Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Societate >
Datoria externă a României

de Aurel Cordaș


România, care nu avea datorii externe în anul 1989, a acumulat în decursul a 25 de ani o datorie externă totală uriaşă care, în primele luni din anul 2014 ajunsese la 94 miliarde euro. Vom căuta să înțelegem în continuare, în mare, cum a fost posibil să ne îndatorăm cu cca. 100 miliarde euro?!

1. Privatizarea

Primul pas în formarea datoriei naţionale a constituit-o privatizarea principalelor companii de stat şi utilităţi publice, motivat de politica de desfiinţare a mecanismului economic centralizat şi trecerea la mecanismul pieţei libere, concretizat în următoarele etape: liberalizarea preţurilor, a comerţului şi a pieţei de capital (pieţe pe care sunt emise şi negociate valori mobiliare – acţiuni, obligaţiuni etc. – pe termen mediu şi lung). Privatizarea a fost motivată şi de faptul că firmele de stat erau, în parte, ineficiente, cu un management defectuos care încuraja corupţia.

Privatizarea în sine nu a produs minuni, deoarece nivelul eficienţei economice este legat de calitatea reformelor structurale pe termen mediu şi lung, calitatea managementului, a marketingului şi a bunelor intenţii. Avuţia, activele (totalitatea mijloacelor economice dintr-o unitate economică) ţării au fost risipite fie printr-o privatizare care ridică multe semne de întrebare până la fraudă, fie prin „căpuşare”. În felul acesta a fost absorbit tot potenţialul economic al firmelor mari, falimentându-le, creând astfel şi probleme sociale. Altfel exprimat, „corupţia suge din puterea naţiunii”, spunea J. Biden, vicepreşedintele SUA, aflat în vizită în România.

Imensele datorii ale întreprinderilor economice de stat au mărit deficitul public (bugetar) implicit efortul financiar de a finanţa datoria publică (suma totală a datoriilor unui stat – guvern, instituţii publice etc. – provenite din împrumuturi interne şi externe la un moment dat pentru a acoperi deficitul public).

În concluzie, privatizarea nu s-a făcut în beneficiul românilor care prin munca lor au format averea naţională. În urma privatizării ne-am ales cu: un sistem bancar străin, distribuţia energiei, a petrolului, a gazului metan în mare parte făcută de străini, industria proprie demolată, în locul ei apărând mari centre comerciale, şomaj, lipsă de locuri de muncă... Iar statul se împrumută de la tot felul de entităţi financiare, pentru a putea plăti salariile bugetarilor şi pensiile.

2. Falimentarea băncilor

După părerea unor experţi bancari, paguba totală înregistrată de bugetul statului cât şi de deponenţi datorită falimentelor provocate se estimează că se ridică la peste 5,5 miliarde de euro.

BNR, ca bancă centrală, constituie autoritatea monetară a statului, hotărând obiectivele directoare ale menţinerii stabilităţii monetare, volumul şi structura masei monetare, dobânzile, pornind de la dobânda de refinanţare, cursul de schimb al leului în raport cu alte valute şi situaţia balanţei de plăţi a ţării. Având în vedere că una din funcţiile BNR constă în autorizarea, reglementarea şi supravegherea instituţiilor de credit, rezultă că BNR, deşi dispunea de toate pârghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din ţară, le-a acoperit de fapt prin cererea de trecere la datoria publică a creditelor clientelare oferite de bănci, fără garanţii serioase. Altfel spus, BNR, sub conducerea lui Mugur Isărescu, nu a luat toate măsurile necesare în cazul marilor falimente a unor entităţi economice ca: Banca Agricolă, Banca Albina, Bankoop, Columna Bank, Credit Bank, Dacia Felix, Banca Turco-Română, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Populară Română, Nova Bank, Fortuna, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Română de Scont.

Clientela politică a fost principala beneficiară a creditelor neperformante (credite nerestituite la scadenţă); vezi în special cazul Bancorex.

Falimentul Băncii Agricole a provocat un prejudiciu de peste 800 de milioane de dolari. Această bancă a fost privatizată pentru numai 15 milioane dolari, după ce s-a cheltuit cca. 1 miliard de euro pentru a o aduce pe linia de plutire – altfel spus, pentru a fi pregătită pentru privatizare – bani proveniți din buzunarul contribuabililor. 

Credit Bank a acordat mai multor beneficiari credite de peste 20 milioane de dolari, care nu au fost restituite.

Crahul Băncii Albina a adus mari necazuri în conturile a peste 30 000 de deponenţi, care au pierdut cca. 23 milioane de dolari.

Preluarea la datoria publică a portofoliului de credite neperformante (peste 75% din creditele totale nu mai aveau şanse să fie restituite) de la Bancorex, ca şi de la Banca Agricolă, a fost o decizie greşită. La o analiză atentă, rezultă că sub 40% din totalul creditelor îndeplineau condiţiile creditelor neperformante rezultate din politicile guvernului Văcăroiu (credite pentru energie, agricultură etc.). Restul de 60% erau credite acordate persoanelor fizice sau juridice. Altfel spus, Bancorex, şi nu numai, a fost mama miliardarilor de carton.

3. Aventurile leului greu după Revoluţie

Ca şi cum efortul de privatizare nu era suficient, în ciuda faptului că producţia naţională a scăzut brusc şi continuu, BNR, ca bancă centrală se foloseşte de una din funcţiile sale de reglare a volumului masei monetare şi emite în cantităţi mari bancnote şi monede ca mijloace legale de plată, în loc ca volumul masei monetare aflată în circulaţie să fie redus.

Cu riscul de a cădea în didacticism, pentru a fi mai expliciţi, amintim cauzele care determină creşterea masei monetare: sporirea volumului valoric al tranzacţiilor, scăderea vitezei de rotaţie a banilor, acoperirea deficitului bugetar, convertibilitatea/ schimbul valutar al monedei străine în monedă naţională.

Banii numerar sunt reglaţi numai de către Banca Naţională (emisiune/retragere din circulaţie).
Banii scripturali sunt reglaţi de către Banca Naţională şi de băncile comerciale (operaţii de credit).

Operaţiunile/căile care asigură creşterea masei monetare sunt: acordarea de credite de către bănci, emisiunea monetară a băncii centrale, scăderea ratei rezervelor obligatorii monetare ale băncilor comerciale, schimbul valutar (efectuat, în principal, de către bănci) al monedei străine convertibile (cumpărare) în monedă naţională (vânzare).

Rezultatele politicii monetare defectuoase s-a materializat într-o economie inflaţionistă (dezechilibrul între masa monetară şi nevoile economiei reale, ce se manifestă prin creşterea preţurilor).

Astfel, în perioada 1990-1996 s-a emis şi pus în circulaţie „mărunţiş” de 1, 5, 10, 100, 500 lei, precum şi hârtii de valoare de 200, 500, 5000 şi 50000 lei.

Începând cu 1997 au mai intrat în circulaţie bancnotele de 1000, 5000, 10000 lei reconcepute grafic.

Nu putem omite faptul că imediat după Revoluţie, raportul leu/dolar era de 10/1, iar la finele anului 2004 devalorizarea leului faţă de dolar (reducerea oficială a valorii unei monede faţă de etalonul în care este exprimată şi scăderea cursului/preţului ei de schimb pe piaţa valutară) a dus moneda naţională la nivelul de cca. 34 000 lei/dolar; rezultă că leul s-a devalorizat de aproximativ de 3400 ori.

Devalorizarea leului prin rata de schimb leu/dolar la care se adaugă apropierea preţului energiei electrice la preţurile internaţionale etc. a avut ca efect decapitalizarea (capital = valori rezultate din activităţi economice şi care participă la producerea altor bunuri destinate vânzării) întreprinderilor şi, implicit, creşterea dimensiunii blocajului financiar şi a arieratelor (obligaţii financiare ajunse la scadenţă şi neachitate, înregistrate de o serie de unităţi economice de stat).

Astfel, între anii 1994-2005 valoarea obligaţiilor financiare neachitate la scadenţă au ocupat ca pondere 85% din totalul cheltuielilor bugetare. Acestor arierate li s-au adăugat împovărătoarele credite neperformante, care agravează problema prin contaminarea sistemului bancar.

Fraudele şi lipsa de competenţă în gestionarea avuţiei naţiunii a îmbrăcat, de fapt, haina acestor arierate. Şi ca să se pună capăt la toate, reanimarea entităţilor economice aflate în lipsă de lichidităţi s-a făcut prin infuzie de capital. Astfel, toate pagubele s-au acoperit tot de la buget.

Aşadar o formă specifică a blocajului financiar o constituie datoriile către buget care atingeau, în jurul anului 2000 suma de 40 miliarde lei, din care peste jumătate erau la bugetul republican, iar diferenţa la bugetul asigurărilor sociale. Guvernul, fără o analiză diferenţiată a datoriilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, a cerut trecerea acestor sume la datoria publică, contrar tuturor legilor economiei de piaţă.

Evident totul amplifică deficitul bugetar şi implicit datoria publică (angajamente contractate direct de către Ministerul Finanţelor Publice pentru administraţia publică centrală şi de către administraţia publică locală), care este în mare măsură rezultatul deficitului bugetar. Astfel se ajunge să se cheltuiască mai mult decât se produce, la nivel naţional. Pentru a se putea acoperi această diferenţă dintre cheltuieli şi veniturile publice, adică pentru a acoperi deficitul bugetar (public), statul ia credite şi prin aceasta se îndatorează şi mai mult (adică aceste resurse atrase măresc datoria publică), reducând libertatea economică şi politică a statului.

Acest împrumut de stat (public) se acordă de bănci, în principal, pe baza emisiunilor titlurilor de stat pe termen lung/efecte publice (obligaţiuni, bonuri de tezaur, bilete de ordin, trate etc.; aceste titluri de credit sunt purtătoare de dobândă şi de regulă pot fi transmisibile înainte de scadenţă).

Analiza pe structură a datoriei guvernamentale (datoria publică directă) arată că emisiunea de titluri guvernamentale (de stat) reprezintă cam 51% din datoria totală, diferenţa fiind acoperită din împrumuturi externe.

Acoperirea deficitului bugetar a fost o acţiune extrem de costisitoare, având în vedere evoluţia datoriei publice şi a sporirii serviciului datoriei publice (plăţi de rate de capital, dobânzi şi comisioane deja efectuate anual pentru plata datoriei externe totale). Astfel, rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost de 38,7% în perioada ianuarie-februarie 2014, comparativ cu 41,9% în anul 2013.

Au existat şi alte măsuri luate de guvernanţi după ureche ca, de exemplu, restructurarea activităţii miniere, care a produs cheltuieli uriaşe şi a creat probleme sociale nerezolvate în totalitate nici până astăzi. Bugetul a fost din nou grevat de plata unor sume uriaşe, crescând iarăşi deficitul bugetar (public) și implicit datoria publică directă (datoria statului).

4. Factorii care au contribuit la explozia datoriei externe totale (atât a datoriei publice directe – datoria statului – cât şi a datoriei publice negarantate – datoria privată). Structura datoriei externe în perioada 2007-2014

Unul din principalii vectori a căror rezultantă comună a generat mărirea datoriei externe, atât publice cât mai ales a celei private, a fost dezvoltarea rapidă a sistemului bancar prin investiţii străine, la care se adaugă creşterea veniturilor populaţiei asociată cu dorinţa de consum excesiv.

Din păcate, marile credite s-au îndreptat cu precădere către sectorul operaţiilor speculative imobiliare, către zona administraţiei publice, adică zona unde statul consumă bani mulţi în scopuri neproductive. Ramuri ale economiei ca agricultura, industria etc., care cu siguranţă ar fi contribuit la creşterea și dezvoltarea economică reală nu au mai beneficiat de credite.

Deficitul public (bugetar) se adânceşte în România, datorită câtorva caracteristici nefavorabile:
- ponderea, încă redusă, a activităţii productive şi a investiţiilor în totalul activităţii economice;
- sporirea datoriei publice;
- ritmul importurilor este mai mare decât ritmul exporturilor;
- evaziunea fiscală;
- prezenţa unei economii subterane;
- supraevaluarea unor devize de lucrări;
- sifonarea banului public etc.

Statul roman a continuat să consume mai mult decât produce şi din această cauză datoria publică directă (suma totală datorată de stat, ca urmare a obţinerii unor împrumuturi interne şi externe) va necesita o creştere corespunzătoare a necesităţilor de finanţare. Astfel, din 2007 (58,6 miliarde euro), an premergător crizei, datoria externă totală practic s-a dublat până în anul 2014 (94 miliarde euro), iar datoria publică directă (datoria statului) în perioada analizată a crescut de 3 ori – în 2007 era de 8 miliarde euro, iar în anul 2014 era de 29 miliarde euro.

Dacă gradul de îndatorare prin datorie externă totală în 2007 era de 47%, până în 2014 acesta a crescut, situându-se în medie peste norma europeană de 60% din PIB.

Pentru încadrarea şi implicit respectarea regulii de aur privind limita maximă a deficitului bugetar – 3% din PIB, a datoriei publice – 60% din PIB, guvernul României a încercat să ia o serie de măsuri, cele mai importante fiind:
- o majorare de 3,3% a contribuţiei sociale;
- reducerea sporurilor şi altor beneficii;
- îngheţarea angajărilor în sectorul public şi eliminarea posturilor vacante;
- reducerea cheltuielilor curente;
- economii la pensii printr-o mai bună raţionalizare a pensiilor de invaliditate şi a pensionărilor anticipate;
- reevaluarea taxelor pe proprietate;
- majorarea accizelor (taxe pe produsele considerate de lux).

Menţionăm că finanţarea deficitului bugetar (public) se realizează prin:
- creşterea obligaţiilor fiscale;
- împrumuturi prin emisiune de obligaţiuni şi bonuri de tezaur;
- emisiune de monedă nouă.

Atunci când deficitul public este acoperit cu împrumuturi pe termen lung, aceste surse atrase vin şi încarcă, cu alte cuvinte măresc datoria publică. Deci, datoria naţională (publică) este în mare măsură rezultatul deficitului bugetar.

Continuăm periplul nostru cu analiza structurii datoriei totale pe anul 2010, care atingea suma de 92,5 miliarde euro, în creştere cu 55% faţă de finele anului 2007 (59 miliarde euro). Din aceste 92 miliarde euro, 72,9 miliarde euro sunt datorii externe pe termen mediu şi lung, iar 19,6 miliarde euro datorii pe termen scurt (mai puţin de un an).

În ce priveşte structura datoriei potrivit datelor BNR, din 92,5 miliarde euro, 16,2 miliarde euro era datoria publică directă (stat), 9 miliarde euro era datoria BNR către FMI, iar 37,7 miliarde euro reprezintă datoria publică negarantată/datoria privată (angajamente negarantate public), altfel spus datoria sectorului real (companii financiare).

Datoria publică garantată (angajamente contractate de companii cu capital majoritar de stat/privat şi garantate de Ministerul Finanțelor Publice)

Din datoria publică externă negarantată (datoria privată) sau datoria sectorului real o  mare parte se regăsește în sectorul serviciilor financiare de consum şi nu în sectoarele productive. Într-o exprimare mai simplistă, ne-am îndatorat pentru consum şi nu pentru a produce. Potrivit cifrelor citate de Mugur Isărescu, jumătate din populaţia activă a ţării, adică 4,5 milioane de locuitori, au luat credite pentru consum.

Am ajuns cu analiza evoluţiei datoriei externe totale la data de 28.02.2014, când aceasta atingea suma de 94 miliarde euro, din care datoria externă pe temen lung era de 77 miliarde euro, cu o pondere de 78%, iar datoria externă pe termen scurt de 17 miliarde euro.

În ce priveşte structura datoriei externe totale, potrivit BNR, la finele lunii februarie 2014 ponderea cea mai mare în datoria externă pe termen lung (77 miliarde euro) o deţine datoria privată / datoria publică negarantată (36 miliarde euro), cu un procent de 47%.

Raportat la datoria publică directă de 29 miliarde euro, este evident că aceasta are o pondere relativ scăzută faţă de datoria externă totală (31%) şi implicit în datoria externă pe termen lung (38%). Suma de 29 miliarde euro o regăsim în investiţiile statului şi în alte cheltuieli bugetare. În plus, suma de 29 miliarde euro ce reprezintă datoria statului (datoria publică directă) este sub plafonul stabilit de UE, adică sub 60%.

Într-o exprimare simplificată, faptul că datoria externă totală este structurată în principal pe datoria publică directă (datoria statului) plus datoria publică negarantată (datoria particularilor, a populaţiei) care se apropie de limita maximă de 60% din PIB, ar trebui să reprezinte pentru guvern un motiv de îngrijorare, situând România între nevoia de austeritate şi nevoia de dezvoltare economică.

5. România între nevoia de austeritate şi de dezvoltare economică

Politica bugetară înglobează politica veniturilor (politica fiscală) şi politica cheltuielilor publice. Indicatorul cel mai adevărat al realismului politicii bugetare este reprezentat de deficitul bugetar (diferenţa cu care veniturile bugetare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare).

Dincolo de regula de aur privind limita maximă a deficitului bugetar şi a datoriei publice în UE – deficitul public (bugetar) - 3% din PIB; datoria publică - 60% din PIB – în concepţia FMI, un deficit bugetar restrâns, adică o mică depăşire a veniturilor de către cheltuielile statului, este o condiţie indispensabilă atât a evitării unei inflaţii mărite, cât şi a obţinerii unui echilibru economic.

Şi din punctul de vedere al autorităţilor române publice, pentru a menţine sustenabilitatea datoriei trebuie continuate măsurile de austeritate. Aceste măsuri frânează şi mai mult dezvoltarea activităţii economice prin efectul pe care îl au asupra unei societăţi supraîndatorate pentru consum. Până la un punct, toată lumea are de câştigat în urma unui deficit bugetar, după cum urmează: guvernul realizează obiectivele economice şi sociale peste ce i-ar permite veniturile încasate; bugetarii îşi pot vedea salariile mărite; ministerele pot obţine alocaţii suplimentare; investitorii financiari pot obţine venituri (dobânzi) frumoase din cumpărarea titlurilor guvernamentale (de stat) cu care se finanţează deficitul bugetar; băncile comerciale pot găsi în titlurile financiare de stat plasamentele ideale, practice, fără risc, pentru banii străini în depozitele lor.

La împrumuturile statului de pe piaţa internă şi externă trebuie avut în vedere şi dobânzile, care sunt suportate tot de la buget, adică tot de către contribuabili. Povara plăţilor pentru dobânzi la datoria contractată în contul deficitului bugetar anterior constituie un handicap cu care se porneşte în construcţia bugetului pe anul următor, implicit oportunităţi de dezvoltare pierdute.

Banii injectaţi în economie în ultimii ani, prin îndatorare, nu au fost folosiţi judicios, atât la scară micro cât şi la scară macroeconomică. Astfel, este greu de ghicit ce parte a economiei a înghiţit aceste milioane de euro împrumutate: băncile (o mică parte), un aparat birocratic supradimensionat, clientela politică, reparaţii şi cârpeli ale lucrărilor prost făcute; ce rămâne, se împarte în urma unor calcule politice la sănătate, cultură, învăţământ, agricultură, armată, asistenţă socială, sport etc.

Istoria ne arată, încă din Antichitate şi până astăzi, că existenţa socială şi prosperitatea unui popor nu sunt compatibile cu hoţia, evaziunea fiscală, corupţia, lipsa de competenţă. În plus, nu se poate „culege” dacă nu se „seamănă”. Altfel spus, nu putem vorbi de creştere economică fără investiţii străine şi româneşti ce stimulează cererea, creşterea exporturilor, dezvoltarea agriculturii, industriei, turismului, expansiunea creditului, scăderea ratei dobânzii, avantaje fiscale, atragerea de fonduri UE. În caz contrar, după cum spunea dl prof. univ. dr. Ilie Şerbănescu „... nu avem altă soluţie decât împrumuturile... pentru că, chiar dacă nu plătim nici pensiile, nici salariile bugetarilor, tot nu s-ar achita datoriile”.


Bibliografie selectivă
G. Bivolaru - Adevăruri zguduitoare despre conspiraţia bancară şi sclavia modernă a dobânzii, Ed. Shambala, Bucureşti, 2011.
N. Dobrotă - A.B.C.-ul economiei de piaţă moderne, Ed. Viaţa Românească, 1991.
C. Modoran - Cercul vicios al datoriei externe, Rev. Semnele timpului, Bucureşti, 2011.
I. Şerbănescu - România sub tirania cifrelor mici, Ed. Universal DALSI, Bucureşti, 2002.
 
Articol preluat din revista Lohanul, nr.30.
 

Citiţi şi:
Privatizarea în România – un jaf naţional
Criza europeană, datoriile suverane şi moneda euro


yogaesoteric
4 iunie 2015


 

 

Articole publicate recent

> 17 DecembrieAmerica a generat o reţea de transfer a armelor de provenienţă rusească, din stocurile vechi ale armatelor est europene, către teroriştii sirieni

> 16 DecembrieCum am ajuns sa fim cetăţeni cu mai multe viteze. Secretul sclaviei printre muncitorii români: nu este doar un fapt divers

> 15 DecembrieEșecul moral al civilizației euro-atlantice

> 15 DecembrieGheorghe Piperea: «Așa-zisa piaţă liberă și dereglementată actuală parcă este inspirată din romanul lui Orwell, 1984»

> 15 DecembrieAnunţul care îi îngrijorează pe americani: ruşii au la dispoziţie cea mai periculoasă armă cibernetică creată vreodată

> 14 DecembrieO legendă a Hollywoodului rupe tăcerea: «Am fost violată și abuzată sexual în copilărie și concediată pentru că nu am vrut să mă culc cu şeful meu»

> 14 DecembrieViktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!

> 13 DecembrieAcești oameni credeau că sunt singurii locuitori de pe Pământ. Povestea tribului Korowai, care își construiește casele în vârful copacilor

> 13 DecembrieDespre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

> 13 DecembrieTurcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului

> 12 DecembrieItalienii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii vaccinării obligatorii

> 12 DecembrieStudiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

> 12 DecembrieMoscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani

> 11 DecembrieUn articol mai actual decât oricând. Groparii aurului românesc!

> 10 DecembrieLegea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE

> 9 Decembrie«Hârtie pentru apă»: Două surori fac şi vând origami ca să ajute la construirea de fântâni în lume

> 9 DecembrieAnchetă internă la DNA. Mesajul lui Kovesi către procurorii DNA după apariţia la RTV a înregistrărilor compromiţătoare

> 9 DecembrieLovitură de grație dată de Trump insurgenței siriene. CIA nu îi mai sprijină pe rebelii care luptă împotriva lui Bashar al-Assad

> 8 DecembrieDezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

> 8 DecembrieVideo stupefiant: unul dintre teroriștii de la Londra se plimba acum doi ani cu steagul ISIS pe stradă. A făcut și declarații pentru un post tv

> 7 DecembrieCercetătorii au descoperit un mecanism fascinant al creierului: poate avea o viteză de răspuns de 10 ori mai mare decât clipitul

> 7 DecembrieAdio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet

> 7 DecembrieArtistul Paul Grigoriu jr. susține Coaliția pentru Familie

> 7 DecembrieBeți de fericire, jucăm în continuare

> 6 DecembrieA fost creată cea mai mare hartă virtuală a Universului, ce conţine 2 bilioane de particule digitale

> 6 DecembriePutin ripostează! Rusia a expulzat 755 de diplomați americani după noile sancțiuni impuse Moscovei

> 6 DecembrieAvertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

> 5 DecembrieNorvegia a refuzat UE de trei ori şi a ajuns ţară de milionari

> 5 DecembrieOficial rus: Sistemul antibalistic din România ameninţă Rusia, NATO generează o cursă a înarmării

> 4 DecembrieGrupul de hackeri Anonymous: NASA pe cale sa faca un anunț major

> 4 DecembrieSuedia, țara unde femeile au dispărut de pe străzi de frica imigranţilor

> 4 DecembrieCâteva comentarii pe marginea Deciziei 68 a Curţii Constituţionale din România

> 4 DecembrieANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga