Quinoa este un aliment minune (Dovezi semnificative)

 



Semințele de quinoa sunt originare din zona munților Anzi Cordilieri, adică din Bolivia, Columbia, Ecuador și Peru. Quinoa era un aliment de bază al vechilor incaşi, semințele sale fiind consumate cu mii de ani în urmă de luptători, care le denumeau „bile de război”. Acestea le dădeau puterea necesară pentru a mărșălui zile întregi, fără oprire.

În acele timpuri existau peste 250 de soiuri de quinoa. Având o adaptabilitate extraordinară la mediu, quinoa se putea dezvolta la înălțimi mari, în condiții de frig aprig sau de soare arzător, pe teren bogat în săruri sau nisipos și necesita cantități reduse de apă. În plus, nu numai semințele sunt comestibile, ci și tulpinile și frunzele, care au un gust asemănător cu cel al spanacului.

Chiar dacă în secolul al XVI-lea conchistadorii spanioli care au ajuns în America de Sud au ars culturile de quinoa, în încercarea de a zdrobi cultura incașă, acest aliment benefic nu a dispărut, supraviețuind în munții sălbatici și fiind cultivat în continuare în secret.

Semințele de quinoa au fost redecoperite în anii ’80 de americani, devenind apoi cunoscute și consumate la nivel mondial. Datorită calităților nutritive excepționale ale acestei plante și pentru a o populariza cât mai mult în întreaga lume, ONU a numit 2013 Anul Quinoa.

Beneficiile consumului de quinoa

Quinoa este unul dintre puținele alimente complete, care oferă majoritatea nutrienților necesari în alimentația zilnică. Pe lângă vitamine, minerale și uleiuri, semințele de quinoa furnizează toți aminoacizii necesari organismului. 

Quinoa oferă 14 g de proteine la 100 de g de semințe și conține o cantitate însemnată de fibre. Mai mult, quinoa asigură o cantitate importantă de energie, datorită conținutului bogat de riboflavină (vitamina B2) şi îmbunătățeşte metabolismul energetic din creier și din celulele musculare. Totodată, aceste seminţe inhibă absorbția colesterolului și au proprietăți antiinflamatorii și anticanceroase, iar consumul lor asigură o bună funcționare a întregului sistem cardiovascular, prevenind în același timp apariția bolilor cardiace.

Dr. Gillian McKeith afirmă despre quinoa în cartea Hrana vie pentru sănătate că această plantă conţine proteine mai bune şi mai usor de digerat decât cele din carne, fiind în același timp o sursă extraordinară de calciu. „Quinoa conţine mai mult calciu decât laptele, ajutând astfel la întărirea scheletului, a oaselor şi cartilajelor. Astfel, quinoa poate fi un bun factor de protecţie împotriva artritei, degradării oaselor, malabsorbţiei calciului şi a altor dereglări similare. Datorită conținutului său de vitamine (A, C, D, E, K, complexul B) și minerale (fier, calciu, crom, cupru, fluor, iod, magneziu, potasiu, seleniu, zinc), quinoa are rol pozitiv în stimularea sistemului imunitar”, explică în continuare dr. McKeith.

Rețete cu quinoa

Quinoa se gătește ca și orezul, pe care îl poate înlocui în multe rețete. Are timp de fierbere 15-20 de minute și trebuie spălată foarte bine înainte de a o găti, pentru că altfel are un gust amărui.

Salată de quinoa

Se folosește o cană cu quinoa lăsată la rehidratat câteva ore și apoi la germinat (aprox. 4 ore). Se adaugă legume proaspete tăiate cubulețe – după preferință: roșii, castraveți, ceapă, ardei kapia sau gogoșari, avocado, andive etc. –, la care se pot adăuga rucola, spanac sau pătrunjel; suc de lămâie proaspăt stors (după gust); ulei de măsline presat la rece; sare de Himalaya. Se pot adăuga semințe de cânepă și fulgi de drojdie.

Quinoa cu vinete si parmezan

Se folosesc: 170 g quinoa; o ceapă medie, tocată; o vânătă mare (4-500 g), tăiată cuburi; trei căței de usturoi; busuioc proaspăt; 800 g sos de roșii; o lingură de ulei de măsline; sare de mare; piper; chilli iute; 70 g parmezan ras.

Umpleți un bol mare cu apă, adăugați o linguriță de sare și amestecați până se dizolvă complet. Puneți cuburile de vânătă în apă și lăsați-le 20 de minute să iasă gustul amar. Scurgeți cuburile de vânătă și presați-le cu mâna până iese apa.
Încălziți uleiul într-o tigaie la foc mediu. Adăugați usturoiul, ceapa și sare, apoi lăsați să se înmoaie câteva minute, sau până când ceapa devine translucidă. Adăugați vânăta și lăsați 10 minute, amestecând des pentru a nu se lipi. Adăugați sosul de roșii, o parte din frunzele de busuiuc și sare. Dați focul mic, acoperiți și lăsați pe foc aprox. 25-30 de minute. Între timp, în altă tigaie, la foc mediu, fierbeți quinoa împreună cu chilli și piperul. Când este gata, într-un bol mare amestecați quinoa cu sosul de mai sus și cu o treime din cantitatea de parmezan.
Restul de parmezan presărați-l deasupra și adăugați frunze de busuioc.

Chifteluțe de quinoa

Se folosesc: un pahar de quinoa albă fiartă; două ouă; o ceapă; trei căței de usturoi; o cană de năut fiert; o mână de pătrunjel; un ardei roșu; sare și piper după gust; ulei de măsline.

Ingredientele se amestecă în robotul de bucătărie până se obține o pastă fermă. Se așterne pe o tavă hârtie de copt și, cu ajutorul unei linguri, se așează chifteluțele la o distanță de 2-3 cm între ele. Se coc 20-25 de minute. Se servesc la temperatura camerei, alături de o salată acrișoară.

Pilaf de quinoa

Se prepară din trei dovlecei mici, doi ardei kapia, o ceapă albă măricică, un morcov, o cană de mazăre, o cană de quinoa, trei căței de usturoi, trei roșii decojite, sare, condimente după gust (turmeric, ghimbir, coriandru etc.), frunze de pătrunjel, ghee sau ulei presat la rece.

Budincă de quinoa cu fructe

Se folosesc: trei căni de lapte vegetal (de soia, de cocos, de migdale, de susan etc.); o cană de quinoa; 1/4 cană de miere; o păstaie de vanilie; un praf de sare.

Într-o crăticioară se pun laptele, păstaia de vanilie crestată și sarea. Se dau în clocot, la foc mediu. Apoi se dă focul încet și se adaugă quinoa. Se amestecă timp de 20 de minute, până când quinoa se umflă și laptele se concentrează, formând o cremă ușoară. După răcire se adaugă mierea. Se servește rece, cu bucățele de fructe.


Quinoa cu mango 

Ingrediente: 100 g quinoa, o lingură de ulei de cocos, 50 g felii de mango uscat.
Lăsați mango la rehidratat timp de o oră, după care tăiați bucățele mici. Separat, puneți quinoa la fiert 20 de minute. Adăugați o lingură de ulei de cocos, ce va preveni lipirea boabelor. Adăugați bucățile de mango și amestecați până ce acestea devin păstoase.

Poftă bună!


Citiți și:

Cătina – «uleiul vieţii»

Câteva dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale a căror utilizare este benefică pentru sănătatea omului
Cinci ierburi miraculoase ce te ajută să te vindeci când ai gripă

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More