Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Focalizarea creatoare benefică asupra momentului prezent ne face mai fericiţi, mai armonioşi şi mai sănătoşi



Scufundarea creatoare în realitatea clipei prezente se realizează prin îmbunătăţirea atenţiei şi aceasta implică să trăim acum şi aici
 

Ajungând la muncă, îţi parchezi maşina şi realizezi că nu îţi aminteşti cum ai ajuns acolo. Terminând de lecturat o pagină a unei cărţi, eşti frustrat că nu ai înţeles ceea ce tocmai ai citit. În timpul unei conversaţii, devii dintr-o dată conştient că nu ştii ce ţi-a spus persoana cu care vorbeşti. Te gândeşti la vacanţă în timp ce citeşti un raport sau îţi aminteşti o discuţie dureroasă cu un prieten, în loc să fii atent la condus sau la conversaţie.

Aceste episoade neplăcute sunt simptomele unei minţi neatente. Fie că mintea călătoreşte în trecut sau în viitor, fie că gândurile care gonesc prin mintea noastră au fost utile, plăcute sau inconfortabile, consecinţele sunt aceleaşi. Am ratat în acest fel clipa prezentă, experienţa momentului prezent, în desfăşurarea lui. Mintea noastră a fost răpită şi proiectată în timp.

Printr-un fenomen diferit de visarea deliberată cu ochii deschişi, mintea noastră este deviată aproape jumătate din timp, conform unor studii în care oamenii raportează prin smartphone ce fac, ce simt şi ce gândesc pe parcursul zilei. Astfel de „cotituri“ mentale sunt corelate cu o stare de spirit nefastă. Stresul psihologic cronic care afectează milioane de oameni poate apărea când mintea este măcinată de gânduri, îngrijorare sau frică referitoare la multe subiecte. Această atenţie difuză şi instabilă afectează şi eficienţa. În momentele în care este necesar să luăm decizii rapide şi să acţionăm prompt, consecinţele unei atenţii şi percepţii distrase pot fi fatale.

Opusul vagabondajului mental este o atentă focalizare a minţii. Atenţia este un mod de a fi angrenaţi în momentul prezent, fără să evaluăm sau să reacţionăm emoţional. Mii de studii au adus dovezi în sprijinul faptului că antrenamentul pentru a deveni mai atenţi reduce stresul psihologic şi îmbunătăţeşte atât sănătatea mentală, cât şi pe cea fizică, ameliorând depresia, anxietatea, singurătatea şi durerea cronică.

Practicile moderne de meditaţie îşi au originea în obiceiuri care sunt de milenii parte integrantă a tradiţiilor orientale

Mai mult de 250 de centre medicale din lume oferă acum terapii bazate pe meditaţie şi conştientizare, pentru tratamentul tulburărilor de comportament şi al altor boli. Studiile efectuate au indicat existenţa unui mecanism surprinzător în cazul acestor terapii. Capacitatea de conştientizare se amplifică, într-o mare măsură, prin antrenarea atenţiei şi a stării de focalizare a minţii. Deşi jocurile video şi medicaţia pot amplifica pe termen scurt starea de atenţie (pe termen lung având, însă, efecte nefaste), antrenamentul gradat în practica meditaţiei le conferă pacienţilor, într-un mod unic şi pe termen lung, capacitatea de a-şi direcţiona atenţia la voinţă în marea de stimuli interni şi externi şi le permite, de asemenea, o mai profundă conştientizare a ceea ce se petrece în clipa prezentă. Extrapolarea descoperirilor din cadrul grupurilor mici de indivizi la scara unei societăţi rămâne încă un aspect de cercetat. Ideea esenţială este: cu cât mai mulţi oameni vor realiza un astfel de antrenament, cu atât vom fi cu toţii mai fericiţi şi mai sănătoşi. Mai ales acum, după 2012, când omenirea a depăşit un prag important al evoluţiei sale spirituale, graţie noilor condiţii create în acest fel, preocuparea pentru spiritualitate în general şi pentru tehnicile meditative în particular va deveni un aspect pregnant în viaţa unui număr tot mai mare de oameni.

Vindecarea tristeţii

Conştientizarea profundă a ceea ce se petrece în clipa prezentă este un antidot al gândurilor obsesive, al îngrijorării şi al fricii

De milenii, tradiţiile orientale au folosit diferite forme de meditaţie profundă ca soluţie pentru a rezolva enigma suferinţei umane. Textele străvechi detaliază exerciţii precise pentru cultivarea atenţiei faţă de experienţa perceptivă în curs de desfăşurare, dar şi asupra gândurilor fără şir. De atunci, oamenii au practicat exerciţii de conştientizare, susţinând că îşi îmbunătăţesc starea de claritate şi de calm a minţii şi chiar îşi prelungesc durata vieţii.

O categorie largă de practici pentru focalizarea atenţiei abordează o senzaţie specifică, de exemplu, respiraţia. Practicantul este sfătuit să îşi menţină atenţia trează şi să îşi refocalizeze mintea asupra senzaţiilor imediate când atenţia sa deviază. O altă categorie de practici, care pot fi numite receptive sau de monitorizare ori de veghere deschisă, îndrumă participanţii să observe, clipă de clipă, ce pătrunde şi ce iese din conştiinţă. Să ne imaginăm că auzim sunetul slab al unei sirene de pompieri. Sunetul devine din ce în ce mai puternic, pe măsură ce maşina pompierilor se apropie, apoi din ce în ce mai slab, pe măsură ce maşina se îndepărtează. Este posibil să observăm că la început sirena a făcut parte dintr-o vastă mare de sunete, apoi a devenit cel mai strident sunet, şi apoi a dispărut din nou în fundal. Gândurile, emoţiile şi alte senzaţii se pot amplifica şi pot diminua în mod similar, în timp ce noi rămânem într-o stare de veghe vigilentă. Mulţi înţelepţi au susţinut că realizarea repetată a acestor forme de meditaţie este o cale de amplificare a conştienţei în viaţa de zi cu zi.

Abia spre finalul anilor ’70, cercetarea practicilor de amplificare a conştienţei a început să capete avânt în ştiinţele medicale şi psihologice. În acele vremuri, biologul Jon Kabat-Zinn de la Şcoala medicală din cadrul Universităţii din Massachusetts a dezvoltat un program ambulatoriu numit generic MBSR – Mindfulness-based stress reduction (în limba română, am putea traduce această sintagmă prin „Diminuarea stresului prin meditaţie profundă şi conştientizare“) care include un manual pentru instructori. Programul de 8 săptămâni pune accentul pe două aspecte ale atenţiei: capacitatea de a ne focaliza atenţia la voinţă, diminuând procesele reflexive şi împuţinând gândurile, pentru ca mintea să nu fie distrasă, şi capacitatea de a monitoriza gândurile, senzaţiile, emoţiile şi sentimentele fără să ne lăsăm prinşi de ele, un fenomen denumit generic meta-conştienţă. Împreună, focalizarea şi monitorizarea împiedică mintea să vagabondeze fără ca noi să fim conştienţi şi să ne scape de sub control.

În ultimul deceniu cercetătorii au stabilit că MBSR şi tehnicile similare pot fi folosite pentru a trata cu succes o mare varietate de boli. În 2011, absolventul Jacob Piet şi profesorul de psihologie Esben Hougaard de la Universitatea Aarhus, Danemarca, au publicat o meta-analiză (un studiu cantitativ) a şase cercetări realizate pe un total de 593 de pacienţi, cărora li s-a aplicat terapia cognitivă bazată pe conştientizare pentru a preveni recidivarea depresiei. Această tehnică dezvoltată de psihologul Zingel Segal şi de colegii săi de la Universitatea din Toronto este modelată cu MBSR, dar se focalizează asupra ideii că gândurile nefaste care pot declanşa un episod depresiv sunt evenimente mentale pasagere, efemere. Natura lor tranzitorie înseamnă că pacientul poate alege dacă se lasă purtat de ele sau nu.

După realizarea terapiei cognitive bazate pe meditaţie şi conştientizare, pacienţii au relatat adesea că au observat că experienţa tristeţii este fluctuantă şi că gândurile nefaste îşi pierd cu timpul puterea. Cercetătorii Piet şi Hougaard au observat că pacienţii depresivi cu trei sau mai multe episoade de depresie majoră care au făcut acest antrenament de conştientizare au prezentat o diminuare semnificativă a reactivării depresiei faţă de cei care au urmat tratamentul obişnuit sau tratamentul placebo. Antrenamentul de conştientizare în diferitele sale forme a ajutat şi la ameliorarea suferinţelor cauzate de boli psihologice, cum sunt anxietatea, atacurile de panică şi fobiile.

Exerciţiile de meditaţie şi conştientizare pot ameliora şi bolile trupeşti, în special durerea cronică. Deoarece aceste exerciţii pot diminua stresul psihologic, ele pot reduce şi contribuţia emoţională la durere, care adesea este semnificativă. De fapt, una dintre aplicaţiile clinice iniţiale ale MBSR viza tratarea durerii cronice. În 1985, Kabat-Zinn şi colegii săi au înscris 90 de pacienţi cu durere cronică în programul lor de 8 săptămâni, evaluând nivelul de durere, starea de spirit nefastă şi anxietatea înainte şi după participarea la program.

Cercetătorii au observat o reducere semnificativă a acestor simptome nefaste după terminarea programului, dar nu au observat nicio modificare benefică semnificativă la 21 de pacienţi care au urmat metodele de tratament tradiţionale, cum ar fi blocarea nervilor, terapia fizică şi antidepresivele. În mod îmbucurător, beneficiile exerciţiilor folosite de Kabat-Zinn s-au păstrat până la 15 luni după practică, iar pacienţii au relatat că au continuat acasă exerciţiile din proprie iniţiativă.

Date recente sugerează că practica perseverentă a meditaţiei şi a conştientizării poate ajuta şi în probleme psihologice mai puţin severe, dar semnificative, cum ar fi epuizarea corelată cu munca în cazul medicilor şi al profesorilor. Deşi este posibil ca practica să nu reducă numărul factorilor stresanţi corelaţi cu munca, ea ajută la transformarea relaţiei persoanei cu aceşti factori stresanţi şi la reînnoirea simţului curiozităţii şi a conexiunii cu pacienţii sau studenţii.

Factorii sociali stresanţi, cum ar fi singurătatea la cei vârstnici, pot fi de asemenea abordaţi prin practica meditaţiei şi a conştientizării. În 2012 psihologul J. David Creswell şi colegii săi de la Universitatea Carnegie Mellon au ales 20 de oameni cu vârste cuprinse între 55 şi 85 de ani pentru a participa la cursul MBSR şi alte 20 de persoane ca grup de control, ele nerealizând această terapie. Echipa lui Creswell a descoperit că simptomele nefaste ale singurătăţii, evaluată conform chestionarului, a diminuat la cei care au realizat terapia MBSR, dar au rămas neschimbate în cadrul grupului de control. Sentimentul de singurătate nu este direct corelat cu numărul de contacte sociale ale persoanei. De fapt, programele care urmăresc să crească gradul de implicare socială a vârstnicilor nu diminuează în mod necesar sentimentul de izolare. Practica meditaţiei şi a conştientizării poate face ca singurătatea să fie mai puţin stresantă deoarece îi ajută pe oameni să realizeze că, deşi se simt singuri, această stare a lor nu îi defineşte ca fiinţe.

În plus, în studiul lui Creswell, această îmbunătăţire psihologică a fost însoţită de transformări benefice ale funcţiei imunitare. Cursul de meditaţie şi conştientizare a redus concentraţia sanguină de proteine pro-inflamatorii, indicând că acest antrenament ar putea, de asemenea, diminua riscul bolilor inflamatorii, cum ar fi lupusul şi artrita reumatoidă, la vârstnici. Alte studii indică faptul că antrenamentul conştientizării poate ameliora simptomele tulburărilor exacerbate de stres, printre care psoriazisul, dermatita, fibromialgia şi colonul iritabil.

O conştientizare mărită poate fi şi un indicator biologic al longevităţii. Într-un studiu publicat în 2012 de psihologul Elissa S. Epel şi colegii săi de la Universitatea California, din San Francisco, se arată că cei care au o predispoziţie mărită către defocalizarea minţii au telomeri mai scurţi la capetele cromozomilor decât cei ale căror minţi sunt cel mai frecvent ancorate în prezent. Telomerii mai scurţi sunt asociaţi cu o durată de viaţă mai scurtă. Ca rezultat, autorii sugerează în lucrarea lor că „priza de conştiinţă asupra momentului prezent poate stimula sănătatea mediului biochimic şi, astfel, longevitatea celulară“.

Cum să ne însuşim capacitatea de a ne focaliza atenţia

Pe măsură ce antrenamentul meditaţiei profunde şi al conştientizării a luat avânt la începutul anilor 2000 ca modalitate de amplificare a bunăstării lăuntrice şi de reducere a stresului, s-a început studierea modului său de acţiune dintr-o perspectivă cognitivă. În 2007, neuroştiinţa cognitivă încă mai studia ce se petrece în creier când oamenii practică meditaţia şi conştientizarea. Există un paralelism surprinzător între teoriile curente referitoare la legătura dintre diferite sisteme cerebrale şi atenţie şi textele sacre care descriu practici de cultivare a focalizării calme şi deschise, pentru a accepta cu detaşare fluxul evenimentelor pe măsură ce ele se desfăşoară.

Fizicianul Michael Baime de la Universitatea din Pennsylvania şi fiziologul Jason Krompinger de la Şcoala Medicală Harvard au investigat această corelaţie prin supunerea a 34 de studenţi la medicină şi la şcoala sanitară la un test vizual de atenţie. Ei trebuiau să detecteze o ţintă care apărea în una din două locaţii pe ecranul unui computer. Uneori li se spunea unde şi când ar putea apărea ţinta, alteori li se spunea când ar putea să apară, iar alteori nu erau avertizaţi deloc. Apoi timp de 8 săptămâni, jumătate din subiecţi au realizat exerciţiile de meditaţie şi conştientizare care necesitau o concentrare a atenţiei timp de 30 de minute zilnic. Când au dat din nou testul, aceşti voluntari au fost cu 5% mai rapizi în răspunsuri când li s-a spus unde şi când ar putea apărea ţinta, ceea ce indica o mai bună direcţionare a atenţiei către locaţia indicată faţă de participanţii neantrenaţi, care nu prezentau nicio îmbunătăţire. Rezultatele au fost primul indiciu că practica meditaţiei şi a conştienţei se corela cu capacitatea de a orienta atenţia la voinţă.

Au fost apoi testate separat efectele „monitorizării deschise“ a atenţiei asupra altor 17 persoane care se antrenaseră anterior în practica meditaţiei, în vederea participării la o retragere intensivă de o lună în care urmau să practice meditaţia. Retragerea includea în plus practici de „monitorizare deschisă“ a exerciţiilor de focalizare. După o lună de practică, participanţii îşi îmbunătăţiseră capacitatea de a detecta ţinta când nu li se dădea niciun indiciu. Răspunsurile lor au fost cu 7% mai rapide decât alte altor grupuri care au realizat doar exerciţii de concentrare sau nu au exersat deloc, sugerând că practicile de monitorizare deschisă reglează atenţia, oamenii devenind mai conştienţi de ceea ce se petrece în jurul lor. Începând cu acest studiu, experimentele realizate de diferite echipe de cercetare au descoperit beneficii similare în privinţa dinamizării atenţiei determinate de practica meditaţiei.

Practica meditaţiei ne poate îmbunătăţi capacitatea de a fi atenţi atât la stimularea tactilă, cât şi la cea vizuală. În 2011, psihologul Catherine Kerr şi colegii săi de la Harvard au ales 8 oameni pentru a urma cursul MBSR de 8 săptămâni, aceasta implicând 45 de minute de practică zilnică. Cercetătorii au făcut să apară în străfulgerări pe ecranul computerului cuvinte care desemnau o parte a trupului, de exemplu „mână“ sau „picior“, şi apoi participanţii la experienţă erau atinşi uşor, aproape imperceptibil în zona respectivă. În timp ce participanţii urmăreau cuvintele dar şi simţeau atingerile, Kerr şi colegii săi au măsurat semnalele cerebrale magnetice de 7 – 10 herţi, emise de neuronii la nivelul cărora se proiectează mâna în cortexul somatosenzorial, o regiune din creier care înregistrează senzaţiile de la diferite zone din trup. În cazul participanţilor la curs, dar nu şi la cei 8 participanţi neantrenaţi, cercetătorii au remarcat un semnal mai mare în zona de proiecţie a mâinii la nivel cerebral după ce ei au observat cuvântul „mână“, comparativ cu cuvântul „picior“, aceasta indicând o promptitudine mărită a activării neuronilor care este corelată cu o atenţie amplificată. Această activitate anticipativă, înainte ca mâna să fie atinsă, sugerează că MBSR amplifică capacitatea oamenilor de a genera reprezentări de înaltă rezoluţie ale mâinilor lor sau ale altor părţi ale trupului la voinţă, amplificând capacitatea de conştientizare a trupului.

Aceste rezultate ar putea explica modul în care MBSR ameliorează impactul psihologic al durerii cronice. Dacă persoana poate să îşi direcţioneze atenţia la voinţă către zone specifice ale trupului care sunt dureroase, ar putea observa fluctuaţiile subtile ale senzaţiilor în acele zone, până la punctul în care ideea de durere ca „obiect“ monolitic se dezintegrează în senzaţii fluctuante. Drept rezultat, durerea devine mai puţin stresantă. Mecanisme similare corelate cu atenţia ar putea fi implicate şi în cazul factorilor stresanţi psihologici şi sociali. În aceste cazuri, focalizarea asupra momentului prezent şi monitorizarea tristeţii sau a stării de singurătate ar putea diminua percepţia semnificaţiei acestor forme de suferinţă.

Recent s-a observat că practica meditaţiei şi a conştientizării este corelată cu o îmbunătăţire a atenţiei şi a stării de spirit. Într-un studiu publicat în 2010 au fost testaţi 51 de soldaţi din armata SUA, 34 dintre ei fiind implicaţi în practicarea exerciţiilor de meditaţie ce implică focalizarea atenţiei, concepute de Elizabeth A. Stanley, profesor de studii de securitate la Universitatea Georgetown. Militarii au fost rugaţi să îşi amintească literele care apăreau pe ecranul computerului înainte şi după rezolvarea unor probleme simple de matematică. Această sarcină a permis evaluarea memoriei lor de lucru, capacitatea de a reţine şi a manipula informaţii selectate pentru o perioadă de câteva secunde. Memoria de lucru, similară unei table albe mentale, lucrează mână în mână cu atenţia, care aduce informaţia pe tablă şi face ca mintea să fie concentrată.

Oamenii cu o capacitate mai mare a memoriei de lucru (gândiţi-vă la o tablă de lucru mai mare) sunt mai capabili să-şi controleze starea de spirit şi să împiedice ca minţile lor să devieze. Din nefericire, capacitatea memoriei de lucru diminuează în condiţii de stres, stres pe care militarii îl experimentează când se pregătesc pentru o misiune. S-a descoperit că militarii care nu au practicat meditaţia şi conştientizarea aveau o capacitate a memoriei de lucru mai mică, minţile mai puţin focalizate şi o stare de spirit mai puţin bună la finalul celor 8 săptămâni decât la începutul studiului. În schimb, militarii care au practicat exerciţiile de meditaţie şi de conştientizare timp de cel puţin 12 minute zilnic şi-au păstrat capacitatea memoriei de lucru, focalizarea şi o stare de spirit stabilă pe parcursul celor 8 săptămâni. Cu cât indivizii au practicat mai mult, cu atât au avut o evoluţie mai bună, iar cei care au practicat cel mai mult au prezentat îmbunătăţiri ale memoriei şi ale stării de spirit la finalul studiului. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu alte descoperiri care sugerează că un control mai bun al atenţiei este totodată un mod eficient de a ne controla starea de spirit.

Câteva grupuri de cercetători au descoperit că aceste îmbunătăţiri ale performanţei corespund unor transformări detectabile la nivelul structurii şi al funcţiei cerebrale. În creier, o reţea de regiuni cerebrale, inclusiv anumite secţiuni ale cortexului prefrontal şi parietal (pe suprafaţa frontală şi superioară a creierului) sunt implicate în atenţia voluntară sau selectivă descendentă, în timp ce alte părţi ale cortexului parietal şi prefrontal, împreună cu cortexul insular, formează o reţea care monitorizează ceea ce se petrece într-o manieră ascendentă. În 2012 neurologul Eileen Luders şi colegii săi de la Universitatea California, din Los Angeles, au stabilit că anumite zone ale acestei reţele ascendente, în special cortexul insular, sunt mai complex şi mai strâns pliate la cei care au participat la antrenamentul de meditaţie şi conştientizare timp de 20 de ani, comparativ cu alţi indivizi care nu s-au antrenat în mod similar. Circumvoluţiunile adiţionale indică o comunicare mult mai eficientă între neuronii din aceste regiuni, care ar putea sta la baza unei atenţii ascendente mai bune.

Expansiunea conştiinţei

Este sigur că atenţia nu este singurul aspect implicat în practica meditaţiei. Cercetătorii au constatat că tehnicile de meditaţie modifică în mod benefic şi consolidează multe alte reţele şi procese cerebrale. Câteva studii sugerează, de exemplu, că astfel de exerciţii comută mintea de la un mod discursiv al observării de sine, în care personajul central al poveştii suntem noi înşine, către o viziune mai detaşată, în care noi observăm desfăşurarea în timp a propriilor gânduri, sentimente şi senzaţii. Alte studii indică faptul că transformările emoţionale sau calmarea simptomelor induse de stres ar putea determina îmbunătăţiri la nivel psiho-emoţional.

Oricare ar fi mecanismul, efortul de a deveni mai conştienţi poate constitui un pas înainte în eliminarea suferinţei. Practicile meditative zilnice pot aduce multiple beneficii, aşa cum se petrece, de exemplu, şi în cazul exerciţiilor fizice. Ca antidoturi ale vagabondajului mental, ale stărilor proaste şi ale stresului, astfel de practici ne ajută să devenim mai fericiţi şi să avem o viaţă mai împlinită. Studenţii şi atleţii care vor să-şi îmbunătăţească performanţele, sau părinţii şi profesorii care doresc să devină mai receptivi şi mai empatici faţă de nevoile copiilor vor descoperi că practica meditaţiei le este extrem de folositoare. O astfel de practică poate fi în mod esenţial utilă militarilor, chirurgilor sau controlorilor de trafic aerian, a căror abilitate de a-şi focaliza atenţia poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte.

Pe măsură ce învăţăm să dobândim priza de conştiinţă asupra procesului atenţiei, dobândim totodată control şi asupra propriei noastre stări de sănătate şi de fericire. A sosit momentul ca fiecare dintre noi să ne asumăm cultivarea unei stări de atenţie deplină şi cuprinzătoare asupra experienţelor pe care le trăim şi asupra gândurilor şi ideilor pe care le vehiculăm, mai mult sau mai puţin conştient.

Exerciţiu simplu de cultivare a atenţiei

Conştienţa, focalizarea detaşată asupra momentului prezent s-au dovedit benefice pentru sănătate şi fericire. Angrenarea într-o practică zilnică de meditaţie şi conştientizare poate fi de ajutor pentru a ne însuşi şi stabiliza această stare mentală şi în timpul vieţii de zi cu zi. Următorul exerciţiu de conştientizare de 10-15 minute are drept scop antrenarea a două tipuri de atenţie: atenţia concentrată, printr-o îngustare a câmpului atenţiei şi monitorizarea deschisă, printr-o conştientizare cuprinzătoare a senzaţiilor şi a mediului înconjurător.

Iată cum se procedează:
- Ne aşezăm într-o postură stabilă şi relaxată, cu coloana vertebrală dreaptă, cu mâinile plasate pe coapse sau pe lângă trup.
- Închidem ochii.
- Ne focalizăm asupra fluxului respiraţiei, conştientizând pur şi simplu mişcarea sa prin trup.
- Observăm senzaţiile de la nivelul ombilicului în timpul inspirului şi al expirului, fiind atenţi doar la respiraţie.
- Alegem o zonă a trupului şi ne focalizăm atenţia asupra ei. Urmărim să ne controlăm atenţia şi să lăsăm procesul respirator să decurgă liber, fără să interferăm cu el.
- Când observăm că mintea deviază, reluăm cu mult calm priza de conştiinţă asupra respiraţiei.
- După 5-10 minute, trecem de la focalizare la monitorizare deschisă. Vizualizăm mintea ca pe un cer vast, iar gândurile, sentimentele şi senzaţiile ca pe nişte nori trecători.
- Simţim că întregul trup se mişcă împreună cu respiraţia. Suntem receptivi la senzaţiile noastre, observând ce apare în acele momente. Suntem, de asemenea, atenţi la transformarea calităţii experienţei – sunete, miresme, dezmierdarea brizei… gânduri.
- După încă aproximativ 5 minute, revenim uşor şi deschidem ochii.


 

yogaesoteric
19 iunie 2015
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga