AFORISME şi CUGETĂRI (II)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a articolului
 

Conştientizează atunci când este cazul (aici şi acum) că adeseori este de mii de ori mai bine să ratezi o victorie binemeritată făcând, totuşi, eforturi eroice pentru a reuşi, decât să te complaci la nesfârşit într-o atitudine laşă şi retractilă, fără a face niciodată nimic pentru a reuşi să te depăşeşti şi să te transformi.

Conştientizează aici şi acum, pentru prima dată, că întotdeauna, fără excepţie, energia lăuntrică ce este investită pentru a cere ajutor, fie de la Dumnezeu Tatăl; fie de la una dintre Cele Zece Mari Puteri Cosmice; fie de la Shiva; fie de la un Arhanghel; fie de la îngerul nostru păzitor; fie de la fiinţele umane care pot cu adevărat să ni-l ofere, este de milioane de ori mai bine folosită decât energia care este utilizată doar pentru a ne plânge de milă sau pentru a ne văicări. Întotdeauna, fără excepţie – atunci când implorăm cu credinţă, într-un mod sincer şi plin de umilinţă ajutorul acelora care pot să ni-l ofere – respectivul ajutor nu va întârzia să apară. Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că, în felul acesta va fi generat în universul nostru lăuntric un proces benefic de rezonanţă ocultă, iar aceasta ne va ajuta de fiecare dată să ne transformăm.

Conştientizează aici şi acum, într-un mod profund şi lucid, că întotdeauna, pentru a face să se trezească în universul tău lăuntric fie unul dintre paradisuri, fie o stare tainică de comuniune cu Împărăţia Tatălui Ceresc, trebuie ca mai întâi să faci să se trezească într-un mod intens în fiinţa ta o stare de fericire dumnezeiască. Ia aminte că  pentru a reuşi o asfel de minune ai întotdeauna nevoie doar de aceasta (o stare de fericire dumnezeiască).

Conştientizează aici şi acum (pentru prima oară), într-un mod cât mai profund şi matur, că de fiecare dată când aspiri cu putere să atingi Steaua Polară, chiar dacă uneori ai să ratezi şi n-ai să-ţi atingi deocamdată ţinta, ai să trăieşti în felul acesta fericit/fericită printre stele şi (de fiecare dată când ratezi) vei putea totuşi să aterizezi cu bine pe o altă stea. Acţionând în felul acesta vei avea parte de multe bucurii şi totodată vei putea trăi o mulţime de surprize plăcute extraordinare.

Conştientizează aici şi acum, pentru prima dată, că de cele mai multe ori, anumite ţeluri, anumite proiecte, anumite activităţi sau anumite acţiuni ne apar ca fiind imposibile sau irealizabile tocmai pentru că niciodată nu am îndrăznit să le încercăm. În următoarele 20 de zile care vor urma, îndrăzneşte să urmăreşti cu tot dinadinsul realizarea a ceva anume care acum ţi se pare ca fiind imposibil doar pentru că nu ai încercat. Realizează apoi neîntârziat aceasta, cu condiţia ca ceea ce vei îndrăzni să întreprinzi să fie divin integrat şi profund benefic.

Conştientizează aici şi acum, pentru prima dată, că înţelepciunea este aceea care îi arată fiinţei umane că în realitate nu există niciodată o durere care să nu se sfârşească şi nici măcar una singură care este menită să persiste extraordinar de mult timp. Atunci când, de acum încolo, te vei confrunta cu nu contează ce suferinţă sau frustrare, imaginează-ţi în prealabil (cu putere) cum îţi va apărea respectiva suferinţă (atunci când tocmai te proiectezi în viitor) peste o sută de ani. Acţionând de fiecare dată în felul acesta, vei descoperi că ai să faci să ţi se diminueze şi să ţi se estompeze multe suferinţe, încă de pe acum.

Conştientizează aici şi acum, pentru prima dată, într-un mod profund, că întotdeauna, fără nicio excepţie, viaţa în ansamblul ei are, am putea spune, grijă şi aranjează, de fiecare dată, totul (în felurite moduri năstruşnice), făcând astfel încât până la urmă să primim exact ceea ce am dăruit, sau întocmai ceea ce am dat celorlalţi. În felul acesta, vei descoperi până la urmă că, dacă la un moment dat ai dăruit fericire şi iubire, vei primi ulterior multă fericire şi iubire, iar atunci când vei da suferinţă, răutate şi ură, vei primi până la urmă suferinţă, răutate şi ură la momentul potrivit.  În felul acesta te vei putea convinge că fiecare este răsplătit (de fiecare dată)  după cum merită.

Integrează în existenţa ta, de acum încolo – timp de 180 de zile – următoarea idee-forţă ce este plină de înţelepciune: „Aspir cu putere, într-un mod frenetic, să mă transform lăuntric profund şi durabil, pentru a atinge  starea de îndumnezeire. Pentru aceasta, voi da dovadă fără încetare de  o imensă răbdare şi de perseverenţă. Învăţ şi asimilez totul ca şi cum ar trebui să trăiesc pentru totdeauna, existând de acum înainte în eternitate. Trăiesc fiecare zi a vieţii mele ca şi cum ar trebui să mor chiar la sfârşitul acelei zile.“ Dacă vei pune în mod consecvent în aplicare această idee-forţă, vei descoperi că multe se vor transforma într-un mod surprinzător şi definitiv în existenţa ta.

Urmăreşte să descoperi prin experienţă profundă, directă – timp de 180 de zile – că întotdeauna, cu cât suntem mai fericiţi/fericite, cu atât mai puţin ne focalizăm aşa cum se cuvine atenţia asupra fericirii noastre.

Conştientizează, aici şi acum, într‑un mod profund, că atunci când reuşim să ne deschidem cu adevărat faţă de fiinţele umane care chiar merită aceasta, această deschidere creatoare ne ajută totodată să ne transformăm lăuntric şi ne permite să ne depăşim grijile sau neliniştile care ne bântuie.

Începând de astăzi – timp de 180 de zile – hotărăşte-te într-un mod ferm şi, mai mult decât atât, aspiră intens şi cu putere să fii zi de zi cât mai fericit/fericită, deoarece stările de fericire declanşează de fiecare dată în universul tău lăuntric procese de rezonanţă ocultă® ce sunt profund benefice. Mai mult decât atât, vei descoperi că, totodată, stările de fericire sunt excelente pentru sănătate.

Conştientizează aici şi acum, într‑un mod cât mai profund, că, în realitate, chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, viaţa noastră este un drum tainic, ce este presărat cu o mulţime de şanse dumnezeieşti, pe care este foarte bine să le fructificăm cu promptitudine, fără a rata niciuna dintre ele.

Marii înţelepţi afirmă că, atât în cazul realizărilor divine fundamentale, cât şi în cazul realizărilor spirituale importante, cel mai adesea este foarte dificil să începi. Ştiind aceasta, veghează în permanenţă să reuşeşti de fiecare dată să începi orice acţiune divin integrată pe care şansa dumnezeiască ţi-o scoate în cale, indiferent cât de mari îţi par a fi dificultăţile la care ea te expune.

Conştientizează acum şi aici, într-un mod profund, că tot ceea ce consideri că este mai rău şi despre care ai tendinţa să gândeşti şi chiar să fii sigur că se va petrece datorită mentalizărilor tale păguboase (cum că este ceea ce meriţi să‑ţi apară  în viaţă) nu este întotdeauna sigur. Înţelegând că dacă tu gândeşti mai mereu şi cu putere în felul acesta (nefast),  atunci este totodată cu putinţă să-ţi faci mult rău, conştientizează  neîntârziat că întocmai ceea ce gândeşti, aceea devii. Descoperă apoi, prin experienţă directă, că este de milioane de ori mai bine să te gândeşti într‑un mod optimist şi profund binefăcător la tot ceea ce ai vrea să-ţi apară în existenţa ta de zi cu zi.

Conştientizează aici şi acum, într-un mod cât se poate de lucid şi profund, că atunci când facem să fie cât mai fericită şi împlinită, din toate punctele de vedere, o anumită fiinţă umană, contribuim totodată, în felul acesta, la propria noastră fericire. În felul acesta, suntem într-un mod indescriptibil îmbogăţiţi şi transformaţi lăuntric de fericirea, bucuria şi plăcerea elevată a fiinţei umane pe care am fericit-o. Astfel vom putea descoperi că atunci când dăruieşti multă fericire, plăceri elevate, stenice, copleşitoare, bucurii sublime şi daruri spirituale, beneficiezi totodată şi tu însuţi/însăţi într-un mod surprinzător de pe urma acestor daruri pe care le oferi cu altruism şi generozitate.

Urmăreşte ca de acum înainte să descoperi de fiecare dată că, atunci când sunt înfruntate cu mult curaj şi luciditate, toate încercările, toate testele spirituale şi  (eventual) toate crizele lăuntrice majore se transformă apoi, ca prin farmec, în salturi spirituale uimitoare şi totodată fac să apară pentru tine o divină frumuseţe surprinzătoare.

Conştientizează aici şi acum, într-un mod profund şi lucid, că a-ţi pune ţie însuţi/însăţi întrebări constructive, creatoare sau a-i întreba pe aceia care sunt competenţi şi care sunt capabili să-ţi ofere răspunsuri pline de înţelepciune este şi rămâne una dintre modalităţile ce-ţi permit să descoperi, în cele din urmă, un răspuns adecvat şi plin de înţelepciune.

Conştientizează aici şi acum, într-un mod profund şi lucid, că tot ceea ce este bun, frumos, adevărat şi divin integrat şi despre care crezi deja cu putere că poţi să faci este apoi bine să realizezi neîntârziat şi să duci la bun sfârşit. Vei putea descoperi, în felul acesta, că fiecare acţiune profund benefică şi divin integrată conţine totodată în ea o inefabilă magie şi tocmai de aceea, ea face să apară în fiinţa ta o mare graţie şi putere. Toate acestea devin şi mai clare şi sunt chiar de mii de ori mai puternice atunci când fructele acelei acţiuni au fost în prealabil dăruite lui Dumnezeu Tatăl şi ai primit un răspuns favorabil clar la consacrarea pe care ai realizat-o în prealabil.

Cei înţelepţi afirmă că aproape întotdeauna în viaţă, fiinţele umane nu regretă amarnic decât faptele bune şi divin integrate pe care nu le-au făcut şi pe care în felul acesta le-au ratat pentru totdeauna.

Conştientizează aici şi acum, într‑un mod profund şi lucid, că ar fi chiar foarte bine pentru tine să îţi faci o obişnuinţă puternică din a fi fericit/fericită.
Conştientizează aici şi acum, într‑un mod profund, că întotdeauna curajul, chiar şi atunci când este foarte mare, este mult îmbogăţit şi valorează cu mult mai mult de îndată ce el este dublat de o profundă seninătate.

Conştientizează aici şi acum, într‑un mod lucid şi profund, că întotdeauna este chiar foarte riscant să-ţi trăieşti întreaga viaţă fără a-ţi asuma niciodată niciun fel de risc.

Conştientizează aici şi acum, într-un mod profund şi lucid, că nu este niciodată prea târziu pentru a începe să devii ceea ce Dumnezeu Tatăl te-a predestinat să fii în această existenţă.

O esenţială idee-forţă pe care maeştrii tantrici o oferă tuturor aspiranţilor şi tuturor aspirantelor care se află la început: „De şapte ori înfrânt/ înfrântă, de nouă ori triumfător/triumfătoare. În felul acesta devine cu putinţă să reuşesc, în ciuda tuturor dificultăţilor.“

Pentru cei smintiţi, superficiali şi sceptici, viaţa nu valorează mai nimic, dar pentru cei înţelepţi, nimic nu valorează cât o viaţă.

Chiar şi atunci când avem la dispoziţie o mulţime de şanse dumnezeieşti ce ni se oferă, cu toate acestea nu vom putea fi fericiţi/fericite dacă în prealabil nu ne hotărâm să fim astfel.

Atunci când fugim cât mai repede de fiinţele umane care ne fac rău sau care ne vor răul, acţionând în felul acesta ne facem totodată un mare bine. Datorită larvarităţii în care se complac, cât şi datorită tendinţelor masochiste pe care le hrănesc, multe fiinţe umane nu evită prezenţa acelora care le fac rău sau a acelora care în mod evident le vor răul. Complăcându-se în această stare bizară, ele se afundă din ce în ce mai mult în prăpastia răului şi apoi vor avea suferinţa pe care o merită.

Atunci când reuşim să râdem după pofta inimii de cel puţin şapte ori pe zi, starea de veselie stenică pe care o trăim în felul acesta declanşează în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă benefice. Aceasta face apoi să devină inutil pentru noi orice medicament. Obiceiul zilnic al unui râs stenic şi molipsitor face cu putinţă să ne bucurăm de o excelentă sănătate.

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Herculane 2011, publicat la editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiți și:

Yoga şi rezonanţa

Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA


yogaesoteric
26 februarie 2015

 

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More