La 70 de ani de la primele bombardamente atomice, Asia – vârf de lance în cursa înarmării nucleare

 
 

Dubla bombardare atomică a Japoniei acum 70 de ani nu a servit ca lecţie în Asia. În timp ce SUA şi Rusia fac eforturi, de două decenii încoace, ca să-şi reducă arsenalele nucleare, ţările asiatice sunt într-o adevărată dinamică nucleară.

Iată ce reiese, pe scurt, dintr-o amplă analiză publicată de ziarul Libération.
Puterile asiatice îşi întăresc arsenalele nucleare. Concluzia este fără drept de apel şi se bazează pe cifre concrete. „China, Coreea de Nord, Pakistanul şi India dezvoltă sisteme de arme nucleare”, notează un recent raport al Institutului suedez de cercetare (SIPRI), o autoritate în acest domeniu.

Din cele circa 15.850 de capete nucleare existente în lume, „doar” 400 sunt în mâinile celor patru state asiatice enumerate mai înainte. Dinamica atomică este însă acolo, disuasiunea fondată pe arma nucleară se dezvoltă în Asia de două decenii încoace. Acordul semnat recent cu Iranul poate că a liniştit comunitatea occidentală, dar nu şi ţările asiatice.

Autorităţile nord-coreene de la Phenian au declarat, imediat după acordul cu Teheranul, că armele nucleare pe care le deţin „nu sunt jucării, dar nici subiect de negociere”. Problema este că programul nuclear nord-coreean influenţează întreaga securitate regională şi supralicitează. După ce s-a retras, în 2003 din Tratatul de neproliferare nucleară, Phenianul i-a gonit în 2009 pe inspectorii Agenţiei internaţionale a energiei atomice (AIEA). A urmat redemararea uzinei de combustibil nuclear şi accelerarea programului de îmbogăţire a uraniului. În urmă cu trei ani, în contradicţie cu rezoluţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Coreea de Nord efectua al treilea test cu bombe nucleare. Phenianul şi-ar fi fabricat deja între şase şi opt capete nucleare, beneficiind în acest sens probabil de consilieri iranieni. Evident, regimul comunist nu e dispus la nicio concesie.

Panorama regională nu este cu mult mai strălucită, notează Libération în analiza sa. Anul trecut, arsenalul chinezesc s-a mărit şi mai mult, Beijingul dispunând de circa 260 de capete nucleare. „Nimeni nu ştie însă cu certitudine evoluţia numărului de arme nucleare chinezeşti, China fiind cea mai opacă putere atomică din lume”, spune un specialist citat de ziarul francez.

În plus, China vinde centrale nucleare Pakistanului în condiţii foarte neclare, lucru care nu face decât să mărească şi mai mult riscurile de proliferare.
India, spre exemplu, caută dintotdeauna să aibă exact la fel de multe capete câte are vecinul şi adversarul său. Eforturile sunt pentru moment în zadar. India nu dispune „decât” de 90 până la 110 capete nucleare, în timp ce Pakistanul musulman ar avea între 100 şi 120.

India şi Pakistanul ar menţine astfel un soi de „echilibru al terorii”, notează cercetătorul Bruno Tertrais, citat de Libération. De când cei doi fraţi inamici asiatici au dobândit arma nucleară, ei au cunoscut deja trei crize grave la frontieră. Chiar dacă ambele state şi-au mobilizat toate trupele şi şi-au pus în alertă forţele nucleare, confruntările directe nu s-au produs. „Oare acesta să fie efectul disuasiunii?”, se întreabă analistul ziarului francez.


Citiți și:

De la Cernobâl la Fukushima: De ce ni se ascunde adevarul cu privire la catastrofele nucleare? (1)

Confruntarea titanilor: propagandă, manipulare, omenirea în pragul unui «război total»

 

yogaesotreic
28 octombrie 2015

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More