Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Turcia, NATO şi Orientul Mijlociu, la răscruce

 
Toropiţi pesemne de căldură, mulţi analişti şi formatori de opinie şi-au cultivat moleşeala şi şi-au prelungit somnolenţa, ignorând vulcanul evenimentelor cruciale stând să erupă în inima şi-n flancul răsăritean al NATO, a susţinut Petre M. Iancu la Deutsche Welle.

În cauză au fost lupta împotriva terorismului musulman de tip Statul Islamic (SI) şi raidurile anti-kurde ale forţelor armate ale regimului islamist de la Ankara. A mai fost  vorba, simultan, de tăcerea vinovată a Alianţei Nord-Atlantice. O alianţă care, grevată de incompetenţe şi erori strategice ivite la Washington, ca şi de manifestarea unor contradicţii interne, a asistat neputincioasă cum Turcia, stat membru al NATO, a plasat Occidentul în postura imorală şi stupidă de a-şi trăda cei mai preţioşi aliaţi anti-SI.

Pe moment, Turcia a stăruit ca alianţa să-i fie alături, deşi Ankara a pus unilateral pe butuci armistiţiul cu PKK şi a bombardat viguros poziţiile acestei forţe rebele, independentiste, de sorginte marxistă, considerată teroristă deopotrivă la Ankara, cât şi în statele occidentale. Atacurile asupra acestei organizaţii (urmate de ripostele ei teroriste) au avut loc, deşi kurzii, cu tot cu gruparea lor din stânga radicală, reprezintă singura forţă terestră care se opune de o bună bucată de vreme, cu succes, barbariei fară egal, de la nazişti încoace, a terorismului de epocă de piatră practicat de Statul Islamic.

Din unghiul Ankarei care a insistat că ar fi atacat totodată şi poziţiile SI, chestiunea ar fi simplă. Turcia, susţin demnitarii islamişti din subordinea preşedintelui Erdogan, ar  fi „combătut” pur şi simplu „terorismul”, cu care nu se poate negocia, Ankara fiind, ca atare, la fel de îndreptăţită să aspire la solidaritatea NATO ca America după mega-atentatele de la nine/eleven (9/11).

Unii din aliaţii occidentali ai Turciei s-au arătat, fireşte, consternaţi. Prin vocea şefului diplomaţiei germane, Frank Walter Steinmeier, Berlinul a lansat un apel cerând Turciei să relanseze procesul de pace cu minoritatea kurdă şi să repare punţile distruse de atacurile mutuale.

Germania a fost scandalizată (dar a ezitat să adopte poziţii foarte ferme, spre a nu adânci clivajul din NATO), nu doar pentru că Turcia, în mod evident, n-a fost atacată de kurzi precum America de teroriştii Al-Qaeda în 2001. Ci şi pentru că Berlinul a înțeles că, lovindu-se în kurzi, se slăbeşte decisiv frontul anti-SI, o grupare teroristă despre care, nu fără temei, s-a reliefat că a beneficiat timp îndelungat de toleranţa, dacă nu şi de complicitatea activă a islamiştilor sunniţi din conducerea turcă. Cei din urmă, de pildă, au permeabilizat ani la rând frontiera turcosiriană, spre a permite scurgerea de combatanţi şi armament spre extremiştii islamişti ai SI care luptau împotriva regimului Assad.

Cu toate acestea, kurzii au reuşit să ţină piept, cu ajutorul unor raiduri ale aviaţiei, ofensivelor repetate lansate de forţele genocide ale Califatului, conduse de liderul terorist Al Baghdadi. Kurzii au salvat bunăoară Kobane, în timp ce puterile occidentale au refuzat să disloce trupe terestre contra ucigaşilor în masă din SI. Totuşi, kurzii şi-au asumat misiunea de a-i combate sistematic pe terorişti, nu doar cu sprijinul compatrioţilor lor nord-irakieni moderaţi, din subordinea unor Barzani şi Talabani, ci şi cu susţinerea unor forţe din componenţa cărora face parte şi PKK.

Dar nu are, oare, Ankara tot dreptul să zdrobească această formaţiune, al cărei lider zace de ani de zile în puşcărie, în Turcia, de vreme ce PKK e cotată şi în Vest ca una teroristă?

În complicata ecuaţie orientală, ar părea că Turcia ar avea acest drept. În realitate, priorităţile turceşti sunt neclare, imorale şi, din unghi occidental, contraproductive. Gradul de pericol al marxiştilor kurzi e, cât se poate de vădit, foarte redus. E net mai redus, în orice caz, pentru omenirea civilizată, decât ameninţarea acută reprezentată de fanatismul descătuşat al teroriştilor pseudocalifatului, care răstignesc, decapitează, ard de vii şi îneacă în serie oameni, doar pentru că sunt creştini, yezizi, şiiţi ori musulmani sunniţi moderaţi.

Că Turcia are alte priorităţi se înţelege nu atât din pretextul semi-oficial al ofensivei antikurde a guvernului de la Ankara, în speţă combaterea oricăror tentative de edificare a unui stat kurd, cât din alte date politice interne confruntând regimul Erdogan. Acuzat masiv de corupţie şi de islamizare a ţării, acest regim autoritar, perfect compatibil cu al Rusiei, a îngropat Statul de Drept.

În revanşă, la ultimele alegeri, executivul islamist de la Ankara şi-a văzut puterea limitată de electorat. Speriată de islamişti, de progresiva dezagregare a statului laic şi de măsurile antidemocratice ale regimului Erdogan, o parte substanţială a naţiunii turce s-a raliat unui partid al opoziţiei moderate, HDP, în ciuda originii kurde a fondatorilor şi liderilor săi.

Ca reacţie, atacurile antikurde şi anti-HDP au reprezentat nu doar o tentativă a lui Erdogan, prietenul şi apropiatul ideologic al unor politicieni cu accese patriotarde de genul Putin, de a-şi reapropia cercurile naţionaliste ale electoratului, ci şi de a destructura opoziţia. Regimul islamist a nădăjduit să-şi recapete astfel, în probabilele alegeri anticipate, puterea absolută pierdută la ultimul scrutin.

Din păcate, miza enormă a chestiunii a depăşit categoric interesele politice interne ale regimului Erdogan. A întrecut-o şi pe cea a combatanţilor kurzi ai acestui conflict. În fine, în joc nu a fost doar combaterea Statului Islamic, un factor-cheie în viitoarea configuraţie a Orientului Apropiat. În stare critică a fost însăşi coeziunea şi, prin urmare, viitorul Pactului Nord-Atlantic, o alianţă jucată pe degete şi profund dezbinată de volta turcească.

Amplificarea tensiunilor şi agravarea fără precedent a situaţiei s-au petrecut într-un moment în care raporturile transatlantice şi mai cu seamă relaţiile esenţiale germano-americane au traversat o criză adâncă, iar democraţiile s-au văzut expuse unor susţinute şi masive agresiuni din interior şi exterior.

Mai mult decât oricând este nevoie de o strategie apuseană coerentă şi eficientă. Rămâne de văzut dacă SUA şi aliaţii ei vor reuşi s-o elaboreze şi s-o aplice în timp util, înainte ca incendiul din Orientul Mijlociu să nu mai poată fi îngrădit, iar Alianţa să se destrame definitiv şi irevocabil.

Sursa: dw.com


Citiţi şi:
Efectele dezastruoase la nivel global ale deciziilor politice impuse de clica criminală de la vârful francmasoneriei devin tot mai vizibile (I)
Agravarea violenţelor din Irak ameninţă securitatea regională

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2015
 


Articole publicate recent

> 25 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării (II)

> 25 FebruarieAparatul de propagandă american recurge la un standard dublu în tratarea problemelor internaţionale

> 24 FebruarieFost ofițer CIA, declarații uluitoare: «Președintele Bush era desprins de realitate. Sigur nu au existat arme de distrugere în masă în Irak.»

> 24 FebruarieÎncă un scandal uriaș despre o rețea de pedofilie monstruoasă în Canada

> 23 FebruarieUn membru al Congresului SUA a vizitat în secret Siria şi acum cere Americii să nu mai susţină teroriştii

> 22 FebruarieBig Brother ia proporţii foarte mari în Australia

> 21 FebruarieUn student s-a lăsat furat pentru a-l spiona pe hoţ. A transformat tot într-un documentar care ne arată ce uşor suntem spionaţi prin anumite programe

> 20 FebruarieCoperta «The Economist» 2017 – Analiză

> 20 FebruarieNu ne aflăm într-un război rece ci deja ne aflăm în Războiul Popoarelor împotriva ocultei satanice a aşa-zişilor «Iluminaţi»

> 18 FebruarieCând spui «homeless-cerșetori», spui America. Cea mai mare sărăcie din SUA din toate timpurile la nivelul oamenilor de rând

> 18 FebruarieMistificarea din spatele vaccinării. Cazul Toni Tecuceanu – oamenii manipulați de către autorități și mass-media să se vaccineze preventiv! (I)

> 17 FebruarieReprezentarea hidoasă, şocantă şi deformată a femeii în aşa-zisa artă modernă a lui Picasso

> 17 FebruarieObama a îngropat pur şi simplu SUA în datorii – În mandatul său el a creat o datorie de 9.335 miliarde de dolari, adică 30.000 de dolari/ american

> 17 Februarie10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat

> 14 FebruarieDecizie majoră a Curţii de Justiţie a UE care ar fi cazul să ne pună pe gânduri

> 14 FebruariePreședintele Putin predă lecția capitalistă la nivel global Clanului Rothschild

> 14 Februarie2017 va fi un an «al revoltei împotriva forţelor globalist-liberale»

> 13 FebruarieOrganizația Națiunilor Unite și Noua Ordine Mondială

> 13 FebruarieVictor Orban: «Islamul și Creștinismul nu sunt compatibile»

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga