Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pelasgia, leagănul civilizației românești (II)

de Daciana Matei

Nenumărate dovezi arheologice atestă existența unei civilizații foarte vechi – în urmă cu aproximativ 10.000 de ani înaintea erei noastre – care își avea zona de origine pe pământurile actualei Românii. Patrimoniul românesc abundă de monumente, opere de artă, artefacte, documente vechi ce sunt mărturii ale unei epoci pline de glorie, cu o civilizație foarte înaintată față de cea a altor populații ce existau pe Pământ în acele vremuri.

Citiți prima parte a articolului

Un aspect foarte important în cadrul renașterii culturale a Vechii Europe l-a constituit evoluția scrierii arhaice spre alfabetul dacogetic de 23 de litere, dar numai în cadru inițiatic, așa cum se arată în Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu (aprox. 370 – 435 e.n).
Dar să vedem cum s-a făcut această trecere de la scrierea arhaică la alfabetul dacogetic.

Scrisul în Vechea Europă

Scrierea veche europeană datează din perioada 5500 – 4000 î.e.n. și este cu mult mai veche decât cea sumeriană – considerată până nu demult ca fiind cea mai veche – care datează din anul 3300 î.e.n. Ea a fost răspândită în întregul spațiu ocupat de civilizația Vechii Europe. La ora actuală se cunosc aproape o sută de așezări unde au fost descoperite diferite obiecte prezentând inscripții din acea perioadă. Majoritatea acestor obiecte au fost descoperite în zonele din bazinul Dunării, Moravei și Tisei, în teritoriile de azi din România, Serbia, Ungaria și Bulgaria.

 

Primele descoperiri ce atestă această străveche scriere datează din anul 1874 când echipa Zsófiei Torma, prima femeie arheolog, antropolog și paleontolog din Romania a făcut săpături pe un deal de lângă Turdaș, lângă Alba Iulia. Diferite obiecte ceramice scoase la iveală cu acea ocazie, datând din neolitic, erau inscripţionate cu ideograme simple şi complexe. În total s-au descoperit peste 300 astfel de inscripţii. Alţi iluştrii arheologi ai anului 1880 au ajuns la aceeaşi concluzie, văzând multitudinea de obiecte inscripţionate cu o protoscriere atât de veche: populaţiile neolitice europene aveau un sistem propriu de scriere. Apoi, peste 87 de ani s-a făcut o altă mare descoperire, mult mai cunoscută în lumea întreagă: plăcuțe de la Tărtăria descoperite de către arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961.

 
 
Tăblițele sumeriene au apărut cu 2000 de ani după plăcuțele de la Tărtăria, având o scriere asemănătoare acestora. În acele tăblițe sumeriene se relatează despre venirea poporului dintr-o regiune muntoasă, înconjurată de ape. Dar niciuna din regiunile învecinate Sumerului nu posedă așa ceva. Singura regiune care corespunde acestei descrieri din apropierea Sumerului este Depresiunea Transilvaniei, fiind descrisă ca o cetate naturală muntoasă înconjurată de ape. De fapt Tărtăria înseamnă Tarta-ria, adică ținut înconjurat de râuri.

Pe vasele și figurinele de la Vinca, de lângă Belgrad, descoperite de M. Vasic în anul 1908, s-au observat o serie de semne ce aduceau cu unele litere din inscripțiile de pe vasele grecești arhaice. Una dintre cele mai interesante descoperiri provenind din cultura „veche europeană” a fost făcută în anul 1969 la  Gradesnica, lângă Vraca, în nord-vestul Bulgariei. Marija Ghimbutas o descrie astfel: „un castron aproape plat, cu scriere pe ambele părţi. Faţa este împărţită de patru linii orizontale în patru registre, fiecare conţinând de la patru la opt semne. Pe spate este incizată o figură umană schematizată, alcătuită din v-uri sau triunghiuri înconjurate de semne liniare”.


 
Profesorul de origine iugoslavă Radivoje Pesic (1931 – 1993) a identificat 57 de litere obținute după sistematizarea semnelor descoperite pe diferite obiecte găsite în siturile arheologice de la Vinca, Turdaș și Lepenski Vir. Aceste litere, susține dumnealui, au stat la baza  alfabetului etrusc organizat din 26 de litere. Ideea întocmirii unui tabel cronologic al apariței scrisului sub forma lui pictografică și liniară i-a aparținut tot lui R. Pesic. Tabelul a fost ulterior completat de alți cercetători, pe măsura ce au fost făcute noi descoperiri arheologice.
• inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului (cca. 11 000 î.Ch)
• proto-scrierea de la Lepenski Vir (cca. 8 000  î.Chr )
• proto-scrierea de la Turdaș – Vinca (cca. 7 000  î.Chr.)
• inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
• scrierea de Tărtăria (cca.5 500 î.Chr.)
• scrierea de la Sumer (cca. 3 100 î.Chr.)
• scrierea proto-elamită (3 000 – 2 000 î.Chr.)
• scrierea egipteană (3 000 î.Chr.)
• scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
• scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
• scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
• scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)



Opiniile unor scriitori, cercetători și cunoscători ai istoriei Vechii Europe

- I.H.Crişan afirmă în cartea sa Spiritualitatea geto–dacilor:  „Limbile indo-europene evidenţiază numeroase apropieri, în primul rând gramatical, care nu se pot explica decât printr-o unitate lingvistică genuină, o limbă comună, ce presupune o patrie comună şi un popor iniţial”.

- Sextus Rufus vorbește despre împăratul Traian ce a cucerit Dacia, care era situată pe pământul barbariei și a prefăcut-o în provincie. Aceleași referințe la limba barbară și ținutul barbar le găsim și la Herodot: „De ce limbă s-au folosit pelasgii, eu cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este permis să facem o concluziune după pelasgii ce mai există și astăzi în orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei, lângă mare) și cari locuiau odatî în regiunea numită astăzi Thessaliotis … de asemenea, dacă vom avea în vederea limba pelasgilor, cari au întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont și care locuise mai înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că pelasgii s-au folosit de o limbă barbară. (...) În ce privește însă neamul hellenilor, aceștia încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg. (...) Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar”.

- „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceleia în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive, Memoriu asupra vechei și actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

- Marcus Tullius Cicero (03.01. 106 î.e.n. - 07.12.43 î.e.n.)  afirmă că limba poporului său este o limbă barbară coruptă (Barbaries domestica). O limbă barbară înseamnă o limbă rustică, vulgară. Și Isidor din Sevilla spune că cea mai veche limbă latină a fost numită lingua prisca, adică limba bătrână.

- Marele poet roman Horațiu face următoarea afirmație în opera sa Odele: „Colhii și dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină”.

- „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinești, adeca acei corecte, totuşi dacă vom avea a grăi oblu, limba românească e muma limbii cei latineşti.” – Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, 1812

- „Limba lor [a românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” – Antonio Bonfini, istoriograf italian la curtea lui Matei Corvin


- „Dachii prea veche a lor limbă osebită având, cum o lăsară, cum o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nici să poate socoti, nici crede...” – Constantin Cantacuzino
 
- Al. Busuioceanu afirmă în cartea sa Zamolxis, în urma cercetărilor făcute în arhivele mai multor biblioteci din Spania, că hispanicii din secolul al XV-lea se considerau descendenții geților.

- Miceal Ledwith, fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj afirmă următoarele: „Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească.” Această declarație șocantă pentru marea majoritate a oamenilor a fost făcută în 16 decembrie 2012.

În concluzie, putem afirma că deși romanii au cucerit doar 14% din Dacia, ei nu au reușit să învețe limba dacilor și nici nu au reușit să-i cunoască teritoriile pe tot parcursul celor 165 de ani de domnie, așa cum nu au reușit să-i romanizeze pe egipteni timp de 425 de ani, pe greci în cei 640 de ani, pe evrei în 325 de ani sau pe britanici în cei 400 de ani de domnie.


Citiți și:
Despre originea traco-getă a mitului hiperboreenilor
Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român


yogaesoteric
4 martie 2015
 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga