Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Două fotografii inedite legate de dezvăluirea existenţei fiinţelor extraterestre benefice

Pe fondul apariţiei în număr tot mai mare a unor informaţii ce dezvăluie existenţa civilizaţiilor extraterestre benefice, sunt cu totul remarcabile două fotografii ce au fost publicate recent de Cobra, liderul unei mișcări spirituale și de acțiune numită Mișcarea de Rezistență. Prima dintre cele două fotografii înfăţişează o entitate feminină (posibil extraterestră?), pe chipul căreia stălucește o lumină nepământeană, iar cea de-a doua pare să fie un fel de portal.

 

Pe bloggul său, The Portal, Cobra menționează că aceste două fotografii inedite parvin de la surse ale Societății Dragonului, publicarea lor fiind în legătură cu procesul de dezvăluire la scară planetară a existenței civilizațiilor extraterestre. Cobra însă nu oferă nicio explicație referitoare la semnificația celor două imagini, precizând că „am fost sfătuit de Forţele Luminii să nu dezvălui cu exactitate ce reprezintă aceste fotografii, deoarece mintea umană are tendinţa să speculeze şi să intelectualizeze. Este mult mai important pentru oameni să aibă o experienţă energetică directă legată de aceste imagini. În viitor, atunci când voi mai publica imagini inedite, voi spune explicit. Străpungerea este aproape!

Este aşadar mult mai important să urmărim să empatizăm cu ceea ce transmit aceste două imagini decât să facem speculaţii despre provenienţa sau semnificaţiile lor. Putem folosi această oportunitate ca pe un foarte bun exerciţiu de a ne utiliza capacităţile de percepţie directă, care pot aduce mult mai multe înțelegeri decât cele pe care aşteptăm să le primim doar pe cale intelectuală.

Mişcarea de Rezistenţă, al cărei lider este Cobra, este o organizaţie care acţionează pentru dejucarea planurilor malefice ale elitei, fiind în legătură şi acţionând la unison cu civilizaţii extraterestre benefice care asistă și protejează planeta Pământ.


yogaeosteric
11 august 2015


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga