Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un raport al Royal Society avertizează: Perspectiva unui secol de dezastre pe Pământ


Catastrofele economice şi de mediu vor fi inevitabile dacă ţările bogate nu reduc consumul, iar populaţia globală nu se stabilizează, avertizează un raport din aprilie 2012 al Royal Society din Marea Britanie, sub semnătura laureatului Premiului Nobel, biologul Sir John Sulston, relatează ziarul britanic The Guardian.

Numărul de persoane care trăiesc pe Planetă nu a fost niciodată atât de mare, nivelurile lor de consum sunt fară precedent şi ample schimbări au loc în mediu. Putem alege să reechilibrăm utilizarea resurselor pentru un model mai echilibrat de consum... sau putem alege să nu facem nimic şi să alunecăm într-o spirală descendentă de catastrofe economice şi de mediu care să conducă către un viitor şi mai nesigur”, se spune în raport.

Evaluarea perspectivelor omenirii în următorii 100 de ani, care a necesitat aproape doi ani de studii pentru a fi finalizată, susţine cu tărie că, pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă pentru toate cele nouă miliarde de oameni ce se aşteaptă să trăiască în 2050 pe Pământ, problemele populaţiei şi consumului trebuie să ajungă priorităţi absolute pe agendele politice şi economice ale liderilor lumii. Ambele probleme au fost în mare parte ignorate de politicieni şi minimalizate de grupuri de mediu şi dezvoltare în ultimii 20 de ani, se menţionează în raport.

La rata actuală de creştere a populaţiei, ţările în curs de dezvoltare vor trebui să construiască echivalentul unui oraş de un milion de oameni la fiecare cinci zile, de acum şi până în 2050, relevă studiul. „Creşterea populaţiei globului este inevitabilă în următoarele câteva decenii. Până în 2050, se estimează că populaţia de astăzi, de şapte miliarde de oameni, va creşte cu 2,3 miliarde, echivalentul unei noi Chine şi a unei noi  Indii”, se arata în raport.

Numărul mare de oameni de pe Pământ nu este însă la fel de important ca inegalitatea dintre ei şi cât de mult consumă, a declarat Jules Pretty, unul dintre cei 22 de cercetători din grupul care a elaborat raportul. „În termeni materiali, va fi necesar pentru majoritatea ţărilor dezvoltate să se abţină de la anumite tipuri de consum, cum ar fi cele care generează emisii de bioxid de carbon. Nu trebuie să consumi prea mult, pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă. Nu putem concepe o lume care să fie la fel de marcată de inegalităţi cum este acum. Trebuie să scoatem din sărăcia absolută cele 1,3 miliarde de oameni care trăiesc cu mai puţin de un 1,25 dolari pe zi. Este esenţial să se încetinească creşterea populaţiei în acele ţări care nu pot ţine pasul cu serviciile”, a afirmat Pretty.

Cea mai mare parte din creşterea populaţiei globale în acest secol va proveni din cele 48 de ţări cel mai puţin dezvoltate din lume, dintre care 32 sunt în Africa, a declarat Ekliya Zulu, unul dintre autorii studiului şi preşedinte al Uniunii pentru studiile populaţiei africane. „Luând doar Africa, populaţia va creşte cu două miliarde în acest secol. Dacă nivelurile de fertilitatete nu scad la 2,1% de la 4,7% în prezent, populaţia de acolo poate ajunge la 5,3 miliarde. Atunci când încetinim creşterea populaţiei, sprijinim femeile şi oferim mai mulţi bani ţărilor cel mai puţin dezvoltate, pentru a investi în educaţie”, a spus el.

Autorii recunosc că va fi nevoie de timp şi de un angajament politic masiv pentru a schimba modelele de consum din ţările bogate, dar cred că furnizarea de contraceptive va costa relativ puţin. „Pentru a asigura toate nevoile de planificare familială, va costa şase-şapte miliarde de dolari pe an. Nu este mult. Este o investiţie extrem de bună, extrem de accesibilă. A nu asigura planificare familială este o încălcare a drepturilor omului”, a spus Sulston.

Presiunea pe limitarea populaţiei planetei ne va determina să schimbăm radical activitatea umană”, a subliniat Pretty.

de Gică Pârcălăbescu
Articol preluat din revista Lumea.


Articole publicate recent

> 21 IulieCamerele web sunt un simbol al modului în care intimitatea și siguranța noastră ar putea fi violate, dar nu ar trebui oare să le acoperim?

> 21 IuliePropaganda progresistă și specularea spiritului de turmă

> 20 IulieInedit: sacoșa de rafie de la piață, ajunsă geantă de lux în Franța, Anglia și SUA!

> 19 IuliePutin le cere companiilor ruse să fie pregătite să treacă la producţie de război în orice moment

> 18 IulieGoogle a creat deja inteligenţa artificială care a creat la rândul ei propria AI, având sarcina de a recunoaşte obiectele şi persoanele

> 17 IulieDan Diaconu: “Semnele spălării creierului”

> 17 IulieConferinţa de la Yalta, 4-11 februarie 1945

> 16 IulieIată cât lemn românesc ajunge în curtea austriecilor de la Holzindustrie Schweighofer: 70 de camioane, 420.000 de tone pe an!!!

> 16 IuliePentru români obielele cătanei John nu miros mai frumos decât cele ale cătanei Ivan

> 15 IulieImpresii semnificative

> 15 IulieFranța decide că vârsta minimă legală pentru consimțământ sexual este de 15 ani

> 14 IulieÎnfige câteva cuișoare într-o lămâie! Efectul este unul nebănuit

> 13 IulieÎncepe războiul religios în Franța? 100 de francezi au încercat să oprească rugăciunile făcute de musulmani pe stradă…

> 12 IulieEurabia şi trădarea Israelului

> 12 IulieDe vorbă cu micii producători de energie solară: Marius Teodorescu produce mai multă energie decât poate consuma

> 12 IulieAcuză șoc la adresa României: «măcelarul numărul doi de evrei al lumii, după Germania lui Hitler»

> 11 IulieDe la primul congres sionist din 1897 până la Rezoluția de Partiție a ONU în 1947. Reconquista evreiască a Palestinei (III)

> 11 IulieUn sistem de recunoaștere facială va exista în curând pe Aeroportul Otopeni

> 11 IulieJudecătoarea Florica Roman: Există un sistem care îți «poate născoci ceva»; sistemul judiciar din România este în agonie, plin de metastaze

> 10 IulieUnchiul Sam nu poate subjuga conștiința românească!

> 8 IulieSerele verticale din Singapore. Metoda ingenioasă prin care un fermier produce o tonă de legume pe zi pe o suprafață de doar… 60 de metri pătrați

> 8 IulieCum a ajuns meteorologia o unealtă politică în România

> 8 IulieApel către TFL-ști: «Pentru câteva minute încercați să gândiți cu propriul creier, faceți acest exercițiu, nu doare și nici nu costă bani!»

> 7 IulieRomânia urmează să primească 73.000 de imigranți. Este ce spune un europarlamentar român

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga