Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Mistere nerezolvate ale omenirii
 

Strigoiul din cărbuni – Hornsey, ianuarie 1921
 
În data de 1 ianuarie, un oarecare domn Frost a cumpărat o cantitate de cărbune care i-a fost livrată acasă, la adresa 8 Ferrestone Road, Hornsey, Londra. De la bun început, a fost foarte clar pentru domnul Frost, soţia sa şi cei trei copii (sau nepoţi, nu se ştie cu exactitate), că acesta nu era un cărbune obişnuit. Atunci când a început să ardă pe grătarul din sobă, cărbunele a explodat, a sărit de pe grătar, ajungând pe podea şi a dispărut pur şi simplu, pentru a-şi face apariţia sub formă de scântei în altă cameră. Frost a cerut ajutorul unui agent de poliţie, care mai avusese de a face cu astfel de incidente înspăimântătoare.

Dar povestea nu s-a terminat aici. Obiecte precum găleţi pentru cărbuni se mişcau fară a fi atinse. Un cuţit şi o pâine au început să zboare prin cameră. Bibelourile cădeau de pe rafturi. La evenimente ca acestea au fost martori reverendul A.L. Gardiner, vicarul de la biserica Sf. Gabriel şi doctorul Herbert Lemerle. Speculaţiile nu au întârziat să apară. Cărbunele provenea din minele englezeşti şi se presupunea că un număr de mineri revoltaţi au amestecat cărbunele cu dinamită, pentru a provoca explozii (teorie infirmată ulterior). Alţii credeau că toate aceste întâmplări ciudate erau cauzate de fantomele unor mineri la fel de supăraţi.

Fata în vârstă de cinci ani a familiei Frost, Muriel, a murit în data de 1 aprilie, pretinzându-se că moartea sa a fost provocată de sperieturile trase în casă. Fratele său, Gordon, a fost internat în spital după o cădere nervoasă suferită după moartea surorii sale. Nu se ştie ce s-a petrecut cu familia Gordon după toate aceste tragedii…

Ploaia de semințe – februarie 1979

Roland Moody din Southampton, Marea Britanie, a fost uimit să audă zgomotele provocare de mici obiecte solide care cădeau pe acoperişul din sticlă al serei din apropierea casei sale. Obiectele s-au dovedit a fi sute de seminţe – de muştar şi creson – acoperite de un fel de substanţă gelatinoasă. „Ploaia” a continuat în timpul zilei, acoperind întreaga grădină cu seminţe. O vecină a domnului Moody, doamna Stockley, i-a spus acestuia că şi ea a asistat la un astfel de eveniment cu un an în urmă. În ziua următoare, casa lui Moody a fost lovită de seminţe de porumb, mazăre şi fasole, care cădeau pur şi simplu din cer. Vecinii săi au fost şi ei „loviţi” de mazăre şi fasole. Numai trei case din regiune au servit drept ţintă pentru aceste rafale de seminţe, iar investigaţiile poliţiei nu au ajuns la niciun rezultat.

Fenomenul şi-a pierdut ulterior din amploare şi a fost dat uitării. La acea vreme, Moody şi vecinii săi au înălţat nu mai puţin de 25 de baraje şi au colectat în total 4,5 kilograme de seminţe din grădinile lor. Moody a strâns 8 căușe de seminţe de creson și a dezvăluit ulterior că recolta obţinută din ele a fost de foarte bună calitate. Atât Moody cât şi doamna Stockley au fost intervievaţi ulterior pentru seria de emisiuni „Mysterious World” a lui Arthur C. Clarke, din anii ’80.

Până în prezent nu a putut fi dată nicio explicaţie cu privire la aceste fenomene ciudate.

Moartea stranie a lui Netta Fornario – noiembrie 1929

Norah Emily Editha „Netta” Fornario, scriitoare, prietenă cu Dion Fortune şi iniţiatoare a unei filiale a Ordinului Hermetic al „Zorilor de Aur”, numită „Templul Alfa și Omega”, pretindea că este o vindecătoare magică. În luna august sau septembrie, Netta a părăsit Londra, plecând către Iona, o insulă aflată în largul coastei de vest a Scoţiei, acolo unde a murit în condiţii misterioase. Explicaţiile pentru moartea ei au fost dintre cele mai diverse, de la crimă săvârșită de un psihopat sau de persoane ostile ei, până la expunere la elemente periculoase şi atac de inimă. La sosirea în Iona, Netta s-a cazat în Traymore, într-o casă aparţinând doamnei MacRae. În timpul zilei, ea a explorat insula. Seara, a încercat să intre în contact cu spiritele insulei. Această rutină a continuat timp de câteva săptămâni, până în ziua de duminică, 17 noiembrie, când dintr-odată, comportamentul său s-a schimbat radical. Şi-a făcut bagajele, cu intenţia de a se reîntoarce la Londra. I-a spus doamnei MacRae că a fost deranjată telepatic şi că a primit mesaje din alte lumi. Proprietara casei a observat că, peste noapte, bijuteriile din argint ale Nettei deveniseră negre. Mai târziu, Netta a spus că s-a răzgândit şi că rămâne în Iona.

În ziua următoare, la un anumit moment, Netta a dispărut. Trupul său a fost descoperit într-o zi de marţi, pe o colină de lângă Loch Staonaig. Era goală sub o mantie neagră şi aşezată pe o cruce modelată în iarbă cu un cuţit găsit în apropierea cadavrului. Pielea sa era plină de zgârieturi. Tălpile îi erau tăiate şi pline de sânge. A fost oare omorâtă de un psihopat? S-a rătăcit şi a murit din cauza frigului? Sau şi-a găsit sfârşitul în mod accidental în timpul unui ritual? Ce anume i-a provocat rănile? După atâţia ani de la tragedie, dezbaterile continuă încă.

Incendiul misterios de la Odon – aprilie 1941

La ferma sa de lângă Odon, Indiana, William Hackler terminase de servit micul dejun împreună cu familia şi tocmai ieşise din casă. Pe drum spre hambar, a simţit miros de fum. Reîntors în grabă acasă, a descoperit că unul dintre dormitoarele de la etajul casei luase foc (de menţionat faptul că în acea casă nu exista electricitate). Departamentul de pompieri a fost anunţat, dar focul se extindea cu repeziciune. În orice caz, acesta era numai începutul coşmarului din acea zi pentru familia Hackler. După plecarea pompierilor, a izbucnit un nou incendiu, de data aceasta de la o saltea din camera de oaspeţi. De-a lungul zilei, mai multe incendii au lovit întreaga casă, totul desfaşurându-se sub privirile pline de groază ale martorilor. La ora 14, numărul acestora a crescut alarmant, la sfârşitul zilei fiind stinse 28 de incendii spontane, unul dintre ele izbucnit între paginile unei cărţi.

Focul a dispărut la fel de misterios și brusc precum a apărut. Hackler a dărâmat ulterior casa, reconstruind-o din temelii. De atunci niciun incendiu nu s-a mai abătut asupra familiei.

Bărbatul cu trei ochi – noiembrie 1949

Studenţii de la Universitatea din Carolina de Sud, Columbia, se plimbau într-o seară pe lângă Teatrul „Longstreet”, când au fost opriţi din drum de un bărbat cu faţa gri, care purta un costum argintiu şi care a dat la o parte un capac de canal, dispărând în adâncuri. La acea vreme, bărbatul a fost poreclit „Bărbatul din canal”, dar a primit ulterior un nume cu totul diferit, după un eveniment mult mai terifiant, petrecut în aprilie 1950. Atunci, un poliţist a descoperit un bărbat îmbrăcat în argintiu, în apropierea rămăşiţelor unor pui mutilaţi. A îndreptat lanterna către figura acestuia şi a descoperit îngrozit că bărbatul avea un al treilea ochi în mijlocul frunţii. Poliţistul a fugit către maşină, pentru a cere ajutor. Atunci când au venit alţi colegi de ai săi, bărbatul dispăruse.

O altă întâlnire cu „Bărbatul cu trei ochi” a avut loc în anii ’60, martori fiind tot studenţii aceleiaşi universităţi. Deşi tunelele au fost scormonite în lung şi în lat, nu s-a descoperit nicio dovadă a existenţei acestei creaturi ciudate. Era o fantomă? Un extraterestru? O glumă? Nimeni nu ştie, dar cercetările au continuat, fară rezultat, până la începutul anilor ’90.

Psihopatul din Connecticut – februarie 1925

Femeile din Bridgeport, Connecticut, erau terorizate de o apariţie fantomatică, care folosea un obiect ascuţit cu care le înţepa fundurile sau sânii, înainte de a dispărea din peisaj. Martorii descriau în diverse feluri acest personaj misterios. Un singur lucru aveau în comun toate aceste declaraţii – oricine ar fi fost – psihopatul era foarte rapid, dispărând în câteva secunde de la faţa locului şi lăsându-şi victimele şocate şi ţipând de durere. Nu avea un profil anume şi nici o locaţie sau un moment al zilei preferat. La fiecare câteva luni, o altă femeie era atacată în stradă sau în locuri publice, cum ar fi magazine, biserici sau biblioteci.

În ciuda investigaţiilor continue ale poliţiei, care a descoperit câţiva suspecţi, acest individ nu a fost niciodată identificat. În iunie 1928, victimele sale ajunseseră la 26. Atacurile au încetat brusc şi nu s-au mai repetat niciodată în acel oraş. De-a lungul anilor, ipotezele au fost dintre cele mai variate – o isterie în masă cauzată de mass-media, un sadic care îşi satisfăcea capriciile sau o fantomă care avea ciudă pe femeile cu forme – nimeni nu a fost însă prins vreodată.

Angelique Cottin, fata electrică – ianuarie 1846

O fată în vârstă de 14 ani din La Perriere, orăşel aflat în Normandia, Franţa, a început să atragă atenţia prietenilor săi, prin puterile sale neobişnuite. Angelique Cottin a devenit cunoscută drept „fata electrică”, pentru forţa pe care o putea exercita asupra obiectelor: ea putea să facă un coş de nuiele să danseze într-o cameră sau o masă grea să plutească în aer. Scaunele se mişcau în clipa în care încerca să se aşeze pe ele. Nici patul nu stătea la locul lui, iar oamenii erau parcă curentaţi atunci când se aflau în preajma ei. Angelique suferea însă şi convulsii şi răni, din cauza frecventelor mişcări violente executate de corpul ei. Părinţii săi credeau că este posedată şi au dus-o la un preot, dar acesta i-a convins că puterile supranaturale ale fetei se datorau unor cauze fizice, nu spirituale. Pasul următor a fost acela că a fost dusă la Paris, pentru a fi examinată de o echipă de oameni de ştiinţă, printre care faimosul fizician François Arago, care a declarat că fenomenul era autentic şi era un rezultat al electro-magnetismului.

În ciuda sfaturilor oamenilor de ştiinţă, părinţii fetei au decis să facă bani de pe urma ei. În aprilie 1846 – la numai câteva luni după începutul calvarului pentru biata fată – fenomenul a luat sfârşit în mod inexplicabil, iar fata şi-a pierdut pentru totdeauna puterile supranaturale.

Incendiile misterioase din Bladenboro – ianuarie 1932

În Bladenboro, Carolina de Nord, doamna Charles Williamson – o casnică obişnuită – a fost de-a dreptul îngrozită în clipa în care rochia sa de bumbac a luat foc pe neaşteptate. Nu stătea lângă sobă, cuptor sau lângă altă sursă de foc şi nici nu fuma sau folosea substanţe inflamabile. Din fericire, soţul şi fiica acesteia au acţionat rapid, trăgându-i rochia de pe ea înainte ca aceasta să fie rănită. Curios, nici domnul Williamson, nici fata lor nu au păţit ceva, deşi au acţionat cu mâinile goale.

Chinul a continuat în timpul aceleiaşi zile atunci când o pereche de pantaloni aparţinând capului familiei au ars inexplicabil în dulap.

În ziua următoare, în faţa unor martori, un pat a început instantaneu să ardă, ca şi perdelele din altă cameră. Mai bine de trei zile, focul a izbucnit în mai multe locuri, flăcările neputând fi stinse până ce obiectele nu ardeau în întregime. Nimeni nu a fost rănit în aceste incendii. În ziua a patra, familia Williamson a părăsit casa, nemaiputând îndura calvarul.

Poliţişti, electricieni şi pompieri au investigat locuinţa, dar nu au fost capabili să găsească o explicaţie logică pentru cele întâmplate. În ziua a cincea, incendiile au încetat pur şi simplu. Famila Williamson a revenit acasă, iar de atunci nu s-a mai petrecut nimic ciudat.

Margaret Foos, cititoarea oarbă – ianuarie 1960

Deşi vederea ei nu avea nimic, la vârsta de 15 ani, Margaret Foos a fost catalogată drept „cititoare oarbă” – citea cărţi doar prin atingere, în timp ce era legată la ochi. Încurajată de tatăl ei, ea şi-a dezvoltat acest talent. Despre William Foos se crede că a descoperit un mod de a învăţa oamenii fară vedere „să vadă”, cu ajutorul pielii, apelând la o formă de percepţie extrasenzorială. Margaret avea să demonstreze din plin acest lucru. În anul 1960, Foos şi-a dus fata la Veteran Administration Center din Washington DC, pentru a fi supusă unor teste ştiinţifice. Legată la ochi, Margaret îşi folosea mâinile pentru a citi pasaje din Biblie, pentru a identifica obiecte şi culori, a trasa linii, a juca şah şi alte teste de genul acesta. Tatăl ei era în cameră, dar din când în când pleca, pentru a nu se crede că îi transmite acesteia diverse semnale.

În final, specialiştii au declarat că, deşi Margaret trecuse testele, neexistând explicaţie pentru felul în care aceasta reuşise aceste performanţe, nu puteau admite că ea vedea fară să-şi folosească ochii. Fusese ea capabilă să păcălească pe toată lumea sau chiar avea o putere extrasenzorială? Nimeni nu poate şti, dar totul a ajuns până la FBI, care a preluat investigaţiile, fără să ajungă însă la vreun rezultat concret.

Lunetistul fantomă din New Jersey - 1927-1928

Un ţintaş de elită, neidentificat, a bântuit Garden State din Camden, New Jersey, începând cu luna noiembrie 1927. Maşina lui Albert Woodruff şi alte câteva vehicule au avut parbrizele lovite de gloanţe, care erau însă descoperite în locul în care se petrecea atacul. La fel s-a petrecut şi cu un autobuz care trecea pe podul Camden. Alt autobuz de pe Federal Street Bridge a luat foc. Mai multe case au fost atacate, iar o vitrină a fost spartă. În toate cazurile, nimeni nu a fost rănit, constatându-se numai cioburi şi gloanţele care parcă se evaporau.

Misteriosul lunetist a vizitat Collingswood şi Lindenwood din New Jersey şi a trecut şi prin Philadelphia, Pennsylvania. Ţinta sa o reprezentau maşinile private, taxiurile, troleibuzele, autobuzele şi casele, deşi a rănit şi cel puţin un poliţist. Un singur martor a depus mărturie cum că ar fi auzit împuşcături. Un altul crede că a auzit un hohot sinistru de râs, dar alte victime spun că nu au văzut şi auzit nimic.
Atacurile au încetat brusc în anul 1928. În ciuda investigaţiilor organelor de poliţie şi a câtorva proiectile descoperite, lunetistul-fantomă şi gloanţele sale nu au fost găsite niciodată.


Citiți și:
Mistere de nepătruns ale Bibliei care nu au fost descifrate
Misterul încăperii subterane și a tunelului care au fost de curând descoperite în Munții Bucegi

 

yogaesoteric
24 septembrie 2015


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga