Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dincolo de aparenţe, este evident că Uniunea Europeană este deja vârful de lance pentru instaurarea sinistrei «Noi ordini mondiale» (II)


de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a acestui articol

 
Unele ţări au ajuns să fie scoase la mezat pe pieţele internaţionale

Pentru a-şi rambursa datoriile la „nesfânta treime” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional), unele ţări europene sunt constrânse să cedeze părţi întregi din economie şi din avuţia naţională, din moştenirea lor culturală şi patrimonială, cumpărătorului care le oferă cel mai bun preţ. Este elocvent exemplul Portugaliei, victimă a unui astfel de val de privatizare forţată. Iată în continuare o listă succintă cu organismele publice privatizate deja sau care sunt pe cale de privatizare:
• REN: Redes Energeticas Nacionais, compania din sectorul energetic al Portugaliei cu cea mai mare parte a capitalului (30%) achiziţionată în februarie 2012 de către compania chinezească State Grid (25%) şi de către Oman Oil Company (5%).
• EDP: Energias de Portugal, operatorul principal de energie electrică al Portugaliei, pe care statul l-a cedat în decembrie 2011 gigantului chinezesc Three Gorges, care, plătind 2,7 miliarde de euro, a devenit principalul acţionar.
• Operatorul de aeroporturi, ANA, a fost cumpărat anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, de către compania franţuzească Vinci cu 3,08 miliarde de euro.
• Compania aeriană naţională TAP este pe cale să fie cedată magnatului columbiano-brazilian German Efromovich de la compania Synergy Aerospace.
• Televiziunea publică RTP: Lisabona ezită la ora actuală între a o concesiona pentru următorii 25 de ani unui grup privat şi a vinde 49% din capitalul acesteia. Privatizarea televiziunii publice RTP ar constitui un precedent în Europa: toate ţările dispun de o televiziune publică.
• Șantierele navale din Viana urmează să fie vândute companiei ruseşti RSI pentru 10 milioane de euro; „un preţ de lichidare”, după cum apreciază sindicatele.
• Conform opiniei majorității, planurile de privatizare trebuie să meargă și mai departe. Între opțiunile discutate intră și cesionarea Serviciului Naţional de Sănătate (SNS), de o excelentă calitate, dar care este supus, prin măsurile coercitive ale instituţiilor financiare mondialiste, la mari reduceri bugetare. În aceeaşi situaţie se află și Compania Naţională Poştală, CTT.

Uniunea Europeană este o construcţie artificială

Inspirându-se din cuvintele lui Marc Aureliu de acum 2000 de ani: Imperium superat regnum, adică „Imperiul este mai mare decât regatul”, „părinţii Europei”, aflați în subordinea plutocraţiei anglo-saxone talasocratice, creează în anul 1958 o uniune economică numită Piaţa Comună. Proiectul care se urmărea era crearea uniunii monetare (euro) care, la rândul său, urma să producă uniunea politică. „Părintele Europei”, agentul aşa-zişilor „iluminaţi”, Jean Monnet, numeşte acest mod de lucru angrenaj: fiecare acord de cooperare la nivel european trebuie să ducă inevitabil la un alt acord de consolidare al integrării europene. Iată cum explică acest aspect Bernard Prudhon, conferenţiar la Universitatea din Paris: „Modul de operare obişnuit al Uniunii Europene constă în tactica așa-numită a «paşilor mărunţi», de a pune populaţia în faţa faptului împlinit, creând astfel situaţii care stau apoi la baza argumentaţiei sale pentru a le considera ireversibile.”

Încă de la conceperea sa, politica Uniunii Europene (UE) nu este inspirată de nicio viziune fondată pe date umane, ca istoria sau tradiţiile religioase. Aceasta se bazează doar pe o viziune economică şi financiară cu orientare neoliberală (întrucât este de sorginte atlantică) şi pe dreptul pe care îl generează ea însăşi (precum „drepturile omului”). În consecinţă, aceasta nu cunoaşte identitățile naţionale, valorile şi cultura popoarelor care constituie Europa istorică.

Lipsită de rădăcini în sufletele popoarelor Europei, lipsită de orice legitimitate populară şi democratică, Uniunea Europeană este înainte de toate o construcţie care reflectă interesele marilor bancheri internaţionali şi ale slugilor lor, managerii de la conducerea întreprinderilor multinaţionale. Centrul puterii este „Comisia” de la Bruxelles, formată din „comisari” numiți de guverne, dar care nu răspund în faţa acestora. Aceştia domnesc peste zeci de mii de funcționari care emit peste 25.000 de acte normative pe an.
Beneficiind de privilegii fiscale nemaiauzite, sub pretextul că ei nu trebuie să poată fi mituiți de niciun stat, aceşti funcţionari încasează salarii cuprinse între 7.900 şi 18.200 de euro pe lună, brut.

Parlamentul se supune puterii executive şi legile sunt redactate de către înalţii funcţionari. Prin urmare, deputaţii votează ca nişte roboţi: grupul lor politic le pregăteşte fişele de voturi cu numărul amendamentului de votat şi cu semnele „+”, „-„ sau „0” pentru ca aceştia să voteze pentru sau împotrivă, ori să se abţină.
Deputatul votează astfel fără să consulte cu adevărat în amănunt conţinutul textelor: acesta are încredere în specialiştii (funcţionarii) grupului politic. Plutocraţia euromondialistă are o adevărată problemă cu democraţia. Elitistă, ea dispreţuieşte poporul şi îl consideră în general prost şi neinstruit. În optica acesteia, nu se pot acorda prea multe drepturi populaţiei, care este iraţională şi stihinică.

Prin urmare, când o ţară votează „prost”, adică împotriva intereselor mondialiste, aceasta este determinată să voteze din nou: întocmai ca în Irlanda. Atunci când poporul francez şi olandez refuză să accepte constituţia europeană, li se impune tratatul de la Lisabona prin intermediul Parlamentului. Atunci când un prim-ministru grec are intenţia să supună la referendum planul riguros impus de zona euro, acesta este ameninţat că i se anulează orice ajutor economic. Atunci când guvernul maghiar ieşit în urma votului cercetează puterile băncii centrale, acesta este ameninţat cu sancţiuni.

De curând, în ianuarie 2013, Secretarul american pentru Afaceri Europene a încurajat refuzul acestei exercitări democratice, spunând: „Referendumurile au contribuit adesea la izolarea ţărilor.”, cu alte cuvinte, acestea sunt sancţionate pentru că blochează agenda mondialistă. Mai grav, această elită politică decuplată de la realitate, care acționează numai în interesele plutocraţilor, îşi consideră propriul popor drept un obstacol în calea proiectelor sale, şi, prin urmare, drept un duşman. Astfel, ministrul guvernului tehnocrat financiar, Mario Monti, declară în ianuarie 2012 că „ideologia unor mişcări politice este unul dintre principalii duşmani de astăzi din Europa”.

Plutocraţia europeană este pe cale să facă să dispară democraţia, făcând astfel încât popoarele din Europa să intre în era postdemocratică: nu se mai pune problema să se facă ceea ce vor cetăţenii, ci de a aranja lucrurile astfel încât aceştia să vrea ceea ce deja s-a adoptat. „Tot așa cum economia constă din ce în ce mai mult dintr-o adaptare la cerere şi ofertă (graţie publicităţii, a cărei funcţie este să creeze pentru consumatori nevoile care se dovedesc cele mai rentabile din punct de vedere financiar), postdemocraţii folosesc mijloace de informare pentru a face astfel încât popoarele să ceară a posteriori ceea ce deja a fost făcut fără ele.”, rezumă economistul Thibaud de la Hosseraye.

Şi, în cazul în care mijloacele de informare nu oferă toate garanţiile de condiţionare şi de supunere a popoarelor, plutocraţia s-a organizat pentru a funcţiona prin sistemul „încercare – greşeală”, după cum explică Jean‑Claude Junker, fostul preşedinte al Eurogrupului în anul 1999: „Se ia o decizie şi, după ce se aşteaptă puţin pentru a vedea ce se petrece, sunt analizate rezultatele. Dacă măsura luată nu provoacă nici proteste, nici revoltă, pentru că oricum majoritatea oamenilor nu înţeleg nimic din ceea ce s-a hotărât, atunci continuăm pas cu pas, până la punctul de non-retur.”

Uniunea Europeană este infiltrată de lobby-uri ce acţionează din umbră

Foarte puternice, lobby-urile diferitelor sectoare de activitate economică, de la sectorul agroalimentar până la sectorul farmaceutic, trecând prin sectorul financiar sau petrolier, îşi cântăresc întreaga greutate în deciziile Comisiei, ale Parlamentului şi ale Consiliului de Miniştri ai celor 27 de state membre.
Dintre acestea, lobby-urile finanţelor, reprezentând interesele oligarhiei financiare, sunt în mod deosebit active la Comisia Europeană şi la Direcţia Generală pentru Piaţa Internă, contracarând toate reformele sectorului bancar şi financiar.

Numai pe piaţa din Bruxelles, băncile şi celelalte întreprinderi financiare au forţat 700 de experţi ca să orienteze procesul legislativ în direcţia dorită de acestea. Joost Mulder, responsabil cu Relaţiile externe la organizaţia nonguvernamentală Finance Watch, vorbește despre genul de promisiuni pe care lobbyştii le fac clienţilor (a se citi politicienilor corupţi): „Dacă îmi daţi 10.000 de euro onorariu, mă voi ocupa de poziţia dumneavoastră înscrisă pe ordinea de zi a Consiliului.”

De exemplu, în anul 2011, trei parlamentari europeni au căzut în plasa unui ziarist britanic. Aceştia cereau 12.000 euro ca să depună un amendament la un text de lege. Şi mai grotesc încă a fost unul dintre cei trei parlamentari, deputatul european român Adrian Severin (nepotul lui Saul Brukner, alias Silviu Brucan), care, deşi a fost dat afară din Grupul Socialist, a refuzat pur şi simplu să demisioneze!

De la democraţie la postdemocraţie

Cu orientare neoliberală şi atlantică, fiind la cheremul pieţelor financiare, Uniunea Europeană a plutocraţilor nu tolerează nici incertitudinea, nici contradicţia. Dogmatic şi antidemocratic, acest comportament a luat o asemenea amploare, încât chiar şi cetăţenii mai puţini informaţi sunt neliniştiţi cu privire la acest lucru. Prin urmare, David Cameron, primul ministru britanic, remarca în luna ianuarie a anului 2013 următorul aspect: „În cadrul populaţiei există o frustrare în continuă creştere, datorită faptului că Uniunea Europeană reprezintă, mai degrabă, ceva ce li se impune oamenilor decât ceva care acţionează pentru aceştia.”

De fapt, aşa cum a recunoscut în Parlamentul de la Strasbourg în anul 1999 Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene: „Europa este o construcţie cu o aparenţă tehnocratică, ce se desfăşoară sub egida unui fel de despotism lejer şi luminat.” O tehnocraţie despotică ce pune stăpânire pe pieţe şi care nu suportă exercitarea democraţiei (alegeri, referendumuri), duce la apariţia îngrijorărilor din partea investitorilor.

În noiembrie 2011, în Grecia a fost abandonată ideea unui referendum cu privire la măsurile de austeritate. Tot în Grecia, precum şi în Italia, criza a dus la demisionarea şefilor de guvern aleşi. Aceştia au fost înlocuiţi cu „tehnocraţi”, care nu au fost aleşi şi care nu depind, așadar, de voinţa alegătorilor.

Pentru Ulrich Thielemann, specialistul german în etică a afacerilor, politica se supune legii pieţelor. „Atunci când statul nu are decât singurul scop, de a înşela competitivitatea, ne este interzis să punem următoarea întrebare, pe care de altfel se fondează democraţia: Cum vrem să trăim?”

Aşa cum remarca economistul Thibaud de la Hosseraye, „Alegerile democratice pe care le pot face popoarele sunt lipsite de orice sens, de orice efect asupra realităţii, atunci când li se cere părerea, întrucât jocurile sunt deja făcute. Aceasta este chiar metoda pe care s-a construit Uniunea Europeană şi care trasează o nouă formă de democraţie [...], pe care, pe bună dreptate, o putem numi postdemocraţie.”

Este vorba despre metoda „faptului împlinit”, a unui vot care nu mai are valoare de decizie, ci de validare: „Acesta vine după ce decizia a fost luată şi după ce situaţia care rezultă este considerată suficient de avansată pentru a părea ireversibilă. Votul se reduce astfel la simpla conformare a populaţiei la rezultatul prestabilit al alegerilor, ce sunt făcute în mod discreţionar de către instanţele nealese (funcţionari, experţi, lobby-işti)”.

Economistul adaugă: „Votul în democraţie, având loc după ce a fost luată decizia, nu poate avea decât scopul de a sonda opinia popoarelor cu privire la lucrurile deja realizate: într-adevăr, nu mai are sens să-i întrebăm ce vor, pentru că nu mai au de ales. În consecinţă, de la o democraţie republicană fondată pe voinţa cetăţenilor, ajungem aici la o democraţie a opiniei, care se străduieşte să rămână în concordanţă cu opiniile lor.
Alegerile sau referendumurile organizate periodic au drept scop măsurarea gradului de adeziune a opiniei publice, de compatibilitate între ceea ce au realizat liderii din Uniune şi ceea ce poporul poate suporta. Poporul este întrebat ceea ce crede, nu ceea ce vrea.
Căci, şi acest lucru este nou, păpuşarii Uniunii Europene, nemulţumiţi să construiască bazându-se pe popoare, decid astfel să construiască împotriva lor. Într-adevăr, în conformitate cu ceea ce au ilustrat ultimele referendumuri, conducătorii Uniunii Europene nu ezită să contrazică în mod explicit voinţa exprimată cu regularitate de către popoare. Atunci când popoarele spun nu cu privire la un anumit subiect, forurile de conducere ale Uniunii Europene îl vor relua schimbându-i ambalajul: aşa s-a petrecut cu operaţiunea de a converti Constituţia în Tratatul de la Lisabona. În consecinţă, ceea ce constatăm în urma votului negativ al Olandei privind Constituţia europeană (2005), precum şi în urma votului negativ irlandez privind Tratatul de la Lisabona este că, pentru a-şi atinge scopurile, şefii Uniunii Europene nu se mai mulţumesc să nu ţină cont de voinţa oamenilor, ci decid să li se opună direct, prin forţă. Nu doar că nu au încredere în popoare, ba chiar, în zilele noastre, le sfidează
”, concluzionează Thibaud de la Hosseraye.

Cu privire la Tratatul de la Lisabona, ce nu face decât să reia Constituţia europeană refuzată prin vot popular, tehnocraţii aflaţi în slujba aşa-zişilor „iluminaţi” s-au folosit pur şi simplu de manevre administrative viclene pentru a nu mai fi siliţi să consulte voinţa populară, cu scopul de a face să meargă mai departe proiectul lor aberant de „construcţie europeană“, care vizează crearea unui superstat masonic. Cei care au investigat această înşelăciune au recunoscut ei înşişi acest fapt.

Prin urmare, Valéry Giscard d’Estaing spunea la data de 14 iunie 2007 că, prin diverse manevre, „Opinia publică va fi determinată să adopte fără să ştie dispoziţiile pe care nu îndrăznim să i le prezentăm în mod direct.” În ceea ce-l priveşte pe ministrul belgian al Afacerilor Externe, Karel de Gucht, acesta spunea: „Scopul Constituţiei era să fie mai lizibilă, inteligibilă [...]. Scopul acestui tratat este să fie ilizibil, neinteligibil [...]. Astfel, Tratatul de la Lisabona, devenit ilizibil, neinteligibil prin complexitatea lui, a fost impus popoarelor europene. Constituţia se vroia a fi clară, în timp ce acest tratat trebuie să fie obscur. Acest fapt este un succes.”

Intenţia înşelăciunii este confirmată, de asemenea, de către Giuliano Amato, fostul preşedinte al Consiliului Italian: „S-a luat hotărârea ca documentul să devină ilizibil. Dacă acesta este ilizibil, înseamnă că nu este constituţional; asta e ideea... Dacă aţi reuşi să înțelegeți textul la o primă abordare, ar exista riscul organizării de referendumuri, pentru că este vorba despre ceva nou.”

Euro este de fapt un instrument de slăbire a suveranităţii naţiunilor

La originea fabricării monedei euro au existat două idei: prima, crearea unei monede unice pentru a o folosi drept bază economică în vederea construcţiei politico-economice, simultan cu dizolvarea naţiunilor în falsa sclipire comunitară, prin intermediul mecanismului angrenajului. A doua, eliminarea riscurilor produse de fluctuaţiile cursului valutar ale monedelor naţionale, considerate de asemenea nişte piedici pentru comerţ şi pentru mişcările de capitaluri.

Eliminarea monedei naţionale pentru adoptarea unei monede unice înseamnă abandonarea autonomiei monetare, care este în sine un instrument de stabilizare economică. Într-un sistem în care fiecare ţară îşi are propria monedă, este posibil ca moneda să se devalorizeze: aceasta reprezintă o gură de oxigen pentru exporturi. Produsele vândute în străinătate devin mai ieftine şi acest fapt reduce deficitul ţării faţă de exterior. Cu o monedă unică, euro, această alternativă nu mai există. În măsura în care moneda unei naţiuni trebuie să se adapteze la economia acesteia şi nu invers, zona euro este în criză deschisă, după ce a fost, încă de la crearea sa, zona cu cea mai scăzută creştere economică de pe întreaga planetă. Laureatul Premiului Nobel pentru economie (2008), Paul Krugman, a spus, de altfel, în octombie 2011: „Tristul adevăr este că sistemul euro este din ce în ce mai mult sortit eşecului. Şi mai trist este că, ţinând cont de modul cum se comportă sistemul, Europa ar duce-o cu siguranţă mai bine dacă acesta s-ar prăbuşi mai degrabă azi, decât să o facă mâine.”

Având în vedere că nu există nicio posibilitate de a adapta valoarea monedei sale prin ajustări mecanice potrivite cu situaţia în care se găseşte naţiunea, nu există o altă soluţie pentru a restabili competitivitatea, decât impunerea, prin decizii autoritare, a unor măsuri numite „de austeritate”.

Adăugăm la această situaţie de confiscare a suveranităţii monetare faptul că Tratatul de la Maastricht obligă ansamblul națiunilor membre ale Uniunii Europene să împrumute de pe piaţa financiară, în loc să poată să emită moneda. Acest fapt are drept consecinţă creşterea generală evidentă a îndatorării statelor, ce sunt obligate să îşi ramburseze datoriile şi dobânzile acestor datorii la băncile private.

Uniunea Europeană: o uniune economică în beneficiul ocultei financiare şi aproape nimic altceva

Pentru tehnocraţii europenişti ce se hrănesc cu un gen de neomarxism, în construcţia europeană contează doar economia. Eliminând factorul cultural şi social la porunca venită de la superiorii lor adesea neştiuţi din ierarhia masonică, obsedaţi de îmbogăţirea proprie şi orbiţi de dogmele neoliberalismului, aceştia sunt capabili să spună orice ca să facă opinia publică, de cele mai multe ori neavizată şi dezinformată, să le înghită pe nemestecate gogoșile.

Prin urmare, Michel Sapin, actualul ministru al Muncii, Ocupării Forţei de Muncă şi Dialogului social, recita cuminte la data de 2 august 1992 textul dinainte învăţat: „Europa este răspunsul de viitor pentru chestiunea privind şomajul. Bazându-se pe o piaţă de 340 de milioane de consumatori, cea mai mare din lume, pe o monedă unică, cea mai puternică din lume, pe sistemul de securitate socială, cel mai protector din lume, societăţile vor putea crea locuri de muncă.”

De fapt, Uniunea Europeană este un eşec sumbru, capul de pod pentru structurarea unui guvern mondial şi al statului fascist unic planetar, pe care aşa-zişii „iluminaţi” se străduiesc disperaţi să îl instaureze demolând identităţile naţionale, negând diferitele culturi şi valori ale popoarelor din Europa.

Potrivit filosofului grec Stelios Ramfos, eşecul construcţiei europene se explică prin desconsiderarea tradiţiilor şi a popoarelor în sine. Cu privire la compatrioţii săi, acesta spunea că „Grecii nu gândesc precum europenii din vest. Noi nu am cunoscut Renaşterea. Structura noastră mentală a rămas într-un fel focalizată asupra problemelor din momentul prezent. Grecia s-a trezit «avansată» după Independenţă la rangul statelor «moderne», fără să fi creat un adevărat contract social. Se spune adesea acest lucru, care este adevărat: în mare, nucleul central al societăţii noastre rămâne familia. Totul se petrece prin prisma raporturilor personale. Faptul de a construi ceva împreună cu un oarecare cetăţean îndepărtat nu are sens pentru noi. Aşa-zisul clientelism al statului grec şi al partidelor are o bază puternic culturală.”

Filosoful grec adăuga apoi: „Grecii nu trăiesc în aceeaşi dimensiune temporală cu nemţii, care, spre deosebire de noi, separă în mod distinct trecutul, prezentul şi viitorul. La noi contează numai prezentul! Mai mult decât atât, un grec nu are încredere nici în vecinul, nici în statul său. Grecii cred în familia lor, în partidul lor, cu care au, prin naştere sau viaţă socială, o legătură de rudenie. Să încercăm să înţelegem de ce Europa de Sud este afectată de această criză. Greutatea catolicismului tradiţional din această periferie meridională are, ca şi ortodoxia din Grecia, un rol considerabil. Le vorbiţi grecilor despre salvarea statului lor, în timp ce aceştia sunt preocupaţi mai mult de salvarea sufletului. Ce puteţi voi înţelege din acest fapt?”

În ceea ce priveşte administratorii Uniunii Europene, Stelios Ramfos afirmă că aceştia confundă „geografia şi cultura. Noi facem parte din civilizaţia europeană veche, fără să împărtăşim însă valorile culturale ale Europei moderne. Ştiu că acest aspect este şocant, dar valorile europene nu au pătruns încă aici. Treizeci de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană este puţin. În această ţară nu a avut loc nicio reformă de educaţie, ci numai schimbări superficiale.“

În cele din urmă, acesta concluzionează, adoptând o poziţie de „corectitudine politică” şi o exprimare diplomatică, în care nu pune la îndoială bunele intenţii ale mai marilor Uniunii Europene şi proiectul aşa-zisei „societăţi europene”: „Responsabilii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene, ai Fondului Monetar Internaţional s-ar fi înconjurat mai bine de antropologi sau de filosofi, decât să se fi închis în ministere. Europa nu este omogenă. Trebuie să acceptăm acest fapt. Chestiuni esenţiale, precum valoarea muncii, nu sunt împărtăşite în aceiaşi termeni. Munca înseamnă într-o oarecare măsură un păcat. Motivul nu îl cunoaştem. Societatea europeană nu poate exista decât dacă îşi asumă şi îşi gestionează contradicţiile. Această criză nu este o criză economică, ci una culturală.”

Un bilet doar „dus”, fără nicio posibilitate de întoarcere
 
Impusă atât clasei politice (şefii guvernelor și ai parlamentelor), cât şi populaţiei, „construcţia europeană” ia înfăţişarea unui marş forţat care nu permite nicio întoarcere înapoi, niciun compromis şi nicio revoltă. Prin urmare, scenariul renunţării la euro de către un stat membru nu este o opţiune din perspectiva oficialilor Uniunii. În mod foarte semnificativ pentru abordarea „democratică” şi „flexibilă” a plăsmuitorilor Uniunii, nu s-a prevăzut nicio măsură pentru reîntoarcerea la monedele naţionale. Nici în tratate, nici în fapte.

Uniunea monetară este, oare, ireversibilă?

Aici se vede aroganţa şi determinarea plutocraţiei mondialiste, care îşi impune în mod discreţionar agenda, cu orice preţ. Râzându-şi de naivitatea unora, globalistul Jacques Attali declara la data de 24 ianuarie 2011, referindu-se la Tratatul de la Maastricht, tratatul constitutiv al Uniunii Europene, semnat în anul 1992: „Cu mare grijă şi atenţie, s-a omis să se scrie articolul care permite ieşirea din Uniunea Europeană; acest aspect, evident, nu este prea democratic... dar este o garanţie pentru noi.”

Doctrina şocului, aplicată Uniunii Europene

Atunci când totul merge bine, acest fapt se datorează «Europei», dar atunci când lucrurile merg prost, poporul este cel care are cel mai mult nevoie de «Europa». Orice s-ar petrece, bine sau rău, totul este interpretat în sensul unui progres liberalizator şi integraţionist. Însă, în practică, avem o logică de angrenaj, unde fiecare dificultate întâlnită ne atrage şi mai mult către statul federal”, afirma analistul Thibaud de la Hosseraye cu privire la punctul de vedere al politicienilor Uniunii. Şi cum plutocraţia mondială consideră popoarele drept nişte obstacole în calea guvernului mondial, este mai mult decât posibil că aceasta „gestionează” în mod conştient criza din zona euro, lăsând-o să se agraveze timp de aproximativ cinci ani, înainte să înceapă să culeagă fructele panicii, pentru a accelera crearea statului federalist european.

Alături de mulţi alți comentatori, şi istoricul britanic Niall Ferguson consideră că: „Artizanii uniunii monetare ştiau dinainte că modelul lor va duce la o criză şi voiau să folosească această criză pentru a impune o soluţie federalistă.” Acest rezultat apare prin aplicarea „şocului necesar”, situaţia care apare imediat după aceea fiind prescurtată prin expresia TINA: „There Is No Alternative”, adică, vezi Doamne, nu există alternativă la planul federalist. Ceva de genul: „se supun sau îi distrugem”.

Dacă se supun, cu atât mai bine. Dacă sunt distruşi, atunci se vor supune totuşi... cu doar câteva ajustări! Este, de altfel, şi interpretarea lui Wolfgang Schäuble, actualul Ministru german de Finanţe, care a declarat, ca un fals profet (ce cunoştea de fapt planurile din culise), în martie 2013: „Cu privire la această perioadă, cred că vom citi într-o zi în cărţile de istorie faptul că această criză a apropiat Europa şi mai mult.” O apropiere – adăugăm noi – şi nişte ajustări care au întârziat democraţia, care au ridiculizat suveranitatea naţiunilor, care au sărăcit milioane de cetăţeni prin intermediul „planurilor de austeritate”, sau care au restrâns libertăţile individuale şi colective.

Efectele măsurilor de austeritate

Georg Pieper este un traumatolog german, expert în analiza traumelor induse de catastrofe. În octombrie 2012, acesta a plecat în Grecia, uimit fiind de măsurile de austeritate impuse de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional („nesfânta treime”), şi unde şomajul ajunge până la 26%.

Iată ce a observat Georg Pieper:
• Oameni, care nu demult făceau parte din clasa de mijloc, adunau fructe şi legumele expirate de pe străzile din Atena.
• Femei însărcinate, care erau gata să nască, cutreierau spitalele pentru a-i ruga pe administratori să le primească, dar pentru că ele nu aveau nici asigurare medicală şi nici bani suficienţi, nimeni nu vroia să le ajute. Tot la spital, cei care erau admişi, trebuiau să îşi aducă cearşafuri şi hrană. După concedierea personalului de întreţinere, medicii şi infirmierele erau cei care făceau curăţenie. Spitalul ducea lipsă de mănuşi şi sonde de unică folosinţă. Uniunea Europeană a avertizat guvernul ţării cu privire la răspândirea bolilor infecţioase.
• Un bătrân nu putea să-şi plătească medicamentele necesare pentru problemele cardiace pe care le avea. Pensia i-a fost redusă la jumătate. Muncind aproximativ patruzeci de ani, acesta credea că şi-a făcut datoria şi că i se cuvenea un ajutor după nevoi, însă acum el nu mai înţelegea mersul anapoda al lumii.
• În cadrul populaţiei, tulburările psihice au explodat, iar procentul de sinucidere s-a dublat în ultimii trei ani. Sinuciderile au atins un procent de 75% în rândul bărbaţilor care au fost privaţi de muncă, ceea ce a afectat prin urmare deopotrivă, atât virilitatea în general, cât și valoarea lor pe piața muncii. Relaţiile sociale dintre cetăţeni se deteriorează şi revolta faţă de sistemul corupt, pervers, față de politica şi economia internaţională, ale căror așa-zise ajutoare îi sărăcesc pe oamenii de rând şi îi îmbogățesc tot pe bancheri, este tot mai mare. Frustrarea şi furia se pot vedea la minorităţi, victime ale actelor de violenţă. „Omul”, constata Georg Pieper, „se transformă într-un animal sălbatic în astfel de situaţii dramatice.”

Întrucât înseși bazele societății grecești sunt subminate, traumatismul este colectiv. Aceste planuri de austeritate, care nu servesc la nimic şi a căror ineficiență a fost recunoscută chiar de către FMI, seamănă cadavre nu numai în Grecia, ci şi în Spania, în Franţa şi în Bulgaria. Jertfele cu gloanţe şi sinuciderile se succed în faţa parlamentelor, a primăriilor sau a agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Deveniţi martiri, aceşti cetăţeni copleşiţi de datorii au ales o formă de protest extremă.

Psihiatrul bulgar, Roumen Petkov, consideră, cu privire la jertfele umane provocate de gloanţe din ţara sa, că „unii au ales această moarte atroce pentru ca strigătul lor de disperare să fie auzit de către toţi.”

Traumatismul colectiv grec nu o uimeşte şi nu o înduioşează deloc pe Christine Lagarde, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), care i-a invitat cu cinism şi dispreţ pe greci „să-şi ia destinul în mâini”. „Cred că aceştia ar trebui să se ajute reciproc [...] plătindu-şi toate impozitele”, a declarat cu şocantă şi evidentă lipsă de compasiune aceasta în luna mai 2012, referindu-se la „toţi aceşti oameni care caută în permanenţă să scape de impozit”. În schimb, responsabila Christine Lagarde declară pentru înduioşarea proştilor care mai pot să-i crediteze bunele intenţii: „Mă gândesc mai mult la aceşti şcolari dintr-un sătuc din Niger, care nu au decât două ore de cursuri pe zi, care au la dispoziţie un scaun la trei copii şi care urmăresc cu ardoare să aibă acces la educaţie… Mă gândesc în permanenţă la ei, pentru că eu cred că aceştia au mai multă nevoie de ajutor decât populaţia din Atena.” În ceea ce-i priveşte pe greci, aceştia se vor gândi, poate, şi ei în permanenţă cu mult drag la doamna Lagarde, atunci când vor afla că această doamnă, care vrea să-i pună fără milă pe sărmani la plată, beneficiază (ca să vezi ce întâmplare norocoasă!) de o degrevare totală de impozite pe sărmanul ei venit de… 380.939 euro anual, plătit de către FMI.


Articol preluat din Programul Taberei Yoghine de vacanţă Costineşti 2013, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.
 
Citiți partea a treia a acestui articol

 
yogaesoteric
20 decembrie 2013

Articole publicate recent

> 27 MartieUniunea Europeană – federalizare sau fragmentare?

> 25 MartieCum sunt controlate televiziunile, presa scrisă sau site-urile de succes?

> 24 MartiePersecuția lui Loic Le Ribault, inventatorul siliciului organic G5 (I)

> 22 MartieAtrocități sexuale pe copilași de numai 2 luni, considerate «cercetări științifice». Pedofilii lui Kinsey

> 22 MartieMinistrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

> 21 MartieCăsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring

> 20 MartieScandal în UE: Microciparea angajaţilor

> 20 MartieAmerica se trezește: se cere declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta!

> 20 MartieRomânia în prag de război civil văzută din înaltul cerului, sau FIAT JUSTITIA versus SALUS REIPUBLICAE

> 18 MartiePe coperta revistei «Time» Donald Trump apare cu o pereche de coarne! Doar cei naivi pot crede că este o banală întâmplare

> 17 MartieAnaliză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…

> 17 MartieVa renunţa la euro şi va reînvia marca? Decizia luată de Germania care poate prevesti un război financiar şi comercial

> 16 MartieGlobaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

> 16 MartiePreşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga