Ciclul de șapte ani al prăbușirii bursei de valori în luna septembrie

Experții versați ai bursei de valori cunosc bine conceptul de cicluri economice. Chiar dacă nu pot prezice mereu viitorul, studiul evoluției în timp a tendințelor și prețurilor este un factor important în „citirea” pieței. Totuși, amintiți-vă că piețele sunt „aranjate”, astfel că aderența la graficele oscilațiilor pentru prezicerea mișcării instrumentelor financiare nu este știință pură.

În acest amestec, noțiunea de „ciclu de șapte ani biblici/economici” oferă un obiect de studiu foarte interesant. „Fiecare an Shemitah [în tradiția evreiască, un an Shemitah încheie un ciclu de șapte ani și este considerat an de odihnă, tot așa cum creștinii consideră duminica, a șaptea zi a săptămânii, zi de odihnă – n.t.] cel mai adesea începe și se încheie în septembrie. Anul Shemitah durează din septembrie până în septembrie, și toate aceste căderi pe care America le-a experimentat ca națiune, din 1973, au avut loc în decursul anului Shemitah.”

Ce este cu luna septembrie de provoacă panică atât de multor observatori?
Articolul Ciclul de șapte ani al prăbușirii Bursei de Valori – Ce e atât de special la numărul 7? oferă o explicație greu de găsit în școlile unde se studiază afacerile.   

„În mod interesant, evreiescul Shemitah s-a încheiat de multe ori cam tot atunci când au avut loc prăbușirile burselor enumerate în acest articol. Ultimul Shemitah s-a încheiat pe 29 septembrie 2008, ziua în care DOW a pierdut 7%. Shemitah din 2001 s-a încheiat pe 17 septembrie 2001, ziua în care DOW a pierdut 684 de puncte. Actualul Shemitah s-a încheiat duminică, 13 septembrie 2015.”

Dacă la încheierea acestui nou an Shemitah bursa va inregistra o cădere accentuată, pentru a-și susține teoria, prezicătorii de pe Wall Street ar trebui să realizeze o campanie susținută pentru a discredita orice legătură între colapsul economic și criticii pieței în continuă creștere.

În articolul Prăbușirea Wall Street din 2015 – adepții teoriei conspirațiilor amplifică anxietatea maselor legată de prăbușirea bursei globale de valori după 13 septembrie, la final de an Shemitah se afirmă: „Unii cred că previziunile legate de căderea pieței financiare globale pe 13 septembrie sunt parte dintr-o campanie mai largă, motivată politic de aripa de extremă dreaptă a mișcării teoriei conspirației, orchestrând sistematic convergența componentelor distincte ale previziunilor mișcării teoriei conspirației – apocalipsa provocată de un asteroid, zvonurile legate de cataclismul produs de planeta X/Nibiru, apocalipsa provocată de un cutremur, profețiile legate de Luna însângerată și conspirațiile referitoare la Noua Ordine Mondială – Illuminati/Jade Helm 15 [exercițiu militar de mare amploare desfășurat de Pentagon, în SUA – n.t.]. 

Recenta revenire a predicțiilor legate de prăbușirea burselor de valori, bazate pe presupuse «chei profetice» biblice, este ultima parte a convergenței în desfășurare a mișcării politice a teoriei conspirației.”

Cu această afirmație, taurii furioși naivi sunt făcuți să creadă că cei care „repară tot” pentru bancheri vor face să coboare pe Pământ un paradis al veniturilor necâștigate prin muncă. Dar înainte ca oamenii să se grăbească să își sune agentul de bursă și să îi ceară să facă un plasament, trebuie să asimileze înțelegerile la care a ajuns un membru marcant al securității și politicii, David Stockman. Pe site-ul davidstockmanscontracorner.com, în articolul Aceasta nu este un nou exercițiu – este un urs viu! se arată: „Lumea se îndreaptă către o deflație monetară fără precedent – cu productivitatea și comerțul prăbușindu-se aproape peste tot. Implozia [sistemului economico-financiar, n.n.] huruie deja în Canada, Mexic, Brazilia, Australia, Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Rusia, Japonia, în statele din Golful Persic care dețin petrol și în nenumărate economii mai mici. Și în centru, firește, se află destrămarea Marelui Ponzi [șarlatan celebru pentru scheme financiare frauduloase – n.t.] Roșu Chinezesc.”

Principiile fundamentale nu se pot impune pe coridoarele financiare ale algoritmului comerțului electronic de pe Wall Street. Cu toate acestea, actualizarea pantei descendente în comerțul economic este un factor pe care speculanții prudenți ar trebui să nu îl ignore.

Pentru analiștii empirici ai cazinoului financiar, a face socoteli matematice este o practică importantă pentru a-și menține pariurile pe pista bună. Leo Hohmann de la wnd.com scrie despre activitatea lui Thomas Pound în articolul Statistician: datele confirmă colapsul financiar biblic.

„În urmă cu șapte ani, Pound a corespondat cu un consultant financiar care folosea o analiză pe decenii pentru a determina care ani vor fi optimi pentru câștigurile investitorilor. Potrivit teoriei din spatele analizei decenale, care a fost propusă pentru prima dată în cartea «Irrational Exuberance» (Exuberanța irațională) de profesorul de economie de la Yale Robert Shiller, anii care se încheiau cu numărul opt ofereau câștiguri mai bune decât ceilalți ani, potrivit publicației israeliene «Breaking Israel News». Anii care se încheiau în cifra șapte erau ani mai puțin lucrativi.
  
Pound a constatat, de asemenea, ironia faptului că, potrivit teoriei decenale, 2015 ar fi trebuit să fie unul dintre anii buni pentru investițiile la bursa de valori. Dar nu și din perspectiva teoriei Shemitah. După cum a afirmat Pound pentru «Breaking Israel News», «În septembrie ne putem aștepta la ceva cu adevărat rău».”

Hai să vedem. Sunt ciclurile reductibile la a compara o teorie academică cu prezicerile numerologiei biblice? Metodele oculte de predicție nu pot să conducă la succes când indexurile sunt proptite pe bani nelimitați, fără acoperire, pompați de banca centrală. Acest fapt schimbă el singur ritmurile cosmice ale ciclurilor și adaugă un element de nesiguranță, nu referitor la eventualul colaps de proporții biblice, ci la momentul în care va veni ziua judecății.

Nu ar fi o surpriză dacă lucrurile ar ieși de sub control în această toamnă, dar este periculos să vinzi anticipând câștiguri uriașe când lumea va exploda într-o criză serioasă. De aceea, cel mai prudent este să fii complet în afara pieței.

Globaliștii care au supt toată măduva oaselor micilor companii necotate la bursă vor un colaps, dar îl vor în propriii lor termeni. O criză se profilează cu siguranță la orizont; totuși, cum i se va permite să ia formă este încă o speculație.

Piețele nu sunt prolifice atunci când tiparnița de bani funcționează la viteza maximă. Economiile se prăbușesc atunci când încrederea în comerț se evaporă și afacerile (care sunt adevărata economie) se opresc.  
 
Presiunea venită de sus asupra prețurilor acțiunilor și obligațiunilor, ca o măsură sigură, va continua pentru că Stockman are dreptate. Deflația monetară fără precedent este riscul primar pentru o declanșare de vânzări masive, corespondente anului Shemitah.

Cheia pentru descoperirea perioadei când se va produce căderea este să știi dinainte când finanțele internaționale vor micșora piețele globale. Goldman Sachs acționează potrivit previziunilor Shemitah nu dintr-o sinceră credință în scriptură, ci pentru că se află în epicentrul controlului mișcărilor piețelor.

Aceasta nu este o teorie a conspirației, este o maximă dovedită în cadrul comunității tribale a francizei financiare. Puține sunt lăsate la voia întâmplării acolo unde este implicată manipularea banilor.


Citiți și:

Pe fondul unui sistem financiar bolnav, China ar putea antrena întreaga lume într-o criză fără precedent

Bursa globală de valori se apropie de o mare şi inevitabilă criză

Un magnat al petrolului, mason și membru al grupului Bilderberg, face dezvăluiri șocante. Iată ce ne așteaptă… în curând

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More