Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (IV)



Citiţi a treia parte a acestui articol.

Despre anestezierea morţilor cerebrali

În contextul donării de organe s-a petrecut tot mai des să se observe aşa-zisele „reflexe spinale”, adică mişcări spontane ale morţilor cerebrali, care evident deranjează procedura de recoltare a organelor acelor persoane. Aşa s-a început cu anestezierea „morţilor” sau cu administrarea unor medicamente care să ducă la relaxarea completă a muşchilor! Totuşi, întrucât un pacient nu are voie să mai aibă nicio urmă de medicament în sânge, DSO (Asociaţia Germană pentru Transplantare) recomandă „pentru evitarea reacţiilor autonome administrarea de substanţe relaxante (de ex. Pancuronium 0,15- 0,20mg/kg/greutate corporală). Creşterea indusă vegetativ a tensiunii şi a frecvenţei cardiace poate fi evitată prin administrarea, de ex., de Fentanyl 0, l-0,3mg/kg/greutate corporală”. Ce este creşterea indusă a tensiunii şi ce este Fentanyl-ul? O creştere indusă vegetativ a tensiunii apare când „ne sare inima în gât”, când începem brusc să transpirăm, când tragem o spaimă soră cu moartea, atunci se vede reacţia sistemului nervos vegetativ. Creşterea tensiunii vine de la producţia accelerată de adrenalină. Adrenalina apare în situaţii de frică, durere sau stres îngrozitor. Fentanyl-ul nu este un simplu medicament, este un opiat şi un anestezic de vreo 120 de ori mai putemic decât opiumul!! Aici este momentul în care trebuie să ne întrebam: DE CE oare se consideră că „mortul” ar putea trece prin asemenea stări de frică, durere sau stres îngrozitor încât să aibă nevoie de asemenea anestezice??
Vă las să judecaţi cu propriul vostru discernământ.


Alte detalii despre donarea de organe
 Cetăţenii primesc informaţii distorsionate, cu toate că Ministerul Sănătăţii şi alte organisme competente sunt responsabile cu elucidarea „actului de transplantare”.  Suntem practic dezinformaţi atunci când semnăm: „Sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem...”  din moment ce organele sunt extrase dintr-un corp cu metabolism activ, deci viu!!
 
• „Când informăm societatea despre prelevarea de organe, nu mai obţinem organe”. Prof. Pichlmair

Drepturile individuale şi de confidenţialitate a datelor pacienţilor sunt anulate: medicii sunt obligaţi să anunţe la cel mai apropiat centru de transplantare orice potenţial donator de organe. Această informare se face fără înştiinţarea şi acordul aparţinătorilor. De asemenea, tot mai multe spitale au coordonatori de transplant proprii.
 
• Potenţalii donatori sunt tipizaţi deja înainte de constatarea morţii cerebrale. Ei primesc uneori preventiv şi antibiotice, în interesul primitorilor de organe.
 
• Din 100 de pacienţi susceptibili de a deveni donatori, 94 nu deţin card de donator şi nu şi-au dat niciodată personal consimţământul pentru a li se recolta organele.

Activitatea echipelor mobile de diagnosticare a morţii cerebrale, care sunt trimise de centrele de transplant în „clinicile donatoare”, încalcă legea transplantului. Această lege stabileşte că moartea cerebrală ireversibilă trebuie confirmată de doi anestezişti reanimatori, cu experienţă în terapie intensivă, sau de un anestezist reanimator şi un neurolog sau un neurochirurg. Independenţa însă nu este garantată atunci când cel care pune diagnosticul vine de la centrul de transplant. Legea stabileşte clar separarea strictă între confirmarea morţii cerebrale şi prelevarea de organe.
 
• Anesteziştii reanimatori sunt obligaţi să confirme moartea cerebrală – în scopul prelevării de organe – de două ori la interval de mai multe ore. Durata de aşteptare se poate reduce însă la zero prin analize suplimentare cu diverse aparate. Există, de asemenea, multe diagnostice eronate.

Se exercită presiune financiară asupra clinicilor şi asupra medicilor din spitale, pentru a participa la prelevarea de organe. Medicii şi spitalele obţin în prezent recompense financiare de la asigurările medicale şi subvenţii publice.
 
• Medicii din spitale implicaţi în diagnosticarea morţii cerebrale şi în prelevarea de organe obţin sume fixe de decontare.
 
• Clinicile de donare primesc diferite sume fixe. În Germania, de exemplu, pentru scoaterea unui organ se plătesc 2.090 euro, la multi-prelevare 3.370 euro, la întreruperea în timpul prelevării 2.090 euro. În Croaţia multi-prelevarea se plăteşte cu 7.000 de euro, în Spania cu 6.000 de euro.
 
• „Plăţile” efectuate ulterior de primitorii de organe se ridică la nivelul sutelor de mii de euro, iar costurile tratamentelor cu imunosupresive pentru împiedicarea respingerii organelor transplantate aduc industriei farmaceutice câştiguri de miliarde în fiecare an!

Sursa: Convenţia pentru prevederile de decontare în conformitate cu Legea Transplantului din 01.03.2004 („Compensarea faţă de spitale în cazul donării post-mortem”)

Aparţinătorii

Ştiati că... aparţinătorii sunt victime?
• luaţi prin surprindere
• în stare de şoc
• neinformaţi
• presaţi de timp
• manipulaţi de medici
 
În condiţiile de mai sus, mulţi aparţinători se declară de acord să doneze organele celor dragi, semnând pe textul declaraţiei: „Declar că înţeleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar”! Totuşi, când încep să-i bântuie coşmarurile, ei conştientizează faptul că speranţa lor că din ceva rău a ieşit ceva bun nu s-a împlinit, pentru că nu are cum să se împlinească.
Urmarea este de multe ori o traumă enormă:
 
• remuşcări că l-au lăsat singur pe cel drag în ultimele clipe de viaţă;
• groază, după ce s-au informat mai exact asupra procesului de recoltare a organelor;
• furie pentru că – într-o clipă de mare restrişte personală – li se impune practic asumarea răspunderii pentru moartea cuiva.

Toate acestea sunt trecute sub tăcere pentru public.

În SUA, de exemplu, un ordin federal emis în 1998 le interzice medicilor, asistentelor, preoţilor din spitale şi altor lucrători din domeniul sanitar să vorbească cu familia unui potenţial donator fără obţinerea în prealabil a aprobării din partea sistemului regional de prelevare de organe! Dacă există potenţial pentru transplant, un „solicitant desemnat”, cu pregătire specială, vizitează mai întâi familia pacientului, inclusiv familiile care se opun categoric donării de organe. Dacă cineva din spital vorbeşte mai întâi cu familia pacientului, spitalul îşi riscă acreditarea şi posibil finanţările federale. De ce? Dr. Paul Byrne explică: „Pentru că «solicitantul special» are pregătire în marketingul transplantării, ştie să «vândă» conceptul de donare de organe, folosind anumite expresii cu greutate emoţională, cum ar fi «să oferi darul vieţii», «inima omului pe care-l iubiţi va bate în altcineva» şi alte asemenea platitudini, toate lipsite de o semnificaţie autentică. Nu uitaţi că industria de transplant şi donare este o afacere de multe miliarde de dolari.”

Cu alte cuvinte, haideţi semnaţi aici că doriţi să nu mai bată inima în corpul omului pe care-l iubiţi, care devine astfel un aşa-zis donator-cadavru cu inima bătândă (heart beating cadaver donor), lăsaţi-ne să-i scoatem inima când încă bate şi s-o transplantăm la altcineva, care ne plăteşte nouă nişte sute de mii de dolari pentru acest „dar al vieţii”.

Oare un om diagnosticat cu moarte cerebrală este doar un mort al cărui organism simulează viaţa? Sau este un om viu care a intrat în procesul morţii, dar a cărui viaţă încă nu s-a sfârşit şi de aceea trebuie respectată?

Alte detalii relevante despre prelevarea organelor
Când este incizat corpul donatorului de la gât până la simfiza pubiană, apar creşteri de tensiune, de frecvenţă cardiacă şi de adrenalină. De asemenea, pot apărea înroşiri ale pielii şi semne de transpiraţie. La operaţii „normale”, asemenea semne sunt considerate reacţii la durere, dar nu şi la pacienţii „morţi cerebral”.
 
• Toracele se deschide cu un fierăstrău special. Iar apoi se desface peretele abdominal şi se fixează.
 
• Organele sunt „eliberate” în timp ce inima continuă să bată, apoi sunt pregătite pentru recoltare.
 
• Conservarea organelor este foarte importantă. În acest scop, ele sunt „clătite” cu un lichid răcit (soluţie de perfuzie 4°C). Pentru aceasta, medicii montează catetere speciale, tuburi micuţe şi subţiri.
 
• Când în corpul încă viu pătrunde lichidul rece care urmează să elimine sângele, uneori cresc tensiunea sau frecvenţa cardiacă sau se observă spasme.
 
• Concomitent, asistenţii ţin lobii peretelui abdominal deschişi pentru ca operatorii să toarne rapid căni întregi de apă cu gheaţă pentru răcirea organelor şi apoi să aspire apa respectivă. Sângele trebuie de asemenea aspirat cât se poate de complet la această procedură.
 
• Abia prin recoltarea organelor, la pacientul aflat în „moarte cerebrală” se instalează decesul.
 
• Echipele de prelevatori recoltează unul câte unul toate organele, verificând calitatea acestora pe mesele de preparare, după care părăsesc sala de operaţie cu recipientul frigorific în care se află organele respective. Adesea, în final rămân doar asistenţii în sala de operaţie, cu sarcina de a umple cu vată sau cu tifon cadavrul măcelărit şi de a coase la loc tăieturile imense.
 
• O moarte paşnică şi decentă alături de aparţinători sau prieteni nu este posibilă în cazul recoltării de organe. Cine îşi dă acordul pentru donare de organe trebuie să ştie că va muri în atmosfera sterilă a unei săli de operaţii, printre medici şi asistenţi, cu anestezie sau fără (şi nimeni nu ştie până în ziua de azi ce simte donatorul când i se recoltează organele!).
 
• Putem oare să înlocuim aşa uşor imaginea omului ca „trup, suflet şi spirit” cu modelul mecanicist al medicinei de transplantare? Conştiinţa omului, subconştientul nu pot fi măsurate ştiinţific, de aceea nu se poate cunoaşte clipa când sufletul părăseşte trupul!

Pentru credincioşi

Poziţia BOR în această controversă este de o ambivalenţă atroce! BOR este în principiu de acord cu ciopârţirea celor care se află în nou definita „moarte”, dar... „Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, nu justifică ideea considerării trupului ca un obiect, care să poată fi folosit după bunul plac al unor terţe persoane.” 
Sau: [Transplantul] „să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane” – păi CUM, când persoana nu este moartă nici după criterii biologice şi nici după criterii bisericeşti??????
Apoi se mai precizează: „Moartea, în calitate de separare a sufletului de trup, ramâne o taină. Nimeni nu va putea spune cu precizie că separarea aceasta coincide cu moartea cerebrală; poate să coincidă, poate să preceadă sau poate să urmeze morţii cerebrale.” – se poate mai ambivalent decât atât?
Dar mai târziu avem... „Biserica binecuvântează orice practică medicală în vederea reducerii suferinţei din lume, prin urmare şi transplantul efectuat cu respect faţă de primitor şi de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neînsufleţit trebuie să aibă parte de tot respectul nostru.” – din nou abureală fără niciun fel de substanţă!

În schimb, Papa loan Paul al II-lea a declarat într-o scrisoare din februarie 2005 adresată Academiei Ştiinţifice Papale: „Există confirmări medicale şi ştiinţifice copleşitoare pentru faptul că încheierea totală şi ireversibilă a oricărei activităţi a creierului nu reprezintă o dovadă a morţii. Dispariţia totală a oricărei activităţi cerebrale este imposibil de constatat. Ireversibilitatea este o prognoză şi nu un fapt constatabil medical. În ziua de astăzi, mulţi pacienţi care cu ani în urmă ar fi fost consideraţi cazuri fără speranţă pot fi trataţi cu succes.[...] Un diagnostic al morţii pus exclusiv pe baza criteriilor neurologice este teorie, nu este un fapt ştiinţific. Nicio lege nu ar trebui să încerce să legalizeze un act care este prin el însusi o fărădelege.[...] Repet: o prevedere legală care aduce prejudicii dreptului natural la viaţă al unui om nevinovat este nedreaptă şi ca atare nu poate avea nicio valoare de lege. De aceea apelez din nou cu toată puterea la toţi politicienii, să nu emită legi care să ameninţe din rădăcină viaţa cetăţenilor prin ignorarea demnităţii persoanei.[...] A pune capăt unei vieţi nevinovate în încercarea de a salva altă viaţă, cum se petrece în cazul transplantării de organe vitale, nu atenuează cu nimic fărădelegea prin care i se ia viaţa unui om nevinovat. Nu se poate face un rău pentru ca din el să iasă ceva bun.”

Asociaţia Profesională a Cadrelor Sanitare din Germania: „Demnitatea omului şi respectul faţă de moarte trece pe planul al doilea în faţa intereselor transplanturilor medicale şi a intereselor economice.” (Roberto Rotondo, broşura Donarea de organe, 2002)

Turistul ca depozit de piese de schimb

Aveţi mare grijă, România se află pe primele locuri la numărul de „donatori” de organe (benevoli sau nu!). Un alt aspect pe care sigur nu-l cunoaşteti este că în fiecare ţară se aplică alte criterii pe baza cărora puteţi fi definiţi ca morţi. Iar dacă vă prinde „moartea cerebrală” în vacanţă într-o ţară străină, se aplică criteriile valabile în acea ţară (cu excepţia cazului când aveţi la voi o declaraţie internaţională, semnată la notar, că vă opuneţi 100% donării de organe).
În Bulgaria, de exemplu, se merge în mod agresiv pe ideea de consimţământ implicit, deci dacă se apucă băieţii să vă lipească eticheta cu moartea cerebrală şi nu aveţi declaraţie oficială şi nu sunteţi înregistraţi în registrul oficial împotriva donării de organe, riscaţi să deveniţi automat donatori de organe, chiar dacă aparţinătorii voştri se opun, deoarece este mare nevoie de organe!!!
Din literatura găsită de mine, reiese că în 1990 Danemarca era singura ţară din Europa al cărei Consiliu de Etică nu a acceptat moartea cerebrală ca şi criteriu al morţii. Nu am găsit date mai noi.

Iată un tabel despre cum se efectuează testele pentru constatarea morţii cerebrale în diverse ţări din Europa, ca să vedeţi cam care sunt criteriile „ştiinţifice” de obţinere a paşaportului spre moarte.


Ministerul Social şi al Sănătăţii din Spania are un aşa-numit Ghid practic pentru procesul donării de organe (Good Practice Guidelines in the Process of Organ Donation). Am să vă comentez câteva pasaje şi vă las să judecaţi singuri despre ce este vorba. „Moderatorii [în discuţiile cu aparţinătorii muribunzilor] trebuie să procedeze în mod deschis faţă de orice rezultat al discuţiilor şi să facă eforturi pentru a obţine întotdeauna permisiunea de donare de organe [ăsta e deja un paradox care arată adevăratele intenţii!]. Foarte importantă este crearea unei relaţii profesionale, de susţinere, pentru ca aparţinătorii să poată câştiga încrederea necesară pentru acceptarea unei donări de organe [lupul în piele de oaie!]. Astfel, moderatorul trebuie să cunoască şi să utilizeze strategiile de comunicare necesare [deci manipulare profesionistă]. Discuţia cu aparţinătorii este structurată şi decurge în mai multe faze: deschiderea discuţiei, comunicarea morţii, rugămintea de a dona organe şi încheierea discuţiei. Această ordine trebuie întotdeauna respectată, este extrem de important ca aparţinătorii să înţeleagă mai înainte de orice că persoana dragă este moartă, înainte de a fi exprimată rugămintea de a dona organele [evident, aparţinătorii nu au voie să fie informaţi că „mort cerebral” nu este acelaşi lucru ca şi „mort”]. Rugămintea de a dona organele trebuie exprimată direct, clar şi în cuvinte simple. Coordonatorul de transplant poate menţiona că donarea de organe este o posibilitate, un drept, un privilegiu sau o şansă de a ajuta alţi oameni. Rugămintea poate fi formulată numai după ce membrii familiei au înţeles că persoana respectivă este moartă [adică cineva trebuie să le explice aparţinătorilor că acea persoană este moartă, lucru care altfel nu corespunde cu ceea ce văd aceştia!!]. Dacă aparţinătorii refuză să doneze organele, se pot face încercări de a determina schimbarea părerii [deci a se insista!!]. Coordonatorii trebuie să ia parte la cursuri speciale pentru a modera discuţiile cu aparţinătorii [deci toată treaba se face sistematic!!].”

În aceste condiţii, nu ne mai miră că Spania este fruntaşă în Europa la numărul de organe „donate”!!

În Austria se aplică „regula dezacordului”, adică dacă vrei să eviţi spintecarea de viu trebuie să te înscrii în registrul central naţional de refuz al donării de organe. Având în vedere că petrecem aproape în fiecare an o perioadă din vacanţă în Austria, noi deja am completat şi am trimis prin poştă formularele! [n.a.]

Ce e de făcut dacă nu vrem să donăm organe

În România, din fericire, încă se aplică „regula consimţământului”. Dacă până la acest punct al articolului aţi realizat că NU doriţi să vi se extragă organele (pe baza unor criterii controversate) în timp ce inima vă bate, atunci puteţi să vă înscrieţi în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, completând următoarea declaraţie pe care apoi o legalizaţi la notar:

DECLARAŢIE

Subsemnatul [...], domiciliat în localitatea [...], ţara [...], născut la data de [...], în localitatea [...], judeţul [...], ţara [...], cu CNP [...], fiul lui [...] şi al [...], informat(ă) şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, ţesuturi şi celule umane, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că NU sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru organe, ţesuturi şi celule. De asemenea, NU sunt de acord ca în cazul unei traume cerebrale să se facă asupra mea teste de diagnosticare a morţii cerebrale!

Potrivit legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.

Data ..................................

Semnătura .........................
 
Notar ….............................
 
Recoltarea de organe împiedică o moarte demnă

Moartea este mult mai mult decât încetarea funcţionării unui organ. Oamenii nu sunt compuşi din bucăţi. Natura nu funcţionează aşa. Omul este o unitate biologică, alcătuită din trup, spirit şi suflet. Chiar dacă tagma medicală implicată în industria transplantării ne vede altfel, suntem mult mai mult decât suma „componentelor” noastre... La diagnosticul (de multe ori pripit) de „moarte cerebrală”, întregul organism este încă în viaţă, vital, şi doar creierul este vătămat uneori ireversibil. Este adevărat că aproape toţi cei ale căror funcţii cerebrale încetează cu adevărat ireversibil sunt sortiţi morţii şi este de înţeles că unii oameni nu sunt dispuşi să rămână ani în şir într-o stare vegetativă, atârnaţi de aparate. Dar acest lucru se poate evita şi altfel, anume completând încă în timpul vieţii o declaraţie (în Germania se numeşte Patientenverfügung) prin care se explică limpede că nu se doreşte prelungirea artificială a vieţii.

După cum arată experimentele făcute la Institutul HeartMath, inima comunică nu numai cu creierul, ci şi într-un mod biofizic – prin undele de presiune ale sângelui – cu toate celulele, glandele şi organele corpului. De asemenea, inima posedă cel mai puternic câmp electromagnetic al organismului, se consideră că este cam de 5000 de ori mai puternic decât cel al creierului. Când vorbim despre energia tainică a iubirii şi despre sentimente de iubire care ne definesc, întotdeauna facem referire la inimă („inimioara mea”, „mi-a frânt inima”, „mi-a furat inima”, „te port în inimă mereu”). Ca atare, DE CE să acceptăm să fim declaraţi morţi şi spintecaţi de vii doar fiindcă creierul nu mai functionează după criteriile stabilite arbitrar de cartelul medico-farmaceutic?

Am discutat cu o colegă care are în foarte multe privinţe o perspectivă ceva mai egoistă. Când i-am prezentat o scurtă parte din informaţiile de mai sus, mi-a replicat „Da, se poate ca unele chestii să nu fie în ordine cu donarea de organe, dar dacă eu sau copiii mei am avea vreodată nevoie, e bine de ştiut că există aşa ceva”. I-am trimis şi mai multe informaţii şi apoi i-am scris „Când e vorba doar de luat, sigur că este de înţeles poziţia ta. Dar ca să-ţi dai seama dacă eşti total de acord cu conceptul de donare de organe vitale, trebuie să-ţi imaginezi că soţul tău ar fi diagnosticat cu moarte cerebrală şi tu ai fi pusă în situaţia să-ţi dai acordul ca să i se recolteze organele, ştiind tot ce ştii acum despre asta”. A urmat tăcere...

În lumina tuturor acestor informaţii, eu şi soţul meu declarăm în mod definitiv şi irevocabil că NU suntem de acord să donăm organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru. De asemenea, declarăm că NU suntem de acord ca datele noastre de pacienţi să fie transmise la DSO sau Eurotransplant. Declarăm şi că ne opunem oricărei forme şi oricărui test de constatare a morţii cerebrale. În acelaşi mod declarăm că NU suntem nici primitori de organe şi refuzăm orice transplant de organe. Acelaşi lucru îl declarăm şi pentru copilul nostru.

Ştiu că a fost un articol lung şi nici măcar nu am cuprins toate aspectele care trebuie luate în considerare (am să-l mai completez pe parcurs), dar am speranţa că acum ştiţi exact la ce să vă aşteptaţi când auziţi cuvintele „donare de organe”. Vă doresc să nu ajungeţi niciodată în situaţia scumpei mele prietene sau a soţului ei! Gândiţi-vă şi cântăriţi bine toţi factorii implicaţi, înainte de a lua decizia de a vă pune eventual la dispoziţia acestei maşinării frauduloase. Dacă vă decideţi în favoarea donării de organe, nu uitaţi să precizaţi pe declaraţia respectivă că doriţi să primiţi anestezie generală când vi se vor scoate organele cu inima încă bătând! Dacă luaţi decizia că nu doriţi să ajungeţi vreodată în situaţia de a fi măcelăriţi de vii, vă rog mult răspândiţi acest articol la toţi cunoscuţii, să se informeze cât mai mulţi oameni!

În final, urmăriţi să realizaţi că trebuie să vă trăiţi viaţa din plin, conştient, autentic, frumos, în aşa fel încât să nu aveţi nimic de regretat. Astfel, atunci când vă va veni timpul, sufletul vostru se va putea desprinde în mod firesc şi natural de ciclul prezent al vieţii materiale.

 
 
 

yogaesoteric
25 iulie 2014
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga