Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Meditaţia yoghină >
Transformarea rapidă ce este posibilă prin practica YOGA a creierului nostru este cu ușurință realizabilă!

 
Meditația, yoga, autosugestia, transa benefică... toate acestea erau, nu cu mult timp în urmă, percepute ca ținând doar de domeniul esotericului și relevante doar pentru cei preocupați de spiritualitate. Progresele neuroștiinței au demonstrat însă că toate aceste practici au un impact considerabil asupra creierului nostru. Știința a dovedit că în realitate creierul se transformă în permanenţă în funcţie de gândurile şi de experienţele noastre. Mai mult decât atât: fiecare dintre noi poate, literalmente, prin forța gândurilor, să-și transforme acest organ, în structura și funcționalitatea sa cea mai profundă. În cartea Les pouvoirs de l’esprit. Transformer son cereveau c’est possible (Puterile minții – Este posibil să-ți transformi creierul), Michel Le Van Quyen, cercetător francez la Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală – Institut national de la santé  et de la recherche médicale, arată cum un simplu antrenament mental ne permite să acţionăm în mod direct asupra sănătății noastre. O examinare inedită a creierului realizată de către un matematician neurobiolog! Această abordare a vindecării, nouă doar pentru medicina modernă, însă cunoscută și înțeleasă de mii de ani în toate tradițiile acestei planete, presupune ca ființa umană să fie văzută ca un ansamblu spirit – trup și prin puterile minții să se acționeze asupra trupului pentru atingerea unei stări de sănătate și armonie.

Creierul nostru poate fi modulat de-a lungul întregii noastre vieţi. De fiecare dată când învăţăm ceva nou, în interiorul creierului se creează şi se consolidează noi conexiuni inter-neuronale, astfel încât să se genereze abilități inedite. Această aptitudine, numită neuroplasticitate, face cu putinţă producerea unor recuperări extraordinare ale capacităților creierului chiar în cazuri considerate imposibile de către medicină. De altfel, chiar o asemenea recuperare uimitoare a dus la descoperirea acestei calități a creierului, doborând astfel una dintre cele mai solide dogme ale neuroştiinţelor: caracterul fix şi imuabil al creierului adult.

Iată povestea care a făcut ca știința să intre în momentul istoric de turnură – ce reprezintă, de fapt, pentru cercetători o oportunitate formidabilă de înnoire și lărgire a orizonturilor. În 1959, un profesor spaniol emigrat în Statele Unite, Pedro Paul y Rita, suferă, la vârsta de 65 de ani, un accident vascular cerebral. Prognosticul în cazul său este necruţător: este condamnat să rămână paralizat tot restul vieții, care conform estimărilor medicilor nu va depăși un an. Unul dintre fiii săi, student la medicină, refuză această sentință la moarte şi îl reeducă pe tatăl său ca pe un nou-născut, reînvăţându-l toate gesturile, de la mers şi până la vorbire. La capătul unui an de antrenament de acest gen, tatăl şi-a redobândit toate facultățile locomotorii și a avut apoi o viață normală. Chiar și-a reluat activitatea de profesor la universitate și a făcut expediții montane. La vârsta de 72 de ani a suferit un infarct. Datorită curiozității medicale a fiului său, după moarte i s-a făcut autopsie pentru a i se analiza starea creierului. Descoperirea a fost șocantă. Odată cu acel atac cerebral ce în urmă cu 7 ani era cât pe ce să reprezinte condamnarea sa la moarte, o mare parte a trunchiului cerebral a fost grav afectată. Doar 3% din conexiunile dintre creier şi restul trupului său erau viabile. Faptul că a reușit cu toate acestea să se recupereze complet după acel accident cerebral a probat existența posibilității de a remodela creierul, denumită neuroplasticitate. Unul dintre fii lui Pedro, Paul Bach y Rita, a devenit unul dintre pionierii studiilor despre neuroplasticitate, chiar dacă a trebuit să aştepte mai multe decenii până să fie luat în serios.

Ce este mai exact această aptitudine a creierului nostru? Neuroplasticitatea, plasticitatea creierului, se referă la modificările sinapselor și ale căilor neuronale. Aceste modificări se datorează schimbărilor comportamentale datorită mediului sau a unor leziuni fizice. Creierul nostru poate crea noi circuite pe măsură ce avansăm în viață și circumstanțele se modifică. Noi nu avem același creier, căci el se modifică în funcţie de relaţiile pe care le întreţinem cu ceilalți și cu ceea ce ne înconjoară. Altfel spus, neuroplasticitatea este acel fenomen care desemnează capacitatea pe care o are creierul de a se modela prin intermediul experienţelor pe care le trăim. Aşadar, nimic nu este bătut în cuie pentru totdeauna; dimpotrivă, este cam ca şi cum, la naştere, ni s-ar dărui o casă nou-nouţă care este echipată numai cu tabloul electric: nouă ne revine sarcina de a trage cablurile şi de a conecta corpurile de iluminat.

Mintea nu poate fi redusă doar la nişte fenomene biologice. Mintea noastră dispune de o libertate fundamentală: aceea de a transforma la voinţă materia care-i dă naştere. Cercetătorul este convins că „avem libertatea de a alege: fie ne acceptăm în mod pasiv aşa cum suntem, lăsând anumite automatisme biologice să persiste, fie ne transformăm pe noi înşine.” Atunci când Michel Le Van Quyen se referă la puterile minţii, el le abordează într-o manieră eminamente ştiinţifică. În cadrul acestei investigații, termenul minte se referă la gânduri, la viaţa psihică ce stă la baza comportamentelor şi a reflecţiilor și regrupează toate fenomenele mentale, cum ar fi gândirea, visarea, credinţele, imaginaţia, iubirea, percepţiile, luarea deciziilor, suferinţa.

Acesta prezintă în lucrarea sa diferitele practici de antrenament mental care, la ora actuală, dispun de o bună validitate ştiinţifică; printre ele se numără imaginaţia, autosugestia (metoda Coue), meditaţia, neuro-feedback-ul sau rezonanţa emoţională (importanţa de a te înţelege bine cu alte persoane). Pe baza ultimelor descoperiri din domeniul neuroştiinţelor, acest specialist ne invită să redobândim controlul asupra stării noastre de sănătate cu ajutorul unor practici care pot părea destul de banale, dar care au un efect extrem de puternic asupra creierului. „Antrenamentul mental este, dintr-un anumit punct de vedere, instrumentul care îi permite fiinţei umane să preia controlul asupra naturii sale biologice, care de cele mai multe ori este programată în mod automat”, explică acesta.

Cum a ajuns Michel Le Van Quyen la aceste concluzii? Cercetător în domeniul neuroştiinţelor, a avut şansa de a-l întâlni pe Francisco Varela, un neurobiolog excentric, obişnuit să exploreze şi cărările mai puţin bătătorite ale cunoaşterii, care a acceptat să-l îndrume pentru redactarea tezei de doctorat şi care l-a format în domeniul neurobiologiei. Potrivit lui Varela, instrumentele matematice sunt esenţiale pentru a înţelege mai bine creierul, care are o dinamică foarte complexă, de natură haotică (aici este vorba de aşa-numita „teorie a haosului” din matematică). După un stagiu post-doctoral în Germania, el a obţinut mai multe finanţări care i-au permis să revină în Franţa în anul 2000. Principalul său domeniu de interes este neuro-feedback-ul, care implică utilizarea unui dispozitiv ce permite obținerea unei reprezentări a activităţii creierului, în timp real, pe ecranul unui calculator. L-a asistat pe Varela în timp ce a măsurat activitatea creierului lui Matthieu Ricard în timp ce aceste medita. (Matthieu Ricard este un călugăr budist, născut în Franța, specialist în genetică moleculară, autorul mai multor cărți traduse în peste 20 de limbi.) Rezultatele acestor studii au demonstrat că meditația transformă în bine creierul şi îmbunătățește starea de fericire, aşa cum efortul fizic ajută la dezvoltarea muşchilor. Michel Le Van Quyen a devenit și el un practicant consecvent al meditaţiei și a reuşit prin cercetările sale să creeze o punte de legătură între ştiinţă şi conştiinţă.

Meditaţia şi sănătatea

Mult timp percepută ca o practică spirituală, chiar ezoterică, meditaţia constituie cu siguranţă unul dintre cele mai bune exemple ale puterii minţii asupra activităţilor creierului”, afirmă Michel Le Van Quyen. Ea îi oferă fiecăruia posibilitatea, printr-o practică relativ simplă, să-şi configureze, să-şi transforme anumite activităţi ale creierului şi să-şi sporească în mod semnificativ starea de bine. „Meditaţia înseamnă pur şi simplu a te antrena să fii mai atent la clipa prezentă, să fii conectat la realitatea care există aici şi acum, să cultivi atenţia acordată propriului trup, respiraţiei şi gândurilor.” Deşi ea este firească, această practică necesită antrenament, căci atenţia noastră are tendinţa de a se pierde. „Această uşurinţă pe care o avem de a ne lăsa distraşi de la clipa prezentă pare chiar a fi un «regim de funcţionare» implicit al minţii omeneşti”. Astfel, noi ne petrecem o mare parte a timpului nostru lăsându-ne acaparaţi de acest vagabondaj mental. Or, așa cum au demonstrat cercetătorii, cu cât reducem mai mult acest timp de hoinăreală mentală, cu atât ne simţim mai fericiţi.

Dincolo de simpla stare de bine general, meditaţia prezintă un interes terapeutic care se impune din ce în ce mai mult în domeniul medical. Michel Le Van Quyen prezintă în cartea sa rezultatele excepționale avute de un medic american care a folosit unele tehnici simple de meditație în programele sale terapeutice. Profesorul Jon Kabat-Zinn, specialist în biologie moleculară, este convins că meditația poate aduce o contribuţie fundamentală la medicina modernă. Acesta a întemeiat şi conduce Stress Reduction Clinic – Clinica de reducere a stresului şi Center for Mindfulness in Medicine, Health Care, and Society din Massachusetts, SUA – Centrul pentru meditație mindfulness în medicină, îngrijirea sănătății și societate din Massachusetts, SUA. El predă „meditaţia conştientizării depline” (mindfulness) ca pe o tehnică menită să ajute fiinţele umane să-şi depăşească stresul, anxietatea, durerea şi boala. Acesta a conceput, bazându-se pe practica meditației, un program de gestionare a stresului care se întinde pe durata a 8 săptămâni – Mindfulness-Based Stress Reduction. De 25 de ani, peste 20.000 de pacienți au beneficiat deja de acest ciclu de tehnici integrate în tratamentul mai multor afecţiuni. S-a stabilit deja în mod clar că beneficiile meditației se situează atât la nivel fiziologic (scăderea presiunii arteriale, a nivelului de stres, creşterea valorilor parametrilor care caracterizează sistemul imunitar), cât şi la nivel psihologic, reducând obiceiul de a întreţine gânduri negre. Ea oferă şi alte perspective promiţătoare, de pildă în direcţia uşurării durerilor cronice.

Meditaţia angrenează anumite procese fiziologice care modifică în mod real echilibrele biochimice ale trupului, conform unor mecanisme care încep să fie elucidate de către ştiinţă. Mai mult, ea ne modifică creierul, care devine mai empatic, precum şi capacitatea noastră de a reacţiona emoţional. De asemenea, se pare că ea este capabilă să încetinească procesul de îmbătrânire.

În plus, cercetătorul consideră că unul dintre domeniile în care meditaţia şi conştientizarea deplină prezintă un foarte mare interes este cel al depresiei sau al afecţiunilor legate de stres, pe care societatea noastră rămâne incapabilă să le soluţioneze altfel decât prin intermediul medicamentelor prescrise în masă. 50% dintre episoadele de recidivă sunt evitate dacă la ieşirea dintr-un episod depresiv se practică exerciţii de conştientizare deplină. Practica meditaţiei sporeşte foarte mult şansele de vindecare în cazul a numeroase tulburări şi maladii de ordin psihologic, printre care şi anxietatea sau depresia. „Practica meditaţiei oferă posibilitatea de a utiliza resursele propriei fiinţe pentru a reduce consumul de medicamente şi pentru a preveni riscul de recidivă la capătul unui episod depresiv”, subliniază Michel Le Van Quyen.

Controlul creierului devine perfect posibil prin neuro-feedback

Am fost învățați că nu putem cunoaște direct ceea ce se petrece în capul nostru când gândim. Că, de fapt, creierul ar avea particularitatea că nu poate fi perceput de către simţurile noastre, spre deosebire de celelalte organe – când inima sau ficatul nostru nu funcţionează bine, noi percepem o senzaţie specifică. Această aserţiune nu mai este adevărată la ora actuală, graţie neuro-feedback-ului, o invenţie pe care o datorăm intuiţiei geniale a lui Joe Kamiya. El a avut ideea de a asocia o encefalogramă unui dispozitiv care-i indică subiectului, clipă de clipă, activitatea sa cerebrală. Tehnica neuro-feedback-ului, azi mult perfecţionată, exploatează un dispozitiv informatic care afişează în timp real o reprezentare a activităţii cerebrale pe ecranul unui calculator. Stările specifice ale creierului sunt prezentate ca într-o oglindă; noi trebuie să urmărim să le modulăm... şi funcţionează!

Este ceva deosebit de pasionant, pentru că aceasta ne permite cu adevărat să ne vedem, dar totodată să ne şi controlăm, într-o anumită măsură, creierul”, explică Michel Le Van Quyen, şef al unui colectiv care realizează cercetări asupra posibilelor aplicaţii terapeutice al neuro-feedback-ului în cadrul tratamentului epilepsiei. Este un domeniu de cercetare care deschide nişte perspective foarte promiţătoare asupra unei noi metode terapeutice, dar care încă mai necesită să fie consolidat. „Speranţele sunt enorme, atunci când se ştie că o treime dintre pacienţi nu beneficiază, la ora actuală, de niciun tratament medical eficient”, punctează cercetătorul.

Neuro-feedback-ul lasă, de asemenea, să se întrevadă o colosală speranţă de ameliorare în psihiatrie. El le-ar putea permite unor indivizi cu tendinţe psihopate să-şi amplifice empatia. Autorul citează chiar nişte cercetări ale căror rezultate încurajatoare sugerează că ar fi eficient să se integreze neuro-feedback-ul în cadrul programelor de reabilitare a delincvenţilor.

Desigur, această tehnică nu este deocamdată decât în stadiul său de început. Un întreg câmp de noi aplicaţii se deschide o dată cu această posibilitate de a modifica în mod deliberat, în creierul nostru, anumite procese care în mod normal nu sunt supuse unui control voluntar. Este cert că o serie întreagă de aplicaţii ale neuro-feedback-ului nu vor întârzia să devină accesibile tuturor; există deja sisteme în care nişte simpli senzori legaţi la un smartphone permit deja să se lucreze pentru atingerea unor obiective precum ameliorarea somnului sau gestionarea stresului.

În următorii ani va apărea probabil o nouă evoluţie care ne va permite să ne înregistrăm activitatea creierului nostru chiar acasă. Această posibilitate va evolua; eu colaborez pe această temă cu nişte start-up-uri (firme bazate pe implementarea unor idei novatoare rezultate în urma cercetărilor întreprinse de membrii lor fondatori, aflate în primele stadii de evoluţie, n.n.). În domeniul armoniei lăuntrice, această tehnică poate în mod cert să contribuie la ameliorarea calităţii vieţii, în special a somnului şi a nivelului de stres. Această tehnică integrează exerciţii destul de asemănătoare cu meditaţia, vizualizarea şi relaxarea”, punctează Michel Le Van Quyen.

Metoda Coue şi efectul placebo

Imaginaţia omenească are puterea de a declanşa în creier anumite mecanisme de auto-vindecare foarte asemănătoare celor pe care le pun în acţiune medicamentele. Altfel spus, faptul de a crede în eficacitatea unei substanţe, chiar şi inactive, poate genera o vindecare reală. „Forţa acestei imaginaţii, botezate efectul placebo, este departe de a fi pur psihologică, ci ea corespunde unui real mecanism fiziologic, precis şi puternic”, susţine Michel Le Van Quyen. „Efectul placebo este cunoscut din ce în ce mai bine la nivel ştiinţific şi există rezultate foarte solide care arată că dacă avem o atitudine pozitivă faţă de un anumit tratament sau o anumită terapie, creierul nostru generează de la sine, de o manieră endogenă, un anumit număr de molecule care pot fi vindecătoare.”

Primul care a observat acest fenomen și l-a făcut cunoscut a fost un tânăr farmacist francez pe nume Emile Coue. O femeie foarte bolnavă a venit la el cerându-i o anumită poţiune, singura, după părerea ei, care i-ar fi putut alina durerea... El i-a dat însă doar un flacon cu apă aromatizată, precizându-i că acesta conţinea preţioasele substanţe. Şi miracolul s-a produs: femeia respectivă s-a întors să-l viziteze, complet vindecată.

Pornind de la acest prim succes, Emile Coue a realizat o mulţime de alte experienţe şi a elaborat o metodă care constă în sădirea în mintea pacientului a unui gând pozitiv care, graţie persuasiunii, poate genera o vindecare reală. „Dacă metoda lui este luată azi în răspăr, trebuie totuşi să-i recunoaştem meritele acestui precursor, căruia cercetările cele mai recente îi dau din ce în ce mai multă dreptate”, subliniază Michel Le Van Quyen.

S-au obţinut rezultate solide, în special în cazul bolii Parkinson: s-a demonstrat că simptomele ei pot fi reduse temporar de un tratament placebo. Această maladie este provocată de degenerescenţa neuronilor ce produc dopamina (un neurotransmiţător care permite transmiterea informațiilor legate de mișcarea trupului), pe care tratamentele actuale încearcă s-o compenseze. Tehnica de imagistică cerebrală ne-a permis să vedem ceea ce se petrece în creierul persoanelor care absorbiseră medicamentul placebo: ei declanşaseră producţia de dopamină, reactivând neuronii care mai erau încă în stare să o producă, reducând astfel, momentan, amplitudinea problemei lor.

Însă efectul placebo merge şi mai departe: el depinde şi de propria credinţă a medicului în eficacitatea tratamentului pe care i-l propune pacientului său. Puterea imaginației permite facilitarea unui proces terapeutic, dar totodată şi dezvoltarea unor aptitudini, ca şi cum am face cu adevărat, şi în realitate, ceea ce ne imaginăm. Imaginaţia singură este suficientă pentru a întări circuitele neuronale. Repetiţiile mentale şi practica repetată a unei activităţi stimulează aceleaşi zone ale creierului – altfel spus, a-ţi imagina înseamnă a face.

În cartea sa, Michel Le van Quyen citează și exemplul metodei de antrenament mental a lui Raymond Abrezol (expert în sofrologie, unul dintre pionerii acestei discipline), care le-a permis schiorilor elveţieni să câştige frumoase premii la jocurile olimpice din 1968. Această pregătire implică realizarea mai multor exerciţii, printre ele numărându-se şi crearea de imagini mentale. Or, s-a dovedit foarte clar că simplul fapt de a imagina efectuarea unui anumit efort conduce la modificări cât se poate de reale la nivel muscular!

Neuronii oglindă şi empatia

Noi nu avem, literalmente, acelaşi creier, căci el se modifică în funcţie de relaţiile pe care le întreţinem cu ceilalţi”, evidențiază Michel Le van Quyen. Aceasta arată cât de mare este impactul pe care-l pot avea asupra noastră izolarea sau, dimpotrivă, susţinerea celorlalţi, relaţiile amicale.

Cercetătorul regrupează sub denumirea generică de rezonanţă emoţională această capacitate esenţială a firii noastre omeneşti, această facultate primordială care este cea de a putea resimţi ceea ce trăieşte celălalt, procesul de empatie pe care-l datorăm prezenţei neuronilor oglindă. Atunci când privim pe cineva acţionând, creierul nostru reacţionează în acelaşi mod ca şi cum am acţiona noi înşine. Această incredibilă capacitate ne face empatici şi contribuie în mare măsură la fericirea noastră.

El arată, totodată, că această rezonanţă emoţională este un puternic atu pentru o viaţă fericită. Schimburile emoţionale plăcute au un impact considerabil asupra creierului nostru şi asupra structurii noastre biologice, permiţându-ne, de exemplu, să ne bucurăm de numeroasele beneficii pe care ni le oferă hormonii fericirii.

Există o mulţime de modalităţi de cultivare a rezonanţei emoţionale: prin intermediul aşa-zisei meditaţii a compasiunii, al muzicii, al relaţiilor armonioase sau chiar al râsului. În cadrul meditaţiei compasiunii, practicantul învaţă să prelungească trăirea de bunătate intensă pe care o simţim uneori pentru o fiinţă dragă şi să o extindă în mod progresiv asupra întregii omeniri. Efectele acestei forme de meditaţie asupra creierului practicantului sunt reale; activităţile sale cerebrale se modifică atunci când el este confruntat cu suferinţa altcuiva. Muzica rămâne mijlocul cel mai cunoscut şi cel mai utilizat de întreţinere a rezonanţei emoţionale. Atunci când ne oferă plăcere, ea activează mai multe zone cerebrale, inclusiv neuronii oglindă, cortexul frontal sau amigdala, care joacă un rol esenţial în gestionarea emoţiilor noastre.

Meditaţia, transa benefică, metoda Coue – constituie tot atâtea tehnici de antrenament al minţii care transformă creierul şi ne permit astfel să acţionăm în favoarea stării noastre de sănătate şi de bunăstare lăuntrică. Şi, dincolo de utilitatea lor în susţinerea proceselor de vindecare, aceste practici sunt, de asemenea, foarte folositoare în vederea „oferirii unei cure de detoxificare creierelor noastre obosite”.

Așa cum subliniază și observația plină de obiectivitate a lui Michel Le van Quyen: „Sărim permanent de la un lucru la altul, facem o mie de lucruri deodată şi totul ne îndeamnă spre viteză, supraactivitate, competiţie şi superficialitate. Solicitaţi din toate părţile de către noi stimuli, noi pierdem progresiv capacitatea şi timpul de a lăsa să se maturizeze în noi valorile fundamentale ale naturii noastre umane. Integrarea puterilor minţii urmăreşte tocmai regăsirea a ceea ce constituie bogăţia noastră, adică autonomia noastră, forţa noastră lăuntrică şi deschiderea noastră către ceilalţi”.

Durerea şi starea de transă benefică

Dacă meditaţia şi efectul placebo au beneficiat de un mare număr de evaluări ştiinţifice, nu același lucru îl putem spune despre transa benefică. Una dintre multele sale aplicații (ce ar merita să fie studiată de neurocercetători), este legată de felul în care stările de transă benefică influențează percepția asupra durerii.

Observatorul unui proces exercită o influență decisivă asupra procesului observat, conform fizicii cuantice. Altfel spus, procesul de dirijare a atenției și de concentrare modifică starea predominantă a acelui aspect, în funcție de intenția și felul celui care realizează acțiunea observației. Înțelegerea modului în care mintea poate influența percepția durerii se bazează pe acest principiu.
 
În cadrul stărilor de transă benefică, percepțiile asupra planului fizic devin secundare, chiar dacă priza de conștiință asupra planului fizic nu dispare în totalitate. Realitatea fascinantă a universului astral, ce este experimentată în cadrul stărilor de transă benefică, ne transformă complet percepția asupra universului fizic. Datorită energiilor sublime ce sunt captate din Macrocosmos atunci când ne aflăm în starea de transă benefică, multe tensiuni psihice și suferințe emoționale pot să dispară. Un alt efect binefăcător al transei benefice este că induce ființei ce trăiește această stare modificată de conștiință o stare de destindere și de relaxare profundă.
 
Transa benefică amplifică și rafinează gradat puterea de conștientizare, oferindu-ne capacitatea de a trece dincolo de aparențe și de a cuprinde arii tot mai vaste în sfera conștiinței noastre expansionate. În eventualitatea confruntării cu o anumită senzație dureroasă, practicând cât mai des tehnica de inducție a stării de transă benefică romantică sau intrând spontan în unele stări de transă benefică, vom constata că durerea încetează să mai fie resimțită ca fiind greu de suportat. Aceste stări modificate de conștiință pot modula activitatea cerebrală aflată în legătură cu gestionarea durerii. Devenim gradat capabili să facem distincția între suferință și durere. Pentru marea majoritate a ființelor umane durerea este, la un moment dat, inevitabilă. Nu la fel este și în cazul suferinței, ce apare odată cu gândurile și stările negative ce ne parazitează conștiința. Prin intermediul stărilor de transă benefică percepția noastră este radical transformată și astfel avem la dispoziție un instrument extraordinar de eficient pentru a elimina ceea ce ne condiționa: identificarea cu durerea. Procedând astfel, fiecare ființă umană poate deveni un spectator lucid și detașat, capabil să modifice fluxurile energetice vitale care alimentează anumite senzații dureroase. Acestea pot fi atenuate, diminuate considerabil sau chiar anihilate, în strânsă legătură cu gradul de trezire a conștiinței noastre. De fiecare dată când conștiința noastră experimentează identificări cu conștiințe infinit mai mari apare o transformare în bine și o îmbunătățire a întregii noastre ființe.

Medicina modernă de-abia începe să descopere puterea vechilor tehnici spirituale tradiționale și puterea uimitoare de transformare pe care acestea le au asupra trupului uman. Toate aceste efecte extraordinare ale tehnicilor yoga se află la dispoziția fiecăruia dintre noi, cu condiția de a le pune în practică.


Citiți și:
Fiinţa umană îşi poate controla stările psiho-mentale controlându-şi undele cerebrale
Vindecarea prin meditaţie
Yoga practicată la nivel înalt – Parlamentul britanic studiază în plen efectele meditaţiei mindfulness
 

 

yogaesoteric
4 decembrie 2015


 
 

 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga