Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un text teribil despre criza refugiaților: lumea va fi transformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă


Vinovaţii trebuie căutați în Occident
 


E inutil de așteptat efectul imigranților asupra Europei. Se vede deja cu ochiul liber din discuțiile și polemicile stârnite pe marginea subiectului, deși acesta e doar începutul.

Zâzania și certurile au împărțit rapid lumea între poziții cvasirasiste și moraliștii cu telescopul, de regulă comuniști dornici să împartă cadouri pe spinarea altora și să provoace revoluție prin orice mijloace. Diverse grupuri extremiste se pregătesc de războiul cu musulmanii în Europa, în timp ce fete și băieți inocenți așteaptă refugiații cu mintea larg deschisă, repetând la indigo scenariul lui Jean Raspail din romanul Le camp des saints (despre care nu există nici măcar o referință, după cunoștința mea, în română).

În aceste condiții, poate că totuși nu e complet inutil de reluat discuția despre rolul imigranților, într-o cheie mai largă.

Potrivit unor gânditori precum Wittgenstein, Weaver sau Macintyre, există o legătură indisolubilă între un limbaj al raționalității practice și un mod de viață. Economiștii Școlii Austriece de Economie (Mises, Rothbard, Hoppe) au sesizat, de pildă, că distrugerea culturii prin invazia imigranților, chiar dacă ar putea aduce beneficii pe termen scurt, în final este similară cu socialismul pe scară largă și cu prăbușirea economică.

Dar este meritul lui Wittgenstein şi al celorlalți autori amintiți că au pus în evidență implicațiile mult mai devastatoare ale dispariției presupozițiilor culturale. Pentru că imigrația de tipul celei la care asistăm astăzi nu este altceva decât un pas premergător semnificativ al distrugerii complete a oricărei forme de tradiție și, pe cale de consecință, a oricărui tip de raționalitate socială sau individuală.

În opinia lui Wittgenstein, comportamentul uman comun este sistemul de referință prin care noi interpretăm un limbaj consensual. Deoarece avem forme de viață identice, putem avea un limbaj prin care să ne înțelegm. De aici, afirmația lui Wittgenstein, devenită celebră în lumea filozofică, conform căreia dacă un leu ar vorbi, noi nu l-am înțelege. Pentru că nu împărtășim aceeași tradiție și istorie, nu putem pricepe nimic din afirmațiile leului. Cu alte cuvinte, „limbajul relevant pentru raționalitatea și înțelepciunea practică este, la rândul lui, coordonat și subordonat contextului narativ tridimensional ambiant, tradiției, istoriei şi retoricii în sens larg”.

Într-un alt exemplu celebru, oarecum asemăntor, MacIntyre își imagina situația în care un necunoscut l-ar aborda în stația de autobuz și i-ar spune „histrionicus histrionicus histrionicus”. Propoziția, deși inteligibilă, ar fi complet absurdă în absența unui cadru narativ, care să-i dea sens. Doar un anumit context o poate face rațională. Aşadar, din acest punct de vedere, MacIntyre se situează pe o poziție în mod explicit radicală, întrucât el neagă posibilitatea de comunicare și inteligibilitate interumană în absența unui context narativ comun. Viețile și acțiunile noastre au sens doar când împărtășim aceeași tradiție.

Aceste exemple și teoriile implicite dau, cred, destul de convingător și rapid o idee despre legătura necesară care există între raționalitatea practică și formele de viață. Fără o cultură comună, oamenii vor fi aruncați rapid în starea de natură hobbes-iană.

Odiseea imigranților nu este decât ultimul act, poate cel mai transparent, al unui efort concertat spre anihilarea tradiției, adică a oricărei posibilități de raționalitate socială, echivalent al transformării aproape literale a indivizilor în animale. Îndobitocirea prin școala publică, publicitate și entertainment, distrugerea deliberată a familiei, asaltul asupra religiei, stimularea conflictelor, a „multiculturalismului” etc, etc, sunt celelalte piese de rezistență din arsenalul totalitarismului globalist.

Din acest punct de vedere, imigranții vor juca, în mod necesar, un rol dialectic, iar războaiele, cu toate consecințele implicite, vor prisosi. Pulverizarea Europei va continua de acum încolo în pași foarte rapizi, până când nu va mai rămâne piatră pe piatră și nici vreun loc de refugiu. Nu va avea loc nicio islamizare a continentului, ci doar o bestializare generalizată, în care lumea va fi tranformată într-o imensă fermă a animalelor, condusă fără milă.

Vinovații nu trebuie nicidecum căutați în trenurile cu refugiați sau în nisipul Orientului, ci în lumea occidentală. Mai ales că ultimele evenimente ar trebui să spulbere iluziile celui care ar putea crede că invazia este întâmplătoare. Aruncarea Orientului (Irak, Afganistan, Siria, Yemen, Libia, Egipt) într-un haos sinistru a fost o politică deliberată a elitelor anglo-saxone, la fel cum a fost și găselnița ISIS, la fel cum este și desantul de refugiați.

Nu există niciun rasism la mijloc, după cum nu există niciun conflict cultural inerent și nici vreo solidaritate națională. Există doar proiectul unei lumi ordonate piramidal, cu o masă amorfă de animale și o elită așezată confortabil la etajele superioare.

de Ninel Ganea
Sursa: karamazov.ro


Citiţi şi:
G8 - unul din cele mai puternice instrumente ale globalizării
Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» ce a fost conceput pentru secolul XXI

 

yogaesoteric
21 octombrie 2015


 

 

Articole publicate recent

> 24 MartiePersecuția lui Loic Le Ribault, inventatorul siliciului organic G5 (I)

> 22 MartieAtrocități sexuale pe copilași de numai 2 luni, considerate «cercetări științifice». Pedofilii lui Kinsey

> 22 MartieMinistrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

> 21 MartieCăsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring

> 20 MartieScandal în UE: Microciparea angajaţilor

> 20 MartieAmerica se trezește: se cere declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta!

> 20 MartieRomânia în prag de război civil văzută din înaltul cerului, sau FIAT JUSTITIA versus SALUS REIPUBLICAE

> 18 MartiePe coperta revistei «Time» Donald Trump apare cu o pereche de coarne! Doar cei naivi pot crede că este o banală întâmplare

> 17 MartieAnaliză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…

> 17 MartieVa renunţa la euro şi va reînvia marca? Decizia luată de Germania care poate prevesti un război financiar şi comercial

> 16 MartieGlobaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

> 16 MartiePreşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului

> 15 MartieUn psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educației sexuale: Alfred Kinsey

> 15 MartieWikiLeaks publică cele mai detaliate documente «scurse» vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden

> 14 MartiePas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

> 11 MartieProf. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

> 11 MartieŞeful FBI: Nu există «viaţă absolut privată» în America. Nici măcar amintirile noastre nu sunt private

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga