Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
O altfel de perspectivă: moartea privită cu al treilea ochi


de Ioana Plăviţu

Când ai de făcut o călătorie în altă ţară, cel mai important este momentul în care treci graniţa. Atunci vameşii îţi verifică actele şi îţi controlează bagajele. Analogic vorbind, la fel se petrec lucrurile şi atunci când pornim în „marea călătorie”, şi ajungem la graniţa dintre cele două lumi. Doar că acolo vameşii sunt fiinţe de lumină care se uită în „bagajul” nostru karmic, reprezentat de faptele pe care le-am săvârşit. În loc să ne ceară „actele la control”, ei ne întreabă cât de mult am iubit şi cum am folosit clipele preţioase care au alcătuit viaţa noastră. Cum arată aura bioenergetică a unui om aflat la graniţa dintre viaţă și moarte? Ce se petrece cu el după marea trecere? Este posibil să te mai întorci după ce ai ajuns în „vămile celeste”? Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, am căutat o persoană înzestrată cu clarviziune.

Pe Camelia M. am cunoscut-o prin intermediul unui prieten comun, care mi-a destăinuit că ea „vede”. Nu este nicidecum una dintre acele clarvăzătoare de profesie, care îţi spun în termeni alambicaţi ce-ţi rezervă viitorul. Nici nu şi-a propus să-şi facă o profesie din aceasta. Pur şi simplu şi-a descoperit calitatea de a vedea cu cel de-al treilea ochi şi a căutat să o dezvolte. Viaţa ei a avut şi momente de cumpănă – încercări la care îi supune Dumnezeu pe cei dragi Lui.
Când am întâlnit-o pe Camelia, m-a impresionat starea de linişte pe care o răspândeşte în jurul ei şi încrederea pe care o are în propria menire. Naturaleţea cu care priveşte ea darul de a vedea culori şi aure, însuşire pe care încă o considerăm a fi paranormală, ne poate convinge că fiecare dintre noi şi-ar putea dezvolta clarviziunea, dacă s-ar antrena.

Cum ai descoperit că ai aptitudini aşa-zis paranormale? Că eşti altfel decât ceilalţi?
Când eram foarte mică, la un an şi două săptămâni, într-o conjunctură stranie, m-am otrăvit cu medicamente şi am fost dusă la spital, unde am rămas în comă timp de 48 de ore. Pentru un copil atât de mic şansele de supravieţuire sunt minime, mai ales că a fost necesar să mi se schimbe sângele complet. Părinţii mi-au povestit că eram plină de înţepături de la baza coloanei vertebrale, până în creştetul capului. Deja li se comunicase să se pregătească sufleteşte pentru orice. Se pare totuşi că nu era cazul să părăsesc această lume. În toată acea perioadă, un medic s-a ocupat permanent de mine şi mi-a fost alături până când mi-am revenit din comă. Totul a început după aceea. Am amintiri din perioada imediat următoare acestei experienţe, despre evenimente la care participam. Păstrez în memorie unele discuţii pe care le purtau cei de lângă mine şi, cel mai interesant, replicile mele interioare la ceea ce discutau ei, modul meu diferit de a vedea lucrurile faţă de ceilalţi.
De-a lungul vremii am observat că oamenii care ajung să experimenteze situaţii limită de viaţă – cum ar fi părăsirea temporară a corpului fizic (moartea clinică) – sunt profund marcaţi de acestea. Ei devin mai receptivi faţă de lumile subtile şi capătă o mare încredere în Dumnezeu.

Cum ai descrie copilăria ta?
Îmi era foarte greu să accept faptul că mă aflu în această lume fizică, materială, şi îmi doream să iau o pauză, să dispar pur şi simplu de aici. Mă oprea însă gândul că părinţii mei nu ar înţelege şi ar suferi foarte mult. De aceea am acceptat ideea de a fi în această lume, însă nu eram cu totul aici, trăiam mai mult în lumile subtile. Privită din exterior, eram un copil foarte retras şi cuminte, deoarece viaţa pentru mine se desfăşura oarecum în interior. Îmi amintesc că trăiam într-o lume a gândurilor şi că în universul meu lăuntric viaţa era foarte plină şi totul era încărcat de simboluri. În perioada adolescenţei ştiam deja că am o cale spirituală de urmat. Rămânea doar să o descopăr.

La acea vârstă, mulţi începem să ne punem întrebările fundamentale: Cine suntem? De unde venim? Care este rostul nostru în această lume? Pentru tine, care au fost etapele căutării spirituale?
Dorinţa de a-mi găsi calea spirituală m-a propulsat spre diverse experienţe şi lecturi. Mai întâi a fost întâlnirea cu paranormalul şi cu tehnicile yoga prin intermediul cărţilor lui Mircea Eliade. Am început singură, fără îndrumare, să fac exerciţii respiratorii. Pentru că mă fascina hipnoza ca modalitate de explorare a subconştientului, am urmărit să mă autohipnotizez pentru a-mi vedea vieţile anterioare (de a căror existenţă am fost în mod firesc convinsă). Rezultatul nu a întârziat să apară, rapid şi zdruncinător pentru mine. M-am trezit proiectată în altă viaţă, într-un moment deloc plăcut şi mi-am dorit cu ardoare să mă întorc. Mi-am promis să nu mai fac asta decât atunci când voi fi pregătită.

La un moment dat, când am citit despre aure, mi-am zis pur şi simplu că vreau să ştiu cum este să le vezi. Pe fondul acestei dorinţe foarte puternice, în câteva zile am început să văd aure. Eram la şcoală, mă uitam la profesor şi i-am văzut corpul astral. Nu era prima dată când vedeam aşa, dar pentru prima dată devenisem conştientă că eu văd ceva ce alţii nu văd, pentru că aşa scria în cărţi şi pentru că îi întrebasem. Ştiam că pot folosi aceasta pentru binele oamenilor, dar nu era încă timpul.

Căutam să descopăr un drum direct către esenţă, pentru a înţelege rostul vieţii şi menirea mea. Împrejurările vieţii m-au ghidat să aleg yoga. Tot ce experimentasem practic în fiinţa mea am regăsit explicat în principiile acestei discipline spirituale. Am înţeles cum este alcătuit omul pe mai multe niveluri, din care cel fizic este cel mai grosier, care este semnificaţia culorilor astrale şi am descoperit cum să-mi dezvolt calităţile paranormale native. Yoga mi-a structurat într-un mod foarte compact şi precis toate informaţiile pe care le dobândisem până atunci şi experienţele pe care le trăisem.

Care sunt experienţele care te-au marcat şi te-au trezit din punct de vedere spiritual?
Experienţe au fost multe şi variate, însă cele legate de graniţa dintre viaţă şi moarte au determinat o revoluţie în lumea mea interioară. Trebuie să mărturisesc că pentru mine această limită este extrem de firavă, aproape ca şi trecerea de la starea de veghe la cea de vis lucid, sau ca şi când treci dintr-o cameră în alta printr-o uşă şi totul ţi se pare firesc.

Prima experienţă legată de moarte am trăit-o la vârsta de doi ani, când a murit bunicul meu. Eram impresionată de atmosfera foarte sobră şi de faptul că mama plângea lângă coşciug. Am întrebat-o de ce plânge. Când m-a luat în braţe spunându-mi că a murit bunicul, l-am văzut pe acesta cu ochii fizici şi, brusc, m-am dedublat, percepând toată camera în ansamblul ei, dintr-un colţ al tavanului. Îmi amintesc că am simţit starea de linişte şi de pace, de împăcare cu sine a bunicului meu, pentru că îi tot repetam mamei să nu mai plângă, că el era bine. Îi simţeam cu claritate prezenţa subtilă în cameră. Am trăit o altă experienţă de acest gen în vara anului 1995, când veneam de la Mangalia la Costineşti. Am fost opriţi într-o localitate, deoarece avusese loc un accident şi încă nu venise poliţia. Un localnic îşi pierduse viaţa, încercând să traverseze şoseaua. Eram cu mai mulţi prieteni care, ştiind despre mine că văd aurele bioenergetice, m-au întrebat dacă îl pot percepe pe cel decedat. Am pus această întrebare minţii mele şi am sesizat brusc cum o entitate, încă structurată asemeni bărbatului respectiv, se repezea disperată către cei pe care îi cunoştea, oarecum încerca să-i îmbrâncească şi „ţipa” la ei pentru a se face observată. Foarte agitată, entitatea fugea de la unul la altul, cu maximă disperare, pentru că sesiza că oamenii nu o bagă în seamă, iar ea nu putea să înţeleagă de ce ceilalţi nu o observă. Era ca o umbră şi, deşi astralizată, avea o consistenţă densă, pentru că omul nu era conştient că murise şi se lega cât putea de mult de planul fizic. Corpul lui subtil, auric, era mic şi cu rezonanţe joase. Am aflat că fusese beat în momentul producerii accidentului. Atunci nu am ştiut cum să îl ajut să devină conştient că murise, aşa că am fost doar un observator în acest caz. Trecerea în lumea cealaltă este diferită în cazul celor care mor de moarte violentă. În aura lor se poate vedea o pată de culoare violaceu-roşiatic. Această aură am observat-o mai mult pe poze ale celor care deja au murit în situaţii tragice. La cei defuncţi, aura în poze este fixă şi parcă marcată de ultimele evenimente pe care le-au trăit.
 
Înţeleg că au fost şi cazuri în care ai putut să ajuţi pe cineva să facă trecerea în mod conştient!
Da, am reuşit s-o ajut pe bunica mea. După modul în care i se resorbea aura, am anunţat părinţilor că mai avea de trăit cam trei luni. Într-adevăr, după două luni şi o săptămână a murit. Îi explicasem înainte cum să se ducă spre lumină. Am fost bucuroasă să constat că a reuşit asta. Menţionez că între timp am studiat şi punctul de vedere oriental referitor la ghidarea defuncţilor în lumea de dincolo, respectiv „Cartea Tibetană a Morţilor”, şi am aplicat o tehnică specială prezentată acolo. Am perceput că a făcut trecerea aproape conştientă, deoarece a înţeles şi a acceptat faptul că murise. Am simţit-o bucuroasă şi mulţumită de locul în care a ajuns sufletul ei după aşa-zisa moarte fizică.
 
Ai întâlnit şi persoane suferind de boli aşa-zis incurabile care s-au vindecat? Cum se vede cu al treilea ochi o astfel de vindecare?
Da, îl pot da exemplu pe tatăl meu, care a suferit în urmă cu câţiva ani de o boală gravă. La el aura nu a intrat într-o resorbţie gradată şi lentă, ci la un moment dat a început să se restrângă foarte repede. Câmpul subtil şi-a pierdut culoarea, devenind negricios şi diminuându-se într-un ritm accelerat, secătuindu-l de viaţă de la o zi la alta. Aproape „murise” din punct de vedere subtil, nu se mai ţinea singur pe picioare iar aura sa bioenergetică nu mai era clar vizibilă. Cu toate acestea, prin eforturile conştiente pe care le-a făcut – regim alimentar sever, tratamente cu plante medicinale, rugăciuni şi tehnici respiratorii yoghine – tatăl meu a reuşit treptat să îşi reconstruiască aura. A fost singurul caz pe care l-am întâlnit până acum în care am văzut un om reformându-şi aura. La început era tot pe un fond negricios care parcă ameninţa că orice greşeală ar putea fi fatală. Ulterior a început să prindă şi culori clare, luminoase. Surprinzător este faptul că şi după 4 ani de la respectivul moment, el are o aură diferită de cea a oamenilor care nu au trecut prin aşa ceva. Aura „reconstruită” arată ca şi cum ar fi ceva adăugat, „altoit”. Mult timp n-am crezut că va fi capabil să reziste prea mult în plan fizic, dar acum sunt convinsă că o astfel de aură corespunde unei a doua şanse, o nouă viaţă pe care a primit-o şi care este ca un fel de „bonus” de la Dumnezeu. Aura lui actuală este alcătuită dintr-un fond uşor cenuşiu pe care se adaugă alte culori, în relief.

Ai văzut vreodată îngeri la căpătâiul vreunui muribund?
În perioada în care îmi vizitam tatăl în spital, am asistat la o scenă astrală în care un pacient operat de cancer, pe patul morţii, era vizitat de diverse entităţi, care ne asistă la părăsirea planului fizic. Această scenă era de o mare claritate şi am remarcat că apropierea entităţilor luminoase producea un efect de liniştire asupra omului respectiv, dar era urmată sistematic de apropierea unor entităţi întunecate, care apăreau provocatoare şi incitante, ca şi când îl ispiteau cu plăceri ale vieţii terestre dar care îi generau o stare de iritare şi de revoltă. Entităţile luminoase, benefice, erau tăcute, liniştite, răspândind o lumină învăluitoare şi mângâietoare. Cred că ele erau îngerii care îi asistă pe oameni la trecerea între cele două lumi.
După aproximativ jumătate de oră bolnavul s-a mai liniştit şi atacul entităţilor întunecate a încetat. Se părea că omul făcuse alegerea între ele, sau fusese „ales”. Am aflat ulterior că el a murit după 5-6 ore de la acel moment.

Spuneai că toate aceste experienţe au declanşat în tine o adevărată revoluţie interioară. Cum s-a transformat viaţa ta pornind de la ele?
În urma acestor experienţe la hotarul dintre viaţă şi moarte, am înţeles că este necesar să mă perfecţionez în a transmite şi interpreta ceea ce percep, pentru a-i ajuta pe cei ce au nevoie.
Mi-am propus să fiu aproape de oamenii care au trecut prin experienţe dificile şi care nu se pot reintegra uşor în vechile standarde ale vieţii lor, confruntându-se uneori cu probleme psihice din această cauză.
De asemenea, am observat că sunt multe persoane care au premoniţii sau intuiţii, dar se tem de ele pentru că nu le înţeleg. Oamenii ar putea realiza, cu puţin ajutor, că totul vine de la Dumnezeu, pentru a îi orienta către El.
 
Articol preluat din Revista Misterelor, nr.65/2005


Citiţi şi:
Sinestezia: un fenomen perceptiv ce se situează la graniţa dintre normal şi paranormal (I)
Călătorie astrală prin metode yoghine
La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

 

yogaesoteric
13 noiembrie 2013

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga