Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
UE: Proiectul european este un eşec total


Construită pe criterii economice, politice şi geopolitice, Uniunea Europeană trebuie judecată după aceleaşi criterii. Iar verdictul istoricului britanic Niall Ferguson este incontestabil.

Thank you. Merci. Mersi. Grazie. Gracias. Grazzi. Go raibh maith agat. Dziekuje. Danke. Aitäh. Köszönöm. Mulţumesc. Dêkuji. Paldies. Ačiū. Dakujem. Obri- gado. Hvala. Dank u. Kiitti. Blagodaria. Merci villmahl. Efharisto. Şi, favoritul meu, tak.

Există 23 de moduri de a spune „mulţumesc” în statele membre ale Uniunii Europene şi cred că acest lucru evidenţiază de ce experimentul european a devenit un eşec. Vă amintiţi acele experimente pe care le făceaţi când eraţi copii cu o trusă de chimie? Tot adăugaţi substanţe chimice, una după alta, pentru a vedea ce combinaţie va produce o explozie. Acest lucru s-a făcut în Europa. S-a început cu şase ţări; nu a fost suficient. S-a trecut la nouă… nimic. Zece… a ieşit puţin fum, nimic mai mult. Douăsprezece state… nimic. Cincisprezece… tot nimic. Douăzeci şi cinci… a început să fiarbă. Douăzeci şi şapte… explozie!

Desigur, lordul Mandelson şi Daniel Cohn-Bendit vor spune că experimentul european este o reuşită întrucât în Europa a fost pace începând de la implementarea proiectului, în anii '50. Acesta este o idee care ar trebui să fie abandonată. Integrarea europeană nu a avut absolut nimic de-a face cu pacea din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial; pacea este realizarea NATO (Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic). Crearea Uniunii Europene nu are nimic de-a face cu războiul sau pacea, altfel ar fi existat o Comunitate europeană de apărare, dar o astfel de structură a fost respinsă de Camera franceză a Deputaţilor în anul 1954.

O evaluare pe criterii economice

Europa trebuie evaluată pe criterii economice, dat fiind că a funcţionat permanent după criterii economice. Şi cum a funcţionat? În anii '50, economia Europei integrate a avut o creştere de 4%. În anii '60, creşterea a fost aproape la acelaşi nivel. În anii '70, creşterea a fost de 2,8%; în anii '80, nivelul creşterii economice a scăzut la 2,1%; în anii '90, creşterea economică a fost de doar 1,7%: şi aşa mai departe, până la zero.

Pe măsură ce integrarea europeană a avansat, creşterea economică a scăzut. Cota Europei la Produsul Intern Brut global a scăzut de la nivelul de 31%, în 1980, la doar 19%. Începând din 1980, Uniunea Europeană a avut o creştere economică mai mare decât cea a Statelor Unite în doar nouă din cei 32 de ani. UE nu a avut niciodată o rată a şomajului mai mică decât cea din Statele Unite.
Şi, peste toate acestea, avem uniunea monetară – cel mai recent experiment eşuat.

Au fost avertizări că o uniune monetară fără o piaţă a muncii integrată şi fără federalism fiscal, se va destrăma. Am anticipat această situaţie în anul 2000. Iar aceasta se întâmplă acum, în timp real, în cadrul experimentului de pe celălalt mal al oceanului.

Dar este vorba şi de un experiment politic care a mers prost.  Dat fiind faptul că mijloacele politice eşuaseră, s-a încercat forţarea europenilor spre o integrare şi mai profundă, în pofida dorinţelor lor, prin mijloace economice.

Pierderea legitimităţii politice

Când popoarele europene au votat împotriva continuării integrării, guvernelor ţărilor respective li s-a spus să încerce din nou. S-a întâmplat în Danemarca, în 1992 şi de două ori în Irlanda: în 2001 şi în 2008.
Cetăţenii acestor ţări au dat răspunsuri greşite la referendumuri, iar guvernele acestor ţări au organizat noi referendumuri. Aceste situaţii arată ceva despre cauza eşecului experimentului: proiectul european a eşuat pentru că a pierdut legitimitatea politică. Şi observăm acest lucru nu doar în Grecia, ci la toate guvernele statelor europene. Treisprezece guverne au căzut de la începerea crizei, acum doi ani, şi vor cădea şi altele, lunile următoare.

În ultimul rând, experimentul european reprezintă un eşec geopolitic. Uniunea Europeană ar fi trebuit să contrabalanseze Statele Unite. Vă amintiţi discursul Ora Europei, al lui Jacques Poos, în 1991, anunţând că Europa va pune capăt conflictului din Bosnia? (De fapt, a spus acest lucru după ce izbucnise războiul în Slovenia şi Croaţia). Da, acest lucru se întâmpla în 1991. Dar aproximativ 100 000 de oameni au murit în acel conflict, iar 2,2 milioane au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele, iar conflictul nu s-a încheiat până nu au intervenit Statele Unite pentru a face ordine.

Fostul secretar de Stat american Henry Kissinger a formulat o întrebare celebră: „Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Răspunsul a venit după câţiva ani: pe baroneasa Ashton de Upholland. Nimeni nu auzise niciodată nimic despre ea. Canadienii ştiu cât este de dificil să gestionezi un sistem federal cu doar zece provincii şi doar două limbi; de aceea, vom înţelege mai uşor de ce experimentul european, cu 27 de ţări şi 23 de limbi, a ajuns un eşec ruşinos.

Din fericire, aici, în Canada, trebuie să folosesc doar două sau trei cuvine acum. „Thank you” şi „Merci”.

[Acest articol este o stenogramă a discursului rostit de Niall Ferguson în Dezbaterea Munk, organizată la Toronto pe tema „A eşuat experimentul european?”.]

Articol preluat de pe www.presseurop.eu.


Citiţi şi:
Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană
UE și Rusia bat palma pentru guvernul mondial


yogaesoteric
18 septembrie 2013

 

Articole publicate recent

> 17 DecembrieClubul Bilderberg 2017

> 17 DecembrieStop urgent pentru cenzura pe internet!!!… Pentru cine lucrează rețeaua Facebook condusă de Mark Zuckerberg?

> 16 DecembrieCulisele însângerate ale Kremlinului

> 15 DecembrieAscensiunea la putere a lui Hitler nu a fost o întâmplare, el a fost finanțat de către Federal Reserve și Bank of England

> 14 DecembrieOperațiunea Popeye – un program de modificare a vremii în timpul Războiului din Vietnam realizat de armata SUA și CIA

> 14 DecembrieSă fie acesta primul pas către independenţa inteligenţei artificiale? Un nou program al Google creează la rândul lui inteligenţe artificiale

> 13 DecembrieTeorie şocantă a unui fizician din Iași: «Cutremurele din România sunt induse artificial»

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga