Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Şantajul sentimental (I)

Tendinţele ce se află în spatele acestei atitudini şi cum să le eliminăm definitiv printr-o adevărată cunoaştere de sine


de Georgiana Dăneţ

Motto: „Eu ştiu cine sunt cu adevărat, de aceea nimeni nu mă poate manipula

Şantajul sentimental este o formă de manipulare puternică, prin care oameni apropiaţi nouă ameninţă, direct sau indirect, să ne pedepsească dacă nu facem ceea ce ei doresc. Ei folosesc frica (dizarmonie pe MULADHARA CHAKRA), vina (dizarmonie pe SVADHISTHANA CHAKRA) şi obligaţia (dizarmonie pe MANIPURA CHAKRA) pentru a ne manipula. În miezul oricărui tip de şantaj se află o ameninţare, care poate fi exprimată în mai multe feluri, sintetizate prin: „dacă nu te comporţi cum vreau eu, vei suferi”. Şantajul sentimental ţine de viaţa personală. Un şantajist ştie cât de preţioasă este pentru noi relaţia cu el/ea. Cunoaşte părţile noastre vulnerabile. Adesea cunoaşte secretele noastre cele mai ascunse. Şi oricât de mult ar ţine la noi, când simte că lucrurile nu evoluează așa cum vrea el, va folosi fără niciun scrupul aceste informaţii intime, întorcându-le împotriva noastră ca să obţină efectul dorit, adică supunere din partea noastră.
În viziunea înțelepților, șantajul este o manifestare malefică ce evidenţiază complicitatea celor care se dedau la şantaje cu diferite entităţi demoniace. 

Șantajiștii speculează slăbiciunile celorlalți

Nevoia patologică de control a şantajistului poate avea multe cauze.
Atâta timp cât noi nu ne cunoaştem cu adevărat, vom avea tendinţa conştientă sau inconştientă să ne definim sentimentul de eu pe baza unor aspecte exterioare:
- ce spun despre noi cei apropiaţi;
- ce părere au alţi oameni despre noi;
- ce părere avem noi înşine despre noi;
- ce funcţie avem;
- ce rol jucăm în mişcarea din care facem parte;
- cum se comportă oamenii faţă de noi;
- cine ne este iubit etc, etc.
Atâta timp cât ne bazăm sentimentul de eu pe aspecte exterioare, vom trăi o continuă stare de nesiguranţă, chiar dacă nu realizăm aceasta. Vom dori iubire şi aprobare, care să ne creeze iluzia siguranţei.

Dacă suntem generoşi şi grijulii, şi ne definim prin aceasta, şantajiştii ne vor pune eticheta de egoişti şi lipsiţi de sensibilitate dacă nu cedăm dorinţelor lor. Atunci când nu facem ce vrea sau cum vrea persoana care ne şantajează, va spune că suntem egoişti, că ne credem centrul universului, că NICIODATĂ nu ne pasă de ea etc., etc., etc. Dacă preţuim sentimentul de securitate şi confortul material, şantajistul ori va formula în diverse maniere condiţii pentru a ni le asigura, ori ne va amentinţa cu suprimarea lor. Dacă preţuim prietenia, şantajistul ne va ameninţa direct sau indirect că „îşi ia jucăriile şi pleacă”, dacă nu funcţionăm în cadrul prieteniei în condiţiile şi termenii impuse de el. Dacă suntem dependenți pe un anumit nivel de persoana care ne şantajează, de exemplu, la nivel erotic, şi ea ştie, ne va da de înţeles cu o inventivitate neobosită că nu va mai face dragoste cu noi dacă nu îi îndeplinim condiţiile etc.
Pot fi date nenumărate exemple, toate având la bază același mecanism.

Șantajul este un mijloc josnic de a impune punctul propriu de vedere

Dacă veţi cădea în capcană și veți crede persoana care vă şantajează, veţi intra într-un tipar comportamental care implică să cedaţi controlul asupra deciziilor şi comportamentului vostru şantajistului.

De ce unii oameni constată mai mereu: „Întotdeauna eu cedez. N-am spus ce simt cu adevărat. Cum se face că nu pot să-mi susţin punctul de vedere?” Ştim că am fost înfrânți din nou în interacţiunea respectivă. Resimţim frustrare şi nemulţumire şi înţelegem că am renunţat la propria nevoie benefică pentru a face pe plac altcuiva. Cum se face că alţii reuşesc să ne domine sentimental?

Oamenii cu care ne confruntăm în situaţii de acest gen sunt manipulatori abili. Când obţin ceea ce doresc de la noi, şantajiştii ne învăluie într-o intimitate reconfortantă, dar inevitabil ne vor şantaja din nou pentru a dirija lucrurile conform voinţei lor egotice despotice. Dacă nu reuşesc să facă aceasta, ne vor îngropa sub povara vinovăţiei şi reproşurilor. Paradoxal este că mulţi şantajişti par chiar amabili sau complet inofensivi.

În general, există o anumită persoană – iubitul, prietena cea mai bună, unul dintre părinţi, fratele, sora, colegi de curs etc. – care ne manipulează atât de constant, încât părem a uita complet că de fapt suntem oameni în toată firea. Chiar dacă în alte privinţe suntem capabili şi plini succes, în faţa lor devenim neputincioşi şi ne simţim lipsiți de putere. În asemenea relaţii ne concentrăm asupra nevoilor celuilalt în detrimentul propriilor nevoi şi ne autoamăgim cu iluzia temporară a siguranţei, cedând şantajului. Suntem mulţumiţi că am evitat conflictul – dar în felul acesta am evitat şi şansa unei relaţii sănătoase cu acea persoană.

De multe ori aceste situaţii de manipulare sunt numite „lipsă de comunicare”, sau „eroare de comunicare” („Eu încerc să comunic cu tine aici!”). Însă aceşti termeni sunt complet inadecvaţi. Căutând să înţelegem ce se petrece, ne spunem singuri: „eu acţionez sub impulsul sentimentelor, iar el/ea sub impulsul raţiunii”, „celălalt gândeşte altfel decât mine”, „celălalt este altfel decât mine” etc. În realitate, nu este vorba de neînţelegeri în comunicare, ci pur şi simplu despre faptul că o persoană îşi impune punctul de vedere prin şantaj, în detrimentul celeilalte. Este de fapt o luptă pentru putere, în care şantajistul este controlat de anumite entităţi demoniace cu care a făcut, cel mai adesea inconștient, pact.

În general, termenul „şantaj” ne trimite cu gândul la imagini cu criminali, frică şi extorcare. Este greu să ne gândim la iubiţii, prietenii, colegii de curs, părinţii, rudele sau şefii noştri în acest context. Însă acest termen – ŞANTAJ – este corect şi descrie cu acurateţe ce se petrece. Duritatea termenului are asupra noastră efectul unui duș rece; ne impulsionează să eliminăm negarea şi deruta ce umbresc unele relaţii, să recunoaştem cinstit comportamentul care ne doare (indiferent dacă suntem cei care şantajează sau cei care cedează şantajului), să-l corectăm, ca astfel să reaşezăm relaţiile pe un fundament mai solid şi mai sănătos.

Armele șantajiștilor sunt frica, vinovăția și obligația

Cum se face că atât de mulţi oameni inteligenţi se pierd când ajung în situaţia de a înţelege un comportament altminteri evident? Un motiv fundamental este că şantajiştii fac manipularea dificil de sesizat pentru că îşi ascund intenţiile, învăluindu-ne într-o „ceaţă” groasă. Cuvântul „ceaţă” este o metaforă pentru confuzia pe care aceştia ne-o creează la nivel mental, indiferent cât de inteligenţi ne credem. „Ceaţa” înseamnă în acelaşi timp frică, vinovăţie şi obligaţie – instrumentele cu care operează şantajiştii. Ei pompează aceste energii subtile malefice în relaţiile lor cu oamenii, asigurându-se că ne va fi teamă să-i supărăm, că ne vom simţi obligați să ne supunem voinţei lor egotice şi teribil de vinovați dacă nu am face-o.

Iată în continuare o listă cu situaţii posibile, pe baza căreia vă puteţi da seama dacă sunteţi ţinta unui şantaj.

Există oameni importanţi în viaţa voastră care:
- ameninţă să vă facă greutăţi dacă nu faceţi ce vor ei?
- vă ameninţă constant că rup relaţia dacă nu faceţi ce vor ei?
- vă spun sau vă dau de înţeles că nu-şi vor purta singuri de grijă, că îşi vor provoca singuri un rău sau că vor face, de exemplu, depresie sau că le vine să-și pună capăt zilelor dacă nu faceţi ce vor ei?
- vor în permanenţă tot mai mult, indiferent cât de mult le oferiţi voi?
- vă scot ochii cu ce au făcut ei bun pentru voi şi vă spun că nu cred că voi sunteţi în stare să faceţi ceva pentru ei la rândul vostru?
- presupun cu regularitate că veţi ceda în faţa lor?
- ignoră sau discreditează cu regularitate sentimentele şi dorinţele voastre, iar atunci când îndrăzniţi să le spuneţi ce aţi simţit sau ce aţi gândit de fapt, vă contrazic şi vă spun că ei ştiu mult mai bine decât voi înşivă ce aţi simţit/gândit/intenţionat?
- se folosesc de trucuri ieftine, gen „bate şaua să priceapă iapa” (de exemplu, se aşază la masă lângă voi şi vorbesc cu altă persoană despre o situaţie în care sunteţi implicat, ştiind că auziţi ce vorbeşte) ca să obţină de la voi ce vor ei?
- fac promisiuni nechibzuite, întâmplător legate de comportamentul vostru, dar pe care mai niciodată nu şi le onorează?
- vă pun în mod constant eticheta de egoist, rău, lacom, lipsit de sensibilitate sau nepăsător, eventual şi victimizându-se, dacă nu cedaţi în faţa lor?
- vă copleşesc cu aprobarea lor (exprimată în diverse maniere) atunci când cedaţi, dar vă dezaprobă atunci când nu o faceţi?
- folosesc banii ca armă pentru a obţine ce vor?

Dacă aţi răspuns cu DA fie şi la o singură întrebare, înseamnă că sunteţi supus unui şantaj sentimental.

Înainte de a opera o transformare, este necesar să „facem lumină” în înţelegerea noastră asupra acestui fenomen, pentru a-i pune capăt.

Şantajiştii se pricep foarte bine să camufleze presiunea sub care ne ţin, iar noi o resimţim cel mai adesea într-un fel care ne face să ne punem sub semnul întrebării propriile percepţii. În plus, există o diferenţă majoră între ceea ce fac de facto oamenii care ne şantajează şi felul benign, adesea plin de afecţiune în care îşi interpretează ei înşişi propriile acţiuni şi se evaluează pe sine. Să nu vă mire dacă, de exemplu, îi veţi auzi spunându-vă în timp ce vă şantajează: „Dacă nici eu nu îţi spun lucrurile acestea, atunci care mai este rolul meu ca prieten al tău?”, „Eu îţi vreau doar binele...”, „Nu îţi pasă deloc de mine...”, „Eu deja am trecut prin aceste lucruri şi am înţeles; stai să-ţi explic eu ţie cum funcţionează treaba de fapt...”.

Șantajiștii sunt oameni nesiguri care vor să fie puternici 

Teama de a pierde, teama de schimbare, teama de respingere, teama de a pierde puterea sau controlul, teama de a fi văzuți de ceilalţi oameni aşa cum sunt de fapt – este un teren comun sub picioarele celor care practică şantajul. Pentru unii şantajişti aceste temeri îşi au rădăcina într-o lungă istorie de anxietate şi inadaptare, traume din copilărie sau traume din viaţa adultă, pentru alţii ele pot fi efectul unor îndoieli şi stresuri care le-au subminat încrederea în sine, în propria siguranţă şi competenţă.

Cu cât şantajistul este bântuit de mai multe frici, cu atât potenţialul ca acesta să şantajeze creşte ameninţător. Şantajiştii acţionează sub impulsul anxietăţii, oricât de stăpâni pe sine ar părea la prima vedere. Ei sunt de fapt nişte oameni slabi şi fricoşi, care vor să pară puternici. Pot avea multă energie, însă din nefericire o canalizează aproape pe toată pentru a-i controla pe alţii, în loc să o folosească să se controleze pe ei înşişi.

Când ei pocnesc din degete şi noi sărim în poziţie de drepţi, şantajiştii – care sunt nişte oameni foarte nesiguri lăuntric – se simt puternici pentru o clipă. Însă fără ajutorul nostru şantajul nu poate prinde rădăcini. Este esenţial să înţelegem că pentru ca şantajul să funcţioneze este întotdeauna nevoie de două persoane, fiindcă avem de a face cu un troc! Fiecare dintre noi încă mai avem puncte sensibile, care dor când sunt atinse. Şantajul sentimental funcţionează numai când noi lăsăm oamenii să afle că au atins aceste puncte sensibile, şi că dacă vor apăsa pe ele, noi vom sări ca arşi.

Cunoașterea de sine ne face imuni oricărui șantaj

Pentru a stopa un şantaj, este necesar să găsim curajul şi voinţa să ne înţelegem pe noi înşine, să ajungem să descoperim CINE SUNTEM NOI CU ADEVĂRAT, să ne transformăm pe noi înşine, şi, de asemenea, să tranformăm felul în care interacţionăm cu şantajiştii. Cedând, nu facem decât să îi învăţăm pe şantajişti cum să ne şantajeze.
Adevărul greu de acceptat este următorul: capitularea noastră îl recompensează pe şantajist, iar de fiecare dată când recompensam pe cineva pentru o anumită acţiune, fie că ne dăm seama, fie că nu, îi comunicăm în termenii cei mai fermi că poate să o mai facă şi altă dată.

Şantajul sentimental se întinde ca iedera... dacă cedăm şantajului la muncă, venim acasă şi ne descărcăm pe iubit etc. Preţul pe care îl plătim atunci când cedăm în mod repetat şantajului este enorm. Comentariile şi comportamentul şantajistului ne menţin într-o permanentă stare de jenă şi vinovăţie, sentimentul respectului de sine se erodează. De fiecare dată când cedăm pierdem contactul cu propria integritate, cu busola interioară care ne ajută să stabilim care ne sunt adevăratele valori.

Vă puteţi întreba: „Când sunt egoist şi când sunt fidel propriilor mele nevoi benefice şi priorităţi?”, „Cât de mult pot să fac şi să ofer fără să devin iritat sau deprimat, sau să am senzaţia că sunt folosit?”, „Dacă cedez în faţa şantajistului, înseamnă că încalc propria mea integritate?”.


Citiți a doua parte a acestui articol


Citiți și:
Trezind în fiinţă viziunea clară pe care o conferă discernământul, ne putem vindeca de credulitate şi de naivitate
Nu vă lăsaţi păcăliţi! Demonii există
Dependenţa afectivă şi ataşamentul (1)

 

yogaesoteric
6 iulie 2015



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga