Extractul de ginkgo biloba stimulează şi susţine proliferarea celulelor stem nervoase

de Cristina Georgescu

Gingko biloba este utilizat ca remediu terapeutic încă din cele mai vechi timpuri, însă modul în care acționează la nivelul creierului, îmbunătățindu-i performanțele, a fost descoperit abia recent, de o echipă de cercetători chinezi.

La mijlocul anului 2013, profesorul Yuliang Wang împreună cu echipa sa de la Universitatea de medicină Weifang, China, publicau rezultatele unui studiu referitor la efectele extractului de gingko biloba asupra proliferării celulelor stem neurale.

Celulele stem – celule nediferențiate ce au capacitatea de a se înmulți și diferenția, pentru a produce noi celule specializate – există într-un număr foarte mare la nou-născuți şi copii mici, deoarece ele susţin formarea și dezvoltarea ţesuturilor într-un timp relativ scurt. Pe măsură ce fiinţa umană înaintează în vârstă și perioada de creștere se încheie, numărul celulelor stem se reduce gradat, rămânând doar atâtea câte sunt necesare pentru a asigura într-un ritm lent reînnoirea ţesuturilor, precum şi refacerea acestora atunci când sunt afectate de diferite boli sau accidente.

La nivelul creierului, celulele stem neurale active proliferează pentru a putea compensa distrugerea neuronilor care apare în diferite afecţiuni acute sau cronice, cum ar fi, atacurile cerebrale ischemice, demenţa vasculară (boală datorată reducerii cronice a fluxului de sânge la nivelul creierului, ca urmare a unui accident vascular cerebral sau a unor serii de accidente vasculare) etc. Totuși, aceste mecanisme compensatorii naturale funcționează în anumite limite. S-a observat că numărul de celule stem neurale care intervin şi proliferează pentru a da naştere neuronilor necesari reparării ţesutului nervos afectat este insuficient. Tocmai de aceea, cercetătorii și-au orientat căutările pentru a descoperi o substanţă care să stimuleze proliferarea şi diferenţierea celulelor stem neurale.

Echipa condusă de prof. Wang a ales extractul de gingko biloba; studii anterioare arătaseră că acesta tratează efectiv şi fără efecte adverse pierderile de memorie şi afectările cognitive la pacienţi cu demenţă senilă (boală caracterizată de distrugerea progresivă a neuronilor la persoane în vârstă).

Experimentul cercetătorilor chinezi, derulat pe animale de laborator, a condus la rezultate promițătoare: s-a constatat că extractul de gingko biloba susţine şi prelungeşte proliferarea celulelor stem nervoase la şobolanii cu demenţă vasculară. Celulele stem au continuat să prolifereze chiar şi la 4 luni după încetarea administrării de gingko biloba. De asemenea, extractul a îmbunătăţit memoria şi capacitatea de învăţare la şobolanii respectivi.

Aceste descoperiri, publicate pentru prima dată în revista de specialitate Neural Regeneration Research, explică mecanismul prin care se produc anumite efecte terapeutice, cunoscute de mii de ani, pe care gingko biloba le are asupra creierului. Stimulând proliferarea şi diferenţierea celulelor stem neurale, creşte numărul de neuroni maturi noi la nivelul creierului, iar aceasta înseamnă creşterea „volumului de lucru” al sistemului nervos central și, în consecință, creşterea capacităţii de a memora, a vigilenţei şi a capacităţii de învăţare.

Proprietăți și utilizări terapeutice ale Gingko biloba, pe scurt

Gingko biloba este un arbore impresionant, ce trăiește pe Terra de peste 270 de milioane de ani, fiind cel mai vechi reprezentant al speciilor de plante. Menționat în cele mai vechi tratate de medicină chineză, scrise în urmă cu aproape 5000 de ani (în anul 2700 î.e.n.), gingko biloba este și astăzi una dintre cele mai importante plante folosite în scop terapeutic.

Principiile active conținute de frunzele și fructele sale au ca efecte: creştea fluxului sanguin la nivel cerebral şi la nivelul trupului prin relaxarea vaselor contractate, menţinerea unei concentraţii adecvate de oxigen la nivelul creierului, îmbunătăţirea memoriei şi a concentrării, creşterea puterii de învăţare, apariția și menținerea unei stări de vigilenţă mentală, precum și acţiune generală antioxidantă, antiinflamatoare, antiagregantă plachetar, de reglare a nivelului colesterolului din sânge și creşterea eficienţei metabolismului.

Datorită acestor proprietăți, gingko biloba este indicată în: boala Alzheimer, diferite tipuri de demenţă, pierderi de memorie, creşterea abilităţii de a învăţa, claudicaţie intermitentă (dureri la nivelul gambelor care apar fără un anumit ritm), sindrom Raynaud (dureri ale extremităţilor, mai ales la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare, ce apar ca răspuns la expunerea la frig), sindrom premenstrual, diferite probleme la nivelul ochilor, alte probleme legate de scăderea fluxului sanguin la nivel cerebral, cum ar fi: dureri de cap, ţiuituri în urechi, vertij, dificultăţi de concentrare, tulburări de stare, probleme ale auzului. De asemenea, gingko biloba este utilizată pentru tratarea astmului bronşic şi a bronşitei.

Descoperirea mecanismului prin care extractul de gingko biloba îndeplineşte la nivelul sistemului nervos acţiunile terapeutice cunoscute de mii de ani, constituie un sui generis pod peste timp între medicina tradiţională orientală şi cercetarea modernă.

Citiți și:
Celulele stem, miracolul reîntineririi şi rasayana
Pulberile din plante
Plantele au efecte care nu sunt doar de natură fizică

yogaesoteric
15 aprilie 2015

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More