Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cum spionează americanii Europa şi Naţiunile Unite


Preşedintele Obama a promis că NSA supraveghează doar activităţile care vizează exclusiv prevenirea atacurilor teroriste, însă unele documente secrete ale serviciilor de informaţii arată că, de fapt, America a spionat Uniunea Europeană, Naţiunile Unite şi alte ţări.

Sediul Uniunii Europene din New York se află într-un zgârie nori cu o faţadă strălucitoare şi o vedere impresionantă spre East River. Chris Matthews, ofiţerul de presă al delegaţiei UE la Naţiunile Unite, deschide biroul ambasadorilor de la etajul al 31-lea, arătând sala de conferinţe şi spunând: „Acesta este locul unde toţi ambasadorii celor 28 de ţări membre se întâlnesc în fiecare marţi, la ora 9 dimineaţa. Este locul în care Europa îşi stabileşte în comun politica la ONU”.

Pentru a marca deschiderea oficială a noilor birouri ale delegaţiei, în septembrie 2012, preşedintele Comisiei Europene Manuel Barroso şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy au sosit de la Bruxelles, iar secretarul general ONU Ban Ki-Moon a participat ca oaspete de onoare. Pentru „vechea Europă” – cu o contribuţie financiară de o treime la bugetul ONU – aceasta era o confirmare a importanţei sale geopolitice.

Pentru Agenţia Naţională de Securitate (NSA), puternica organizaţie de informaţii a Americii, această mutare era, mai presus de toate, o provocare tehnică. Un nou oficiu diplomatic însemna pereţi proaspăt zugrăviţi, circuite neatinse şi noi reţele de calculatoare instalate – cu alte cuvinte, o mulţime de probleme pentru specialiştii agenţiei.

În timp ce europenii încă se mai acomodau cu noile lor birouri somptuoase, conducerea NSA deja obţinuse planurile clădirii. Schiţele primite de la compania proprietară a clădirii arătau cu precizie cum erau dispuse birourile. Agenţii făcuseră copii mărite ale zonelor unde se situau serverele computerelor. Misiunea Europeană de la ONU constituia pentru NSA un obiectiv important cu numele de cod „Apalachee”.

Planurile oficiului diplomatic european constituiau doar o parte din documentele interne ale NSA referitoare la operaţiunile care vizau interceptarea acestui obiectiv. Ele au fost dezvăluite de Edward Snowden şi revista Der Spiegel a reuşit să le vadă. Pentru NSA, acestea formau fundamentul unei operaţiuni de interceptare a informaţiilor, însă, pentru preşedintele Barack Obama, acestea au fost o serioasă problemă politică.

Se ştie că, cu ceva timp în urmă, Obama făcuse lumii o promisiune: „Principalul lucru pe care doresc să-l subliniez este că nu am un interes şi nici NSA-ul nu are vreun alt interes decât de a ne asigura că putem preveni un atac terorist, că unicul scop al programului de interceptări este de a strânge din timp informaţii, pentru a putea să ne realizăm sarcinile. Nu avem un alt interes decât de a preveni atacurile teroriste”.

O diversitate de noi programe de supraveghere


Apariţia lui Obama în faţa presei era o încercare de justificare morală a activităţii serviciilor de spionaj, de a declara că este o modalitate sigură şi urgentă de apărare. Mesajul său era clar: spionajul supraveghează comunicaţiile, deoarece există terorism şi nimic din ceea ce poate salva vieţile oamenilor nu poate fi considerat a fi dăunător. După atacurile din 11 septembrie 2001, această logică constituia argumentul imbatabil pentru un larg program de supraveghere.

Cu această declaraţie făcută la Casa Albă, Obama spera să înlăture şi presiunea de pe frontul politic intern. La Washington, preşedintele se confrunta cu opoziţia care formase o alianţă neobişnuită între democraţii de stânga şi conservatorii mai libertini. Aceştia erau sprijiniţi de politicieni veterani precum congresmanul republican Jim Sensenbrenner, unul dintre arhitecţii Patriotic Act, legea care fusese folosită pentru extinderea masivă a supravegherii-interceptării după 11 septembrie 2001. Pe de altă parte, un proiect de lege care urmărea să restrângă puterile NSA fusese respins la limită în Camera Reprezentanţilor. Chiar şi susţinătorii fideli ai lui Obama, precum democrata Nancy Pelosi, liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor, au pus sub semnul întrebării activitatea agenţiei, spunând că ceea ce citea în presă despre colectarea a milioane de emailuri era cel puţin „deranjant”.

Apariţia publică a lui Obama avea ca scop calmarea criticilor săi, preşedintele luându-şi angajamentul şi asigurând că NSA era o „agenţie curată” care nu era implicată în nicio activitate necorespunzătoare, dându-şi chiar cuvântul.

Problema era că, dacă documentele interne ale NSA studiate de Der Spiegel sunt credibile, preşedintele nu spunea adevărul. Ori, aceste documente clasificate demonstrau cât de sistematic supravegheau americanii alte ţări şi instituţii precum Uniunea Europeană, Agenţia Internaţională de Energie Nucleară de la Viena şi Naţiunile Unite. Ele arătau cum se infiltrase NSA în reţeaua de calculatoare a europenilor dintre New York şi Washington. Supravegherea era permanentă, intensă şi bine organizată şi nu avea de-a face cu contraterorismul.

Ţintirea guvernelor străine


Într-o prezentare internă, NSA rezumă scopul viziunii sale globale şi deosebit de ambiţioase: obţinerea superiorităţii informaţiilor. Pentru a deţine dominaţia mondială în acest domeniu vital pentru supremaţia în lume, agenţia a lansat diverse programe, precum „Dancingoasis”, „Oakstar” şi „Prism”. Unele dintre ele urmăreau într-adevăr să prevină atacuri teroriste, în timp ce altele căutau probleme precum livrările de arme, traficul de droguri şi crima organizată. Dar existau şi alte programe, precum „Blarney” şi „Rampart-T” care serveau unor scopuri diferite: acelea ale spionării tradiţionale a guvernelor străine.

Blarney” exista din anii 1970 şi se realiza pe baza Legii de supraveghere a informaţiilor străine din 1978, conform documentelor NSA, care afirmă că aceasta avea la bază cooperarea cu companiile de telecomunicaţii americane care furnizau servicii agenţiei. Agenţia NSA descria principalele obiective ale programului ca fiind „de domeniul diplomatic, al contraterorismului, cel economic al guvernelor străine”. De asemenea, documentele arătau că „Blarney” era una din principalele surse de informare zilnică a preşedintelui, un document topsecret despre problemele spionajului, care i se prezenta zilnic. Se apreciază că circa 11.000 de informaţii se obţineau anual prin „Blarney”.

Nu mai puţin exploziv este programul intitulat „Rampart-T” pe care NSA îl derulează din 1991 şi prin care se prezintă „penetrarea unor obiective dificile sau apropiate de nivelul conducerii”, cu alte cuvinte, şefi de state şi consilierii cei mai apropiaţi ai acestora. Aceste informaţii sunt destinate doar preşedintelui şi consilierilor săi de securitate naţională, „Rampart-T” fiind orientat împotriva a circa 20 de ţări, între care China şi Rusia, dar şi unele state est-europene.

Recent, americanii au redactat un document secret care planifică domeniile din care sunt necesare informaţii, având o scară de priorităţi începând cu „roşu-1” (nivelul de interes cel mai ridicat), până la cel „albastru-5” (interes scăzut). Ţări precum Iranul, Coreea de Nord, China şi Rusia sunt prioritar colorate în roşu, aceasta însemnând că informaţii suplimentare asupra acestor ţări sunt necesare din toate domeniile.

Însă şi ONU şi Uniunea Europeană se află, de asemenea, ca obiective de spionaj pe domenii precum stabilitatea economică, politica comercială şi cea externă (fiecare evaluate la 3), precum şi securitatea energetică, produsele alimentare şi inovaţiile tehnologice (fiecare evaluate la 5).

Introducerea de microfoane

Spionarea Uniunii Europene nu a fost o surpriză pentru cei mai mulţi diplomaţi europeni care aveau cunoştinţe despre practicile incredibile ale americanilor în folosirea unui întreg repertoriu de mijloace şi metode de colectare a informaţiilor. Conform unui raport operativ secret din 2010, americanii nu numai că au infiltrat oficiile diplomatice ale UE de la New York, dar şi pe cele din Washington, clădirii din capitala Americii dându-i numele de cod „Magothy”.

Conform acestui document secret, NSA se concentra asupra misiunilor diplomatice europene în trei modalităţi:
- introducerea tehnicii de ascultare;
- copierea hard-discurilor;
- interceptarea cablurilor reţelei de calculatoare.

Penetrarea ambelor ambasade ale Uniunii Europene oferea specialiştilor de la Fort Meade un avantaj inestimabil: garantarea accesului continuu, chiar dacă temporar pierdeau contactul cu unele din sisteme, datorită modernizărilor tehnice sau atunci când se descoperea vreun virus.

De notat că sistemele informatice ale ambasadelor Uniunii Europene din America sunt întreţinute de tehnicienii de la Bruxelles, Washington şi New York, fiind conectate la reţelele mai largi ale UE. Rămâne neclar dacă NSA a putut să penetreze şi sediile Uniunii Europene din Bruxelles. Ceea ce este cert este că ei dispuneau de multe cunoştinţe despre capitala Belgiei, după cum demonstra un raport clasificat din urmă cu mai mulţi ani, în care se relata vizita unui diplomat important american, Clayland Boyden Gray la Fort Meade.

Gray era în drum spre Bruxelles ca nou ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană. Înainte de a părăsi ţara, el a fost invitat de NSA la Fort Meade, unde i s-a permis să arunce o privire asupra preocupărilor agenţiei. Ambasadorul „a fost informat despre capacităţile şi posibilităţile NSA în colectarea de informaţii prin interceptarea şi decriptarea comunicaţiilor Uniunii Europene”, menţionează documentul.

Lui Gray i s-a prezentat o selecţie de informaţii referitoare la diplomaţie, afaceri şi comerţ extern, împreună cu informaţii despre viitoarele sale contacte la Uniunea Europeană. „Nu aveam idee că aş putea primi asemenea informaţii detaliate”, a declarat apoi ambasadorul cu uimire. Le-a spus că ceea ce i s-a prezentat era de-a dreptul „fabulos”, adăugând: „Voi, cei de la NSA, aţi devenit cei mai noi şi cei mai buni prieteni ai noştri”.

Pe lângă infiltrarea lor în Uniunea Europeană, americanii sunt interesaţi şi de informaţiile despre ONU şi AIEA. Agenţiei AIEA de la Viena i s-a acordat nivelul „roşu-1” în domeniul controlului armelor nucleare, în vreme ce supravegherea ONU faţă de politica externă a primit nivelul 2, iar drepturile omului, crimele de război, problemele mediului şi materiile prime – fiecare se află la nivelul 3.

NSA dispune de propria echipă destinată ONU, toţi specialiştii săi fiind sub acoperire diplomatică. Un echipaj secret venea regulat de la Washington, pentru a-i sprijini înaintea fiecărei sesiuni a Adunării Generale.

Dar americanii acţionează permanent şi pentru aflarea de secrete la zi şi au un succes deosebit, cum se relata cu mândrie într-un raport al agenţiei din urmă cu doi ani, în care se menţiona că „obţinuseră un nou acces în comunicaţiile interne ale organizaţiei mondiale”.

Spionii îi spionează pe spioni

Mai mult, specialiştii NSA ai programului „Blarney” au reuşit să decripteze sistemul intern de teleconferinţe al ONU. „Combinarea acestui nou acces în cadrul ONU cu spargerea algoritmului de criptare a dus la o substanţială îmbunătăţire a calităţii informaţiilor VTC şi a capacităţii de a decripta traficul VTC”, consemnau agenţii cu mare satisfacţie, subliniind faptul că, în doar trei săptămâni, numărul comunicărilor decriptate sporise de la 12 la 458.

Uneori, acest spionaj frizează absurdul pentru maniera care s-ar potrivit perfect cu un roman al lui John Le Carre. Conform altui document intern, NSA a reuşit în 2011 să-l surprindă pe un chinez care spiona la ONU, reuşind să-l recruteze. Prin acesta, NSA-ul a reuşit să penetreze sistemele criptografice ale chinezilor şi să aibă acces la SIGINT-ul chinezesc (colectarea de informaţii prin mijloace tehnice), după cum se arată în documentul care descrie modul în care spionii îi spionau pe spioni. Conform acestei surse, deja NSA a reuşit să acceseze informaţii de mare interes despre evenimente curente ale adversarilor lor.

Documentele interne ale NSA corespund cu instrucţiunile Departamentului de Stat, semnate de secretarul de Stat de atunci Hillary Clinton, prin care se solicitau informaţii despre Naţiunile Unite, diplomaţilor americani cerându-li-se să strângă informaţii asupra personalităţilor-cheie de la Naţiunile Unite. Conform acestui document, diplomaţilor li s-a cerut să strângă numele de telefoane, celulare, pagere şi faxuri, precum şi cărţile de credit, parole şi chiar date biometrice.

Când Der Spiegel a informat despre telegramele confidenţiale din 2010, Departamentul de Stat a încercat să devieze criticile spunând că aceste informaţii erau doar pentru ajutarea altor agenţii federale. În realitate, aşa cum documentele NSA arată clar, ele au servit pentru fundamentarea unor diferite operaţiuni clandestine ţintind ONU şi alte ţări.

Experţii ONU suspectau de mult că organizaţia mondială devenise un teren pentru activităţile diferitelor agenţii de informaţii. După părăsirea cabinetului prim-ministrului Tony Blair, fostul secretar de Stat pentru Dezvoltare Internaţională, Clare Short, a admis că, în ajunul războiului din Irak din 2003, ea văzuse transcriptele unor conversaţii ale secretarului general ONU de atunci, Kofi Annan.

Spionarea partenerilor

Scurta declaraţie care a declanşat o reacţie vehementă atunci când a fost făcută a fost confirmată pentru prima dată de NSA. Conform unui document intern, informaţiile culese au fost folosite pentru a influenţa tacticile de negociere ale americanilor la ONU în legătură cu războiul din Irak. Datorită convorbirilor interceptate, NSA a putut să informeze Departamentul de Stat şi pe ambasadorul american la ONU despre nivelul ridicat de certitudine că majoritatea cerută fusese constituită înainte ca votul să fi avut loc asupra rezoluţiei ONU în această privinţă.

Spionarea partenerilor de negociere a adus atâtea satisfacţii, încât NSA s-a angajat în astfel de activităţi în întreaga lume şi nu doar pe teritoriul său. Există posturi secrete de ascultare în 80 de ambasade şi consulate ale SUA din jurul lumii, referirile interne făcându-se la Serviciul Special de Colectare (SCS) care operează în comun cu CIA. Prezenţa acestor posturi de interceptare se numără printre secretele cele mai bine apărate ale agenţiei, datorită precarităţii politice, întrucât sunt foarte puţine cazurile în care funcţionarea lor să fi fost autorizată de ţările-gazdă.

Micile echipe SCS care au ca motto „Menţinem privirea vigilentă asupra lumii”, interceptează comunicaţiile din ţările lor gazdă. Antenele parabolice necesare sunt de obicei camuflate. Conform documentelor văzute de Der Spiegel, asemenea sisteme disimulate de colectare, la care se face referire în interiorul agenţiei, pot fi ascunse în spatele şoproanelor pentru întreţinerea acoperişurilor de pe clădirile ambasadelor. Operaţiunile tehnice deosebit de secrete de supraveghere din misiunile diplomatice se desfăşoară în încăperi considerate private.

Echipele SCS sunt sub acoperire diplomatică, iar misiunea lor nu este cunoscută de majoritatea personalului oficiului diplomatic sau consular. Documentele prezentate de Snowden arată că astfel de SCS-uri ar exista la Frankfurt sau Viena. Existenţa specialiştilor în tehnici operative de interceptare din reprezentanţele diplomatice americane se păstrează secretă în toate împrejurările, întrucât, după cum se arată în material, dacă s-ar divulga, aceasta ar dăuna serios relaţiilor dintre Statele Unite cu guvernele străine.

Să nu fii prins!

Cu puţine excepţii, interceptările electronice nu contravin doar codului diplomatic, dar şi acordurilor internaţionale. Convenţia asupra privilegiilor şi imunităţilor Naţiunilor Unite din 1946, precum şi Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 au stabilit de mult că se interzice folosirea metodelor de spionaj. Mai mult chiar, Statele Unite şi Naţiunile Unite au semnat o înţelegere în 1947 care excludea toate operaţiunile sub acoperire.

Însă, chiar în cercurile ONU, întotdeauna o (mică) afacere de spionaj este văzută ca un delict minor, conform declaraţiilor făcute de foşti funcţionari guvernamentali, americanii neacordând prea multă atenţie acordurilor încheiate. „Spionând Uniunea Europeană, Statele Unite au violat a 11-a poruncă a profesiei”, spunea un oficial de rang înalt din serviciile de informaţii americane, anume: „Să nu fii prins!”.

Scandalul de spionaj declanşat prin dezvăluirile lui Snowden a încordat relaţiile dintre partenerii transatlantici mai mult decât oricare problemă politică de securitate din istoria recentă.

Spionajul este „absolut inacceptabil”, profera vehement ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, după ce a aflat că şi ambasada Franţei din Washington se afla pe lista celor supravegheate. „Nu putem negocia o largă piaţă transaltantică, dacă se manifestă cea mai mică suspiciune că partenerii noştri spionează birourile negociatorului nostru şef”, spunea furioasă şi comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding.

Chiar şi un politician conservator precum preşedintele Comitetului pentru politică externă din Parlamentul European, Elmar Broke, a vorbit despre o enormă „pierdere de încredere”. Alţi parlamentari au ameninţat să facă presiuni asupra Statelor Unite, suspendând discuţiile despre Acordul de comerţ liber SUA-UE, iar o delegaţie a europenilor a călătorit la Washington pentru a-i confrunta pe americani în legătură cu aceste alegaţii.

Curat?


Convorbirile sunt programate să continue. Testul evident va fi dacă guvernul american este pregătit să ofere Uniunii Europene un acord de încetare a spionajului, similar celui care a fost negociat cu guvernul german şi în care ambii parteneri se angajează să nu se mai spioneze reciproc.

Un astfel de acord poate, desigur, să fie violat, dar el ar putea cel puţin să ofere europenilor un minimum de protecţie. Pentru americani, el ar însemna renunţarea la a mai spiona Uniunea Europeană. Rămâne de văzut dacă administraţia Obama este pregătită să facă acest pas, în pofida declaraţiilor solemne ale preşedintelui că supravegherea va viza exclusiv contraterorismul.

O purtătoare de cuvânt a Casei Albe a declarat revistei Der Spiegel că guvernul american va răspunde afirmaţiilor pe canale diplomatice, adăugând că „am făcut clar că noi strângem informaţii din străinătate la fel ca şi alte naţiuni”.

În urma dezvăluirilor revistei , Uniunea Europeană a lansat o investigaţie, stabilind ca specialiştii săi să caute microfoane şi să cerceteze dacă reţelele de calculatoare sunt „virusate”. De asemenea, s-au luat măsuri de securitate la accesul în spaţiile oficiilor diplomatice şi consulare. Dacă experţii de securitate europeni vor verifica corect situaţia, ar putea fi pentru prima dată când americanii nu vor şti la ce surprize să se aştepte.

Traducere şi adaptare după Der Spiegel, de Alecuş Fărău
Articol preluat din revista Lumea.


Citiți și:
33 de ţări ajută spionajul SUA
«Campionatul» jocurilor de spionaj de la ONU
Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei




yogaesoteric
10 august 2015




Articole publicate recent

> 23 OctombrieLista neagră de la DNA – Citiţi inventarul revoltător al achitărilor încasate de DNA în primele 5 luni ale anului

> 23 OctombrieAlianța Familiilor din România: Argentina insultă România

> 22 OctombriePolonia, Ungaria și Cehia, sancționate drastic de Uniunea Europeană pentru că nu au primit migranții repartizați

> 21 OctombriePași spre a obișnui populația cu implantarea de cipuri – în cadrul festivalului Neversea, s-a plătit doar cu brăţara cu cip

> 21 OctombrieSe va împlini profeția «Din Siria va începe al Treilea Război Mondial»?

> 20 OctombrieDe ce trebuie demis Alexandru Florian, komisarul rasist, xenofob și antisemit de la Institutul «Elie Wiesel»

> 20 OctombrieCongresmanul Robert Aderholt despre influența ONGurilor din rețeaua Soros în România

> 17 OctombrieDonald Trump a luat brusc o decizie care schimbă total dinamica războiului din Siria şi îi pune beţe în roate lui Erdogan

> 16 OctombrieDezvăluiri făcute de Iulian Vlad, fostul șef al Securității: Ideologul Revoluției din 1989 a fost Silviu Brucan

> 15 OctombrieBig Brother a fost instituit în mod oficial pe rețelele de socializare

> 14 OctombrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (IX)

> 13 OctombrieIstoria întunecată a Cavalerilor Templieri. Conexiunea cu prezentul

> 9 OctombrieGermania adaptează cu nerușinare practicile tip Gestapo la timpurile noastre: Poliție politică pe Facebook și condamnare la închisoare!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga