Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Gândul întrece lumina în viteză

Gândul întrece lumina în viteză: în timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie.

Gândul este mai fin decât eterul, mediul electricităţii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă la Calcutta poate fi ascultat în propriul nostru apartament din Delhi. Orice mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii.

Într-un mod asemănător se comportă şi mintea omului. Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase.

Mediul prin care călătoreşte gândul

Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiile, pornind de la centru. În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în MANAS (sau atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător.

Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o minte la alta? Cea mai bună explicaţie este că MANAS, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet.

Eterul spaţiului înregistrează gândurile

Forţa sau puterea gândului este atât de mare încât poţi învârti pământul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisă de la un om la altul. De pildă, puternicele gânduri ale marilor înţelepţi de altă dată, numiţi şi RISHI, se păstrează încă înregistrate în AKASHA. Yoghinii clarvăzători pot percepe aceste gânduri-imagine. Ei le mai pot încă citi. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean. Cu toţii absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice.

Gândurile sunt vii

Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Trupul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată.

Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apare rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul).

Gândurile sunt forţe subtile

Gândul este o forţă subtilă, pe care ne-o putem procura şi prin hrană. Dacă mâncarea este pură, gândul devine şi el pur. Cel care are gânduri pure vorbeşte cu multă autoritate şi produce o impresie foarte vie în minţile celor care îl ascultă. El poate influenţa astfel mii de persoane printr-un singur discurs.

Gândul pur este mai ascuţit decât tăişul lamei. De aceea, nu emiteţi decât gânduri sublime, pure. Acest lucru este posibil prin cultivarea puterii gândului, care este o ştiinţă exactă.

Gândurile sunt mesaje transmise în lume

Cei care emană gânduri de ură, gelozie, răzbunare şi răutate sunt cu adevărat oameni foarte periculoşi. Ei întreţin în lume o atmosferă de agitaţie şi zbucium. Gândurile şi sentimentele lor negative sunt transmise în eter precum mesajele radio sau TV şi sunt recepţionate de acei oameni ale căror minţi rezonează cu asemenea vibraţii.

Căci gândul se mişcă cu o viteză uluitoare, putând influenţa multă lume. Astfel, cei care emit gânduri sublime şi pioase îi pot ajuta deopotrivă pe cei din apropiere, dar şi pe alţii, aflaţi la mare distanţă.

Gândurile au o putere enormă

Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului.

Gândul este o forţă dinamică. El este determinat de vibraţiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substanţei mentale. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau respingerea.

Undele-gând şi transferul gândurilor

În fond, ce este această lume? Nimic altceva decât materializarea gândurilor formă ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu.

Aţi învăţat la şcoală despre unde de căldură, de lumină şi electricitate. Ce nu ne învaţă ştiinţa, dar ne-o spun înţelepţii yoghini, este că există şi unde-gând, care au o putere enormă.

Practic, toţi experimentăm inconştient, într-o măsură mai mare sau mai mică, puterea gândului. Marii yoghini ca Jnanadev, Bhartrihari şi Patanjali obişnuiau să trimită şi să recepteze mesaje către şi de la persoane aflate la mare depărtare, prin telepatie şi transferul gândurilor. Telepatia a fost primul telegraf fără fir şi primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodată lumea.

La fel cum practicaţi exerciţiile fizice şi sportul, jucând tenis şi cricket pentru a vă menţine sănătatea fizică, ar trebui să vă menţineţi sănătatea mentală prin emiterea unor forme-gând corecte, consumarea de alimente SATTVA-ice, recreere mentală într-o manieră inocentă şi pură, schimbarea dispoziţiei lăuntrice prin emanarea de gânduri bune, nobile, sublime, precum şi prin cultivarea bunei dispoziţii.

Minunile vibraţiilor-gând

Orice gând care porneşte de la voi este o vibraţie ce nu va muri niciodată. El va continua să treacă prin vibraţia sa toate particulele universului şi dacă este un gând nobil, sfânt şi plin de forţă, el va activa în mod similar toate minţile ce rezonează cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care vă seamănă să preia gândurile voastre în mod inconştient şi să înceapă să emită gânduri asemănătoare, în funcţie de propria lor capacitate lăuntrică. Rezultatul va fi acela că, chiar fără să cunoaşteţi consecinţele propriilor voastre acţiuni, voi veţi fi pus în mişcare forţe uriaşe, amplificate prin puterea rezonanţei, care vor înfrânge gândurile malefice emanate de cei egoişti sau răi.

Diversitatea vibraţiilor-gând

Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi căile sale de acţiune. Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de ale celorlalţi, la fel diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Aceasta este motivul pentru care apar atât de des neînţelegerile între oameni, chiar şi între cei apropiaţi sau prieteni. De regulă, noi nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, chiar între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult.

Ca să ne putem înţelege empatic unii pe alţii, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvenţa vibraţiilor mentale ale celuilalt, renunţând pe moment la propria noastră frecvenţă. Dacă ne blocăm accesul la modul „lui” de gândire (la frecvenţa sa de emitere mentală), nu îl vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar într-un mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental (care distorsionează realitatea gândirii celuilalt). Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentică.

Gândurile de ură, gelozie, egoism sau desfrâu produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea înţelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei şi confuzia mentală.

Conservarea energiei-gând

În fizică există termenul de „putere de orientare”. Deşi masa de energie există, curentul nu va trece prin ea. Mai întâi trebuie să conectăm masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric să înceapă să curgă prin intermediul puterii sale de orientare.

În mod similar, energia mentală care este disipată şi direcţionată greşit prin diferite gânduri lumeşti lipsite de valoare ar trebui focalizată pentru a putea fi direcţionată corect prin canalele spirituale. De aceea, nu stocaţi în creier informaţii nefolositoare. Învăţaţi să decondiţionaţi mintea. Uitaţi tot ceea ce aţi învăţat şi care nu vă mai este de niciun folos. Atunci veţi avea rezerve enorme ce vor putea fi umplute cu gânduri divine. Veţi câştiga astfel o nouă putere mentală, căci razele disipate ale minţii vor fi acum adunate într-un mănunchi strâns focalizat.

Teoria celulelor şi gândurile

Celula este o masă de protoplasmă ce conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Unele celule secretă anumite produse în interior, în timp ce altele le excretă în exterior. Celulele organelor genitale secretă sămânţa; cele ale rinichilor excretă urina. Unele celule joacă rolul unor soldaţi. Ele apără organismul de intruşi şi de atacurile corpurilor străine otrăvitoare sau ale viruşilor. Ele le digeră, după care le elimină. Alte celule sunt cărăuşii substanţelor hrănitoare către ţesuturi şi organe.

Celulele îşi îndeplinesc activitatea fără aportul volitiv conştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi creierul. Orice impuls al minţii, orice gând, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influenţate de diferitele condiţii sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecărei celule a trupului. Celulele-soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea, ele nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade.

Unii oameni au o conştiinţă trupească foarte puternică, dar nu au nicio idee despre Sine. Ei duc o viaţă neregulată, nedisciplinată, umplându-şi stomacul cu dulciuri, aluaturi, ş.a.m.d. Organele lor digestive şi cele eliminatorii nu mai ştiu ce este odihna. În consecinţă, ei suferă de slăbiciuni şi boli fizice. Atomii, moleculele şi celulele trupului lor produc vibraţii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranţa, încrederea, credinţa, seninătatea şi buna dispoziţie. Dimpotrivă, ei sunt nefericiţi. Forţa-viaţă nu mai operează corect în ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umplută de teamă, disperare, îngrijorare şi anxietate.

Gândurile modelează expresia fizică

Mintea este expresia subtilă a trupului. Corpul fizic este manifestarea exterioară a gândurilor. Astfel, cel care îşi modelează mintea, îşi modelează implicit şi trupul.
Aşa cum un om cu o înfăţişare grosolană nu se bucură îndeobşte de prea multă simpatie şi milă din partea celor din jur, nici cel cu o minte grosolană nu poate inspira mai multă simpatie. Mintea îşi reflectă cu atâta fidelitate stările lăuntrice pe faţă, încât un om inteligent o poate citi cu multă uşurinţă. Iar trupul, la rândul său, răspunde acestor stări: teama creează instantaneu o reacţie fiziologică de apărare; anxietatea, mânia, durerea, veselia etc., toate creează reacţii interne ale organismului.

Ochii vă trădează gândurile

Ochii reprezintă ferestrele sufletului; de aceea, în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. Ochii sunt ca un instrument telegrafic ce transmite mesaje. În ei poţi citi gândurile de trădare, depresie, tristeţe, ură, voioşie, pace, armonie, sănătate, putere, vigoare şi frumuseţe.

Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii altora, le puteţi citi deopotrivă şi gândurile. Cu puţină hotărâre, perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmărindu-i conversaţia şi comportamentul.

Gândurile negative otrăvesc viaţa

Gândurile de îngrijorare sau de frică sunt forţe de temut care există înlăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc înseşi sursele vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi vigoarea. În timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj – vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.

Dezechilibrele psiho-fizice

Gândul îşi exercită influenţa asupra întregului trup. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi trupul influenţează mintea; un trup sănătos este barometrul unei minţi sănătoase. Când trupul e bolnav, mintea se îmbolnăveşte şi ea.

Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general şi deprimării, şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, a bilei şi a celorlalte sucuri din tubul digestiv, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează apoi disfuncţionalităţi la nivelul trupului, datorită intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este explicaţia „nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică încât ea nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit (VYAVAHARA BUDDHI), ci numai prin intelectul pur (SATTVA BUDDHI) sau discernământ (VIVEKA-VICHARA).

Puterile creatoare ale gândului

Gândul creează lumea. El determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi excită pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorinţelor şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune, gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiţi despre cineva că el este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl vizualizaţi ca duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi acest gând. De aceea, cel care ştie cum să lucreze cu mintea, controlând-o printr-o practică constantă, poate atinge fericirea.

Gândurile atrag gânduri similare

În lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează „legea atracţiei prin rezonanţă”. Oamenii care au gânduri similare se simt atraşi în mod natural unul către celălalt. Sau cum spune înţelepciunea populară: „Cine se aseamănă, se-adună”, ori „Spune-mi cu cine te întovărăşeşti ca să-ţi spun cine eşti”.

Doctorul va fi atras de alţi doctori sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântăreţul de alţi cântăreţi; filosoful de filosofi; vagabondul de vagabonzi etc. Mintea are putere de atracţie. Omul îşi atrage continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil (ce conţine forţele vieţii) gândurile, influenţele şi condiţiile cel mai apropiate de cele ale propriilor idei. Ducând cu voi anumite gânduri şi reţinându-le o durată mai lungă de timp, veţi atrage fără încetare, conştient sau inconştient, tot ceea ce corespunde calităţii voastre dominante de gândire. Gândurile sunt proprietatea voastră privată şi le puteţi folosi într-un mod creator, împlinindu-vă dorinţele, prin cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi concentrare.

Voi ţineţi în mâinile voastre întreaga putere de a vă alege gândurile şi de a atrage astfel spre voi influenţele pe care le doriţi. Folosiţi această putere, şi nu vă limitaţi la a fi sărmane creaturi bătute de valurile circumstanţelor întâmplătoare.
Reamintiţi-vă că „omul este ceea ce el gândeşte”.

Aplicarea unei legi psihologice

Păstraţi-vă inima tânără. Nu gândiţi niciodată: „Am îmbătrânit”, căci acest gând vă va  copleşi. La vârsta de 60 de ani, gândiţi: „Mă simt ca la 16 ani”, căci întotdeauna omul devine ceea ce el gândeşte. Aceasta este o mare lege psihologică.
Gândiţi: „Sunt puternic”, şi veţi deveni puternic; dacă gândiţi: „Vai, ce slab sunt”, veţi deveni şi mai slab. Dacă gândiţi: „Sunt un prost”, cu siguranţă că veţi deveni unul. Dar dacă gândiţi: „Sunt un înţelept sau un Zeu”, veţi deveni un înţelept ori un Zeu.

Gândul este cel care modelează omul. Imaginaţia poate face adevărate minuni. Prezentul vostru este rezultatul gândurilor voastre anterioare, iar viitorul îşi are sămânţa în gândurile voastre actuale. Dacă gândiţi corect, veţi gândi şi acţiona corect. Vorbirea şi acţiunea întotdeauna urmează gândirii.

Legile gândirii înalte

Omul devine ceea ce el gândeşte. Cum îi sunt gândurile, aşa îi va fi şi viaţa.
Gândirea orientată exclusiv asupra obiectelor lumii exterioare înseamnă durere. Prin însuşi actul gândirii, omul este înlănţuit în materie. Gândul pur, interiorizat este în schimb o forţă mai puternică decât electricitatea. Cel care ştie să îşi liniştească mintea, va fi fericit şi liber de-a pururi. Manifestaţi-vă toată voinţa în scopul cuceririi propriei voastre minţi. Aceasta este adevărata bărbăţie.

Negarea eului limitat este un mijloc de purificare şi rafinare a minţii. Gândurile trebuie mai întâi purificate, iar apoi liniştite, căci numai o minte perfect calmă va putea înlătura vălurile ignoranţei.

Aspectul subtil al alimentelor cu care ne hrănim formează mintea. Dar hrana nu este numai ceea ce noi mâncăm, ci tot ceea ce lăsăm să intre în noi prin intermediul simţurilor. Învăţaţi să îl vedeţi pe Dumnezeu pretutindeni. Aceasta este adevărata hrană a ochiului. Puritatea gândului depinde de puritatea hranei. Puteţi vedea, auzi, simţi gustul mai bine, dacă menţineţi în permanenţă gânduri sublime, divine.

Dacă priviţi un obiect printr-un filtru de sticlă verde sau roşie, el vă va apare colorat în verde sau roşu. La fel, şi obiectele lumii exterioare sunt colorate de dorinţele voastre prin intermediul filtrului mental. Toate stările mentale sunt tranzitorii; ele nu pot produce decât durere şi tristeţe.

Bucuraţi-vă de libertatea gândirii. Eliberaţi-vă de sclavia prejudecăţilor ce înăbuşă intelectul şi întunecă gândurile. Gândiţi-vă la ATMAN (Sinele Suprem, Spiritul nemuritor ce există în fiecare om). Aceasta este gândirea corectă. ATMAN se revelează pe Sine după purificarea gândurilor. Când mintea este senină, eliberată de dorinţe, de motive, de speranţe, de obligaţii şi restricţii, de orice fel de gând – atunci, Supremul ATMAN străluceşte. Sufletul trăieşte experienţa extazului. Şi voi puteţi trăi viaţa pe care o duc sfinţii. Dar nu veţi obţine o victorie sigură şi permanentă până când nu vă veţi fi cucerit mintea, gândurile şi egoul inferior.

Gândul – un bumerang

Fiţi întotdeauna atenţi la ceea ce gândiţi, căci tot ceea ce iese din mintea voastră se întoarce înapoi. Orice gând pe care îl emiteţi este un bumerang. Dacă urâţi pe cineva, ura se va întoarce împotriva voastră. Dacă iubiţi, veţi primi înapoi iubire.

Un gând rău este de trei ori blestemat. În primul rând, el îl răneşte pe emitent, afectându-i corpul mental. În al doilea rând, el îl răneşte pe cel căruia îi este adresat. În sfârşit, el face rău întregii umanităţi prin vicierea atmosferei sale mentale. Dacă întreţineţi gânduri de ură, sunteţi deopotrivă un criminal, căci gândurile voastre ucid în lumea lor, dar şi un sinucigaş, căci ele se întorc împotriva voastră. În plus, o minte angrenată în gânduri malefice acţionează ca un magnet, atrăgând gânduri similare şi amplificând astfel răul iniţial. Gândurile rele aruncate în atmosfera mentală otrăvesc minţile receptive. Iar cum gândul este rădăcina acţiunii, menţinerea persistentă a unui gând rău va conduce în timp la comiterea unor acţiuni criminale.

Gândurile şi valurile mării

Gândurile sunt precum valurile unui ocean. Ele sunt nenumărate. Cucerirea lor vi se va părea la început o încercare disperată, fără şanse autentice de succes. Unele gânduri vor rezista voinţei voastre, în timp ce altele vor  ţâşni năvalnic exact atunci când credeaţi că aţi învins.Vechile gânduri suprimate vor apare din nou după câtva timp. Cu toate acestea, nu trebuie să disperaţi: puterea lăuntrică spirituală se dobândeşte gradat. Veţi reuşi cu siguranţă până la sfârşit. Toţi marii yoghini de altă dată au atins realizările lor sublime doar după ce au trecut prin aceleaşi dificultăţi.
Procesul de distrugere a clişeelor mentale este dificil şi îndelungat.

Ansamblul gândurilor nu poate fi distrus într-o zi sau două. De aceea, nu trebuie să renunţaţi la practică după apariţia primelor dificultăţi. Prima încercare ar trebui să fie reducerea dorinţelor, căci ea va genera o scădere automată a gândurilor. Apoi, gradat, ele vor dispărea.


Fragment din cartea Puterea gândului, de Swami Shivananda, publicată la editura Deceneu.



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga