Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Aurul unui străvechi zeu al Indiei

de Luminița Soare

Templele străvechi ale Indiei sunt învăluite în mit și mister, iar unele dintre ele adăpostesc inestimabile comori ascunse. Uimirea foarte mare, agitația din mass-media și speculaţiile care au urmat redeschiderii camerelor subterane ale templului Sri Padmanabhaswami au fost într-un frapant contrast cu serenitatea ce învăluia înainte acest edificiu măreț. Întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 28 300 m2, cu renumitul său gopuram (turn), un heleșteu sacru și zidul său de granit, complexul templului se ridică deasupra străzilor aglomerate ale Thiruvananthapuram (Trivandrum), capitala statului Kerala de pe coasta de sud-est a Indiei de Sud.

O evaluare oficială amănunțită a naturii și a valorii culturale a comorilor adăpostite în camerele subterane ale străvechiului templu va veni probabil ceva mai târziu, însă colecția, în valoare de cel puțin 20 de miliarde de dolari, este acum considerată a fi cea mai mare dintre cele de tipul său. Atunci când cinci din cele șase camere subterane ale templului Sri Padmanabhaswami au fost deschise, pe 30 iunie 2011, au fost scoase la iveală bogății uluitoare, printre acestea sute de kilograme de ornamente și vase de aur și argint, monezi de aur, diamante și pietre prețioase, o statuie din aur a lui MAHAVISHNU împodobită cu smaralde și rubine, precum și reprezentări din aur masiv ale altor zeități hinduse. Camerele subterane au fost deschise pe baza unei directive a Curții Supreme a Indiei, realizându-se un inventar amănunțit al comorilor descoperite, ce aparțin în totalitate templului.

Guvernul statului Kerala, luat prin surprindere de agitația declanșată de acest eveniment și alarmat din cauza aspectelor ce țin de securitate, a fost forțat să introducă un cordon de poliție cu mai multe linii – incluzând atât comandouri înarmate și special antrenate pentru astfel de situații cât și o echipă de patrulare de 24 de ore – în jurul templului care anterior era supravegheat doar de câțiva gardieni neînarmați. Ministrul șef Oommen Chandy a afirmat că vor fi amplasate măsuri de securitate permanente care însă nu îi vor deranja în niciun fel pe devoți, decizia fiind luată în urma consultării Curții Supreme a Indiei.
 
Puțină istorie
 
Templul Sri Padmanabhaswami este un simbol important în cultura hindusă și are o valoare religioasă, arheologică și istorică imensă. Este unul dintre cele 108 lăcașuri sfinte din vișnuism, cunoscute ca DIVYA DESAMS.

Istoria timpurie a templului se pierde în negura vremurilor. Nu există documente demne de încredere sau alte surse care să ateste fără niciun dubiu când și de către cine a fost amplasată aici statuia originală a zeului VISHNU, în ipostaza sa numită ANANTHASAYANAM (în care VISHNU este culcat pe șarpele infinitului, ANANTA), căruia îi este închinat templul. În câteva Purana-e (Brahma Purana, Matsya Purana, Varaha Purana, Skanda Purana, Padma Purana, Vayu Purana, Bhagavata Purana) există unele referiri la Sri Padmanathaswami și, de asemenea, în Mahabharata.

Unii oameni de știință de prestigiu și unii istorici, cum ar fi dr. L. A. Ravi Varma din Travancore, au sugerat că templul ar fi fost întemeiat în urmă cu peste 5000 de ani, chiar în prima zi a lui Kali Yuga (epoca de maximă decadență spirituală).

O serie de legende referitoare la acest templu s-au transmis de-a lungul secolelor, dezvăluindu-ne câte ceva din istoria lui. Una dintre aceste legende, ce poate fi găsită atât pe vechile înscrisuri pe frunze de palmier ce există în templu cât și în faimoasa scriptură Ananthasayana Mahatmya, menționează că lăcașul sacru a fost sfințit de un ascet brahmin tulu numit Divakara Muni. În al 950-lea an al lui Kali Yuga, în templu s-a oficiat o reinstalare a zeului VISHNU. Unii istorici și cercetători sunt de părere că altarul Thiru Vambadi al lui Sri Krishnaswami – un templu separat, localizat în interiorul zidurilor templului principal – ar fi mai vechi decât templul Sri Padmanabhaswami.

Bhagavata Purana (cântul 10, cap. 79) menționează că Sri Balarama a vizitat Syanandorapuram (un alt nume al templului din Thiruvananthapuram) în cursul pelerinajului său, s-a scăldat în lacul Padmathirtham și a făcut câteva ofrande. O mențiune similară la Syanandorapuram există și în Brahmanda Purana. Astfel de referințe istorice conferă o credibilitate crescută credinței răspândite că acest templu este foarte vechi și că de-a lungul secolelor a fost considerat un important templu al lui SRI MAHAVISHNU.

Imnurile de slavă închinate lui PADMANABHA (VISHNU din al cărui ombilic înflorește lotusul universului), scrise de marele sfânt vișnuit Namalvar, oferă dovezi certe că acest templu exista încă din secolul 9 al erei curente. Însă, așa cum am arătat mai sus, există numeroase indicii că templul este cu multe secole mai vechi.

Dovezi istorice consemnează faptul că administrarea templului se afla în trecut în mâinile unui comitet local numit Ettara Yogam. Vechi înscrisuri realizate pe frunze de palmier arată că fundațiile primului templu complet construit au fost puse de conducătorul Kheraman Perumal, considerat a fi fost un sfânt. El ar fi angajat mai multe persoane pentru a ajuta la multiplele sarcini ce țin de ritualurile, de ceremoniile și de administrarea generală a templului. În jurul anului 1050 e.n., templul a fost reconstruit, iar administrarea a fost reorganizată de conducătorul din vremea respectivă. Următoarele evenimente înregistrate istoric se referă la perioada dintre 1335 și 1384, când Travancore (un nume anterior pentru Thiruvanathapuram) era condus de un rege puternic și înțelept numit Veera Marthanda Varma. Acesta și-a consolidat gradat autoritatea asupra conducerii și administrării templului. Dovezile istorice arată că în anul 1375 festivalul Alpasi (Alpasi Utsavam, care durează 10 zile, este unul dintre cele două festivaluri importante ce se oficiază chiar și în zilele noastre) s-a desfășurat în interiorul templului. Între anii 1459 și 1460 s-a realizat o reconstrucție a acoperișului lui sanctum sanctorum, iar statuia lui ANANTHASAYANAM a fost mutată temporar într-o balalaya. În anul 1461, statuia zeului a fost reinstalată în locația sa originală, împreună cu o otakalmandapam (o bucată compactă de granit lipită de sanctum sanctorum). În anul 1566 a fost așezată fundația pentru gopuram. În anul 1686 un foc extins a dus la distrugerea totală a clădirii templului, a structurilor înconjurătoare și a instalaţiilor interioare, cu excepția statuii zeului principal. Abia în anul 1724 a început munca de reconstrucție a templului. În anul 1728 au fost realizate ceremonii compensatorii pentru incendiul din anul 1686. În anul 1729 marele conducător Marthanda Varma a devenit rege al ținutului Travancore și a continuat lucrările la reconstrucția templului. În anul 1730 statuia zeului a fost din nou dată în păstrare într-o balalaya, în timp ce sanctum sanctorum a fost renovat. A mai durat încă doi ani pentru ca acest proiect să fie încheiat. Cu această ocazie, statuia cea veche, din lemn, a zeului ANANTHASAYANAM a fost înlocuită cu una nouă, construită din mai mult de 12.000 de salagrama (pietre fosilă sacre) ce au fost aduse la forma dorită prin intermediul unui anumit tip special de mortar, numit katusarkara yogam. Aceasta este statuia principală pe care o putem vedea și astăzi în templu, cea în fața căreia se realizează ritualurile de adorare, puja. În timpul domniei lui Marthanda Varma a fost reconstruită o mare parte din templul pe care îl putem vedea astăzi. Tot atunci au fost încheiate lucrările la gopuram, turnul de tip pagodă, cu 7 etaje ce se ridică deasupra intrării principale de est a templului. Otakal mandapam din fața statuii zeului a fost reconstruită, folosindu-se un singur bloc de granit de aproximativ 0,8 metri grosime și 6 metri lățime.

Din datele istorice existente se știe că 6.000 de muncitori și 100 de elefanți au lucrat zilnic timp de șase luni pentru a încheia construcția sribalipura. Acest măreț coridor dreptunghiular din piatră înconjoară principalele altare și este menit să asigure protecție împotriva ploilor pentru statuile zeităților atunci când acestea sunt scoase din templu în cadrul diferitelor procesiuni. În jurul sribalipura există 365 de stâlpi de piatră încrustați în mare detaliu cu diverse reprezentări. De aici se realizează accesul către camerele subterane sau kalaras, acces ce este însă interzis devoților.

În anul 1758, în timpul domniei lui Sri Karthika Thirunal Rama Varma, a fost construită kulasekhara mandapam, o excepțională lucrare arhitecturală din piatră. Aceasta este renumită pentru cele 28 de balustrade alcătuite din stâlpi, cei poziționați în cele patru colțuri fiind renumiți pentru faptul că ar produce sunete muzicale atunci când sunt loviți ușor.
 
Deschiderea camerelor subterane

În interiorul templului nu este permis accesul cu telefoane mobile, camere video și echipament electronic. Cei puțini care au reușit să facă fotografii au obținut această permisiune doar în urma intervenției amabile a regelui Uthradom Thirunal Marthanda Varma din Travancore.

În anul 2011, la porunca Curții Supreme a Indiei, comitetul format din 7 membri, în prezența mandatarului principal al trustului Travancore al templului Sri Padmanabhaswami a deschis toate camerele subterane cu excepția celei de-a șasea, ce este secretă. Camerele sunt plasate la aproximativ 6 metri sub pământ. Înăuntru au fost descoperite bijuterii foarte valoroase din aur, diamante și alte pietre prețioase, ustensile de aur, statuetele din aur ale unor zei sub formă de elefant, saci plini cu monezi de aur, inclusiv monezi romane și napoleonice, precum și alte comori, printre care lănțișoare ornamentate cu pietre prețioase, având lungimea de 5metri și jumătate – exact lungimea statuii zeului adorat în templu.

Astfel, ANANTHASAYANAM ne apare ca fiind „cel mai bogat zeu hindus” de pe Pământ, opulența aceasta producând deja mare surpriză și uimire oamenilor.

S-ar putea spune că a venit timpul să fie deschisă și misterioasa cameră subterană secretă B, cea de-a șasea, însă Curtea Supremă a Indiei nu a dat încă aprobarea necesară comitetului ce este responsabil pentru aceasta, for condus de fostul judecător al Curții Supreme din Kerala, C. S. Rajan.

Preoții precum și membrii trustului și astrologii învățați ai Indiei consideră că această cameră subterană este o cameră sacră, fiind riscant, chiar periculos, ca ea să fie deschisă.

Se spune că ușa din fier a camerei subterane B nu are balamale, zăvor sau yală. Se crede că ea a fost fixată la intrarea în camera secretă prin intermediul operării cu anumite energii oculte, Naga Bandham sau Naga Pasam Mantra de către siddha-și (ființe perfecte ce dețin puteri supranaturale) care au trăit în timpul domniei regelui Marthanda Varma, în secolul al 16-lea. Ușa unei astfel de camere secrete poate fi deschisă în siguranță doar de către sadhu-și (mistici asceți) sau mantrika-și (yoghini ce stăpânesc operarea cu MANTRA-e) ce dețin cunoașterea înlăturării lui Naga Bandham sau Naga Pasam intonând GARUDA MANTRA. Se crede că în prezent nu există Siddha Purusha, yoghini sau mantrika-și suficient de puternici care să știe să opereze în mod corect cu GARUDA MANTRA sacră.

Se crede, de asemenea, că dacă se realizează încercări de a deschide misterioasa cameră subterană B prin intermediul tehnologiei umane disponibile la ora actuală s-ar putea produce catastrofe în interiorul și în jurul locației templului, precum și în întreaga Indie sau chiar în întreaga lume, potrivit unor astrologi indieni vedici care și-au recunoscut propria incapacitate de a deschide ușa operând cu GARUDA MANTRA cea secretă.

Există multe speculații referitoare la camera subterană B, spre exemplu, credința că deschiderea ei ar putea să elibereze anumite substanțe chimice otrăvitoare, că această cameră ar putea conduce într-un loc secret, că ar putea fi găsită înăuntru o comoară uimitoare păzită de către cobre, sau că alte misterioase puteri ce sălășluiesc înăuntru ar putea să le ucidă pe ființele care ar încerca să distrugă ușa prin intermediul tehnologiei umane. Date fiind toate acestea, ușa camerei subterane B rămâne chiar și astăzi închisă.

O altă credință populară este aceea că această cameră subterană ar putea conduce, prin intermediul unui tunel, către Oceanul Indian, care se află în apropiere. Se spune că acest tunel ar putea avea un mecanism de securitate sau de auto-distrugere, care ar inunda camerele subterane, ar distruge întregul templu și ar ucide pe oricine s-ar afla înăuntru, toate acestea în cazul în care ușa camerei subterane B ar fi deschisă prin intermediul tehnologiei umane.
 
În căutarea unei aeronave Vimana

Potrivit autorităților templului, chiar la capătul acestui tunel ar fi localizat un port. Se spune că acest port ar adăposti o străveche mașină zburătoare misterioasă, o așa-numită Saubha Vimana.

Textele sanscrite sunt pline de referiri la zei care duceau lupte în cer folosind astfel de aparate  de tip Vimana ce erau echipate cu arme a căror putere de distrugere era similară celor care există în zilele noastre. De exemplu, există un pasaj în Ramayana care sună în felul următor:

Mașina Puspaka, ce seamănă cu însuși soarele și care îi aparține fratelui meu, a fost adusă de puternicul Ravan; această excelentă mașinărie aeriană poate merge oriunde, la voință. Ea seamănă cu un nor strălucitor pe fundalul cerului...”
 
În Mahabharata aflăm că Asura Maya deținea o Vimana ce măsura aproximativ 5 metri în circumferință și avea patru roți puternice.

Poemul Mahabharata reprezintă o veritabilă mină de aur în ceea ce privește informațiile referitoare la conflictele dintre zei, care în timpul bătăliilor recurgeau, din câte se pare, la anumite arme teribile. În afară de capacitatea lor de a „arunca misile”, poemul vorbește despre folosirea altor arme mortale: „săgeata lui INDRA” funcționa prin intermediul unui „reflector circular”. Atunci când era pornit, acesta producea un „fascicul de lumină” ce „distrugea complet ținta prin intermediul puterii sale extraordinare”.

Într-un anumit dialog, eroul KRISHNA îl urmează prin aer pe dușmanul său SALVA. La un moment dat, Saubha Vimana lui SALVA devine invizibilă. Neintimidat, KRISHNA apelează imediat la o armă specială: „Am plasat imediat o săgeată, care a ucis prin intermediul detectării sunetului”.

Probabil cel mai tulburător și mai provocator aspect referitor la textele străvechi ce vorbesc despre Vimana-ele mitice este acela că ele prezintă informații foarte concrete ce descriu modul în care se pot construi astfel de aparate. Instrucțiunile sunt în felul lor destul de precise. În lucrarea sanscrită Samarangana Sutradhara se scrie:

Puternică și durabilă trebuie să fie partea centrală a Vimana-ei. La fel ca o pasăre mare zburătoare ce este alcătuită din material ușor. Înăuntru trebuie amplasat motorul cu mercur, iar sub acesta trebuie plasat aparatul său de încălzit fier. Prin intermediul puterii latente în mercur, ce generează vortexul care pune în mişcare aparatul, cel/cea care conduce Vimana poate călători prin aer la distanțe foarte mari. Mișcările Vimana-ei includ deplasarea verticală ascendentă, deplasarea verticală descendentă, înaintarea pe diagonală atât în față cât și în spate. Cu ajutorul acestor mașinării ființele umane pot zbura spre cer, iar ființele cerești pot veni pe Pământ.”

Potrivit lui Bhaktivedanta Swami Prabhupada, indienii din vechime dezvăluiau următoarele în ceea ce privește Saubha Vimana:

Aparatul de zbor ocupat de SALVA era foarte misterios. Era atât de extraordinar încât atunci când apărea în aer, uneori aveai impresia că pe cer se află mai multe aeronave, iar alteori părea că nu există niciuna. Uneori aeronava era vizibilă, iar alteori nu era vizibilă. Războinicii din dinastia Yadu erau nedumeriți, neputând spune cu exactitate care era locația acestui aparat de zbor neobișnuit. Uneori, ei vedeau aparatul la sol, alteori îl vedeau zburând în aer, alteori îl zăreau așezat pe vârful unui deal și alteori plutind pe apă. Minunata aeronavă zbura în cer ca o flacără ce se învârte – nu stătea locului nici măcar un moment.”

Unii susțin că este foarte posibil ca exact o astfel de misterioasă Saubha Vimana să aștepte să fie descoperită în lumea subterană din Trivandrum, în statul Kerala din sudul Indiei. De altfel, o astfel de știre care s-a dovedit a fi falsă a circulat în luna februarie a acestui an.


Citiți și:
Misterele oraşului templu Angkor Wat, supranumit a opta minune a lumii
O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii

 

yogaesoteric
26 mai 2014

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga