Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Fotoreportaje >
FOTOREPORTAJ: Tabăra spirituală yoghină de vacanţă Costineşti 2014


Mii de suflete sub acelaşi soare dogoritor de vară, ţinându-se de mână, copleşite de graţia divină care se revarsă din nou şi din nou, din preaplin, asupra lor. Şi anul acesta, yoghini din toată lumea, convinşi deja de valoarea inestimabilă a învăţăturilor oferite de şcoala de yoga MISA, au venit deschişi să primească harul, înţelepciunea şi bucuria oferite de Dumnezeu în cadrul acestei sărbători spirituale unice pe planetă.

 

Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a transmis numeroase conferinţe pe teme inedite. Mulţi yoghini au înfruntat cu entuziasm vremea uneori neprielnică şi eventualele stări de oboseală pentru a asimila cât mai mult din înţelepciunea milenară oferită prin aceste expuneri.

 

Participanţii au putut alege dintre numeroase iniţieri care nu se mai oferă nicăieri altundeva pe mapamond, meditaţii de comuniune cu sfinţi, yoghini şi înţelepţi, exemplificări ale unor stări spirituale model, meditaţii de translaţie în tărâmuri subtile elevate şi multe altele.

Yoghinii şi-au oferit timp şi pentru a se desfăta cu delicii vegetariene oferite de localnici, pentru a se bucura de plimbări în natură, de prietenie şi de iubire sau pentru a împărtăşi experienţele spirituale excepţionale pe care le-au avut în tabără prin intermediul postului MISA Senzațional TV.

Gratia ghidului spiritual şi prezenţa lui Dumnezeu, manifestată prin miracole, sincronicităţi şi revelaţii s-au simţit din plin pe întreaga durată a taberei yoghine.


Puteţi citi mai multe despre evenimentele care au avut loc în această tabără pe site-ul misayogacamps.net
 
Foto: Mălin Oloier, Costin Tiţă, George Adamescu, Daniel Radu Farcaş

 
yogaesoteric
13 octombrie 2014
 

Articole publicate recent

> 19 OctombriePrecedent periculos: Franța va impune din 2019 școala obligatorie de la 3 ani

> 19 OctombrieSania cu reacție – ineditul vehicul construit de genialul inventator Henri Coandă, la început de secol XX

> 17 OctombrieUltima demență ecologică a stângii: defrișarea la ras a pădurilor, pentru biomasă energetică «verde»

> 16 OctombrieFalsele stațiuni de lux folosite ca paravan pentru exploatarea petrolului. Insulele THUMS din largul Californiei…

> 15 OctombrieDr. prof. Vasile Astărăstoae: Cercetarea pe subiecți umani – abuzurile asupra deținuților

> 15 Octombrie«Insula Gunoaielor», micul petic de pământ nelocuit din Pacific în care zilnic ajung câteva tone de deșeuri din plastic

> 14 OctombrieLustragiul şi criza financiară

> 14 Octombrie6 milioane de români au fost interceptați în mod abuziv

> 13 OctombrieProf. dr. Pavel Chirilă: «Înțelegeți că dacă sunteți atei nu sunteți mai valoroși în planul științific»

> 12 OctombrieMii de angajați ai Google i-au cerut gigantului IT să nu mai colaboreze cu armata americană

> 11 OctombrieIată statul paralel!

> 10 OctombriePărintele minimalist sau revenirea la bunul simț

> 9 OctombrieSlugi, trădători, marionete și manipulați. Hoţia cu democraţia

> 9 OctombrieRealitatea violentă a Suediei a spart imaginea cosmetizată

> 9 OctombrieLiceu din China. Recunoaștere facială pentru vânarea elevilor «leneși»

> 9 OctombrieBăsescu a făcut public un document secret al SRI care arată un mod de lucru atunci când este vorba de eliminarea unor oameni politici incomozi

> 8 OctombrieStudiu: Europa post-creștină?

> 8 OctombrieNASA a lansat o sondă care «va atinge» Soarele

> 7 OctombrieOamenii de știință au constatat 1.500 de diferențe genetice între bărbați și femei, distrugând argumentele teoriei de gen

> 7 OctombrieOsho – Societatea actuală te vrea prost

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga