Cocoașa ce apare de la smartphone, boala timpurilor moderne

 

Specialiștii americani au descoperit o deformare a coloanei, din ce în ce mai des întâlnită la cei care stau multe ore pe zi aplecaţi deasupra telefoanelor, tabletelor sau jocurilor portabile.

Un copil din zece poate dezvolta aşa numita „cocoașă de smartphone” la vârsta adolescenței. De altfel, studiile au arătat că un copil folosește telefonul în jur de două ore pe zi, la vârsta adolescenţei.

Datele au arătat că doar 12 minute sunt dedicate apelurilor, iar restul revin mesajelor sau accesării internetului. În tot acest timp, capul stă într-o poziţie înclinată, spre faţă. La fel se petrece şi în cazul folosirii tabletelor, a e-reader-elor, laptop-urilor sau jocurilor electronice portabile, informează Digi24.ro.

În timp ce un copil scrie mesaje ori se joacă, presiunea exercitată de greutatea capului asupra coloanei creşte de şase ori, echivalentul a peste 20 de kilograme. Astfel, apare afecțiunea denumită „cocoașa de smartphone”, iar primele simptome sunt durerile din zona cervicală, urmate de o scădere a mobilităţii. În timp, deformarea coloanei poate duce la tulburări de respiraţie şi chiar la probleme cardiovasculare.

Şi specialiştii români admit că în ultimul deceniu văd tot mai mulţi copii cu simptomele cocoaşei de smartphone.

„Persistenţa acestei atitudini vicioase în timp dă naştere unor poziţii care sunt inestetice. Au un dezechilibru al umerilor şi al bazinului aceşti copiii şi în timp se ajunge până la modificări ale coloanei”, spune prof. dr. Gheorghe Burnei.

„Părinţii trebuie să fie conştienţi de faptul că că aceste atitudini vicioase trebuie combătute printr-un program de educaţie fizică şi sport”, mai adaugă prof. dr. Gheorghe Burnei.


Citiți și:

Este necesar ca practicanții yoga să reflecteze: De ce Steve Jobs nu și-a lăsat copiii să folosească iPad-uri
Copiii amputaţi afectiv din cauza folosirii exagerate a computerului

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More