Putin impune stereotipul «duşmanii sunt peste tot»


Inspecţiile de anvergură demarate de autorităţile ruse la sediile unor organizaţii nonguvernamentale precum Amnesty International şi Memorial, precum şi ale unor fundații germane – Friedrich Ebert de la Moscova şi Konrad Adenauer din Sankt-Petersburg – au avut mare rezonanţă în publicaţiile de limbă germană, constată Inopressa.ru.

Într-un articol intitulat Putin şi cursul naţional-patriotic, cotidianul Handelsblatt subliniază că această campanie se desfăşoară la ordinul preşedintelui rus. „Campania pentru intimidarea organizaţiilor non-guvernamentale“, cum este denumită ea de ziarul menţionat, este parte a politicii naţional-patriotice, îndreptate împotriva influenţei occidentale, politică pe care administraţia lui Puţin o desfăşoară din mai 2012.

Această politică, subliniază Handelsblatt, este intens promovată în sânul societăţii ruse. Chiar şi în discursul său adresat naţiunii, liderul rus a pus accentul nu pe probleme sociale şi economice concrete, ci pe măreţia Rusiei şi pe patriotism. În afară de noile legi privind demonstraţiile, defăimarea, înăsprirea cenzurii pe internet, persecutarea liderilor opoziţiei, în afară de lupta împotriva proprietăţii private şi cererea de a „dezoffshoriza” Rusia, pe acelaşi fagaş se înscrie şi noua lege privind organizaţiile non-guvernamentale, lege care obligă organizaţiile finanţate din străinătate să-şi asume statutul de „agent străin”.

În general, frica de spioni este o trăsătură tot atât de specifică Rusiei precum vodca, Moş Gerilă şi brutalitatea miliţiei, afirmă Die Welt, în articolul intitulat Ruşii îşi riscă încrederea în democraţie. Astăzi, autorităţile ruse vor veni (în inspecţie) la Amnesty International, la fundațiile Friedrich Ebert şi Konrad Adenauer, iar mâine şi în multe alte locuri, atenţionează cotidianul.

Puterea rusă trasează sarcina de a desfăşură asemenea acţiuni unor instanţe inferioare, care nu se pricep la marea politică şi care manifestă un elan exagerat. De aceea, neîncrederea „alimentată de sus” nu cunoaşte graniţe, subliniază Die Welt.

Ruşilor li se pare umilitor când li se face morală de la Berlin, Washington sau din alte capitale occidentale. Vladimir Puţin şi-a manifestat nu o dată – atât în faţa camerelor de filmat, cât şi în cercuri private – nemulţumirea în legătură cu acest lucru. De aceea, executanţii direcţi nu au de ce să se teamă. Important este să nu se exagereze, conchide Die Welt.

În opinia Frankfurter Allgemeine, Rusia se transformă treptat într-o dictatură. Din momentul revenirii lui Vladimir Putin în fotoliul prezidenţial, se poate observa cum regimul autoritar de la Moscova, care îi accepta înainte pe numeroşii săi opozanţi atât timp cât nu se punea problema ca aceştia să acceadă la putere, a început să capete trăsături de dictatură.

Percheziţiile la sediile mai multor organizaţii non-guvernamentale demonstrează elocvent în ce direcţie se îndreaptă colosul rus. Deocamdată, însă, Rusia nu a devenit dictatură, deoarece „există mass-media care critică puterea, există o opoziţie legală şi chiar o societate civilă”.

De altfel, continuă Frankfurter Allgemeine, actuala tactică seamănă cu măsurile care au fost iniţiate la adresa liderilor protestelor în masă organizate în Rusia împotriva alegerilor incorecte. Pentru intimidare există poliţia fiscală şi procuratura, iar pentru crearea „punctului de vedere corect” – postul de televiziune proguvernamental NTV, care îi critică pe adversarii lui Puţin în cele mai bune tradiţii sovietice de persecutare a celor cu păreri diferite.

Apărătorii ruşi ai drepturilor omului au iniţiat „vizite” şi la sediul organizaţiei Memorial. După cum a declarat într-un interviu acordat cotidianului german Tageszeitung Svetlana Gannuşkina, membră a consiliului administrativ al organizaţiei menţionate, „este evident că statul rus vede în noi (organizaţiile de apărare a drepturilor omului) o ameninţare”. Drept rezultat, „imaginea noastră are puternic de suferit”. Legea privind „agenţii străini” are o singură funcţie: propagandistică, este convinsă Gannuşkina, precizând că, prin aceste inspecţii, autorităţile ruse au alimentat şi mai mult opinia publică împotriva noastră.

O părere asemănătoare au alţi câţiva reprezentanţi ai organizaţiei. Arseni Roghinski, citat de Frankfurter Allgemeine în articolul său intitulat Moscova îşi inventează noi duşmani, este convins că puterea politică din Rusia „activează din nou, de dragul obiectivelor sale, stereotipul «Duşmanii sunt yoghinii», şi aşa extrem de popular în societatea rusă”.

Isteria în legătură cu „duşmanii” a atins cote maxime în timpul regimului Stalin, a înregistrat un declin în anii 1990, însă a revenit în arsenalul politic în timpul preşedinţiei lui Putin. Potrivit Die Welt, acest lucru se face „pentru a distrage atenţia populaţiei de la problemele cu adevărat importante”.

După o ştire Agerpres


Citiți și:

Poate fi înţeles Putin?

SUA-Rusia: Dar dacă războiul rece nu a încetat niciodată?

 

yogaesoteric
7 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More