Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ingo Swann clarvăzătorul care şi-a proiectat corpul astral pe Lună (2)


Citiţi aici prima parte a acestui articol.

 
Cu puţin timp înainte de aceasta, chiar în timpul dimineţii, discutaserăm despre protocolul experimental şi despre modul de desfăşurare a şedinţei. Cu excepţia enunţării cu voce tare a coordonatelor lunare atunci când urma să le cer, Axel nu trebuia să pronunţe niciun cuvânt. Eu vorbesc cu voce tare atunci când îmi realizez tehnica, punându-mi mie însumi o serie de întrebări. Dar acestea sunt întrebări care îmi ajută intelectul să înţeleagă ceea ce simt. Acestea nu sunt întrebări la care ceilalţi trebuie să răspundă atunci când eu lucrez. Nu îmi place să închid ochii atunci când realizez tehnica. M-am aşezat şi am urmărit să simt Pământul între Soare şi Lună; am început treptat să percep imagini din timpul ridicării mele de la Pământ, până în momentul în care am ajuns să văd curbura acestuia. În timpul încercărilor mele de a ajunge pe Jupiter, am învăţat că Soarele pare mult mai mic pentru simţurile corpului astral, în comparaţie cu ceea ce vedem cu ochii fizici de pe Pământ. Văzut cu corpul astral, deşi pare mai mic, cel puţin trei tipuri de învelişuri sunt în mod clar vizibile în jurul Soarelui.

Apoi am urmărit să mă îndepărtez cu corpul astral de Soare, îndreptându-mă către Lună. Aceasta părea mai mare decât atunci când o privim de pe Pământ cu ochii fizici. Nu am avut nicio dificultate în realizarea acestor etape. La început mai lent, Luna a crescut din ce în ce mai mult, cuprinzând apoi într-un mod rapid, întregul câmp vizual al corpului meu astral: un obiect alb cu culori gri, întunecate şi, uimitor, cu mult galben. Deodată am fost aspirat din ce în ce mai repede de către ea, ca într-o cădere liberă. Apoi am avut senzaţia că mă «regăsesc» aproape de o stâncă asemănătoare cu piatra ponce.

„ ̶ Bine, i-am şoptit lui Axel, pot vedea aceste stânci şi praf, cred că am ajuns. Dă-mi prima coordonată, precedată de cuvântul Luna.
Am notat pe o foaie de hârtie cuvântul Luna şi coordonatele, dar nu se petrecea nimic. Rămâneam în acelaşi loc.
̶ Dă-mi din nou coordonatele, de data aceasta mai rar, l-am rugat eu.
El a făcut acest lucru şi am avut un gen de viziune bruiată, impresia de a filma, prin apropieri şi îndepărtări succesive, munţi, după care m-am aflat în
cele din urmă în întuneric, ceea ce m-a surprins.
̶ Este întunecat aici, am spus eu. Ce înseamnă asta? Este o întrebare de principiu, Axel, să nu răspunzi!
Întuneric! Apoi, uşor, ca şi cum mă acomodam cu un fel de vedere nocturnă, am putut percepe nişte formaţiuni. Şi am înţeles ceea ce se petrecuse.
̶ Aceste coordonate, am întrebat eu, reprezintă faţa nevăzută a Lunii? Da, asta trebuie să fie, am încercat eu să interpretez impresiile pe care le-am avut.
̶ Mi se pare că sunt aproape de un fel de faleză. Ea se înalţă destul de sus şi este făcută dintr-un fel de marmură întunecată. Văd un fel de nisip alburiu, granular. Dincolo de faleză, se află o întindere imensă. Văd nişte modele în acest nisip sau ce o fi acesta, căci nu este chiar nisip.
̶ Cu ce seamănă aceste motive? – m-a întrerupt Axel.
Nu era prevăzut să întrerupă descrierea, dar el a făcut aceasta, aşa că m-am hotărât să răspund la întrebare.
̶ Ei bine (am închis ochii), cu un fel de mici tufe sau dune, ca şi cum vântul ar fi trasat aceste motive.
După ce am examinat aceste mici dune, am adăugat:
̶ Dar nu este posibil să fie vânt pe Lună, nu-i aşa? Nu există atmosferă. Şi cu toate acestea simt un fel de atmosferă. Sunt puţin perplex. Să facem o pauză.
Mă înşelasem oare? Mi se părea că Axel mă priveşte într-un mod neobişnuit,
ca şi cum abia se stăpânea să nu vorbească.
̶ Ei bine, am continuat eu, cu asta seamănă de fapt, cu nişte urme mari lăsate
de un tractor. Dar nu înţeleg cum este posibil, cred că ceva îmi scapă. Acestea sunt chiar un fel de urme. Este neobişnuit.
Pentru un moment am rămas tăcut.
̶ Axel, vreţi… ar trebui oare să văd obiecte metalice sau ceva de acest gen? Mă aflu foarte aproape de această faleză care este aici, ea are un fel de strălucire, ca de obsidian…
Axel mi-a răspuns:
̶ Nu. Putem trece acum la coordonatele următoare.
̶ Încă puţin, vă rog, daţi-mi coordonatele la semnalul meu.
Am notat coordonatele următoare. Vederea falezei s-a estompat şi în câteva minute m-am aflat în mod clar într-un alt loc; nu puteam crede că mă aflam pe Lună.
̶ Îmi pare rău, Axel, cred că am revenit pe Pământ.
̶ De ce crezi acest lucru? m-a întrebat el.
̶ Ei bine, există… nişte…
M-am oprit. L-am privit pe Axel.
̶ Ar trebui să luăm o pauză şi să bem o cafea. Vom reveni după aceea, i-am spus eu.
̶ De acord, dar ce aţi văzut?
̶ Nu am nici cea mai vagă idee. Dar orice ar fi fost, nu putea fi pe Lună. (Am avut trista viziune a pierderii celor 1.000 de dolari pe zi.)
Am băut câte o cafea şi am discutat vrute şi nevrute. Pentru prima dată am simţit că Axel era puţin încordat. În cincisprezece minute am revenit la lucru. Am reluat procedura de a mă îndepărta de Soare, pentru a ajunge pe Lună.
̶ Bine, daţi-mi încă o dată coordonatele.
El a făcut aceasta. Le-am notat rar, asigurându-mă că nu fac nicio greşeală. Am conştientizat că mă aflam într-o ceaţă verzuie: era ceea ce văzusem mai înainte. De această dată am luat hotărârea să văd despre ce este vorba, orice ar fi.
̶ Ei bine, mă aflu într-un loc care este un fel de depresiune, ca într-un crater. Există o neobişnuită ceaţă verde, un fel de luminozitate. Dincolo de aceasta, pare să fie întuneric de jur împrejur. Mă întreb de unde vine lumina.
M-am oprit din nou. După un moment, Axel m-a întrebat:
̶ Da, şi ce altceva?
̶ Ei bine, cred că nu o să-ţi placă aceasta: văd, sau mi se pare că văd, nişte sisteme de iluminat. Ele dau o lumină verde… văd două rânduri de astfel de sisteme de iluminat… da, sunt ca acelea pe care le vedem pe stadioanele de fotbal, foarte sus, grupate în baterie. În vârful unui fel de turnuri…
În acest moment m-am oprit.
̶ Axel, nu cred că este posibil să mă aflu pe Lună. Îmi cer scuze, trebuie să fi ajuns undeva pe Pământ.
Axel m-a fixat un moment cu privirea. Nu zâmbea şi nu părea să fie înţelegător sau tolerant. Am crezut că am încheiat colaborarea cu el.
̶ Sunteţi sigur că aţi văzut sisteme de iluminat? Sisteme de iluminat adevărate? a întrebat el în cele din urmă.
̶ Cu siguranţă, văd nişte sisteme de iluminat! Dar cum este posibil să existe aşa ceva pe Lună?
Axel avea în mână un creion pe care-l învârtea în toate direcţiile. Zâmbetului lui se transformase deja în grimasă.
̶ Fir-ar să fie! a spus el în cele din urmă, rupând creionul în două.
Eram foarte uimit şi mă aşteptam să părăsească încăperea, indignat că ratasem experienţa. Dar el nu a plecat.
̶ Sisteme de iluminat, spuneţi? Aţi văzut sisteme de iluminat?
̶ Ei bine, da. Dar cu siguranţă că nu pe Lună. Cum ar putea să fie aşa ceva pe Lună?
Axel m-a fixat cu privirea fără să spună nimic.“

Din acest fragment reiese cu uşurinţă, pentru oricine este înzestrat cu inteligenţă şi bun-simţ, că indivizii care l-au angajat pe Ingo Swann pentru această misiune secretă cunoşteau de fapt cu anticipaţie faptul că pe Lună există baze extraterestre, a căror prezenţă este ascunsă în mod abil chiar şi în momentul de faţă, întrucât dezvăluirea adevărului contravine intereselor criminale ale aşa-zişilor „iluminaţi“ care conduc din umbră destinele acestei planete.

 Articol preluat din Caietul taberei yoghine de vacanţă Costineşti 2011, vol. 3, publicat de Editura Shambala tipărit de Ganesha Publishing House



Citiţi şi:




yogaesoteric

9 august 2013
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga