Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
YOGA L-a adus pe DUMNEZEU în viaţa mea

 
Undeva, în adâncul sufletului meu, bine ascunsă însă de dorinţele şi tumultul gândurilor dictate de o societate preponderent meschină, materială, nespirituală, am avut mereu năzuinţa de a simţi şi eu în inima mea fiorul mistic inefabil, chemarea lui DUMNEZEU, iubirea intensă pe care au simţit-o şi o simt mereu pentru El fiinţele sfinte. DUMNEZEU a răspuns acestei năzuinţe ascunse a sufletului meu pe căi misterioase, numai de El ştiute, prin miracolul pe care l-a trimis în viaţa mea şi care este YOGA.

Astfel, dintr-o fiinţă plină de angoase şi griji, de frici şi închistări, cu dorinţa chinuitoare şi continuu tensionantă de a face carieră şi de a fi o persoană remarcată, bine-văzută în societate; dintr-o fiinţă mânată preponderent de nevoi şi interese personale şi controlată de pasiunile şi gândurile unei societăţi în care interesul material şi imaginea personală sunt puse pe primul loc; dintr-o fiinţă pentru care DUMNEZEU reprezenta, în cel mai bun caz, un concept abstract, intangibil, eu sunt acum, graţie practicii YOGA, o fiinţă  infinit mai fericită, cu încredere în DUMNEZEU; acum am ajuns să mă bazez pe DUMNEZEU şi să Îl simt prezent efectiv în viaţa mea. Relaţia mea cu El este acum una reală, mult mai apropiată, mai sinceră, mai profundă; este relaţia dintre un copil şi Tatăl Ceresc.
 
De-a lungul anilor, pe măsură ce am avansat în practica YOGA, care m-a ajutat să-mi purific gradat trupul, mintea şi sufletul de contaminările lumii nespirituale în care trăim, am  început să-mi simt sufletul  înmugurind, iar apoi înflorind în trăiri din ce în ce mai speciale, mai spirituale, mai profunde şi mai înalte.

Aici (la cursurile de YOGA) am  aflat răspunsul la întrebări existenţiale esenţiale; astfel mi s-au dezvăluit, rând pe rând, în faţa sufletului, într-un mod inefabil şi misterios, odată cu trezirea mea spirituală, fascinante taine ale Universului, ale sufletului, ale iubirii, ale binelui şi frumosului, ale adevărului… Am învăţat aici lucruri noi, despre trup, minte şi suflet, abordate dintr-o perspectivă spirituală, ce duc la o cunoaştere reală de sine. Astfel, fiecare zi a devenit pentru mine o nouă aventură a cunoaşterii propriei mele  fiinţe, în străfunduri din ce în ce mai adânci, mai subtile şi mai minunate, care mă conduc către ceea ce sunt eu cu adevărat.
 
Treptat, am început să privesc viaţa cu alţi ochi, cu mai multă bucurie şi speranţă, pentru că acum, năzuinţa mea de  a-L cunoaşte pe DUMNEZEU şi de a mă dărui Lui plină de iubire, mi se arată ca fiind tot mai realizabilă. Acum, graţie ghidării atente şi generoase de care am beneficiat şi beneficiez în continuare la cursurile de YOGA, prin bunăvoinţa şi mărinimia Ghidului meu spiritual, DUMNEZEU face parte în mod real din viaţa mea, la modul cel mai palpabil cu putinţă. Asta pentru că YOGA, dincolo de toate speculaţiile care se fac pe seama ei de către cei care nu o practică şi, deci, nu o cunosc, este calea către fericirea adevărată; este calea sigură care conduce la regăsirea lui DUMNEZEU în inima noastră.
Acum nu există zi din viaţa mea în care să nu mă gândesc la DUMNEZEU şi acest lucru îmi curăţă viaţa de griji, de frici şi de suferinţă, o înalţă şi o fericeşte.
 
Acum, de când am început să practic YOGA, realizez în fiecare zi o practică spirituală, care îmi linişteşte mintea şi sufletul şi îmi umple fiinţa cu energii pozitive, profund binefăcătoare; acum am o atitudine predominant optimistă, pentru că viaţa mea are un sens divin, pentru că ştiu – din experienţa personală pe care am acumulat-o cu ajutorul diferitelor tehnici şi exerciţii spirituale învăţate la cursul de YOGA – că în adâncul fiinţei mele şi a fiecăruia dintre noi există o scânteie din DUMNEZEU TATĂL, care este neîncetat sursa fericirii şi a împlinirii personale; că nu este necesar să caut ceva în afara mea pentru a fi cu adevărat fericită; că este suficient să mă „scufund” în adâncul fiinţei mele, pentru a-mi regăsi pacea inimii şi pentru a fi împreună cu DUMNEZEU… Iar acesta este lucrul care mă face cu adevărat fericită, căci atunci când eu sunt cu gândul şi cu inima la DUMNEZEU, totul în viaţa mea este minunat.
 
Pentru mine YOGA este ca apa vie, căci, prin  intermediul Ghidului meu spiritual şi cu ajutorul lui DUMNEZEU, ea mă hrăneşte cu viaţă, mă susţine cu energii divine şi mă călăuzeşte către mine însămi, către ceea ce sunt eu cu adevărat, către centrul fiinţei mele, acolo unde mă aşteaptă, răbdător şi plin de o iubire nesfârşită, DUMNEZEU.
 

R.B., anul 14 de yoga, Bucureşti


Fragment preluat din cartea Un dosar complet al unei analize comparative: Este yoga o sectă sau o cale spirituală?, publicată la Editura Shambala , tipărită de Ganesha Publishing House


Citiţi şi:
 
 
yogaesoteric
15 iulie 2013
 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga