Invocaţii colective extraordinare – 11 OCTOMBRIE şi 15 NOIEMBRIE 2014


Sâmbătă spre duminică, 11/12 octombrie 2014 și sâmbătă spre duminică, 15/16 noiembrie 2014, Şcoala de yoga MISA organizează invocaţii colective extraordinare în cadrul cărora sunt apelate rând pe rând diferite entităţi divine şi sfere cereşti de forţă. Cele 30 de invocaţii succesive imploră ajutorul lui Dumnezeu Tatăl, al îngerilor, arhanghelilor, Marilor Puteri Cosmice, KALKI AVATAR, civilizațiilor extraterestre benefice ş.a. pentru a sprijini planeta noastră şi umanitatea pe parcursul acestui an. Începând din anul 2012, aceste invocații sunt realizate, de asemenea, la începutul fiecărui an.

Invocaţiile colective extraordinare se înscriu în seria acţiunilor spirituale iniţiate de Şcoala noastră de yoga care vizează o transformare salutară a umanităţii în perioada actuală şi imploră ajutorul divin în acest sens (alte acţiuni de acest gen sunt Programul planetar NU Apocalipsa! şi rugile colective adresate către Dumnezeu Tatăl). Recitiţi

aici

 mesajul special de la Grieg referitor la invocaţiile apel, cu ocazia primei manifestări spirituale de acest gen (organizată la începutul anului 2012).

În noaptea de 11 spre 12 octombrie 2014 vor fi realizate primele 16 invocaţii apel, iar în noaptea de 15 spre 16 noiembrie 2014, 14 invocaţii apel.

Sunt invitaţi să participe toţi cursanţii yoga (vă rugăm consultaţi precizările organizatorice din final). Această manifestare spirituală se va organiza în Bucureşti (la sălile Pipera 1, Obor, IS7) şi în mai multe oraşe din ţară. Pentru mai multe informaţii despre organizarea acestor activităţi în provincie interesaţi-vă la instructorii de yoga din oraşul dvs.

Programul din noaptea de 11 spre 12 octombrie 2014

Accesul în săli
20.00-20.45 Intrare la sala Pipera 1
20.15-20.45 Intrare la celelalte săli (Obor, IS7 și în provincie)

Programul invocațiilor

21.00-21.05 Consacrarea la unison a programului spiritual
21.05-22.40 Prezentarea introductivă a profesorului yoga Gregorian Bivolaru
23.00-4.10 Invocaţiile apel – partea I

Programul din noaptea de 15 spre 16 noiembrie 2014

Accesul în săli
21.30-22.30 Intrare la sala Pipera 1
22.00-22.30 Intrare la celelalte săli (Obor, IS7 şi în provincie)

Programul invocațiilor

22.50-22.55 Consacrarea la unison a programului spiritual
23.00-4.30 Invocaţiile-apel – partea a II-a

Pentru ca aceste invocaţii apel să aibă un efect ocult cât mai intens, este recomandat să se ţină post negru în zilele de sâmbătă 11 octombrie și 15 noiembrie, de la ora 6.00 dimineaţa până a doua zi la 6.00 dimineaţa (după la încheierea invocaţiilor). Cei care postesc duminica dar doresc să se pregătească și ei în acest fel pentru invocații, vor începe postul în respectivele zile de sâmbătă, de la ora 21.00, și îl vor încheia luni, la ora 6.00 dimineața.
 
Intrarea în săli se va face pe baza legitimaţiei speciale pentru invocaţii. *

ATENŢIE! Este interzis accesul în săli cu aparatură electronică (reportofoane, camere video, mp3-uri), telefoane, ceasuri, timere etc.


* În București, cei care doresc să partipipe la invocații și deocamdată nu au legitimații speciale vor aduce în perioada 6 – 9 octombrie, la biblioteca MISA, două fotografii tip tabără recente (făcute după data de 1 februarie 2014). Legitimațiile se vor putea ridica sâmbătă, 11 octombrie 2014, de la sala Pipera 1, între orele 20.00-20.45. 
În țară, noi legitimații se vor face la intrarea în sală, fiind necesare două fotografii recente tip tabără.

 


yogaesoteric
1 octombrie 2014

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More