«Nu cred că lui Herzl i-ar fi plăcut să trăiască în Israelul de astăzi»

 

Circa 500.000 de israelieni deţin paşapoarte UE, de peste două ori mai mulţi decât se estimase în anul 2000. Pe lângă aceştia, 500.000 de israelieni deţin paşapoarte ruseşti, americane sau ale altor state. Practic, unul din opt cetăţeni israelieni mai deţine o cetăţenie, scrie Newsweek.
Fenomenul a luat amploare în ultimii ani.

Artista Hadas Kedar, rudă îndepărtată a lui Theodor Herzl (foto), părintele statului evreu, a ajuns să caute dovezi despre viaţa familiei ei în Ungaria, în anii 1920, certificate de naştere, diplome de studii, totul pentru a aplica pentru obţinerea cetăţeniei ungare la ambasada Ungariei la Tel Aviv.

Hadas Kedar nu consideră că dorinţa ei este în contradicţie cu principiile lui Herzl. „Vorbele sale au fost răstălmăcite. Viziunea sa a fost confiscată de partidele de dreapta.” Ea spune că nu este de acord cu politica actualului guvern în teritoriile palestiniene şi că susţine crearea unui stat palestinian. Mai mult, îi este frică de ameninţarea teroristă şi de izbucnirea unui război generalizat în Orientul Mijlociu.

„Vreau să le ofer copiilor mei mai multe oportunităţi. Nu cred că lui Herzl i-ar fi plăcut să trăiască în Israelul de astăzi”, spune ea.
„Am o fantezie în care mă duc la fabrica de bere pe care a deţinut-o familia mea în Budapesta, pe care au vândut-o foarte ieftin înainte să plece. Mă duc acolo cu noul meu paşaport şi le spun: «Am revenit. Am încercat să trăim în altă parte o vreme. Nu a mers. Haideţi să o luăm din nou de la capăt»”.

Aceleaşi temeri şi opinii sunt împărtăşite de zeci de mii de israelieni. Nu înseamnă că vor să se întoarcă cu toţii în Europa. Mai degrabă încearcă să păstreze paşapoartele europene pentru zile negre. „Nu aş spune că este sfârşitul sionismului, ci că avem de a face cu un alt fel de a fi israelian. Cred că fenomenul se datorează lipsei de securitate pe care o resimt israelienii când se gândesc la viitorul ţării. Eu vorbesc despre cum statul Israel a fost creat, pentru a ne elibera de fricile istorice, însă acestea sunt cu noi şi ”, spune Ofer Shelah, deputat al partidului de centru Yesh Atid, citat de Newsweek.

Nu toţi deţinătorii de dublă cetăţenie doresc să părăsească Israelul. Mai mult, în fiecare an, vin în Israel la fel de multe persoane câte obţin a doua cetăţenie. Cei care vin sunt în special din Franţa, pe fondul ameninţărilor teroriste, al antisemitismului şi al atacurilor de la Charlie Hebdo.

Cu militanţii organizaţiei Statul Islamic şi aliaţii lor tot mai aproape de graniţe (în Egipt şi Siria), cu Hezbollahul tot mai ameninţător şi cu un Iran care a ajuns la un acord cu SUA, israelienii se simt tot mai nesiguri. „Imediat ce începe un conflict în Gaza, încep să primesc telefoane de la israelienii cu dublă cetăţenie care mă întreabă dacă statul meu îi va evacua, dacă va fi nevoie”, spune un diplomat european de la Tel Aviv. „Spre deosebire de alte ţări, securitatea şi nu situaţia economică joacă un rol important pentru obţinerea unui paşaport străin”, spune Yossi Harpaz, doctorand la Princeton.

Există şi alte motive pentru a pleca din Israel. Maya Herzberg, 28 de ani, doreşte să obţină cetăţenie poloneză nu pentru că i-ar fi frică să locuiască în Israel, ci pentru că doreşte să studieze în Vest. „Dacă Polonia nu era în UE, nu făceam asta. Dar acum paşaportul îmi dă dreptul să merg oriunde în UE şi mă gândesc să fac un master undeva în Europa de Vest”, spune ea.

Călin Marchievici
Sursa: cotidianul.ro
 


Citiţi şi:

Evrei ce se ridică împotriva sionismului: Viaţa unui evreu american în Israel

O perspectivă ce se conturează – Lumea fără Israel

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2015
  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More