Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Relatări ale unor participanţi la Tabăra de meditaţie pentru Revelarea Sinelui



Tabăra de Meditaţie pentru Revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) de la Braşov a fost prilej pentru peste o mie de cursanţi ai şcolii de yoga MISA să îşi depăşească limitele, să se „înnoiască” spiritual cu trăiri excepţionale sau cu înţelegeri revoluţionare pentru fiinţa lor, să se descopere cu încă un pas mai în profunzime, sau să îşi lămurească anumite neînţelegeri pe care le aveau deja de ceva vreme. Aşa se face că teancuri întregi de relatări şi întrebări au aşteptat zi de zi pe masa profesorului de yoga Nicolae Catrina, care le-a acordat ore în şir în programul taberei. Chiar şi după ce tabăra s-a încheiat, acesta a rămas până noaptea târziu pentru a răspunde la cât mai multe dintre nelămuririle participanţilor. Unii îi adresau întrebări specifice legate de tehnicile prezentate, alţii îşi exprimau dificultăţile în meditaţie şi cereau îndrumare, iar alţii au umplut pagini întregi cu trăirile minunate pe care le-au avut în timpul acestei tabere. Vă oferim în continuare câteva dintre aceste relatări.

În meditația de astăzi am simţit o lumină ce s-a amplificat din zona pieptului, a cuprins tot trunchiul şi apoi conştiinţa mi s-a expansionat şi am urcat pe un alt nivel de vibraţie, elevat, rafinat. Starea care a urmat era de claritate foarte mare, probabil specifică dinamizării corpului supramental. Predominant simţeam lumina din piept, însoţită de o bucurie globală, căldură interioară şi o înflorire, renaştere; starea de A FI pur şi simplu.
Atunci am ştiut ce înseamnă de fapt o stare de trezire supramentală, comparativ cu cea de pâclă în care de multe ori mă zbat. Totul era foarte clar: mirosurile, sunetele. Nimic nu mă deranja, căci de fapt eu le înglobasem în conștiință. Eram într-o postură foarte verticală, neclintită, neobosită.
După această meditaţie, s-a trecut la meditaţia de comuniune cu Sinele Ghidului Spiritual şi am simţit o enormă iubire. Am simţit că el ne iubeşte şi ne susţine pentru a ne ajuta să ne revelăm Sinele aici, acum
!”

Atunci când ai povestit pe scurt despre Pralaya ‒ procesul resorbției universale, în mine s-au declanşat nişte procese uimitoare.
Simpla conştientizare a faptului că aş putea să nu mai exist, nici măcar ca şi conştiinţă, a generat o hotărâre şi o voinţă imensă de a-mi revela Sinele. Deoarece la început încă nu reuşeam să mă stabilizez în inima spirituală, i-am zis egoului meu: «Amice, dacă vine Pralaya peste noi, dispărem amândoi. Dacă, în schimb, eşti cooperant, atunci eu voi putea să îmi revelez Sinele şi aşa poţi şi tu să supravieţuieşti, chiar dacă nu o să mai ai control asupra mea, ci se vor inversa rolurile.»
Brusc, am constatat că au dispărut aproape toate gândurile şi a fost ca şi când egoul s-ar fi dat la o parte, ca şi când s-ar fi deschis nişte porţi. Toate problemele şi gândurile au devenit ca un fel de praf în faţa ideii de disoluţie. Am putut astfel să percep o stare de linişte, de pace, de regăsire. Am început să plâng precum un copil şi să mă simt ocrotit ca şi cum nu ar exista niciun fel de pericol.
În acelaşi timp ţi-am perceput ţie
[coordonatorul taberei, N. Catrina] şi lui Grieg, într-un mod foarte clar, Sinele. Am perceput o stare de nediferenţiere a spiritelor noastre şi unicitatea sursei. Am fost cuprins de un dor foarte mare de Dumnezeu şi am fost propulsat într-o lume a spiritului, o lume după care tânjesc de mic copil.
Spre finalul meditaţiei însă a fost ca şi cum porţile se închideau şi egoul îşi relua forma de acum, sper eu transformată
.”

Noaptea trecută am reuşit să rămân centrată în acea stare beatifică ce a fost exemplificată, ca efect al revelării Sinelui, şi am trecut conştient bariera veghe/somn, bucurându-mă, în cursul perioadei de somn, de acea conştiinţă extatică, de fapt fiinţa mea reală şi eternă, explorând astfel chiar propria mea fiinţă în interiorul căreia tot ceea ce mă încântă, mă animă, iubirea faţă de ceilalţi, idealurile, aspiraţiile, în astral mi se revelau într-un mod mirific ca fiind expresii simbolice ale sufletului, care TOATE mă propulsau în acea esenţă cu care eram identificată.
Nu am cuvinte să descriu mai mult, doresc doar să mulţumesc pentru această abordare supramentală care a aprins o lumină în interiorul meu
.”

În timpul meditaţiei cu Shiva am simţit spontan nevoia să realizez Bhairava Mudra, raportându-mă în simultaneitate, atât cât puteam de bine, atât la Sinele meu divin, cât şi la Shiva, către care mă îndreptam cu o stare de iubire, de adoraţie, de frenezie şi de dor. Starea de fond era de centrare în interiorul fiinţei mele şi în acelaşi timp de expansionare în exteriorul fiinţei. Urmăream să fiu cât mai atentă şi la nivelul minţii gândurile au încetat să mai apară aproape în totalitate. Am simţit cum starea de vid de la nivelul inimii mi-a cuprins întreaga fiinţă şi s-a contopit şi cu tot ceea ce percepeam anterior ca fiind «exterior» mie.
Apoi, spontan, am simţit nevoia să îi dăruiesc lui Shiva tot ceea ce simţeam şi toată fiinţa mea (am realizat Shambhava Mudra).
Starea s-a aprofundat din ce în ce mai mult, m-am simţit dizolvată, nu mai aveam nici centru şi nici margini, totul era o unică Realitate, impregnată într-o lumină albă care devenea din ce în ce mai intensă. Nu mai percepeam timpul. Totul avea o savoare indescriptibilă – transpuns în cuvinte, sentimentul era că nu m-aş putea sătura vreodată de acea beatitudine.
Nu pot rosti decât MULŢUMESC din toată inima mea pentru tot ceea ce am primit şi am trăit de-a lungul întregii tabere
.”

La meditaţia de centrare în inima spirituală am trăit foarte conştient starea de verticalitate a conştiinţei pe care mi-o inducea şi postura cu coloana dreaptă pe care ne-ai indicat-o. Am observat o stare puternică de sublimare, de prospeţime şi de vioiciune a conştiinţei. Am simţit ceva miraculos, ca şi cum înţelegeam «pe viu» tot ceea ce ne prezentasei; aveam o stare de recunoştinţă faţă de tine pentru ceea ce înţelegeam. Am simţit că intru într-o stare de FIRESC, de simplitate, de unitate în acord cu inima mea. Erau lucruri simple, care deodată mi se înfăţişau importante, valoroase, consistente din punct de vedere spiritual.”

În meditaţia de dimineaţă, la un moment dat am simţit cum toate energiile din fiinţa mea (energia mentală, emoţională) se resorbeau treptat în ceea ce simţeam a fi un centru punctiform. Când această resorbţie a fost completă, a urmat o expansiune din acest «punct», expansiune în care simţeam cum totul se umple de lumină, viaţă, puritate, iubire, frumuseţe...
Acest fenomen de resorbţie şi expansiune continua, era ca şi cum mă aflam într-un fel de «sursă» a vieţii universale în care totul se resorbea şi din care apoi totul se năştea din nou, mereu şi mereu. Simţeam că acest fenomen avea loc în fiecare clipă şi totodată că el avea loc de miliarde şi miliarde de ori. Iar eu eram şi în acest «fenomen» şi în afara lui, conştiinţa-martor ETERNĂ care asista la această eternă bătaie de inimă a Universului. Sau, aşa cum spune Walt Whitman, «în acelaşi timp în joc şi în afara jocului, observându-l şi minunându-mă»
.”

În multe dintre relatări, participanţii au descris experienţe pe care le-au trăit în timpul meditaţiilor, rugându-l apoi pe profesorul Nicolae Catrina să le explice stările care au apărut sau să le confirme autenticitatea acestora.

În momentul focalizării la nivelul inimii divine, am simţit activarea planului emoţional, stări intense de iubire necondiţionată, de recunoştinţă. După aceea, când puneam întrebarea «Cine sunt eu?» şi mă întorceam în zona inimii, percepeam lumina divină, dublată de o vibraţie, dar nu reuşeam să menţin continuu şi să aprofundez această trăire.”

Şi eu am trăit o stare frumoasă, în timpul pauzei. M-am plimbat, am vorbit şi la telefon, dar starea din meditaţie, cea de centrare în inima divină, a rămas.
Deşi făceam aceste acţiuni, parcă le făceam din inima (divină) şi simţeam că ele sunt perfect integrate. Şi acum, când ascult toate aceste informaţii şi relatări, le ascult tot cu inima. Este o bucurie ca cea a unui copil
!”

După ce am realizat centrarea în inimă, a început pentru mine o serie de înţelegeri ce mi-au adus în final o stare de pace şi fericire deplină. Întâi am înţeles că toate eforturile pe care le făcusem până acum erau asemeni gestului de a aprinde lumânări încercând să luminez astfel soarele; le-am stins pe toate cu lacrimile mele şi m-am îndreptat spre singura lumină pe care o mai percepeam.
Apoi am deschis «ochii» sufletului şi am simţit că mă nasc din nou asemeni unui copil, am văzut şi am simţit lucrurile care mă înconjurau ca prima dată.
Pentru prima dată m-am acceptat şi m-am IUBIT exact AŞA CUM ERAM şi o mare bucurie extatică mi-a cuprins întreaga fiinţă.
Atunci mi-am dorit doar un singur lucru: să rămân doar cu mine însumi, SĂ FIU, SĂ MĂ IUBESC AŞA CUM ERAM.
De azi sunt din nou copil pentru totdeauna. Am început din nou să râd din toată fiinţa. SUNT VIU
.”

În meditaţia de ieri am început cu atenţia asupra respiraţiei, apoi s-a dinamizat acel punct (inima divină), apoi am rămas în această stare de dublă atenţie. La scurt timp am avut inspiraţia să mă întorc spre cel care era atent. Brusc am simţit o prezenţă care era mereu atentă, care eram totuşi eu, dar care era diferit de gânduri şi trăiri, și totuşi experimenta gândurile şi trăirile plenar. Atunci prezenţa mi-a inundat fiinţa, dându-mi o stare de suavă fericire.”

Din profunzimile fiinţei mele (nu aş putea să spun din ce zonă corespondentă trupului) a radiat o stare de existenţă. Ea s-a instalat gradat, în valuri, deşi simţeam clar că nu există trepte de intensităţi diferite ale acestei stări. Era constantă, mereu aceeaşi, VIE.
Aş putea să spun că această existenţă îmi dădea o pace profundă, o stare de iubire, de plenitudine. Dar cel mai uimită am fost când am realizat că acea stare de existenţă era atât de SIMPLĂ, de NATURALĂ, de VIE.
Eu eram acea stare. Existam şi atât. Gândurile treceau prin minte, dar nu aveau niciun impact asupra celei mai simple stări care eram eu, aceea de A FI
.”

Alţii au dorit să îşi clarifice stări pe care le-au avut cu mai mult timp în urmă.

În timpul unui procedeu spiritual complex, pe măsură ce mă abandonam într-un act transfigurator, am simţit la început că mă topesc, că mentalul meu se disipă şi încep să percep ființa din faţa mea prin inimă, fără niciun fel de concepte. O întreagă lume plină de bogăţii nebănuite a început să mi se dezvăluie, ce făcea să vibreze în mine o lumină caldă, în care găseam alinare, pace, plenitudine, savoare, dulceaţă; era ca şi cum simţeam viaţa ce palpită acolo, prin fiinţa respectivă (şi mai apoi ca o duplicare, în inima mea) – viaţa la modul unei pulsaţii primordiale, a unei îmbrăţişări tăcute, intime până în străfunduri, simultan cu o nostalgie ce nu a întârziat  să apară. Mi se dezvăluia un univers care, pe măsură ce mă abandonam lui, simţeam cum mă înalţă în mine însămi şi cum devin una cu el, fiind apoi unul şi acelaşi univers. În această stare a apărut în conştiinţa mea un dor imens ce l-am recunoscut fulgerător ca fiind dorul de ACASĂ, de esenţa fiinţei mele. Imediat după aceasta, am perceput cum s-au deschis nişte porţi şi am fost catapultată într-o realitate ce mi-a dezvăluit simultan, într-un mod destul de zguduitor, chiar teribil aş putea spune, condiţia omului ce eram în acel moment şi realitatea a ceea ce sunt sau ar trebui să fiu cu adevărat. Cred că am trăit şi un moment de catharsis la pragul dintre aceste două realităţi, întrucât am izbucnit într-un plâns incontrolabil (percepeam o suferinţă foarte adâncă, ce parcă nu mă lăsase să ajung în acest punct de mult timp), datorat şi trecerii subite, uluitoare şi copleşitoare pentru mine de la o realitate la cealaltă. Progresiv, locul acestei intuiţii, acestei percepţii esenţializate a fost luat de un spaţiu vast, incomensurabil, plin de lumină, pace, tăcere, nemişcare, de non-gând, de o cuprindere tămăduitoare de peste tot. Era acolo o simplitate de o măreţie dumnezeiască, o nemişcare sfântă; nu mai doream nimic, eram plenitudine, iubire tăcută...
Am rămas câteva ore astfel sorbind această nemişcare din mine însămi. Îmi fusese atât de DOR!
Cineva a venit să mă îmbrăţişeze atunci şi, deşi iubesc acea persoană, simţeam că în acele clipe îmbrăţişarea cu ea nu poate să mă «mişte» pentru că îmbrăţişarea exista prin sine însăşi şi nu era nevoie de altceva/altcineva să o împlinească; mă simţeam deja îmbrăţişată cu mine însămi, simțeam că eu eram îmbrăţişarea însăşi şi că mă savuram astfel dincolo de alte manifestări exterioare.
Am simţit nevoia stringentă de a ieşi afară. Uitându-mă pe geam, am fost copleşită: Îl vedeam peste tot pe Dumnezeu, descopeream cum cerul, casele, copacii, şoseaua, pietrele vibrează într-o lumină tainică, cum ele toate au suflet şi trăiesc în mine, cât şi eu în ele, existând împreună în spaţiul infint al iubirii lui Dumnezeu. Comunicam tăcut cu ele şi se trezise în inimă pentru ele o iubire ca pentru nişte semeni dragi mie.
Seara ne-am adunat, fiind ziua cuiva: când am intrat în cameră am fost «izbită» de lumină, o lumină subtilă tăcută, ce făcea ca totul să fie plin de viaţă şi sens, orice gest mă impacta şi era ca şi cum era făcut în mine, iar raportarea la fiece persoană făcea să o regăsesc în inima mea.
Timp de aproximativ două săptămâni am avut după aceasta dinamizări foarte intense la nivelul lui Anahata chakra (uneori chiar aveam sentimentul că o să leşin), iar focalizarea la nivelul acestui centru mă ducea într-o amplitudine extatică, în care dialogul cu alte fiinţe devenea un dialog cu mine însămi
.”

 

Citiţi şi:
FOTOREPORTAJ: Tabăra de meditaţie pentru Revelarea Sinelui
Prin transformarea perspectivei tale mentale, prin purificarea inimii şi a intelectului poţi atinge cunoaşterea Sinelui
Exerciţiu fundamental pentru revelarea Sinelui Suprem (Atman)

 

yogaesoteric
21 ianuarie 2014
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga