Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Şapte obiceiuri care fac diferenţa între ceea ce eşti şi ce poţi să fii


1. Acţionează

Ceea ce face diferenţa atunci când e vorba de succes este atitudinea pe care o ai în legătură cu el. Dacă îţi petreci ziua visând la o carieră minunată, casă cu trei etaje sau mai ştiu eu ce intră în definiţia ta de succes, fără să faci nimic în acest sens, probabil că nu se va petrece nimic. Succesul vine prin muncă, prin acţiune. Bineînţeles că şi visatul cu ochii deschişi are un sens, secretul stă însă în capacitatea ta de a pune în practică ceea ce visezi.
 

2. Asumă-ți în mod ferm reponsabilitatea pentru ceea ce eşti în acest moment şi pentru ce vei fi mâine. Tu eşti singurul responsabil pentru viaţa ta şi numai tu ai puterea să decizi ce faci şi ce nu faci.

3. Comunică şi interacţionează în mod armonios cu ceilalţi.
La ce sunt bune comunicarea şi interacţiunea? În primul rând comunicând te expui la tot felul de situaţii şi stări cu care nu te-ai confrunta dacă ai sta în casă cu laptopul în braţe postând pe facebook. Intrând în contact cu lumea reală, ajungi să te cunoşti mai bine pe tine şi bineînţeles pe ceilalţi. Este foarte important să cunoşti oameni noi, pentru că suntem diferiţi şi astfel de la fiecare poţi afla lucruri noi, singura condiţie e să vrei.

4. Stabileşte obiective aşa-zise „smart” („deștepte”) – obiective „smart” sunt obiectivele măsurabile şi delimitate în timp. Cum se traduce asta? Să spunem că ai ca obiectiv să ai mai mulţi bani şi eu vin şi îţi dau 10 lei. Teoretic acum ai mai mulţi bani decât aveai înainte să îţi dau eu 10 lei. Ori nu cred că acesta era obiectivul tău.

Formulat deştept, obiectivul tău ar suna ceva de genul: până la 31 decembrie, îmi măresc veniturile cu 50% faţă de luna ianuarie. În felul acesta, la 31 decembrie, o dată fixă, vei ştii exact dacă ţi-ai îndeplinit sau nu obiectivul, dacă în contul tău au intrat cu 50% mai mulţi bani în raport cu luna ianuarie. Astfel, obiectivul tău este măsurabil şi delimitat în timp.

De ce e nevoie de obiective deştepte? Pentru că de cele mai multe ori nu ştim când am atins sau nu un obiectiv. Tot ce ştim este că nu suntem cei mai buni, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi şi cei mai bogaţi. Stabilirea unor obiective nerealiste, nemăsurate şi nedelimitate în timp te ajută doar la scăderea încrederii în forţele tale; neştiind ce progrese ai făcut, vei crede tot timpul că nu ai făcut nimic.

5. Păstrează şi scrie un jurnal.
Jurnalul este cea mai bună metodă de a urmări progresele făcute. Eu am mereu în geantă o agendă în care îmi scriu ideile, câtodată în cele mai nepotrivite momente, pentru că dacă nu le scriu atunci când apar, apoi le uit. Dimineaţa trebuie notat ce este de făcut în acea zi, ce obiective îmi propun şi, cel mai important, mă uit în urmă să văd ce progrese am făcut.

6. Dezvoltă-te personal în mod benefic şi divin integrat.
Dezvoltarea personală înseamnă să investeşti în tine, să creşti, să înveţi. Aceasta vine cumva la pachet cu asumarea responsabilităţii. Când înţelegi şi simţi cu adevărat că tu eşti singurul responsabil pentru rezultatele tale , atunci începe şi bătălia cu tine. Nemaiavând pe cine să dai vina, decât pe tine, vei începe încet, încet să te optimizezi. Cu răbdare şi multă muncă e destul de uşor, mai ales că ai la îndemână o grămadă de cărţi, reviste, cursuri, bloguri şi alte asemenea care îţi povestesc vrute şi nevrute din acest minunat domeniu al dezvoltării personale. Numai să vrei să le afli şi bineînţeles să le pui în practică!

7. Fii tu însuţi, mereu centrat în esenţa sufletului tău.
Nimic nu strică mai mult decât lipsa de autenticitate în mod divin inspirată. Nu mai imita pe cei răi şi încăpăţânaţi.
Aspiră să fii perfect. Aspiră să fii genial.
Eşti unic şi nimeni pe lumea aceasta nu e ca tine.
Eşti o scânteie din Dumnezeu.
Crezi în tine! Dacă tu nu o faci, nimeni altcineva nu o va face în locul tău!


Citiţi şi:
Optimismul şi încrederea deplină în sine
Unele ÎNŢELEGERI DIVINE ne pot transforma existenţa


yogaesoteric
31 iulie 2015


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga