Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
KALI – o dragoste la prima vedere

de Florica Steva

În anul al doilea de practică yoga, am început studiul celor zece Mari Puteri Cosmice din MAHA VIDYA YOGA. Acestea sunt Personificări Eterne ale lui DUMNEZEU.
Prima Mare Putere Cosmică în care urma să primim iniţierea era KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului. KALI a fost pentru mine o „dragoste la prima vedere” sau mai corect ar fi să spun chiar „dinainte de prima vedere”.
Încă din momentul în care am început să cunosc câte ceva despre ea, am simţit că mă atrage. Spre uimirea mea, o simţeam ca pe o fiinţă vie. Pe de altă parte, KALI mă înfricoşa. Teama faţă de ea era generată de reprezentarea ei iconografică, simbolică, ce-i poate părea neavizatului de-a dreptul terifiantă. Aceste sentimente contradictorii mă făceau să aştept cu nerăbdare iniţierea în MANTRA lui KALI, pe care am primit-o chiar de ziua numelui meu, în Duminica Floriilor a anului 1999.

În meditaţia de comuniune cu această Mare Putere Cosmică, realizată la curs imediat după iniţiere, am invocat-o şi am rugat-o să mi se reveleze printr-o stare la alegerea ei, pe care să o pot folosi ca stare „model” în meditaţiile (LAYA YOGA) pe care urma să le fac cu MANTRA ei. KALI mi s-a revelat ca o femeie frumoasă, puternică, de o puritate deosebită şi de o forţă imbatabilă. Nimic nu putea să-i stea în cale.

În urma acţiunii ei, Universul îmi apărea în viziunea mea interioară ca fiind verde, pur şi curat, el devenind astfel prin „curăţenia” pe care Marea Putere Cosmică a Timpului o făcea în întregul Univers.

Am simţit foarte clar cum acţionează KALI, care este rolul ei în evoluţia spirituală şi toate acestea mă uimeau, deoarece constatam că ea nu mai era pentru mine Marea Putere Cosmică a Morţii prin devorarea Timpului şi nu avea nimic rău sau morbid. Contrar aşteptărilor mele, KALI îmi apărea frumoasă, tânără şi strălucitoare, nu neagră şi teribilă. Era minunată, bună, extraordinară, simţeam pentru ea iubire şi recunoştinţă.

După ce cunoştinţele mele teoretice despre KALI s-au mai aprofundat, mi-am dat seama că mie, în meditaţiile de invocare şi comuniune pe care le făceam practicând LAYA YOGA cu MANTRA şi simultan concentrându-mă asupra YANTRA-ei lui KALI, aceasta mi se înfăţişa întotdeauna ca BHADRA KALI, Mama Divină plină de graţie, deoarece manifesta faţă de mine numai bunătate şi blândeţe.

Sunetul subtil al MANTRA-ei lui KALI a început să se audă chiar de la iniţiere. Era un sunet înalt, cristalin, plin de puritate, care mă fermeca şi mă făcea să mă topesc în el. Mă cuprindea o fericire şi un dor atât de mare, încât o chemam: „KALI, iubito, te aştept, vino!” Era ca o întâlnire cu o iubire mare.

Realizam zilnic meditaţii de tip LAYA YOGA cu KALI, folosind atât MANTRA primită la iniţiere, cât şi YANTRA ei. YANTRA este o diagramă geometrică în care sunt sintetizate caracteristicile esenţiale simbolice ale unei anumite Mari Puteri Cosmice, de exemplu, şi se foloseşte ca suport exterior de comuniune telepatică şi legătură spirituală cu respectiva Mare Putere Cosmică. Reuşeam să vizualizez YANTRA lui KALI destul de bine. La un moment dat, într-o meditaţie de acest fel, mi-a apărut viziunea YANTRA-ei ca şi cum ar fi fost cuprinsă de flăcări. Imaginea subtilă a YANTRA-ei era învăluită de flăcări aurii, de parcă YANTRA ar fi luat foc. Dani, instructorul de yoga, mi-a explicat atunci că prin concentrare şi focalizare pe acea YANTRA, am încărcat-o cu o energie specifică, ceea ce a determinat activarea şi dinamizarea acesteia. Prin flăcările acelea, KALI mi-a revelat unul din modurile ei de a se manifesta, şi anume focul.

Odată, KALI mi s-a revelat în meditaţie prin viziunea unui şarpe mare aflat în poziţie verticală, exact în faţa mea, astfel încât capul acestuia îmi ajungea până în dreptul lui AJNA CHAKRA. Şarpele simboliza KUNDALINI SHAKTI desfăşurată, trezită, deoarece se ştie că la nivelul fiinţei umane, KALI este chiar energia KUNDALINI.

Mă uimea pe atunci faptul că toate aceste aspecte aparent pur teoretice sunt, de fapt, vii şi perceptibile; adesea, o simţeam pe KALI ca pe o prezenţă  energetică aflată în faţa mea. Uneori îmi „vorbea”, îmi spunea că îmi va aduce cunoaşterea.

Într-o zi, când m-am aşezat să realizez meditaţia de comuniune cu KALI‚ ea mi s-a revelat imediat; am „văzut-o” uluitor de frumoasă şi de puternică, dar, spre uimirea mea, după puţin timp mi-a apărut şi viziunea unei alte femei, nevolnice, urâte, cocoşate; aceasta simboliza, de fapt, însumarea defectelor şi slăbiciunilor personalităţii mele efemere. KALI mi-a spus atunci, arătându-mi femeia: „O vezi? Să ştii că tot ce este rău, urât şi slab va trebui să dispară, deci şi această femeie va trebui «să moară»”. Înţelegând imediat mesajul celor spuse de KALI, am îndrăznit să o rog numai atât: „Te rog, fii blândă!” „Da, aşa voi face, voi «curăţa» cu blândeţe”, mi-a răspuns KALI şi trebuie să recunosc acum că tot ceea ce mi-a dăruit, mi-a dăruit cu bunătate şi blândeţe.

KALI este pentru mine o fiinţă vie, cu care pot vorbi, pe care o pot ruga diferite lucruri. După un timp în care nu prea îmi făcusem conştiincios SADHANA de adorare a ei, am rugat-o, într-o meditaţie, să mă ajute să evoluez spiritual şi să-mi elimin frica de moarte. Ştiam că ea are această putere, de a te scăpa de frică. Aşteptam să mi se reveleze, ca de obicei, dar nu apărea nimic. O chemam, o invocam, dar răspunsul era numai tăcere. Deodată, mi-am dat seama care ar putea fi motivul tăcerii ei şi am spus: „KALI, tu eşti «supărată» că nu am mai făcut nicio meditaţie cu MANTRA ta de mai mult timp. Am greşit, îmi pare tare rău, te rog, iartă-mă!” Cred că ea mi-a simţit regretul şi m-a iertat, deoarece după un timp mi s-a revelat ca noapte eternă. A fost pentru mine o surpriză foarte mare, nicio clipă nu mă mai gândisem, până atunci, la această ipostază a ei.

Am zis: „KALI, această ipostază a ta este cea mai greu de înţeles pentru mine”. Dar KALI şi-a păstrat neclintită ipostaza de „noapte eternă” şi atunci am urmărit să o înţeleg, mai bine zis să o simt. Treptat, am început să simt că în acea noapte eternă eu sunt infinită şi am trăit acea stare de beatitudine care dăinuie mult timp după meditaţie, dacă meditaţia este reuşită. Şi totuşi, deşi trăiam beatitudinea, tot nu înţelegeam. Şi i-am spus lui KALI: „Nu înţeleg, ştiu că noaptea eternă este PRALAYA şi că acolo nimic nu mai există, decât SHIVA cu Marile Puteri Cosmice şi fiinţele desăvârşite spiritual. Atunci cum de trăiesc eu acest sentiment de a fi infinită în noaptea eternă?” Atunci KALI mi-a spus doar atât: „Tu nu mori niciodată. Tu eşti veşnică, la fel ca mine”. Răspunsul ei m-a uluit. Nu întotdeauna înţelegeam, nu întotdeauna înţeleg, iar unele răspunsuri sunt uluitoare. Deşi uneori simţi nevoia de explicaţii mai ample, nu întotdeauna le primeşti atunci când le aştepţi.

KALI mi-a mai făcut un dar, arătându-mi-se ca BHADRA KALI într-un vis plin de învăţăminte, pe care îl voi povesti acum. Am visat că mă aflam, într-o primăvară, în tabăra spirituală yoghină de vacanţă de la Herculane. Se făcea că stăteam pe malul unui râu repede de munte, cum ar fi Cerna, un râu nu prea adânc, dar iute, care putea fi trecut păşind pe nişte bolovani alunecoşi. Pe malul pe care mă găseam eu mai erau şi alţi practicanţi yoga. Pe malul celălalt, se înălţa, chiar de lângă apă, un munte înalt. Cam trei sferturi din munte putea fi escaladat prin căţărare, deoarece, deşi era aproape vertical, mai existau şi nişte colţuri de stâncă de care te puteai agăţa. Ultima parte a muntelui, până sus la creastă, era formată dintr-un perete stâncos neted şi perfect vertical, mai înalt decât un stat de om. Noi trebuia să trecem muntele. Ceilalţi practicanţi yoga, tineri şi curajoşi, au trecut apa, s-au căţărat pe munte, iar pe ultima porţiune, cea netedă, şi-au luat avânt, s-au prins cu mâinile de coama muntelui şi, printr-un elan puternic, s-au săltat peste ea, trecând dincolo. Eu mă uitam cu groază şi mă gândeam că mie îmi este frică şi să trec râul, darămite să mă caţăr pe munte.

Pe când stăteam pe malul apei, nehotărâtă şi îngrozită, văd că apare lângă mine BHADRA KALI, sub chipul unei femei tinere, vitale şi frumoase şi îmi spune: „Văd că ţi-e frică să treci. Închide ochii şi ia-mă de mână, că te conduc eu”. Aşa am făcut, dar când – după un timp – am deschis ochii, am constatat cu uimire şi cu groază că BHADRA KALI mă adusese nu peste apă, ci în oraşul de la poalele muntelui, unde nu mai era nici vorbă de râu, munte, yoghini sau altele. Am început să plâng cu disperare şi să întreb: „KALI, unde m-ai adus?”. Ea mi-a spus: „Am văzut că îţi era atât de frică să treci râul, încât mi-a fost foarte milă de tine, de asta te-am adus aici”. Atunci am înţeles că BHADRA KALI îmi dăduse, cu multă blândeţe, o lecţie din care reieşea că, în lipsa lucidităţii şi a discernământului spiritual, mila faţă de mine însămi şi faţă de slăbiciunile mele mă poate duce undeva foarte departe de eliberarea spirituală, acolo unde plânsul şi regretele amare sunt zadarnice.

Relaţia mea cu KALI nu a încetat. Uneori, când ştie că am nevoie de ajutorul ei, mă susţine, plină de dragoste. Mă voi întâlni cu ea şi în ipostaza de contraparte feminină sau energie a lui SHIVA MAHAKALA în cadrul cursului de KALA CHAKRA, la care m-am înscris de curând sau poate chiar şi în alte împrejurări, uneori decisive, din viaţă.


Fragment din cartea Drumul spre divina lumină, de Florica Steva.


Citiţi şi:
KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului
Kali este corpul, mintea şi inima lui Dumnezeu
Marele yoghin Ramakrishna despre adorarea lui KALI
 

yogaesoteric
25 mai 2015
 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga