă. Aşa de exemplu, putem observa că tot la ÎCCJ s-a judecat cazul lui Adrian Năstase legat de dosarul „Trofeul calităţii”, dosar în care s-a demonstrat că în anul 2004 fostul prim-ministru a deturnat fraudulos 1,6 milioane de euro din banii statului pentru campania sa electorală. Deşi aceste fapte au fost deosebit de grave, el a fost condamnat în iunie 2012 la doar doi ani de închisoare. Într-un alt caz, Gabriel Bivolaru  a fost condamnat tot de ÎCCJ în anul 2004 la numai cinci ani de închisoare (din care a făcut doar trei) pentru o „gaură” de aproape 50 de milioane de euro făcută Băncii Române de Dezvoltare, o sumă uriaşă ce reprezintă echivalentul a cât au furat toţi hoţii din România în ultimii 40 de ani. Să nu uităm însă că Gabriel Bivolaru era un membru al partidului de guvernământ, PSD, iar presa a acoperit din plin toate acestea lansând inclusiv diversiunea prin care aparent se făcea confuzia dintre Gabriel Bivolaru şi Gregorian Bivolaru. 

Mass-media de la noi a prezentat (şi continuă să o facă) întreaga situaţie legată de Gregorian Bivolaru ca fiind vorba de un mare pericol social naţional şi chiar internaţional. Cine a mai stat să constate că lucrurile au fost prezentate permanent doar din punctul de vedere al acuzatorilor, adică al Parchetului? Extrem de rar au mai apărut în media şi comentarii ceva mai echilibrate, care măcar să pună la îndoială toată această elucubrantă campanie mediatico-judiciară. Un astfel de exemplu de „scăpare” a unei păreri diferite este cea dintr-o emisiune difuzată recent în direct de RomâniaTV,  în data de 16 iunie 2013, în care un invitat al emisiunii, Valeriu Pricină, vicepreşedinte al Sindicatului Militarilor în Rezervă, remarca următoarele: „Cred că în povestea Bivolaru nu este numai o chestiune pur şi simplu banal-sexuală, că parcă prea se face şi prea se ţine gaia-maţu de o condamnare şi de fuga ăstuia şi de acoperirea lui şi ne-aducerea în ţară de parcă ar fi făcut cine ştie ce crimă împotriva naţiunii române sau împotriva statului român. La urma urmei este o găinărie sexuală dacă e s-o luăm aşa. Eh, probabil că mai e ceva şi pe sub ea“.

Privind lucrurile cu luciditate, însuşi faptul că este posibil ca în condiţiile în care România face parte din Uniunea Europeană şi cu toate acestea unui cetăţean român să-i fie acordat statutul de azilant politic tot de către o naţiune europeană – Suedia – dar care are standarde foarte ridicate, este cel puţin bizar. Mai mult decât atât, când vine vorba de cazul Bivolaru, jurnaliştii români trec mereu foarte repede peste faptul că mentorului MISA i-a fost acordat statutul de refugiat politic. Ei menţionează aceasta mai degrabă ca pe o ciudăţenie, ca pe o bizarerie incomodă, ca pe o eroare ciudată a celor din Suedia, pe care o tratează mai degrabă în derâdere. Niciun jurnalist nu a detaliat acest subiect pentru a spune că acest caz a fost minuţios cercetat de către autorităţile suedeze, care au abordat lucrurile atât din punct de vedere juridic, cât şi ca studiu de caz al unei mişcări spirituale, apelând pentru aceasta la cei mai mari experţi afiliaţi Curţii Supreme de Justiţie din Stockholm. Nimeni în presa din România nu spune că aceste cercetări au avut concluzii fără echivoc: MISA nu este o sectă, libertăţile fundamentale ale practicanţilor yoga sunt încălcate, iar acuzaţiile aduse mentorului MISA se constituie ca abuzuri flagrante ale sistemului juridic din România şi ale mass-media. Oficialii suedezi au arătat că Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic de către regimul comunist şi sunt de părere că el este în continuare persecutat de către regimul actual. În motivarea acordării statutului de refugiat politic lui Gregorian Bivolaru oficialii suedezi au spus că „Suntem siguri că în România Gregorian Bivolaru nu ar beneficia de un proces corect”. Iată că ceea ce pentru orice jurnalist obiectiv ar trebui să reprezinte aspecte deosebit de notabile, în România toate acestea nu sunt făcute publice.

Pentru a înţelege mai clar pentru ce se produc toate acestea, este semnificativ să cităm poziţia generalului de brigadă Dan Voinea, fostul şef al Parchetelor militare, care în anul 2005 a fost desemnat oficial chiar de către statul român să realizeze o anchetă în cazul MISA/ Bivolaru. El a arătat cu mult curaj faptul că „Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost fabricat de procuratura română la comanda Securităţii. Este un caz bizar şi unic în justiţia europeană”. Această concluzie a deranjat însă foarte mult aparatul politic de la conducerea statului şi ca urmare a constituit una din principalele cauze pentru care în scurt timp după aceea Dan Voinea a fost demis din funcţia pe care o deţinea.

Este „la mintea cocoşului” să observăm că MISA şi Gregorian Bivolaru deranjează extrem de mult anumite structuri din umbră din România. Regimul securisto-masonic care conduce această ţară vede „pericolul” imens al unei grupări de oameni care au curajul şi tenacitatea de a spune multe adevăruri pe care ei doresc cu orice preţ să le ascundă. Aceasta este singura explicaţie pentru tot acest circ mediatic şi pentru mascaradele judiciare la care am asistat. Însă aceşti securişti şi masoni care au vrut să scape de Gregorian Bivolaru nu s-au aşteptat ca lucrurile să meargă atât de greu. În anul 2004, prin mult-trâmbiţata „operaţiune Christ” autorităţile au dorit ca asistate de mass-media să facă o acţiune decisivă cu care să „rezolve” în mod ferm „problema”. Însă, spre disperarea lor, MISA şi Gregorian Bivolaru au rezistat şi atunci nu au avut altceva de făcut decât să-şi acopere abuzurile prin alte abuzuri şi mai mari. Totul a devenit ca un fel de bulgăre mare de zăpadă care pe măsură ce se rostogolea devenea din ce în ce mai mare şi mai greu de oprit. Partea proastă pentru aceşti sforari mârşavi este însă aceea că în mod sigur lucrurile nu se vor încheia aici şi în curând se vor convinge nu doar de faptul că nici de data asta nu au reuşit să suprime această incomodă MISA, dar toate abuzurile şi ilegalităţile pe care le-au făcut se vor întoarce împotriva lor.
 
Deja tot mai multe voci din Comunitatea Europeană reclamă abuzurile uriaşe sesizate în acest caz. Recent, cea mai importantă organizaţie care apără drepturile omului şi libertăţile religioase şi de credinţă, Human Rights Without Frontiers (HRWF), a monitorizat activitatea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România în luna mai şi a publicat un raport preliminar în care a evidenţiat cu claritate abuzurile realizate de autorităţile române în acest proces şi ca urmare solicită Comisiei Europene să verifice respectarea legii în acest caz atât de controversat. Totodată, HRWF solicită Comisiei Europene să menţioneze toate aceste aspecte în următorul raport al Mecanismului de Cooperare şi Verificare asupra progresului României.

Comisia Europeană şi-a exprimat deja, de două ori în ultimele 12 luni, îngrijorarea legată de nerespectarea independenţei justiţiei, iar un mare număr de europarlamentari (peste 50!) au interpelat guvernul României, Ministerul Jusiţiei şi pe primul ministru în legătură cu abuzurile flagrante din acest caz. Chestiunea MISA/Gregorian Bivolaru a devenit deja de răsunet pe plan european. Reacţiile internaţionale ferme arată că aceste abuzuri nu au trecut neobservate de către oficialii europeni. Cu cât tot mai mulţi oameni vor deveni mai lucizi în perceperea implicaţiilor cazului MISA/Bivolaru, cu atât creşte şansa ca regimul profund corupt care crede că poate prosti la nesfârşit o ţară întreagă să fie cât mai repede demascat. Cel mai probabil că destul de curând vom constata că în cazul MISA se confirmă încă o dată proverbul că „buturuga mică răstoarnă carul mare”.


Citiți și:

Comunitatea internaţională a drepturilor omului reacţionează la controversata decizie judecătorească în cazul lui Gregorian Bivolaru

În lipsă de probe, judecătorul Ionuţ Matei asmute presa împotriva lui Gregorian Bivolaru (1)

yogaesoteric
24 iunie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More