Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Postul TV Antena 1 îşi dă din nou arama pe faţă arătând că acţionează la ordin împotriva Școlii de yoga MISA

 
Chiar de a doua zi după ce a început tabăra de la Herculane de anul acesta (ce s-a desfăşurat în perioada 30 aprilie - 11 mai), pe site-ul postului TV Antena 1 a fost reactualizată aproape zilnic data de publicare a unor reportaje mai vechi, care au calomniat în urmă cu un an sau chiar cu doi ani Şcoala de yoga MISA şi pe Gregorian Bivolaru. Au fost astfel readuse în atenţia opiniei publice „ştiri” mincinoase, care nici măcar nu mai aveau legătură cu vreun eveniment recent, dar care au re-apărut ca fiind publicate în luna mai 2014. S-a creat în acest fel impresia falsă că au apărut informaţii noi, deşi în realitate timpul care a trecut de la prima postare a acestor reportaje fie a infirmat prin intermediul unor decizii judecătoreşti acuzaţiile care au fost aduse în ele, fie a adus clarificări esenţiale de natură să le invalideze. Despre toate acestea site-ul Antena 1 nu a menţionat însă niciun cuvinţel, inducând în mod evident intenţionat în eroare opinia publică. Mai mult decât atât, în câteva zile din această perioadă, asemenea reportaje au fost re-actualizate chiar şi câte două pe zi, iar unele dintre ele au fost reeditate pe durata taberei chiar şi de trei ori!  Având în vedere că această intensă campanie negativă la adresa MISA s-a sincronizat exact cu desfăşurarea taberei de la Herculane, putem recunoaşte fără dubii intenţia denigratoare care a stat în spatele acestei acţiuni.
 
Orientarea răuvoitoare faţă de MISA a postului Antena 1 este cu atât mai clară cu cât Biroul de Presă MISA a reacţionat prompt de fiecare dată când Antena 1 a difuzat pentru prima dată aceste reportaje şi a transmis câte o replică în care a adus argumente foarte concludente ce arătau falsitatea afirmaţiilor prezentate. În dispreţul jurnalismului autentic, iată însă că Antena 1 nu doar că nu ne-a acordat niciodată dreptul la replică, dar perseverează în susţinerea acelor minciuni sfruntate. De altfel, tocmai pentru a ascunde adevărul, realizatorii Antenei nici nu au contactat vreodată, înainte de a difuza acele informaţii, Biroul de Presă MISA. Conform codului deontologic al jurnalismului ar fi fost elementar ca ei să ceară un punct de vedere şi celor pe care îi acuză.

Una dintre „ştirile” pe care Antena 1 a reactualizat-o de trei ori în această perioadă a fost cea în care se susţinea printre altele că în aşezămintele spirituale din Bucureşti „practică yoga mii de adepţi care trăiesc de pe o zi pe alta mâncând pâine mucegăită şi muncind ca nişte sclavi”. Realizatorii Antenei au justificat aceste afirmaţii pe baza unor declaraţii şi scrisori anonime, care însă nu puteau fi în niciun fel verificate. Deşi au fost chemaţi să vină la faţa locului pentru a se convinge în mod direct de penibilul celor susţinute, reporterii Antena 1 au refuzat invitaţia. Ei nu au luat, de asemenea, în considerare mărturiile date de mulţi dintre cei care locuiesc în aşezămintele spirituale yoghine din Bucureşti, mărturii care au fost prezentate detaliat de către postul de televiziune online MISA Senzațional TV. Explicaţia acestei conduite complet nedemnă de un jurnalist este simplă: dacă reporterii Antena 1 ar fi venit să vadă cum arată lucrurile în mod real, atunci toate minciunile lor s-ar fi năruit instantaneu.

În reportajele reactualizate în această perioadă au fost de asemenea reluate acuzaţii care între timp au fost deja analizate în instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în legătură cu care Gregorian Bivolaru nu a fost cu nimic condamnat. Acesta este, de exemplu, cazul Arabelei Mureşan, despre care se spune într-un reportaj  că ar fi fost „sclava sexuală” a lui Gregorian Bivolaru încă de pe vremea când era minoră. Deşi aceste acuzaţii nu au putut fi dovedite şi nu mai au prin urmare  niciun fel de relevanţă juridică în prezent, constatăm că Antena 1 continuă să le difuzeze în încercarea de a construi un fals tablou al evenimentelor.

Un alt caz reiterat de Antena 1 este cel al Luminiţei Stoenescu, care a declarat anul trecut la ÎCCJ că yoghinii MISA „fac sex pe morminte” şi că ea ar fi fost obligată de către Gregorian Bivolaru să mănânce tămâie. Reamintim că declaraţiile sale au fost atât de confuze şi contradictorii, încât judecătorii nici măcar nu le-au luat în considerare. Cu toate acestea, vedem că ele sunt „tocmai bune” pentru jurnaliştii Antenei, dornici să speculeze orice element senzaţionalist, chiar dacă el este aberant.

Merită să observăm că aceste reportaje au fost aduse din nou în atenţie tocmai în contextul în care mai multe ziare şi televiziuni au transmis ştiri foarte pozitive despre tabăra yoghină de anul acesta de la Herculane. De exemplu, în ştirile locale din Caraş-Severin din data de 29 aprilie 2014 venirea yoghinilor a fost prezentată spunându-se că „Toată suflarea din Herculane, de la primar la localnici, îi așteaptă pe yoghini cu sufletul la gură”. Primarul Nicușor Vasilescu a declarat despre yoghinii MISA că „Ei sunt pașnici, nu au creat niciodată probleme, doar ne ajută”. Într-un mod asemănător, în ziarul Adevărul din 28 aprilie 2014 se afirmă că „Yoghinii sunt clienţi buni şi liniştiţi, astfel că sunt aşteptaţi de localnici şi proprietarii unităţilor de cazare cu braţele deschise” şi este citată o altă declaraţie a primarului din Herculane, care spune „Am pregătit tot ceea ce trebuie pentru grupul MISA, le oferim la aceleaşi tarife şi în aceleaşi condiţii toate zonele publice de care ei au nevoie, le dăm tot concursul şi ne bucurăm că revin la Băile Herculane”. Afirmaţii foarte directe şi pozitive despre MISA, prin care adevărul a fost spus cu curaj, au fost difuzate şi de postul B1 TV la emisiunea „România, acum” din data de 2 mai 2014. În cadrul acestei emisiuni s-a afirmat, de exemplu, că „Văzând aceste imagini despre MISA, nu avem ce le reproşa acelor oameni. Ce rău fac oamenii ăia? Că stau în natură, că se ţin de mâini? În România ideea de yoga este denaturată şi un om care practică aşa ceva este privit cu reproş de către ceilalţi” sau „Pe vremea lui Năstase, Gregorian Bivolaru a devenit un fel de supapă politică, o ţintă care să dea impresia că justiţia funcţionează. În România mulţi sunt spălaţi pe creier de anumite televiziuni.

Bineînţeles, numeroase ştiri obiective despre tabăra yoghină de la Herculane de anul acesta au fost difuzate de televiziunea MISA Senzațional TV. O parte a activităţilor spirituale au fost transmise în direct şi, în plus, au fost realizate trei episoade de interviuri şi mărturii deosebit de entuziaste ale unor participanţi la această tabără, veniţi atât din România, cât şi din multe alte ţări. Vă invităm să accesaţi episodul 1episodul doi şi episodul trei al serialului intitulat „Yoga, te iubesc” pentru a realiza diferenţa uriaşă de perspectivă între un jurnalism autentic, realizat de reporterii MISA Senzațional TV la Herculane, şi jurnalismul tendenţios şi manipulator practicat din birou de către postul Antena 1

În acest context, este uşor de înţeles că explicaţia difuzării reportajelor calomniatoare de către Antena 1 este aceea că cei care orchestrează de ani de zile linşajul mediatic cu privire la MISA au devenit îngrijoraţi ca nu cumva să înceapă lumea să-i aprecieze pe yoghini. Iar instrumentul cel mai servil în mâinile acestor manipulatori, prin care MISA şi Gregorian Bivolaru au fost cel mai mult atacaţi de-a lungul timpului, este Antena 1. Este semnificativ că trustul Intact Media – din care fac parte şi posturile de televiziune Antena (1, 2 şi 3) – e deţinut de fostul informator securist (dovedit prin documentele CNSAS) Dan Voiculescu, zis şi Felix, după fostul său nume conspirativ. Acest trust a fost înfiinţat la puţin timp după aşa-zisa „Revoluţie” din 1989 şi a servit constant ca instrument al intereselor securiştilor care au preluat puterea prin lovitură de stat. Este clar că aceşti securişti nu au putut niciodată să „înghită” MISA şi mai ales pe Gregorian Bivolaru, tocmai pentru că ei nu suportă adevărul pe care yoghinii continuă să-l propage neabătuţi, în pofida tuturor tertipurilor mediatice murdare la care televiziunea-sperietoare Antena 1 a recurs.


Biroul de Presă MISA
15 mai 2014


 


Articole publicate recent

> 21 SeptembrieMacron, primele mari greșeli

> 20 SeptembrieJurnalist britanic, șocat de dezastrul de la Herculane: «Acesta este patrimoniul vostru, oameni buni!»

> 20 SeptembrieEvreii bolșevici despre evreii capitaliști întorși din Transnistria: «Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari»

> 20 SeptembrieRex Tillerson a refuzat să organizeze la Departamentul de Stat ceremonii de Ramadan

> 19 SeptembrieMass-media din România torturează populaţia cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma «visului european» și a «visului american»

> 19 SeptembrieDan Voiculescu, prima declarație după decizia de eliberare: «Mi-au fost furați trei ani din viață, acești trei ani nu mi-i va da nimeni înapoi»

> 18 SeptembriePrecupeţele de sentinţe. Cum negociau ca la piaţă decizii două judecătoare corupte. «Mie mi-a adus treizeci şi cinci. Noi cât să ne oprim?»

> 18 SeptembrieFacebook i-a blocat prompt contul lui Iulian Capsali, după ce acesta a scris pertinent împotriva corectitudinii politice. Iată mesajul său integral

> 17 SeptembrieMarioneta sistemului – Fosta vicepreşedintă ANRP Ingrid Mocanu o nimiceşte pe şefa DNA

> 17 SeptembrieUn minor a fost abuzat sexual de Teodosie – «Ar fi vrut chiar să-l ling în fund, dar nu am acceptat așa ceva!»

> 17 SeptembrieVă plac chiar așa mult migranţii? Primiţi-i atunci în casele voastre, dar pe banii voştri

> 16 SeptembrieProtest împotriva vaccinării obligatorii, duminică, în Parcul Izvor din București, în Timișoara și Arad

> 16 SeptembrieControlul civil al serviciilor secrete

> 16 SeptembriePapa Francisc este smintit și mărturisește câte ceva despre aceasta confesându-se într-o carte unde ne spune că a mers la un psihanalist…

> 15 SeptembrieO istorie inconfortabilă care le displace unora

> 15 SeptembriePot fi prezise cutremurele? O echipă de cercetători anunţă că a găsit soluţia

> 15 SeptembrieUmor stenic

> 14 SeptembrieInversarea insolentă a realităţii este doar un experiment la scară planetară ce a devenit doctrina politică a «noii lumi»

> 14 SeptembrieTrump anunţă «opţiunea ce este inevitabilă» pentru Coreea de Nord. «Dacă o vom folosi, va fi însă o zi extrem de tristă»

> 14 SeptembrieÎncălcare brutală a drepturilor omului: Sorin Strutinsky a fost interceptat în arest, inclusiv la vorbitor, unde aveau loc întâlnirile cu avocatul său

> 14 SeptembrieRomânia decăzută din drepturi: Epidemia de ură!

> 13 SeptembrieInducerea sentimentului de «nesiguranţă» în vederea acceptării restrângerii drepturilor şi libertăţilor civile în România

> 13 SeptembrieCamelia Bogdan acuză SRI și SIE că dețin mai multe offshore-uri

> 12 SeptembrieAerul îmbuteliat, cea mai profitabilă afacere din exploatarea unui produs pentru care nimeni nu ar trebui să plătească vreodată

> 12 SeptembrieAnonymous avertizează omenirea să se pregătească pentru cel de al Treilea Război Mondial

> 12 SeptembrieAmendă uriaşă pentru Facebook! Ce sumă va trebui să achite conducerea reţelei de socializare

> 12 SeptembrieUngaria vrea să iasă din Uniunea Europeană! Orban: «vom continua pe propriul drum!»

> 11 SeptembrieProfesorul Ion Coja: «A cui slugă a fost Augustin Buzura?»

> 10 SeptembriePână unde poate merge cruzimea? Cinci adolescenți din Florida au filmat moartea unui om și s-au amuzat, fără să încerce să-l ajute

> 10 SeptembrieRogozin: SUA pregătesc diversionişti în Moldova pentru un eventual conflict cu Transnistria

> 10 Septembrie«Dacă vrei să distrugi o ţară, atunci omoară învăţământul!»

> 9 SeptembrieBanii nu cumpără chiar totul! Experiment social inedit: un bărbat a oferit 100.000 de $ pe loc pentru un câine

> 9 SeptembrieO țară devorată de șacali

> 9 SeptembrieCade și ultima redută a Marii Britanii. Premierul homosexual al Irlandei de Nord: legalizarea căsătoriei gay este «doar o chestiune de timp»

> 9 SeptembriePresa din America anunță că trupele americane se pregătesc de război în Europa de Est

> 8 SeptembrieSerge Latouche: Această societate nu este nici de dorit, nici nu este necesar să fie susținută

> 7 SeptembrieGuvernul a adoptat proiectul de lege privind vaccinarea populației. Care sunt categoriile de vaccinări obligatorii

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga