Avocatul Ponta, acuzat de DNA inclusiv de fals în acte prin metoda copy-paste


Premierul Victor Ponta, urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari, în care este implicat şi senatorul Dan Șova, este acuzat de procurorii DNA inclusiv de fals în înscrisuri prin copy-paste.

Anchetatorii susţin că în acest dosar, care vizează fapte comise pe vremea când prim-ministrul era avocat, Ponta a falsificat 16 acte prin metoda copy-paste din documentele altor avocaţi, ce susţin că nu au lucrat niciodată cu premierul, potrivit unui comunicat DNA.

„Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda copy-paste după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA «Şova şi Asociaţii», avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat niciuna din activităţile respective, nici măcar în parte”, se precizează în comunicatul procurorilor anticorupţie.

Victor Ponta a mers vineri dimineaţă, 29 mai 2015, la sediul DNA din Capitală, unde i s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal, având calitatea de suspect, în dosarul Turceni-Rovinari al lui Dan Şova.

Procurorii susţin că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două  complexe energetice a fost destinată exclusiv interesului personal al senatorului şi a persoanelor din sfera sa relaţională. Acuzaţiile împotriva lui Ponta vizează activitatea sa anterioară de avocat în dosarul privind fapte de corupţie „săvârşite la companiile energetice Turceni şi Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistenţă juridică”, menţionează DNA.

Aşadar Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. La data faptelor, Ponta era reprezentant legal al Cabinetului individual de avocat „Ponta Victor-Viorel”.


Care sunt acuzaţiile

Pentru că infracţiunile comise de Victor Ponta ar fi fost săvârşite când acesta era avocat şi nu ocupa o funcţie de ministru, nu a fost nevoie de o solicitare a DNA pentru ridicarea imunităţii.

De asemenea, procurorii au decis să ceară avizul Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale a lui Victor Ponta pentru conflict de interese. Acuzaţiile se referă la numirea lui Dan Şova în funcţia de ministru.

În ordonanţa procurorilor se arăta că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni şi Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

La data de 6 mai 2015, arăta DNA, s-a dispus predarea de către autoritatea fiscală competentă a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecţie fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

După ce au fost analizate aceste documente, a reieşit că pe 30 august 2007, între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova şi cabinetul lui Ponta s-a încheiat „o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze, în care se va ivi necesitatea”.

Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, în convenţie s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar Ponta, avocat la acea vreme, să primească o sumă fixă de 2000 de euro, pentru care va emite o factură lunară. Prin act adiţional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3000 de euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor Viorel.

Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta a devenit ministru.

Actualul premier a folosit la acea vreme o parte din sumele obţinute de la SCA „Şova şi Asociaţii” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidenţial situat în Bucureşti.

Sursa: ziare.com  

Citiți și:
Manevrele din culisele puterii: acuzaţii de corupţie şi crimă organizată la nivel înalt
Evoluţia halucinantă a cazului plagiatului lui Victor Ponta

yogaesoteric
11 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More