«Sunteți cei mai sufletiști oameni din Europa. Comoara voastră națională este satul românesc. Nimeni în Europa nu are ce are România.»


Peter Hurley, este un irlandez stabilit în România care organizează anual Festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, la Săpânța, în Maramureș, pentru promovarea valorilor și tradițiilor autentice românești.
„Festivalul a fost conceput astfel încât să atingă punctul maxim chiar de Sfânta Maria, când tot satul merge la biserică şi petrece în haine tradiţionale de sărbătoare. Festivalul a încercat să îmbine trei componente esenţiale pentru dezvoltarea şi conservarea satului românesc: cea tradiţională, cea spirituală şi cea turistică.” 

Ca mulţi străini stabiliţi aici, printre primele lucruri pe care le-a remarcat a fost ospitalitatea românilor. „Oamenii au fost foarte prietenoşi, primitori. Eu mă simt uşor stânjenit, aşa sunt eu, dar peste tot am fost bine primit”, mai spune Peter.

Întrebat ce iubeşte la ţara noastră, pe primul loc a menţionat limba romană.
„Iubesc limba romană. Este ca un cântec. Îmi place să vorbesc. Iubesc istoria şi trecutul României. România este o ţară care aproape miraculos a reuşit să reziste. La câte întorsături a luat istoria şi soarta, drumul României a fost aproape inimaginabil de greu, cu multe tragedii şi multe nedreptăţi.

Iubesc satul românesc. Mi se pare că esenţa României se află la sat şi îmi pare rău când îl văd ocolit, ba chiar batjocorit. Comoara voastră naţională, chiar identitatea naţională, este strâns legată de soarta satului românesc. În măsura în care continuaţi să îl ignoraţi, o să-l pierdeţi în scurt timp. România are cea mai mare civilizaţie rurală autentică, vie din Europa. Nu înţelegeţi că este lucrul care vă defineşte. O să vă pară rău pentru copiii voştri”, a spus Peter Hurley.

„România nu a avut niciodată prieteni, doar vecini care au vrut să o folosească. Sunteţi cei mai sufletişti oameni din Europă pe care îi cunosc. Şi nu de azi său ieri. Aşa este neamul vostru construit.”

Dorinţa lui este să ţină viu satul românesc şi tradiţiile acestor locuri. Crede că România este deosebită pentru că păstrează stilul de viaţă pe care bunicii lui îl aveau în Irlanda, pe când el era doar un copil.

„Irlanda este o ţară străveche, noi am cam pierdut cultura, civilizaţia noastră ţărănească, străveche, adevărată, autentică. În România, aceleaşi tradiţii de care noi ne amintim le găseşti încă vii şi asta e foarte special şi interesant despre România. Asta e comoara, cred eu, pe care o are România”, afirmă Peter Hurley.

„Cu cât te duci mai spre oraş, de la ţară, cu cât te duci mai spre vest, oamenii sunt din ce în ce mai dezrădăcinaţi.”

„Oamenii sunt dispuşi şi deschişi să te înţeleagă, să te accepte şi să te ajute aproape necondiţionat. Eu cred foarte mult în această ţară, eu cred în tineretul din România”.

„Asta nu e o Românie care se găseşte la televizor, sub nicio formă, nu e o Românie care să se promoveze pe media, dar e România adevărată.”, a spus Peter Hurley.

„Cultura produce hrană pentru suflet, te inspiră.

În 20 de ani am realizat că asta chiar e o țară minunată.
România e o țară a extremelor. Încă întâlnesc nu mulți, ci din ce în ce mai mulți oameni extraordinari, care mă inspiră și mă ajută.

În Irlanda găsești o cruce celtică sculptată în piatră acu 1.500 de ani, e splendidă și veche. Dar dacă mergi la Săpânța îl întâlnești pe Dumitru Pop Tincu care, încă și astăzi, sculptează crucea celtică (deși nu o numește astfel), nu pentru turişti, ci pentru că a murit cineva din sat şi îi face mormântul. Civilizaţia asta a voastră străveche, autentică, încă foarte vie v-a ajutat să rezistaţi.

Am descoperit că tradițiile vii sunt ceea ce vă diferențiază pe voi, românii. Şi asta înseamnă enorm. Nimeni în Europa nu are ce are România, nici în măsura și nici în concentrația de aici. Asta are legătură cu ortodoxia, Carpații, latinitatea, cu poziția geopolitică de zonă tampon între imperii, cu moștenirea și rănile (post)comuniste. Are legătură, de asemenea, cu împăcarea, toleranța și cu bucuria. Toate astea la un loc fac minuni în România. Iar Europa are ce învăța de aici.

Legat de festivalul de la Săpânța, în medie turiștii petrec acolo 45 de minute. Nu apucă să cunoască bogăția uriașă de acolo, asta nu se vede nici la televizor, se vede dacă mergi și bați pe la porți. Așa că anul acesta (n.n. 2014) dăm celor care vin acolo harta Săpânței și le spunem: «Bateți la ușă, descoperiți ce există aici.»

În România există un efort real de reducere a discriminărilor și de includere a tuturor etniilor. Ba voi chiar discriminați uneori majoritatea pentru a ajuta minoritățile.

S-au săturat românii de România? Ah nu, eu nu am întâlnit pe nimeni pe drum care să spună asta. Am descoperit, în schimb, că oamenii cei mai săraci sunt cei care au cea mai mare grijă de tine, ei sunt mereu atenți la ce se petrece în jur.

Toată lumea e într-o capcană, inclusiv România, a consumerismului, a motivației strict financiare…

Eu încerc să pun șinele în fața unui tren care e în mișcare. Pentru mine Săpânța simbolizează 12.000 de sate din România, deși fiecare e diferit, cu părți bune și cu părți de te doare mintea, dar cu cât afli mai mult, cu atât te îndrăgostești mai mult.”

Citiţi şi:
Bunătatea la români
Yoga spontană la români
Profeţiile lui SUNDAR SINGH
Unele profeţii uluitoare despre România ce sunt revelate de codul misterios (dumnezeiesc) al Bibliei

 

yogaesoteric
12 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More