Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Revelaţii >
Crasa şi adeseori nebănuita boală a prostiei are întotdeauna leac (IV)

 
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Citiți a treia parte a articolului 


Raiul şi iadul nu sunt poveşti
 
Aceste aspecte ezoterice oculte ne ajută să înţelegem cum este cu putinţă ca anumite fiinţe umane în care predomină răul, demonismul şi manifestările satanice să-şi continue cumplita lor existenţă într-o zonă tenebroasă a unuia din cele şapte universuri ale planului astral, când părăsesc definitiv această lume prin aşa-zisa moarte, care este de fapt doar moartea trupului fizic.

Direct proporţional cu energia malefică, satanică pe care au atras-o şi au acumulat-o în timpul vieţii, vor rămâne acolo sute sau chiar mii de ani, până când răul se consumă gradat. Abia când energia malefică este anihilată, ele pot pleca din infernul respectiv, ca un condamnat la închisoare care numai după ce-şi ispăşeşte pedeapsa cumplită pe care a primit-o are dreptul să părăsească locul sinistru de suferinţă, frustrare şi frică în care s-a aflat.

În viziunea spirituală autentică, divină, este greşită concepţia bisericii potrivit căreia pedeapsa rămânerii în Infern pentru păcatele unui om e veşnică. DUMNEZEU care este bun, plin de înţelepciune şi întotdeauna drept nu are de ce să pedepsească la nesfârşit o fiinţă umană ale cărei greşeli grave au fost totuşi distincte şi limitate. Biserica a exagerat şi a minţit în această direcţie, pentru a face să apară în conştiinţa credincioşilor o stare cumplită de frică faţă de pedeapsa ce apare în mod ineluctabil atunci când un om păcătuieşte şi ajunge în Infern, deoarece trebuie în final să aibă ceea ce merită.

În realitate, DUMNEZEU nu pedepseşte pe nimeni; pur şi simplu fiinţele umane acţionează nesăbuit. Au libertatea de a alege binele, dar aleg răul. Apoi se cufundă în vicii, în rele din ce în ce mai mari, în păcate care mai de care mai cumplite, iar când părăsesc definitiv această lume, vor culege roadele amare, generatoare de suferinţă pe care le-au semănat în timpul existenţei lor pământeşti. De fapt, DUMNEZEU nici măcar nu intervine, pentru că după ce mor, aceste sărmane fiinţe umane vor continua să existe acolo unde merită, în Infern.

Multor oameni care încep să alunece din ce în ce mai mult în ispită şi să îmbrăţişeze răul, DUMNEZEU le trimite semne la momentul potrivit. Sunt coşmarurile pe care le au în unele vise profund semnificative. Ele experimentează atunci în avanpremieră, întocmai ca un sui generis aperitiv, ce le aşteaptă după moarte, dacă se menţin în starea cumplită de prăbuşire, de regres, de orbire spirituală. Pe măsură ce urăsc şi manifestă intenţii malefice, satanice şi demoniace, îşi pregătesc un viitor de chin şi groază care va fi exact ceea ce merită.

Odată ajunse într-unul din cele şapte infernuri, nimic şi nimeni nu le poate salva. Acolo nu vor putea să hrănească speranţe divine şi să iasă numai după câteva zile. Tocmai de aceea, Dante Alighieri în geniala sa operă care conţine o mulţime de revelaţii iniţiatice divine arată că pe frontonul porţii cumplite a Infernului este scris: „Lăsaţi orice speranţă voi cei care veţi intra aici.

(Pentru a înţelege mai bine aceste aspecte, recomandăm să vizionaţi din când în când interviul extraordinar cu Gavril Bărnuţiu, care s-a transformat profund în urma experienţei miraculoase pe care a trăit-o. Filmul poate fi găsit pe Youtube. Mărturia lui cutremurătoare este şi rămâne pentru noi toţi de o constantă actualitate. El a fost salvat in extremis, prin intermediul graţiei dumnezeieşti, pentru că era un caz la limită. Fiţi însă absolut siguri că, dacă ar fi fost vorba de Stalin, un astfel de miracol divin nu s-ar fi petrecut. Astfel de cazuri miraculoase, cum este cel al lui Gavril Bărnuţiu, nu se produc prea des.)

Este necesar să urmărim să ne ardem neîntârziat păcatele, să ducem o viaţă pură, profund transformată, îndumnezeită, căci dacă mult bine vom face zi de zi, atunci ne putem aştepta ca după ce părăsim această lume prin moarte să găsim mult bine, multă fericire şi multe delicii nebănuite, într-unul din cele şapte paradisuri din universul astral.

Dacă aveţi însă curajul să vorbiţi despre cumplita posibilitate ce va deveni realitate când vor părăsi această lume şi vor ajunge în Infern, sărmanele fiinţe umane care se află în starea de orbire spirituală şi au lunecat destul de mult pe panta răului au o reacţie plină de batjocură, încăpăţânată, ostilă. Ele vor spune ceva de genul: „Lasă că ştiu eu, toate acestea sunt nişte aiureli, nu există Infern, Infernul este aici.” – dovedind astfel că sunt păcălite de entităţile demoniace care le manipulează şi le fac să reacţioneze în felul acesta pentru a le cufunda din ce în ce mai adânc în ispite, în păcate, în vicii, în erori grave şi în starea de prostie cumplită în care se menţin.

Această reacţie aberantă dovedeşte o dată în plus că atunci când Satana vrea să distrugă o fiinţă umană şi reuşeşte până la urmă să o acapareze, îi ia totodată minţile. Mulţi perverşi îşi imaginează într-un mod cretin că nu există DUMNEZEU, nu există Infern şi nu există Paradis şi pentru ei totul se va sfârşi definitiv în momentul morţii. În pofida acestui fapt există din ce în ce mai multe dovezi care, acumulate de-a lungul timpului, arată că viaţa continuă într-o altă formă după ce apare în mod inevitabil moartea.

Atunci când facem, după puterile noastre, cât mai mult bine, atragem în universul nostru lăuntric, prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă benefice oculte, energia binelui dumnezeiesc. În felul acesta putem fi siguri că nu vom ajunge niciodată în Infern, ci vom avea un loc asigurat într-unul dintre cele şapte paradisuri care există în universul astral.

Vrei să te scuturi de păcate? Se poate!

Raportarea la următoarea idee-forţă plină de înţelepciune dumnezeiască vă poate fi de un real folos: „DUMNEZEU nu vrea niciodată distrugerea fiinţei umane care se află într-o stare mai mult sau mai puţin avansată de orbire spirituală şi de prostraţie, căci El vrea întotdeauna să o ajute să se îndrepte şi să-L descopere, cu condiţia să Îi implore ghidarea, inspiraţia plină de înţelepciune şi ajutorul.

- O modalitate simplă, divină şi eficientă de eliminare gradată a orbirii spirituale este postul negru numai cu apă, iar în cazul în care tratăm, prin intermediul plantelor de leac, anumite boli, putem să luăm doar plantele respective pe parcursul postului negru. Acesta va fi consacrat în prealabil pentru o anumită perioadă de timp, de exemplu o zi pe săptămână timp de un an. Vom implora încă de la început ca DUMNEZEU şi îngerii să ne ajute şi să facă astfel încât starea noastră funestă de orbire spirituală şi prostie crasă să fie în mod gradat anihilată, arsă şi înlocuită cu opusul ei.

- O altă modalitate pe care Biblia o indică este realizarea cât mai des posibil a faptelor bune, cu o stare de abnegaţie ce ne face permeabili către energia tainică sublimă a binelui dumnezeiesc. Vom observa că, la scurt timp după aceea, ni se vor oferi mai des astfel de fapte bune, divin integrate, ce sunt plăcute lui DUMNEZEU.

- O altă modalitate indicată de Biblie este rugăciunea sinceră, plină de credinţă, cu fervoare şi iubire către DUMNEZEU. Simpla rostire de mai multe ori pe zi, într-o astfel de stare lăuntrică, a rugăciunii Tatăl Nostru sau rostirea înainte de a adormi a rugăciunii pe care mulţi dintre noi am învăţat-o încă de când eram mici, Înger, îngeraşul meu, ne poate fi de un real folos.

- O modalitate descrisă în Biblie sunt ofrandele de lumină. Aprindem zilnic un anumit număr de lumânări, aspirând totodată sincer şi cu fervoare ca lumina subtilă tainică a lumânărilor ce ard în această lume fizică să fie transferată în aura noastră şi să devină lumină divină, foc dumnezeiesc purificator care ne va primeni fiinţa, va face să fie arse impurităţile subtile, păcatele şi chiar energiile subtile ale prostiei. În felul acesta, fluidele subtile ale lui TAMAS GUNA vor fi sublimate în alte forme de energie subtilă în aura noastră.
În cazul în care credinţa noastră în DUMNEZEU nu este foarte mare, este bine să rugăm o fiinţă apropiată care ne iubeşte, ne vrea binele, manifestă o simpatie evidentă faţă de aspiraţia noastră de a ne transforma şi de a anihila starea de orbire spirituală şi prostie în care ne complacem, să facă pentru o anumită perioadă de timp acea ofrandă de lumină, a cărei eficienţă poate să se întindă chiar şi pe 3 sau 4 ani.

- O altă modalitate extraordinar de eficientă, ce poate fi realizată numai de anumite fiinţe umane, este iubirea intensă şi profundă pe care o manifestăm faţă de DUMNEZEU. În măsura în care urmărim zi de zi să ne manifestăm iubirea în finalul unei rugăciuni pe care o rostim, cum ar fi, spre exemplu, Tatăl Nostru, vom constata că eforturile noastre vor face să apară în universul lăuntric un ecou tainic, pregnant care vine de la DUMNEZEU Tatăl. Întotdeauna, atunci când omul face un pas către DUMNEZEU, Tatăl ceresc face apoi zece paşi către el şi îl întâmpină cu multe semne tainice sau sincronicităţi dumnezeieşti uluitoare, pe care omul în cauză le va remarca apoi şi va fi uimit şi emoţionat până la lacrimi.

- O altă modalitate simplă este confesiunea sinceră în faţa unor fiinţe umane a căror transformare spirituală lăuntrică este pentru noi un exemplu. Ele pot să ne ajute cu sfaturi divin inspirate, potrivite, pentru a ieşi din starea de orbire spirituală şi de prostie în care ne aflăm sau în care am alunecat. Dincolo de aparenţe, confesiunea sinceră, umilă a păcatelor pe care le-am făcut sau a greşelilor pe care le-am săvârşit are o valoare imensă, căci ne deschide totodată sufletul şi face să apară în noi o stare fertilă, pe fundalul căreia devine cu putinţă să fim ajutaţi atât de DUMNEZEU Tatăl, cât şi de îngerul nostru păzitor şi chiar de un anumit arhanghel, căruia îi putem cere sincer şi cu multă credinţă ajutorul şi inspiraţia divină.

- O altă modalitate pe care Biblia o indică este întoarcerea sau reîntoarcerea la realitatea misterioasă a lui DUMNEZEU. În sfera credinţei religioase, întoarcerea sau reîntoarcerea la DUMNEZEU, care se petrece printr-o aspiraţie intensă, profundă, constantă şi susţinută cu perseverenţă, este numită şi convertire religioasă. Ea implică o acţiune fermă, perseverentă de transformare lăuntrică profundă, care face cu putinţă regăsirea lui DUMNEZEU în propria fiinţă şi totodată anihilează şi face să dispară starea cumplită de orbire spirituală şi de prostie.

Efectele nu sunt neapărat fulgerătoare, dar sunt proporţionale cu eforturile sincere, perseverente şi adecvate pe care le facem. O astfel de reîntoarcere către natura cea tainică a lui DUMNEZEU este însoţită de o metamorfoză spirituală profundă, ce punctează un proces interior de transformare, prin care forţele lăuntrice ale fiinţei, pe care le receptăm în universul nostru lăuntric de la DUMNEZEU, sunt focalizate şi canalizate în direcţia unei apropieri intime de realitatea divină. Nu este suficientă o simplă exteriorizare a regretelor, ci dobândirea unei stări profunde de umilinţă, o adevărată şi rodnică transformare a inimii, o căutare sinceră şi plină de fervoare a realităţii tainice a lui DUMNEZEU. O astfel de întoarcere va fi apoi însoţită de cunoaşterea reală şi profundă a lui DUMNEZEU şi a căilor Sale.

Întoarcerea sau reîntoarcerea la DUMNEZEU este ceva unic, care are loc pentru totdeauna, nu se repetă încă o dată şi încă o dată. În parabola biblică, fiul rătăcitor s-a întors o singură dată la tatăl său. Dacă am fi aflat din conţinutul parabolei că el s-a reîntors şi apoi a plecat spre a se reîntoarce din nou şi din nou, făcând aceasta de şapte sau de nouă ori la rând, am spune că această întoarcere sau reîntoarcere este ceva ridicol, deoarece dincolo de aparenţe, repetarea reîntoarcerii ar evidenţia că nu a avut deocamdată o reală reîntoarcere profundă şi definitivă la realitatea misterioasă a lui DUMNEZEU.

Întotdeauna, fără excepţie, starea de orbire spirituală a unei fiinţe umane este însoţită de o stare corespondentă de prostie. Este ca o celulă de închisoare în care omul respectiv se întemniţează de bună voie, din cauza alegerilor, intenţiilor, gândurilor, dorinţelor, aspiraţiilor şi faptelor sale.

În cazul celor care resping cu îndârjire, chiar cu vehemenţă faptul că ar exista o evidentă cantonare sau un evident regres în starea de orbire spirituală, deocamdată nu se poate face nimic. Atât timp cât fiinţa umană în cauză consideră că este profund transformată, că îi este cel mai bine cu putinţă, starea evidentă de mărginire, de suficienţă în care se complace nu permite să fie ajutată.

Mai ales în cazul celor la care orgoliul spiritual a atins dimensiuni uriaşe şi s-a exacerbat întocmai ca o tumoare canceroasă, în cazul fiinţelor umane la care importanţa de sine deja atinge dimensiuni cosmice, această boală insidioasă a orbirii spirituale nu poate fi conştientizată.

În cazul în care reuşim până la urmă să ne dăm seama cu luciditate şi cu detaşare că ne aflăm şi ne complacem în starea de orbire spirituală, trebuie neîntârziat să punem în aplicare una din metodele pe care le-am descris aici. Modalitatea respectivă trebuie apoi aplicată cu atenţie şi perseverent, până când observăm că starea de orbire spirituală se diminuează şi, la un moment dat, dispare aproape complet. Starea de orbire spirituală nu poate dispărea fulgerător, fără a face nimic. Ea poate să se estompeze şi să dispară numai dacă facem ceea ce trebuie o anumită perioadă de timp, dând dovadă de luciditate, de detaşare şi de răbdare.

Punctul de vedere al lui DUMNEZEU

Întotdeauna, fără nicio excepţie, punctul predominant de vedere din care o fiinţă umană Îl priveşte sau Îl va privi pe DUMNEZEU este instantaneu acelaşi punct de vedere din care DUMNEZEU o priveşte pe respectiva persoană. Totuşi, intensitatea de manifestare a punctului de vedere al lui DUMNEZEU este cam de o mie de ori mai mare în comparaţie cu intensitatea manifestată de punctul nostru de vedere. Pentru fiecare dintre noi, DUMNEZEU este şi rămâne în simultaneitate şi fără încetare o oglindă perfectă şi misterioasă.

Această revelaţie uluitoare începe deja să fie confirmată şi de oamenii de ştiinţă. De secole, aceştia observă, clasează, analizează şi descriu nu numai fiinţe, ci şi obiecte separate, în aparenţă bine definite, cum ar fi constelaţiile, galaxiile, stelele, planetele, fiinţele vii, celulele, moleculele, atomii, electronii, protonii, neutronii, tahionii etc.

Cu toate acestea, pe măsură ce explorarea lor pare să se precizeze şi atunci când cred că sunt deja pe punctul de a izola tainicele rotiţe ultime ale vieţii, ale energiei şi ale materiei, ei încep să descopere că toate acestea întreţin de fapt relaţii complexe, intime şi că nu pot fi în mod necesar separabile. Unii dintre ei au descoperit deja că observatorul, despre care se presupunea până acum că este obiectiv şi distinct, ce se află în faţa unui subiect de studiu şi este în aparenţă independent de el, intervine totuşi în procesul de definire al proprietăţilor sale, sau, altfel spus, în realitatea sa, astfel că la un moment dat el ajunge să se confunde cu realitatea pe care o studiază.

La ora actuală, două concepţii importante au început să se impună în mediile ştiinţifice.

Prima concepţie este a totalităţii, a globalităţii, a interacţiunii care a făcut până la urmă să se contureze în fizica cuantică faţa surprinzătoare, enigmatică, adeseori paradoxală a ceea ce savanţii numesc realitatea nonseparabilităţii.

A doua concepţie este cea a interacţiunii aproape indescriptibile între observator şi ceea ce este observat, care modifică adesea în mod radical percepţia realului, în strânsă legătură cu metoda examinării care se aplică. Devine în felul acesta din ce în ce mai evident că observatorul îşi crează propria sa imagine despre lume, despre univers şi, la un moment dat, se regăseşte inclus în acea imagine ca într-o oglindă.

Mulţi savanţi se întreabă: „Oare nu este nimic real şi descriptibil sau, altfel spus, solid sub coaja realităţii aparente?”. Revelaţia pe care v-am prezentat-o aici nu face altceva decât să ne confirme într-un anume mod că întregul Macrocosmos şi chiar universul nostru fizic sunt şi rămân în permanenţă o enigmatică oglindă. Această revelaţie ne ajută totodată să avem o reprezentare în întregime nouă şi originală nu numai asupra Macrocosmosului, dar şi asupra Tatălui ceresc şi chiar asupra fiinţei umane. Descoperirea valorii ei imense va facilita apropierea şi comuniunea cu realitatea enigmatică a lui DUMNEZEU.


Articol preluat din Revista Yoga Magazin.


Citiţi şi:
Cele 17 pericole nebănuite ale îndoielilor demoniace
Credinţa şi practica spirituală, cheile de boltă ale stării de aspirant spiritual
Rugăciunea de 24 de ore

 

yogaesoteric
15 octombrie 2015


 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga