Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Opinii >
Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune şi cenzură. Scrisoare deschisă a numeroşi oameni de cultură

 

Augustin Buzura despre Legea 217 (legea Elie Wiesel): anticonstituţională, de o mare perfidie, scrisă de stafii staliniste
 

O stafie cutreieră Europa – stafia comunismului”. Vă mai amintiţi? Afirmaţia face parte din Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels, apărut la Londra în 21 februarie 1848 – una dintre cele mai importante scrieri politice ale tuturor timpurilor.

Aşa cum ştim, stafia a colindat lumea, oprindu-se în cele din urmă în Răsărit, unde, schimbându-i-se înfăţişarea şi rostul, a luat, prin contribuţia decisivă a lui Lenin şi mai ales a lui Stalin, înspăimântătorul chip al morţii. Foametea cumplită, represiunile, Gulagul înseamnă zeci de milioane de morţi, ca să nu mai vorbim de suferinţele şi umilinţele îndurate de cei rămaşi în viaţă. Cum lumea-i plină de oameni raţionali care sunt convinşi că aşa ceva nu se poate, că numai la alţii, mai puţin evoluaţi, se întâmplă asemenea orori, s-a făcut ce s-a făcut pentru ca stafia stalinistă să existe, cu acelaşi chip şi cu aceleaşi obiceiuri, până în zilele noastre. Să fi fost fie şi numai Pol Pot, şi planeta ar trebui să se înfioare când aude vorbindu-se despre comunismul care a colindat şi mai colindă încă lumea, cu chipul şi psihologia create de Stalin.

Din nefericire, stafia nu vrea să moară, ci aşteaptă momentul potrivit, ba mai mult, reuşeşte să facă mereu act de prezenţă. În paranteză fie spus, îmi amintesc foarte bine că eram într-o ţară din Occident chiar pe vremea când apăreau primele volume din Soljeniţîn şi fusesem invitat la masă acasă la un ministru socialist, soţia lui fiind o celebră scriitoare feministă care polemizase cu Simone de Beauvoir pe nu mai ţin minte ce temă. Pentru a începe într-un fel conversaţia, domnul ministru s-a interesat dacă mi-am cumpărat ceva: aflase, cred, de la şoferul pus la dispoziţie de Ministerul Culturii că celălalt membru al delegaţiei, colegul meu, care din motive personale refuzase să mă însoţească, îşi cumpărase două valize încăpătoare de pantofi. Cât ar părea de ciudat, în acea capitală foarte culturală, refuzase orice contact, chiar şi unul epidermic, cu arta şi cultura în general. De exemplu, la un mare muzeu de artă, unde ne aştepta directorul, colegul meu i-a spus acestuia direct, fără ezitare: „Pe mine nu mă interesează muzeul dumneavoastră, dar, dacă tot sunt aici, îmi puteţi spune unde se pot mânca nişte stridii bune în acest oraş?”. Ca şi mine, directorul n-a prea înţeles cum de era posibilă o astfel de atitudine şi, în loc de orice alt răspuns, m-a luat de braţ şi m-a condus prin muzeu. Mă întrebasem atunci câţi români vor mai trebui să treacă prin acel birou pentru a şterge impresia lăsată de colegul meu? Iar pentru că vorbele zboară, şi mai ales cele proaste, m-am gândit că domnul ministru aştepta să-i vorbesc despre pantofi sau despre stridii, spre dezamăgirea lui, însă, am scos din geantă volumul întâi din Arhipelagul Gulag. „Tu vii din Est şi îţi dai banii pe o carte ca asta, reacţionară?” s-a revoltat el. N-am crezut nicio clipă că vorbeşte serios, mai ales că soţia lui scrisese şi teatru, ceea ce mă îndemna să-l suspectez de oarecari aptitudini actoriceşti. Şi, ca de atâtea ori când nu eram sigur pe ceva, mai amânam replica întrebându-mă: „Dar dacă…? Dar dacă e sincer?” Spre uimirea mea, nu mi-a lăsat timp de gândire. „Soljeniţîn este un scriitor reacţionar care spune pe faţă, fără echivoc: Uite ce se petrece dacă construiţi socialismul!” „Dar în cartea aceasta sunt zeci de milioane de morţi, ca să nu mai vorbesc de frică, umilinţă, disperare, foame…”, am încercat să-i răspund, însă nu mi-a lăsat timp pentru alte explicaţii. „Asemenea fapte se pot întâmpla numai în ţările subdezvoltate, primitive…”, m-a asigurat el şi nu l-am mai contrazis.

Aveam în minte toate numele mari ale politicii şi civilizaţiei noastre – morţi prin închisori sau la Canal ori luptători în munţi, care, cu arma în mână, amăgiţi că vor fi ajutaţi, apărau totuşi demnitatea unui popor vândut de prieteni. Dar pe atunci poporul acesta încă nu era învins. Abia acum, împotriva oricărei logici, prostia şi incultura au repurtat o victorie decisivă.

Din păcate, indiferent la ce oră a istoriei se află lumea, noi, românii, ne despărţim foarte greu de primul deceniu de după ultimul război, adică de primul deceniu comunist. Agresivitatea, ura, mârlănia, frica, delaţiunea şi minciuna nu erau excepţii, ci reguli de supravieţuire în anii în care lupta de clasă se ascuţea tot mai mult. În anii aceia am văzut cum se ardeau cărţi, m-am convins de performanţele şi eficienţa delatorilor, am văzut oameni împuşcaţi la câţiva paşi de mine, oameni înstăriţi, chiaburii, care populau închisorile, Canalul sau minele de aur şi de cărbune pentru simplul motiv că fuseseră mai harnici decât alţii.

Ştiam cine erau cei care „au băgat spaima-n burgheji”: „Ana, Luca şi cu Dej“, desigur, şi cui trebuia să-i fim recunoscători: „Du-te pasăre-n zbor lin/ La fereastra lui Stalin/ Şi-i spune că noi muncim/ Planul să-l îndeplinim“. Pe atunci, dacă a apărut un tractor, Stalin l-a făcut! S-a născut un copil? Stalin l-a făcut, cum glumise N.D. Cocea. Activiştii erau atotputernici şi lumea trebuia să ţină seamă de capriciile lor. Unul dintre cei mulţi care au trecut prin satul meu se lăuda că la o masă mânâncă 25 de plăcinte şi poate bea aproape un kil şi jumătate de ţuică, după care reuşeşte să ajungă acasă fără însoţitor. El ştia ce trebuie şi ce nu trebuie să citeşti, cu ce nu e bine să-ţi strici ochii.

Mi-am amintit de toată atmosfera din acei ani citind de acum celebra Lege 217: pare că a fost scrisă atunci de nişte stafii staliniste, iar acestea, bizar, au găsit nişte călăuze credibile care să le bage pe poarta din dos în cetate. Legea este nu numai anticonstituţională, ci de o mare perfidie, căci în spatele vorbelor se ascund doritorii unei viziuni unice, ca în deceniul evocat, asupra culturii şi istoriei românilor. Marile noastre valori trecute printr-un umilitor filtru politic, ceea ce înseamnă automat cenzură, poliţie politică, liste cu cărţi interzise, cărţi cu celebrele croşete etc.

Cu alte cuvinte, să ne iubim marile valori numai cu aprobare, numai în limitele unor sentinţe date de vreun institut specializat în a întreţine ura? De ce este nevoie de un nou război cu morţii din închisorile comuniste sau cu luptătorii din munţi? De câte ori pedepseşti post mortem pe cineva pentru aceeaşi faptă? Căci nu trebuie decât să fii onest pentru a ajunge la concluzia că nicio etnie, mare sau mică, puternică sau slabă nu are dreptul să ridice prima biblica piatră. Niciuna nu este fără de cusur şi fără de pată. Şi nicio convingere nu poate fi impusă prin legi, ordine, ordonanţe, ci numai şi numai prin dialog şi cunoaştere.

Cei tineri nu îşi pot imagina ce a însemnat cenzura şi dictatura unor analfabeţi şi nici nu au cum să simtă aerul de grotă ce însoţeşte o asemenea lege. Mai ales la noi, unde ignoranţa şi lenea intelectuală sunt la loc de cinste. Şi unde, imensa majoritate a intelectualilor nu dau semne că ar vrea ceva, că ar dori să impună vreo idee, vreun proiect în folosul ţării. O singură lozincă poate fi citită pe buzele tuturor: „Să ni se dea!”.

Am citit lista domnului Alexandru Florian, adică a Institutului Elie Wiesel, şi după cum se poate observa, incriminaţii – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Crainic şi câţi vor mai fi fiind – le-ar face faţă cu uşurinţă tuturor cenzorilor şi teroriştilor culturali. Aşa cum s-a petrecut şi în cazul lui Eminescu, denigratorii nu sunt, în ultimă instanţă, decât nişte lustruitori de socluri sau nişte porumbei a căror „operă” o spală ploaia sau cei ce întreţin curăţenia oraşului.

Autorii legii pomenite nu au nicio autoritate intelectuală sau morală. Nu există. Şi atunci, de ce îi plăteşte guvernul? Pentru a stârni ura împotriva comunităţii evreieşti, o comunitate mică şi unanim respectată, la ale cărei sărbători sau festivităţi, toţi, indiferent pe ce poziţie socială ne-am afla, ne simţim onoraţi să participăm? N-aş spune că nu m-au întristat profund textele citite în ultimele zile. Institutul Wiesel egal un „gestapo evreiesc”. Ca să nu mai vorbim de numele unor torţionari sau al celor care ne-au adus comunismul „pe şenilele tancurilor sovietice”. Cam asta e tot ce a produs această lege, dincolo de marea gafă cu poetul şi eroul martir Ion Şiugariu, gafă care, printre altele, a dovedit că Ministerul de Externe este foarte departe de cultură şi că diplomaţii săi de la Bratislava, Steluţa Arhire şi Radu Coantă, nu sunt potriviţi nici măcar să măture frunzele din curtea Ambasadei.

Altfel, duşmanul nostru cel mai statornic este, deocamdată, prostia. Nu trebuie reinventaţi alţi duşmani, nici legionari, nici comunişti. Şi legionarii şi comuniştii aparţin istoriei şi trebuie să rămână în istorie. În sfârşit, şi ei merită o judecată dreaptă. Iar dacă nu facem niciun efort pentru a ne cunoaşte propria noastră istorie, ne-o vor preda alţii şi s-a văzut ce a ieşit din strădaniile unui Roller şi ceea ce începe să se vadă din strădaniile noilor internaţionalişti-globalişti.

În fine, în afară de năravuri, avem ceva şi din Evul Mediu: vrăjitoarele, care, se vede, nu şomează, dimpotrivă. În Transilvania, au fost arse pe rug vreo 500 până când Maria Tereza a curmat osteneala Inchiziţiei. O lege împotriva Inchiziţiei sau a vrăjitoarelor ar fi la fel de îndreptăţită ca şi aceasta contra legionarilor. Şi n-am nicio îndoială că s-ar găsi trei oameni cu suflet bun care să o treacă prin filtrele intelectuale ale Parlamentului. De fapt, sunt sigur că s-ar putea apela pentru acest oficiu tot la cei trei: Antonescu, Gerea, Scutaru…

(Augustin Buzura: Lustruitorii de socluri, Revista Cultura)


Memorie Culturală: Scrisoare deschisă către Președintele României, Guvernul României, Parlamentul României, Avocatul Poporului


Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă.

Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?

Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist. Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.

Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.

În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.

Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.

Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.


Citiți și:
Sfârşitul programat al democraţiei
Noua Inchiziţie din Franţa este subvenţionată de stat şi susţinută de francmasonerie
 

 

yogaesoteric
19 octombrie 2015

 

 

 

Articole publicate recent

> 23 FebruarieInformare privind termenul din data de 22 februarie 2017

> 22 FebruarieÎn anul 2016 au fost masacraţi în întreaga lume 90.000 de creştini

> 22 FebruarieÎţi laşi copiii să urmărească des aceste desene animate? Ia în calcul problema gravă care poate apărea

> 22 FebruarieMario Draghi dovedeşte actualmente o atitudine periculoasă de psihopat…

> 22 Februarie«Justiția nu trebuie să fie izvor de nedreptate»

> 21 Februarie15 ani de la începutul războiului împotriva terorismului

> 21 FebruariePe când și în România? – Ungaria are în plan să ia măsuri drastice împotriva ONG-urilor finanţate de Soros

> 21 FebruarieBancuri stenice (III)

> 21 FebruarieSolicitare de dezmințire adresată site-ului Evenimentul zilei

> 20 FebruarieDan Puric: România este o colonie condusă din afară

> 20 FebruarieOamenii de știință dărâmă din temelii mitul ce a fost deja impus cu forța de activiștii LGTB: NU te naști homosexual!

> 19 FebruarieUn milionar lituanian a construit «Orașul soarelui» după ce a cumpărat 3000 hectare de pădure!

> 19 FebruarieStiglitz despre viitorul zonei euro: «Mai rău decât Marea Criză»

> 19 FebruarieCum s-ar putea încheia, în 2017, conflictul din Siria?

> 19 FebruarieRusia a acuzat coaliția internațională condusă de SUA de crime de război în Irak: Au ucis zeci de femei și copii

> 18 FebruariePăpuşarul cel insolent şi viclean Ponta

> 16 FebruarieNebunia bancherilor şi a sistemului financiar a crescut după criză

> 16 FebruarieAfirmații fără precedent făcute în direct la Televiziunea Națională: România nu mai este un stat, ci o corporație condusă de străini

> 16 FebruarieAl 45-lea președinte al SUA: Donald John Trump

> 15 FebruarieNoul tun radioelectronic al rușilor amenință de la mii de kilometri distanță. Ce poate face?

> 15 FebruarieSe îndreaptă civilizaţia noastră către colaps? Un istoric prezice cu ajutorul ecuaţiilor matematice că instabilitatea va începe în 2020

> 15 FebruarieGoogle dat în judecată pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare a angajaţilor

> 15 FebruarieO luptă pentru controlul statului profund. Trump i-a ridiculizat pe șefii serviciilor secrete

> 13 FebruarieBancuri stenice (II)

> 13 FebruarieDEZVĂLUIRI: DGSE-ul francez preia România de la CIA!

> 12 FebruarieAdevărul despre Rusia, ceea ce elita nu vrea ca tu să știi

> 12 FebruarieFelul în care un model «plus-size» a vrut să arate lumii că frumuseţea nu ţine de numărul de kilograme

> 12 Februarie19 principii de aur ale Mariei Montessori, cel mai mare pedagog din istorie, pentru creşterea corectă a unui copil

> 12 FebruarieVânzarea terenurilor către străini e o problemă naţională, nu comunitară. În Germania, vânzarea unui singur hectar ar provoca scandal național

> 11 FebruarieHackerul român Guccifer acuză FBI din pușcărie: «Le-am dat 70-100 de gigabytes de date care sunt sute de mii de documente. Să le verifice singuri»

> 10 FebruarieUn cuplu a construit o altfel de «casă verde». Se încălzesc iarna şi au legume pe tot parcursul anului

> 10 FebruarieGermania: Politica NATO, numită o «autostradă către iad» într-un show

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga