Vorbe cu tâlc

 
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 


Cel mai rău punct de vedere este punctul de vedere al fiinţei proaste, pline de răutate, cruzime, obtuzitate, insolenţă, viclenie, orgoliu, scepticism.

Revelarea Adevărului Ultim Divin face să apară în universul nostru lăuntric punctul cel mai înalt de vedere către care ne îndeamnă cuvintele pline de înţelepciune ale lui Iisus: Cunoaşteţi Adevărul, căci Adevărul vă va elibera.

Cunoaşterea adevărată de noi înşine ne transformă apoi în bine punctul de vedere.

Anumite puncte de vedere ne înlănţuie, altele ne eliberează.

Modificarea punctului de vedere este întotdeauna însoţită de efecte corespunzătoare.

Anumite puncte de vedere ne fac fericiţi, alte puncte de vedere ne chinuie toată viaţa.

Fiecare dintre noi avem totuşi un punct de vedere, chiar şi atunci când nu bănuim aceasta. Dacă suntem suficient de atenţi şi lucizi putem observa care este punctul predominant de vedere al fiecărei fiinţe umane cu care venim în contact. În felul acesta ne putem da seama cu uşurinţă cu cine avem de-a face. Descoperirea punctului predominant de vedere al unei fiinţe umane ne poate ajuta enorm în relaţiile cu ceilalţi.

Întotdeauna Dumnezeu ne priveşte pe toţi şi pe fiecare din PUNCTUL SĂU DE VEDERE. Acest punct misterios de vedere al lui Dumnezeu este şi rămâne întotdeauna înţelepciunea.

Chiar şi Dumnezeu Tatăl are în permanenţă un anumit punct misterios de vedere asupra Creaţiei Sale.

A deveni pe deplin conştient de propriul punct de vedere este o sclipire a inteligenţei de care fiecare fiinţă umană are nevoie pentru a se cunoaşte cu o mare luciditate şi detaşare de sine.

Punctul de vedere ne influenţează neîncetat şi face să depindem enorm de el, chiar şi atunci când nu bănuim că există totuşi. Punctul de vedere ne condiţionează ca un sui generis filtru, modul predominant în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga realitate înconjurătoare.

Merită să reflectăm la următoarele aspecte, idei:
          Prostul are punctul lui de vedere.
          Geniul are punctul lui de vedere.
          Sfântul are punctul lui de vedere.
          Yoghinul avansat are punctul lui de vedere.
          Dumnezeu Tatăl are punctul lui de vedere.
          Înţeleptul are punctul lui de vedere.
          Îndrăgostitul are punctul lui de vedere.
          Satanicul are punctul lui de vedere.
          Optimistul are punctul lui de vedere.
          Blazatul are punctul lui de vedere.
          Materialistul are punctul lui de vedere.
          Scepticul are punctul lui de vedere.
 


Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 71.


Citiţi şi:

Aforisme şi cugetări despre responsabilitate

Fericiri mici cu efecte surprinzător de mari

 

yogesoteric
15 mai 2014

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More