Replica MISA către Agenția Mediafax, 13 noiembrie 2013

 

Către Redacția Agenției Mediafax
În atenția Redactorului șef




Biroul de Presă MISA semnalează caracterul fals și calomniator al unei afirmații din cuprinsul comunicatului de presă emis de agenția Mediafax în data de 11 noiembrie 2013 cu titlul „Judecătorul Ionuţ Matei, avizat favorabil de CSM pentru funcţia de vicepreşedinte al ICCJ”, semnat de Otilia Ciocan.

În acest comunicat se afirmă că “În vara acestui an, judecătorul Ionuţ Matei a primit o scrisoare de ameninţare din partea simpatizanţilor lui Gregorian Bivolaru, exact înainte de a pronunţa sentinţa în dosarul acestuia de trafic de minori”.

Reamintim faptul că judecătorul Ionuț Matei nu a afirmat în conferința de presă pe care a convocat-o în data de 14 iunie 2013 că acea scrisoare de amenințare i-ar fi fost adresată de simpatizanții lui Gregorian Bivolaru, ci că respectiva scrisoare este anonimă. El a afirmat cu acea ocazie că va face o plângere penală în legătură cu această scrisoare de ameninţare. Până la această dată nu au fost însă comunicate niciun fel de rezultate ale anchetei desfășurate în această direcție.

De altfel chiar în comunicatul Mediafax este citată o afirmație a lui Ionuț Matei care spunea referitor la semnatarii scrisorii că “Din câte ştiu eu, nu au fost identificaţi”.

De asemenea, reamintim că purtătorul de cuvânt al MISA, Costică Cojocaru, a declarat pentru jurnalişti, chiar în aceeași zi în care Ionuț Matei a convocat acea conferință de presă, că Şcoala de yoga MISA nu are nicio legătură cu acea scrisoare şi că aceasta constituie de fapt o diversiune.

Afirmația difuzată de Mediafax – care din păcate a fost preluată de mai multe publicații – este așadar lipsită de un suport real și prin urmare induce în eroare opinia publică. În opinia noastră această difuzare a unei informații false reprezintă un act foarte grav din partea redacției Mediafax având în vedere pe de o parte poziția sa de agenție de informare și pe de altă parte impactul și consecințele foarte negative pe care această știre transmisă ulterior de mai multe site-uri și televiziuni o are asupra imaginii practicanților yoga ai școlii de yoga MISA.
 

Biroul de Presă MISA
13 noiembrie 2013

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More