Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Copiii amputaţi afectiv din cauza folosirii exagerate a computerului


Folosirea excesivã a calculatorului, tabletei sau telefonului mobil, mai ales în cazul copiilor, se poate solda cu probleme grave mai târziu, precum deformarea creierului şi amputarea afectivã, aspecte care se vor regăsi pe nota de plată a generaţiilor viitoare, spune cunoscutul neurolog român Dafin Mureşanu.

Înconjuraţi de gadgeturi din ce în ce mai sofisticate, copiii au început să folosească exagerat de mult tehnologia avansată, de la vârste din ce în ce mai fragede, mulţi dintre ei chiar cu mult înainte de a învăţa să meargă sau să vorbească. Micuţii sunt încurajaţi în acest sens chiar de către părinţi, care sunt fie mulţumiţi că-şi pot face liniştiţi şi fără griji treburile, fie încântaţi de „deşteptăciunea” copiilor lor. Dezvoltarea unui copil nu este, însă, doar fizică şi cognitivă, fiind la fel de importante şi dezvoltarea temperamentală, socială, emoţională sau morală.

Care sunt efectele pe care le au computerul şi telefonul mobil asupra creierului micuţilor utilizatori – pe lângă rolul lor educativ şi distractiv –, dar şi cum stilul de viaţă modern, suprasolicitarea şi stresul pot genera o îmbătrânire cerebrală precoce, a explicat, într-un interviu acordat ZIUAnews, prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

Reporter ZIUAnews: Trăim în epoca gadgeturilor şi, vrem, nu vrem, copiii din ziua de azi învaţă să le folosească de la vârste foarte fragede, iar unii sunt lăsaţi de părinţi – din diverse motive – să utilizeze în exces calculatorul, telefonul mobil, iPhone-ul, smartphone-ul etc. Cum îi pot afecta pe copii toate acestea, pe termen scurt şi pe termen lung?

Dafin Mureşanu: Pe lângă efectele benefice datorate accesului rapid şi facil la o bază uriaşă de date, extrem de utile în viaţa noastră de zi cu zi, folosirea excesivă a calculatorului, tabletei, telefonului mobil, fără un echilibru între activităţile fizice şi mentale, duce la „instrumentalizarea” oamenilor, deformarea creierului şi amputarea afectivă a generaţiilor viitoare. Spre exemplu, telefonia mobilă, prin aceste sisteme de câmpuri care ne ajută în comunicare, a virusat viaţa personală. Orice exces de radiaţii, tot mai dense, tot mai puternice, pot provoca de la dureri de cap, anxietate, la stări depresive sau tulburări de adaptare. Copiii care utilizează de mici telefonul mobil şi calculatorul pot dezvolta tulburări de comportament, de înţelegere, de comunicare şi de integrare. Calculatorul este benefic până la un punct, întrucât dezvoltă anumite capacităţi ale creierului, însă copiii care folosesc calculatorul intensiv nu sunt mai deştepţi, poate că sunt mai pricepuţi, în schimb, partea emoţională este uneori afectată. Toate aceste lucruri vor fi pe nota de plată a generaţiilor viitoare. Vorbim de amputarea afectivă, de diminuarea interacţiunii cu semenii şi a calităţii afective a vieţii. În ceea ce priveşte legătura dintre efectul pe termen lung al folosirii telefoniei mobile asupra copiilor şi apariţia diverselor tipuri de cancer, nu există dovezi suficiente care să stabilească relaţia directă dintre ele. Totuşi, experţii recomandă limitarea expunerii la radiaţiile electromagnetice, prin scurtarea duratei convorbirilor, folosirea dispozitivelor de tip hands-free sau utilizarea mesajelor scrise.

R.: Există diferenţe între tipul de influenţă pe care o are fiecare dintre obiectele amintite mai sus, având în vedere că utilizarea telefonului mobil implică şi expunerea la radiaţiile electromagnetice emise sau recepţionate de aceste aparate?

D. M.: Depinde de durata de utilizare. Sub efectul tehnologiilor, creierul se distorsionează. Folosirea în exces a calculatorului, mai ales la copii, se poate solda cu probleme emoţionale şi afective. Folosiţi tehnologiile cu măsură şi nu lăsaţi să dispară discernământul. În ceea ce priveşte radiaţiile, părerile sunt încă împărţite. Studiile pe animale sugerează faptul că expunerea prelungită la radiaţii electromagnetice poate avea efecte asupra somnului, funcţiilor cognitive şi ar putea fi implicată şi în apariţia cancerelor. Încă nu sunt dovezi clare în acest sens, dar nici nu putem neglija acest aspect ştiind faptul că acestea sunt complicaţii pe termen lung. Cert este că, folosirea telefonului mobil a fost asociată cu creşterea numărului de accidente rutiere şi, implicit, a traumatismelor craniocerebrale.

R.: Cum este în cazul adolescenţilor sau al adulţilor?

D. M.: Trebuie precizat, însă, că dependenţa de calculator este dăunătoare nu doar copiilor, ci şi adolescenţilor şi adulţilor. S-au publicat numeroase studii potrivit cărora folosirea excesivă a calculatorului poate avea un efect negativ asupra sănătăţii oamenilor, mai ales pentru copii, inclusiv a adolescenţilor, a căror personalitate este încă în formare. Aceştia se pot izola, pot trăi într-o lume a jocurilor, pot imita personajele preferate, fără a reuşi să facă distincţie între viaţa reală şi cea virtuală. De asemenea, se pot asocia scăderea capacităţii de concentrare şi sindromul de oboseală cronică. Chiar dacă sunt o atracţie, mai ales pentru copii, jocurile pe calculator ar trebui folosite cu anumite limite. Potrivit unui studiu realizat de UNESCO, majoritatea copiilor cu vârste între 7 şi 15 ani navighează pe internet nesupravegheaţi. Un alt studiu subliniază faptul că aproape 40% dintre copiii sub vârsta de trei ani intră zilnic în contact cu calculatorul. Mai mult decât atât, în cazul adulţilor, un timp foarte îndelungat petrecut în faţa calculatorului va cauza sedentarismul, obezitatea care reprezintă factori de risc extrem de importanţi pentru bolile cardio şi cerebro-vasculare. Dependenţa de tehnologie afectează creierul, încetinind activitatea cerebrală.

R.: A crescut numărul de afecţiuni neurodegenerative în ultimii ani?

D. M.: Cele mai frecvente afecţiuni neurodegenerative, şi aici vorbim în principal despre boala Alzheimer şi boala Parkinson, debutează în jurul vârstei de 65 de ani. Creşterea globală a speranţei de viaţă duce inevitabil şi la creşterea frecvenţei bolilor neurodegenerative, cu un impact socio-economic dezastruos.

R.: Care sunt cauzele îmbătrânirii cerebrale precoce?

D. M.: Există un cumul de factori, iar stilul de viaţă este cel mai impotant. Hipertensiunea arterială, fibrilaţia atrială, dislipidemia, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de băuturi alcoolice sau substanţe stimulante ale sistemului nervos central, suprasolicitarea intelectuală, stresul, disfuncţiile hormonale, traumatismele craniocerebrale, sunt tot atâtea motive care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce. Orice prim semn trebuie să ne dea de gândit. De exemplu, dacă tulburările de memorie, concentrare, atenţie, sunt prea dese, dacă este dificil de respectat un program prestabilit, dacă nu ne amintim unele nume proprii, ne putem gândi la o îmbătrânire cerebrală precoce. Ea trebuie evaluată şi tratată de un specialist, pentru că fiecare dintre noi îmbătrânim diferit, în funcţie de stilul de viaţă al fiecăruia. La nivel mondial există o preocupare continuă pentru starea de bine a creierului. Spre exemplu, boala Parkinson este unul dintre subiectele prezente tot mai adesea la marile congrese mondiale pe teme neurologice. Despre această afecţiune s-a discutat şi în cadrul celei de-a treia ediţii a Cursului Internaţional „Movement Disorders”, care a avut loc în perioada 2-4 aprilie 2014, în Poiana Braşov, eveniment organizat de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) împreună cu Societatea de Neurologie din România.

R.: Avem un nou ministru al Sănătăţii. Care consideraţi că este prioritatea pentru sistemul sanitar românesc?

D. M.: Finanţarea reală şi adecvată în funcţie de necesităţi.

de Monica Cosac
Sursa: ziuanews.ro

Citiți și:
Internetul, televiziunea şi jocurile video influențează în mod nefast mentalitatea și capacitățile cognitive ale tinerilor, afirmă unii specialiști
O veritabilă epidemie de tumori cerebrale datorată folosirii telefoanelor mobile
Nu intrăm în era informaţiei, ci în cea a autismului
 

yogaesoteric
7 august 2015



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga